Connect with us

Evenimente

Descifrarea legilor noi, mai ales a celor unde a contribuit PSD la redactare, se aseamana cu descifrarea rebusurilor

Publicat

pe

De niste ani buni, tehnica de legiferare la romani e cea a marului otravit. Cu o mana iti dau ceva, cu alta te injunghie in spate. Descifrarea legilor noi, mai ales a celor unde a contribuit PSD la redactare, se aseamana cu descifrarea rebusurilor. Mereu trebuie sa pornesti de la premisa ca undeva in norma noua exista o inselatorie, ceva din care sa iesi pagubit ca beneficiar (Daca nu esti cumva din gașca favoritilor puterii si care primesc drepturi supradimensionate), dezvaluie Emil Pascut de la sindicatul Diamantul.
Ca un exemplu simplu, au marit salariul minim dar au pus impozit pe tichetele de masa. Au dat cu dreapta, au luat discret cu stanga. Magie curata!
In cheia asta, a suspiciunii, trebuie sa interpretati inclusiv noile modificari la legea pensiilor militare, cautand sa depistati in ce text este ascuns cutitul cu care va injunghie in spate, alianta psd-pnl.
Doua exemple de cutite nou strecurate in reglementarile pensiilor militare pot fi considerate actualizarea cu indicele de consum la momentul deschiderii dreptului de pensie si supraimpozitarea partii necontributive a pensiei speciale ( care este la politisti si militari e considerata toata necontributiva, chiar daca se plateste CIB 25% = CAS).
Unele din modificarile aduse legii 223 din 2015, cu efect de la 1 ianuarie 2024, sunt mai cunoscute. S-a tot scris despre ele, inca din faza de proiect normativ. Cum ar fi cresterea graduala a varstei de la 60 la 65 ani, cresterea numarului de luni pentru baza de calcul (anexa 3 in lege, de la 12 luni in ianuarie 2024 la 300 luni in ianuarie 2043), noile reguli de impozitare pentru pensiile militare ( art.101 Cod fiscal).
Ceva nou, care a avut parte de mai putina atentie si care a fost ascuns analizei publice, este noua forma de „actualizare” la data deschiderii dreptului la pensie.
Deci pe sistemul vechi, iti alegeai lunile pentru baza de calcul iar baza de calcul ( care putea fi de exemplu, primele 6 luni din ultimii 5 ani) primea toate majorarile aduse elementelor salariale pana in ultima zi de munca.
Potrivit art. 28 alin 3 din lege ( aliniat inca in vigoare) :
” Actualizarea prevăzută la alin. (2) se face la deschiderea drepturilor de pensii ca urmare a majorării soldei de funcţie/salariului de funcţie şi soldei de grad/salariului gradului profesional, deţinute la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu.”
Acum, pe modificarile aduse ( care intra in vigoare din 1.01.2024), dispare aceasta actualizare pe care o cunosteam toti si, mai important, pe care o intelesesem toti, cat de cat, cum functioneaza.
De la 1 ianuarie 2024, se introduce actualizarea bazei de calcul utilizată pentru stabilirea pensiei militare de stat ” cu indicele preţurilor de consum lunar la data deschiderii dreptului la pensie.” ( art. 28 alin 2).
Aceeasi trimitere la ” indicele preturilor de consum lunar” apare si in art.60 din lege care sufera si el inca o modificare:
(1) La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul, actualizate cu indicele preţurilor de consum lunar la data deschiderii drepturilor de pensie.
Cum se interpreteaza noua forma de ” actualizare” pentru alinierea bazei de calcul la valorile din ultima zi de munca, evit sa ma pronunt.
Ca o paranteza, daca ma uit pe pagina Institutului National de Statistica vad ca „Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2023 comparativ cu luna august 2023 este 100,79%. „
Ma indoiesc ca vor lua, specialistii nostri de la resurse si financiar, baza de calcul si ii aplica o actualizare de ditamai 100%. Ca se sinucide directorul DGF.
Cel mai sigur e sa observam cum vor calcula primele fise de pensii, specialistii de la resurse umane si financiar .
Va reamintesc ca in procedura de pensionare, unitatile unde ati avut ultimul loc de munca intocmesc fisa de pensie iar dosarul de pensionare, cu fisa de pensie, este trimis Casei de pensii MAI care emite ulterior decizia de pensie.
Nu uitati sa cereti fisa de pensie. E un document esential, este de fapt singurul in care puteti sa vedeti cuantumul fiecarui element care a format baza voastra de calcul. Elementele bazei de calcul nu se mai vad in decizia de pensie! Sunt ascunse! Se vad doar in fisa de pensie. Resursele umane sunt obligate sa va dea copie de pe fisa de pensie ( in special pct 7 la fisa de pensie) insa unii de pe acolo, ori din rautate ori din lene, va pacalesc ca nu aveti drept sa primiti o copie de pe fisa de pensie, mai precizeaza Emil Pascut.
Potrivit Art. XVI din lege 282/2023 :
(5) Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc cerințele legale pentru obținerea unei pensii de serviciu în baza reglementărilor din legile prevăzute la alin. (1) în vigoare anterior modificărilor și completărilor aduse acestora prin prezenta lege pot solicita, până la data de 31 decembrie 2028, acordarea pensiei de serviciu conform reglementărilor respective.
Art. XVI este o regula de exceptie introdusa pentru o categorie restransa, a celor cativa care indeplinind conditiile „până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, nu vor sa iasa, vor sa mai stea. Pentru marea masa, legea intra in vigoare, cu bune si rele, de la 1.01.2024. (Crsitina T.).
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Publicat

pe

De

Nicușor Dan

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.

Un sprijin politic dus până în ultimul moment

Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.

Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.

Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch

Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).

În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.

Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.

Presedinția ca garant al disciplinei bugetare

Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.

Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:

  • Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
  • Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
  • Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.

Un răgaz crucial pentru economia națională

Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.

Citeste in continuare

Evenimente

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

Publicat

pe

De

Alexandru Nazare

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.

În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.

Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.

Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.

Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.

Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.

În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.

Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.

În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.

Citeste in continuare

Evenimente

Cum poate contribui testul poligraf la reabilitarea imaginii unei persoane

Publicat

pe

De

Într-o lume în care informațiile circulă rapid, iar acuzațiile pot afecta în doar câteva momente reputația unei persoane, nevoia de a demonstra că spui adevărul devine din ce în ce mai importantă. Fie că este vorba despre un conflict la locul de muncă, o suspiciune într-o relație personală, o investigație internă sau o situație juridică, simpla afirmație „sunt nevinovat” nu este întotdeauna suficientă pentru a convinge.

În astfel de situații, testul poligraf poate reprezenta un instrument obiectiv de evaluare a sincerității declarațiilor unei persoane. Deși nu înlocuiește anchetele, probele materiale sau deciziile instanțelor, examinarea poligraf este utilizată în numeroase contexte pentru verificarea informațiilor și clarificarea unor suspiciuni. Tocmai de aceea, multe persoane aleg să solicite voluntar o testare, dorind să ofere un argument suplimentar în susținerea propriei versiuni a faptelor.

Atunci când este efectuat de specialiști cu experiență, folosind metodologii validate și întrebări formulate corespunzător, testul poligraf poate contribui la creșterea gradului de încredere în declarațiile persoanei examinate și poate deveni un sprijin important în procesul de clarificare a unei situații dificile.

Când suspiciunile afectează reputația

Există numeroase situații în care o persoană ajunge să fie suspectată fără să existe dovezi clare împotriva sa. O dispariție de bunuri într-o companie, o acuzație lansată într-un conflict personal, o neînțelegere între colegi sau o informație transmisă eronat pot avea consecințe serioase asupra imaginii și credibilității unei persoane.

Din păcate, chiar și atunci când acuzațiile se dovedesc ulterior nefondate, efectele asupra reputației pot persista. Încrederea colegilor, a angajatorului sau chiar a membrilor familiei poate fi afectată, iar procesul de recâștigare a acesteia poate fi dificil.

În astfel de împrejurări, unele persoane aleg în mod voluntar să efectueze un test poligraf pentru a susține veridicitatea declarațiilor lor. Examinarea nu stabilește vinovăția sau nevinovăția din punct de vedere juridic, însă poate constitui un element suplimentar de evaluare și poate contribui la clarificarea circumstanțelor în care au apărut suspiciunile.

Pentru multe persoane, această abordare reprezintă o modalitate de a demonstra disponibilitatea de a coopera și de a răspunde transparent întrebărilor legate de situația investigată.

Obiectivitatea reacțiilor fiziologice

Unul dintre cele mai importante avantaje ale testului poligraf este faptul că evaluarea se bazează pe monitorizarea unor reacții fiziologice involuntare, precum ritmul cardiac, respirația, tensiunea arterială și modificările conductanței electrice a pielii.

În cadrul examinării, specialistul formulează întrebări relevante pentru situația investigată și analizează răspunsurile împreună cu reacțiile fiziologice înregistrate. Interpretarea rezultatelor este realizată în baza unor metode și protocoale specifice, de către examinatori instruiți în acest domeniu.

Spre deosebire de opiniile personale sau de impresiile subiective, examinarea poligraf urmărește indicatori fiziologici măsurabili, ceea ce oferă un grad suplimentar de obiectivitate în procesul de evaluare. Din acest motiv, testul este utilizat în numeroase contexte, inclusiv în investigații interne, procese de selecție pentru anumite funcții sensibile sau verificarea unor declarații în cadrul unor anchete.

Este important de înțeles că rezultatul unui test poligraf trebuie interpretat în contextul întregii situații și al celorlalte informații disponibile. Tocmai această abordare echilibrată îi conferă valoare ca instrument complementar de verificare.

Un pas spre recâștigarea încrederii

Pentru persoanele care au fost acuzate pe nedrept, procesul de recâștigare a încrederii poate fi dificil și de durată. În multe cazuri, simpla dorință de a efectua un test poligraf transmite un mesaj important despre disponibilitatea de a clarifica situația într-un mod transparent.

După finalizarea examinării, specialistul întocmește un raport oficial care reflectă concluziile evaluării. Acest document poate fi prezentat, atunci când este necesar și permis de context, angajatorului, avocatului sau altor persoane implicate în soluționarea cazului.

Pentru numeroși oameni, un astfel de raport reprezintă un element care contribuie la reconstruirea credibilității și la reducerea suspiciunilor. Deși nu înlocuiește alte probe și nu stabilește singur adevărul juridic, el poate avea un rol important în susținerea unei declarații și în facilitarea dialogului dintre părțile implicate.

Mai presus de toate, testul poligraf oferă persoanei examinate oportunitatea de a-și susține poziția printr-o procedură profesionistă, confidențială și bazată pe o metodologie consacrată.

Concluzie

Atunci când reputația este pusă sub semnul întrebării, orice mijloc obiectiv de verificare poate avea o valoare importantă. Testul poligraf nu înlocuiește investigațiile sau probele materiale, însă poate reprezenta un instrument complementar util pentru evaluarea sincerității declarațiilor și pentru clarificarea unor situații în care există suspiciuni sau acuzații contestate.

Realizată în condiții profesionale, de către examinatori specializați și cu respectarea standardelor de confidențialitate, examinarea poligraf poate contribui la consolidarea încrederii și la susținerea unei persoane care dorește să își prezinte punctul de vedere într-un mod cât mai obiectiv.

Pentru cei care au nevoie de o testare poligraf, fie în contextul unei investigații, al unui litigiu, al unei verificări voluntare sau pur și simplu pentru a-și susține credibilitatea într-o situație delicată, Best-Polygraph oferă servicii profesionale și confidențiale de testare poligraf. Cu experiență în domeniu și o abordare bazată pe obiectivitate, seriozitate și respectarea standardelor profesionale, echipa Best-Polygraph este pregătită să ofere evaluări adaptate fiecărui caz și să sprijine persoanele care își doresc o verificare realizată în condiții de maximă rigurozitate și discreție.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE