Uncategorized
Galaxy AI – O nouă eră a telefoanelor mobile
București, România – 9 noiembrie 2023 – Internet la îndemână. Un aparat foto în buzunar. Inteligența artificială care îmbunătățește viața de zi cu zi.
Samsung Galaxy a ajutat la democratizarea accesului la internet și a transformat camerele foto într-un instrument de comunicare de care cu greu ne putem desprinde acum. Acum, toți ochii sunt ațintiți asupra AI, iar tehnologia din spatele telefoanelor mobile încă nu integrează mare parte dintre beneficiile importante ale inteligenței artificiale. Galaxy este pe cale să schimbe acest lucru.
Galaxy deschide o lume întreagă de noi posibilități în palma utilizatorilor. Conceput pentru a susține oamenii din toate colțurile globului, Galaxy AI este inteligența universală a telefonului, așa cum nu a mai fost văzută până acum. De la comunicarea fără bariere, la productivitatea simplificată și creativitatea fără constrângeri – Samsung dezlănțuie noi posibilități.
Galaxy AI este o experiență cuprinzătoare, însemnând nu doar de dispozitive mobile Samsung alimentate de inteligența artificială, ci și de AI bazată pe cloud, activată de colaborările deschise ale brandului cu lideri din industrie care împărtășesc aceeași viziune. Samsung își propune să transforme experiența de zi cu zi pe care utilizatorii o au prin intermediul telefoanelor mobile, adaugând confort, dar și securitate și confidențialitate Galaxy.
Cum va schimba Galaxy AI această experiență? Pornind de la scopul principal pe care l-au avut telefoanele mobile – de a ne permite să intrăm rapid în contact unii cu ceilalți. Cel mai nou telefon care va avea integrat Galaxy AI va oferi în curând utilizatorilor funcția AI Live Translate Call – un traducător personal, la îndemână ori de câte ori au nevoie. Deoarece va fi integrat nativ în funcția de apel, dificultatea de a utiliza aplicații terțe dispare. Traducerile audio și text vor apărea în timp real în timp ce utilizatorii vorbesc, ceea ce face ca apelarea unei persoane care vorbește altă limbă să fie la fel de simplă ca activarea subtitrărilor la un film sau serial. Cu un dispozitiv ce are Galaxy AI, există o siguranță în plus în ceea ce privește conversațiile private.
La începutul anului viitor, Galaxy AI ne va aduce mai aproape de o lume în care unele dintre cele mai comune bariere în calea conexiunii sociale se dizolvă, iar comunicarea devine mai ușoară și mai productivă ca niciodată.
AI care schimbă lumea și viața în bine
,,Tehnologia din spatele telefoanelor mobile are o putere incredibilă de a le asigura utilizatorilor tot ce au nevoie, într-un singur loc – conexiune, productivitate, creativitate. AI, însă, nu a fost folosită până acum pentru a potența toate aceste beneficii într-un mod semnificativ. Galaxy AI este cea mai cuprinzătoare versiune de utilizare a inteligenței artificiale pe dispozitivele mobile de până acum și va schimba modul în care percepem modurile de folosire ale telefoanele noastre”, a declarat Wonjoon Choi, vicepreședinte executiv și președinte al departamentului de cercetare și dezvoltare din cadrul diviziei Mobile eXperience Business de la Samsung Electronics.
Experiențe revoluționare care permit conectarea reală și deschid noi posibilități chiar de pe telefon. Aceasta este promisiunea Galaxy și doar o frântură din ceea ce va urma. Viața se deschide cu Galaxy, așa că pregătiți-vă pentru o nouă eră a inteligenței artificiale pe telefoanele mobile.
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai recente știri, vă rugăm să vizitați Samsung Newsroom România la news.samsung.com/ro/
Uncategorized
Samsung anunță o premieră mondială: o inovație care permite anticiparea episoadelor de leșin cu ajutorul Galaxy Watch
Un studiu realizat în colaborare cu Chung-Ang University Hospital validează utilizarea Galaxy Watch pentru detectarea timpurie a episoadelor de leșin, deschizând calea către sisteme de avertizare în timp real.
București – 7 mai 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că un studiu clinic realizat în colaborare cu Spitalul Universitar Chung-Ang Gwangmyeong din Coreea a validat cu succes capacitatea de a prezice sincopa vasovagală (VVS) cu o precizie ridicată, utilizând semnalele biologice obținute de la Galaxy Watch6.
Sincopa vasovagală apare atunci când ritmul cardiac și tensiunea arterială ale unei persoane scad brusc din cauza unor factori precum stresul excesiv, ducând la o pierdere temporară a cunoștinței. Deși leșinul în sine nu pune de obicei viața în pericol, căderile bruște pot provoca leziuni secundare grave, precum fracturi sau comoții cerebrale, ceea ce face ca predicția timpurie să fie extrem de importantă pentru prevenire.
„Aproximativ 30% dintre pacienții cu sincopă suferă traume din cauza căderilor, iar în cazuri extreme, între 4 și 9% suferă leziuni grave, cum ar fi fracturi sau hemoragii cerebrale”, a declarat profesorul Junhwan Cho de la Departamentul de Cardiologie al Spitalului Gwangmyeong al Universității Chung-Ang. „O avertizare timpurie oferită de această tehnologie ar putea oferi pacienților timp suficient pentru a se așeza într-o poziție sigură sau pentru a cere ajutor, ceea ce ar reduce dramatic incidența leziunilor secundare.”

Echipa de cercetare, condusă de profesorul Cho, a efectuat evaluări pe 132 de pacienți cu simptome suspecte de VVS în timpul testelor de leșin indus. Folosind un ceas Galaxy Watch echipat cu un senzor de fotopletismografie (PPG), echipa a analizat datele privind variabilitatea ritmului cardiac (HRV) ale ceasului cu ajutorul unui algoritm de AI. Modelul a prezis cu succes episoadele de leșin iminente cu până la cinci minute în avans, cu o precizie de 84,6%, la o sensibilitate semnificativă din punct de vedere clinic de 90% și o specificitate de 64%.
„Acest studiu este un exemplu al modului în care tehnologia purtabilă poate contribui la transformarea asistenței medicale dintr-un model conceput pentru «îngrijire post-tratament» într-un model de «îngrijire preventivă»”, a declarat Jongmin Choi, șeful grupului de cercetare și dezvoltare în domeniul sănătății, divizia Mobile eXperience (MX), Samsung Electronics. „Ne angajăm să promovăm inovația tehnologică care le permite utilizatorilor noștri să ducă o viață de zi cu zi mai sănătoasă.”
Rezultatele cercetării au fost publicate în volumul 7, numărul 4 al „European Heart Journal – Digital Health”, o revistă medicală de renume, și reprezintă primul studiu din lume care demonstrează cu succes potențialul unui ceas inteligent comercial de a oferi o predicție timpurie a sincopelor.
Samsung intenționează să îmbunătățească în continuare capacitățile de monitorizare a sănătății ale portofoliului său de dispozitive purtabile și să extindă colaborarea cu instituții medicale de renume. Prin aceste eforturi, compania își propune să devină lider în industria sănătății digitale și să accelereze implementarea soluțiilor personalizate de sănătate preventivă.
Uncategorized
Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing
Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din regiune, reunind specialiști internaționali și români de top și furnizând participanților conținut practic și imediat aplicabil. Primul eveniment major al seriei de anul acesta este GPeC SUMMIT 26 Mai care se va desfășura la Teatrul Național București și va reuni peste 800 de participanți C-level din domeniu. Biletele de acces pornesc de la doar 109 euro/persoană și sunt disponibile pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/
Principalele teme abordate în cadrul Conferinței GPeC SUMMIT 26 Mai
Organizatorii au pregătit o zi întreagă de conferință în care vor fi abordate unele dintre cele mai importante subiecte actuale, dar mai ales ce urmează în E-Commerce și Marketing Online:
- Care este secretul brand-urilor care domină în Social Media – Hrabren Lindfors(Content Creation Master)
- Acționabile de luat în calcul imediat în business, într-o lume invadată de AI – Valentin Radu(Omniconvert)
- Cum să îți crești afacerea, vânzând în marketplace-uri – Stejara Pircan(eMAG)
- Tipuri de fricțiune, identificarea și eliminarea lor pentru a crește rata de conversie – Michael Aagaard(CRO Consultant)
- Cum folosesc magazinele online AI-ul și cum se schimbă comportamentul consumatorilor – Andrei Pitiș(Genezio), Ionuț Vlăsceanu (Visa), Laura Țeposu (Libris), Mihai Vînătoru (DWF), Tudor Ciumara (Empria)
- Cifre și studii de piață actuale privind comerțul online – Cătălin Pațachia(Shopfully)
- Tool-uri de AI care ajută magazinele să își crească vânzările înțelegând mai bine clientul – Cristi Movilă(OptiComm.AI)
- Cum să folosești AI-ul în campaniile de Meta Ads – Lauren Petrullo(Digital Marketing Expert)
- Cum să identifici și să repari problemele din formularele de checkout care scad rata de conversie – Alun Lucas(CRO & UX Expert)
- Cum ne folosim de tehnologie pentru a sprijini umanitatea – Cornel Amariei(.lumen)
Agenda completă a evenimentului este publicată pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/agenda/
GPeC Expo – locul furnizorilor de a-și prezenta serviciile în fața potențialilor clienți și un preț special pentru startup-uri
În paralel cu conferința GPeC SUMMIT 26 Mai, are loc GPeC Expo – locul ideal de Networking și oportunități de Business dintre furnizorii de servicii E-Commerce & Digital Marketing și afacerile online.
NOU: Începând cu această ediție, GPeC a dezvoltat un program dedicat start-up-urilor prin care le încurajează să participe ca expozanți cu un cost foarte mic (doar 499 euro, redus de la 1.999 euro).
Furnizorii își pot rezerva un spațiu expozițional de 4 sau de 6 mp, toate detaliile regăsindu-se pe site-ul GPeC în secțiunea GPeC Expo: https://www.gpec.ro/gpec-e-commerce-expo/
Termenul limită pentru rezervarea unui spațiu este 15 Mai 2026, iar locurile sunt limitate.
GPeC Networking Soirée
Seara de 26 Mai se va încheia cu un cocktail în cadrul GPeC Networking Soirée unde sunt așteptați peste 200 de participanți – elita industriei Digital. Evenimentul este exclusivist, bazat pe invitație nominală și pe biletele de tip Premium.
Înscrieri cu preț redus până pe 10 Mai
Până pe 10 Mai 2026 este valabilă oferta Priority Savings care asigură prețuri reduse pentru biletele de acces, acestea pornind de la doar 109 EUR + TVA/persoană pentru biletele de tip LITE.
Înscrierile la GPeC SUMMIT și toate detaliile despre eveniment sunt disponibile pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/#inscriere
Uncategorized
Lansarea oficială a One UI 8.5 de la Samsung începe pe 6 mai
Samsung extinde lansarea One UI 8.5 la mai multe dispozitive, aducând cele mai noi funcții Galaxy AI în întregul ecosistem Samsung Galaxy. Actualizarea se concentrează pe îmbunătățirea comunicării și a experiențelor creative pe telefoanele mobile și tabletele Galaxy, inclusiv seria Galaxy S25, Galaxy S25 FE, seria Galaxy S24, Galaxy S24 FE, Galaxy Z Fold7 și Galaxy Z Flip7, Galaxy Z Fold6 și Galaxy Z Flip6, seria Galaxy Tab S11 și seria Galaxy Tab S10.
One UI 8.5 va începe să fie lansat în Coreea începând cu 6 mai, urmând ca alte regiuni să fie incluse ulterior.
-
Uncategorizedacum o ziAgenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing
-
Companiiacum o ziPop Up Spider: sistemul modular care redefinește flexibilitatea la stand
-
Uncategorizedacum o ziLansarea oficială a One UI 8.5 de la Samsung începe pe 6 mai
-
Imobiliareacum 8 oreLocuințele riscă să devină un lux în România: piața imobiliară intră într-o zonă de accesibilitate critică
-
acum 8 oreProfituri pe hârtie, pierderi în realitate: HoReCa crește doar in statistici, statisticile nu iau in calcul scumpirile, iar în acest timp piața intră într-o zonă de risc major
-
Uncategorizedacum o orăSamsung anunță o premieră mondială: o inovație care permite anticiparea episoadelor de leșin cu ajutorul Galaxy Watch




