Uncategorized
PENNY România ajunge la o rețea de 355 de magazine
PENNY continuă să se extindă rapid în România și inaugurează două noi magazine, unul în București, iar celălalt în Corunca, județul Mureș.
Magazinul din București dispune de cinci case de marcat, din care două de tipul self-checkout. Acesta este situat pe strada Baba Novac, Nr. 9-11, Sector 3, București și are o suprafață de vânzare de 580 mp.
Magazinul își va întâmpina clienții după următorul program de funcționare:
- luni – sâmbătă, între 07:00 – 22:00
- duminică, între 08:00 – 21:00.
Magazinul din Corunca dispune de patru case de marcat și este situat pe strada Calea Sighișoarei, Nr. 52, județul Mureș. Are o suprafață de vânzare de 856.45 mp și 70 de locuri de parcare, din care trei sunt pentru persoane cu dizabilități.
Magazinul își va întâmpina clienții după următorul program:
- luni – sâmbătă, între 07:00 – 22:00
- duminică, între 08:00 – 20:00.
Clienții care vor vizita noile magazine PENNY se vor bucura de un design modern, accesibil și primitor. Acesta reflectă evoluția strategică a retailerului PENNY în România și pune accent pe crearea unei experiențe cât mai plăcute pentru clienți și pe dezvoltarea portofoliului de produse 3RO (produse cu ingredientul principal din România, procesate și ambalate în țară).
Sesiunea de cumpărături pentru clienți este îmbunătățită datorită zonei extinse pentru produse proaspete, mărci proprii conform preferințelor clienților români, dar și datorită semnalizării mai vizibile a promoțiilor și a categoriilor principale de alimente. În plus, magazinele PENNY oferă soluții simple, adaptate stilului de viață alert, precum produsele ready to eat, dar și cele semipreparate, refrigerate sau congelate.
PENNY Punct reprezintă evoluția strategică a Penny Market în România și este structurată în șapte piloni cheie: experiență îmbunătățită în magazine, expansiune, produse românești, oameni, digitalizare, sustenabilitate și comunicare integrată.
Despre PENNY
PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 355 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.
PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2023 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.
Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/
Uncategorized
Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing
Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din regiune, reunind specialiști internaționali și români de top și furnizând participanților conținut practic și imediat aplicabil. Primul eveniment major al seriei de anul acesta este GPeC SUMMIT 26 Mai care se va desfășura la Teatrul Național București și va reuni peste 800 de participanți C-level din domeniu. Biletele de acces pornesc de la doar 109 euro/persoană și sunt disponibile pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/
Principalele teme abordate în cadrul Conferinței GPeC SUMMIT 26 Mai
Organizatorii au pregătit o zi întreagă de conferință în care vor fi abordate unele dintre cele mai importante subiecte actuale, dar mai ales ce urmează în E-Commerce și Marketing Online:
- Care este secretul brand-urilor care domină în Social Media – Hrabren Lindfors(Content Creation Master)
- Acționabile de luat în calcul imediat în business, într-o lume invadată de AI – Valentin Radu(Omniconvert)
- Cum să îți crești afacerea, vânzând în marketplace-uri – Stejara Pircan(eMAG)
- Tipuri de fricțiune, identificarea și eliminarea lor pentru a crește rata de conversie – Michael Aagaard(CRO Consultant)
- Cum folosesc magazinele online AI-ul și cum se schimbă comportamentul consumatorilor – Andrei Pitiș(Genezio), Ionuț Vlăsceanu (Visa), Laura Țeposu (Libris), Mihai Vînătoru (DWF), Tudor Ciumara (Empria)
- Cifre și studii de piață actuale privind comerțul online – Cătălin Pațachia(Shopfully)
- Tool-uri de AI care ajută magazinele să își crească vânzările înțelegând mai bine clientul – Cristi Movilă(OptiComm.AI)
- Cum să folosești AI-ul în campaniile de Meta Ads – Lauren Petrullo(Digital Marketing Expert)
- Cum să identifici și să repari problemele din formularele de checkout care scad rata de conversie – Alun Lucas(CRO & UX Expert)
- Cum ne folosim de tehnologie pentru a sprijini umanitatea – Cornel Amariei(.lumen)
Agenda completă a evenimentului este publicată pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/agenda/
GPeC Expo – locul furnizorilor de a-și prezenta serviciile în fața potențialilor clienți și un preț special pentru startup-uri
În paralel cu conferința GPeC SUMMIT 26 Mai, are loc GPeC Expo – locul ideal de Networking și oportunități de Business dintre furnizorii de servicii E-Commerce & Digital Marketing și afacerile online.
NOU: Începând cu această ediție, GPeC a dezvoltat un program dedicat start-up-urilor prin care le încurajează să participe ca expozanți cu un cost foarte mic (doar 499 euro, redus de la 1.999 euro).
Furnizorii își pot rezerva un spațiu expozițional de 4 sau de 6 mp, toate detaliile regăsindu-se pe site-ul GPeC în secțiunea GPeC Expo: https://www.gpec.ro/gpec-e-commerce-expo/
Termenul limită pentru rezervarea unui spațiu este 15 Mai 2026, iar locurile sunt limitate.
GPeC Networking Soirée
Seara de 26 Mai se va încheia cu un cocktail în cadrul GPeC Networking Soirée unde sunt așteptați peste 200 de participanți – elita industriei Digital. Evenimentul este exclusivist, bazat pe invitație nominală și pe biletele de tip Premium.
Înscrieri cu preț redus până pe 10 Mai
Până pe 10 Mai 2026 este valabilă oferta Priority Savings care asigură prețuri reduse pentru biletele de acces, acestea pornind de la doar 109 EUR + TVA/persoană pentru biletele de tip LITE.
Înscrierile la GPeC SUMMIT și toate detaliile despre eveniment sunt disponibile pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/#inscriere
Uncategorized
Mii de români au primit sfaturi financiare la Peronul Financiar, înainte de plecarea în mini-vacanța de 1 Mai
Mini-vacanța de 1 Mai a adus mii de călători în Gara de Nord, pregătiți de plecare spre litoralul românesc. Anul acesta, însă, înainte de a urca în tren, călătorii au făcut o oprire la „Peronul Financiar” organizat de Raiffeisen Bank, unde au aflat cum să își gestioneze mai bine banii în vacanță.
În doar câteva minute, aceștia au trecut printr-o experiență interactivă care i-a ajutat să înțeleagă mai bine cum își cheltuie banii și cum pot face alegeri echilibrate, fără să renunțe la distracție.

În contextul în care mulți oameni ajung să cheltuie impulsiv în astfel de weekenduri, iar planificarea financiară rămâne adesea pe plan secundar, activarea a evidențiat importanța unor alegeri mai conștiente.
„Ne-am dorit să fim prezenți cu un mesaj simplu: distracția și planificarea financiară pot merge mână în mână. Peronul Financiar a marcat, astfel, atât începutul mini-vacanței de 1 Mai, cât și un moment bun pentru decizii financiare mai conștiente. Prin această inițiativă, ne-am propus să aducem discuțiile despre bani într-un context în care, de obicei, ne gândim mai mult la relaxare și mai puțin la alegerile financiare.” – Laura Mihăilă, Director Marketing, Comunicare & CX, Raiffeisen Bank România.
Potrivit unui studiu realizat de Raiffeisen Bank, peste 4 din 10 români alocă bugetul de vacanță direct din venitul lunar disponibil, ceea ce face ca planificarea atentă a cheltuielilor să fie esențială chiar și pentru escapadele scurte.

Participanții au trecut printr-un quiz financiar gândit să dureze doar câteva minute — suficient cât să-l parcurgi înainte de plecare. Cu ajutorul unui ecran interactiv, aceștia au răspuns la trei întrebări simple despre cum își gestionează banii în vacanță: dacă pleacă la drum cu un plan pus la punct sau merg pe intuiție, cum aleg ce cumpără la destinație și care e, de fapt, „mantra” lor atunci când vine vorba de cheltuieli.
Pe baza răspunsurilor, fiecare a descoperit rapid ce tip de cheltuitor este — de la „Cheltuitorul Express”, care tinde să consume bugetul încă din primele zile, până la „Cheltuitorul de Ocazie”, care păstrează un echilibru între distracție și gestionarea banilor. Rezultatul a venit la pachet cu un sfat personalizat, ușor de aplicat chiar în weekendul de 1 Mai, dar și cu un „kit de relaxare financiară”.

Dincolo de componenta educativă, „Peronul Financiar” organizat de Raiffeisen Bank a fost și un spațiu de relaxare înainte de plecare. Călătorii s-au putut opri pentru câteva minute în zona de șezlonguri, au făcut fotografii în zonele amenajate cu vibe de vacanță și s-au bucurat de amintirile imprimate ca suvenir.
`
Astfel, „Peronul Financiar” a reprezentat o pauză binevenită între agitația din gară și drumul spre mare, dar și un moment în care tinerii au plecat la drum nu doar cu bagajele pregătite, ci și cu un plan mai clar pentru cheltuielile din vacanță.
Uncategorized
Vacanța de 1 Mai a început la Peronul Financiar organizat de Raiffeisen Bank în Gara de Nord
De 1 Mai, Gara de Nord devine principalul punct de plecare pentru mii de tineri care aleg litoralul ca destinație pentru a petrece mini-vacanța ce deschide sezonul estival. Anul acesta, înainte de a porni spre mare, călătorii au avut ocazia să treacă pe la „Peronul Financiar”, un spațiu special amenajat de Raiffeisen Bank pentru relaxare, dar și pentru a descoperi soluții simple de gestionare a banilor.
Ca de fiecare dată, Gara de Nord a fost locul de întâlnire pentru prieteni cu rucsacul în spate, care se regăsesc pentru a lua trenul către mare. Tinerii au plecat spre litoral cu gândul la distracție, muzică și nopți care țin până dimineața. Doar că, între două selfie-uri și planuri spontane, și-a făcut loc și o oprire neașteptată.

Raiffeisen Bank a invitat călătorii să se oprească la „Peronul Financiar” în Gara de Nord — un spațiu care a setat vibe-ul de vacanță și l-a completat fix cu ce lipsește de multe ori: o planificare financiară mai atentă înainte de plecare.
E ușor să intri în atmosfera de vacanță, mai greu e să-ți amintești de buget când deja ai plecat la drum. Și nu e doar o impresie, mulți tineri ajung să cheltuie impulsiv în astfel de weekenduri, iar „vedem noi după” devine rapid planul financiar oficial.
Tocmai de aceea, anul acesta Gara de Nord nu a fost doar punctul de start al distracției de 1 Mai, ci a dat startul și unor alegeri financiare mai smart. Fără calcule complicate, ci cu recomandări simple pe care tinerii le-au putut aplica ușor pe bugetul lor de vacanță, înainte să urce în tren.
Pentru o zi, o parte din gară a arătat mai degrabă ca un colț de vacanță decât ca un loc de tranzit. Călătorii au găsit un spațiu în care au putut să încetinească ritmul înainte de plecare: șezlonguri unde să se relaxeze câteva minute, zone cu vibe de vacanță, numai bune pentru primul story de drum, un photobooth de unde au plecat cu amintiri imprimate pe fotografii, nu doar în telefon.

Quiz-ul interactiv realizat de Raiffeisen Bank i-a prins pe tineri în joc pentru câteva minute, suficient cât să afle câteva insight-uri despre obiceiurile lor de consum, fără să rateze trenul. În câteva întrebări simple — de la „ai buget sau mergi fără planuri în vacanță?” până la „cum îți stabilești cheltuielile la destinație?” — participanții au aflat rapid ce tip de cheltuitor sunt și au primit un sfat personalizat, alături de un kit de relaxare financiară, ca să nu plece la drum fără niciun plan.
Astfel, „Peronul Financiar” a adus discuția despre bani mai aproape de momentele de vacanță, invitând tinerii să descopere, într-un mod interactiv și relaxat, cum își pot gestiona mai bine bugetul în călătorii.
-
Uncategorizedacum o ziMii de români au primit sfaturi financiare la Peronul Financiar, înainte de plecarea în mini-vacanța de 1 Mai
-
Evenimenteacum 21 de oreLIDAS Cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată în Europa. Ridicată la Tulcea
-
Uncategorizedacum 3 oreAgenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing
-
Companiiacum o orăPop Up Spider: sistemul modular care redefinește flexibilitatea la stand




