Connect with us

Evenimente

Ultimul an de dragoste (fiscală), primul an de război (fiscal)

Publicat

pe

Ca urmare a deficitului bugetar constant uriaș, datoria publică a țării va depăși, probabil, 900 de miliarde de lei la finalul anului următor și va avea rolul unui imens bolovan legat de picioarele cu care încearcă să avanseze economia. Așa că, după șirul celor patru rânduri de alegeri de anul viitor, România se va trezi într-o bună dimineață din euforia unei perpetue sărbători electorale și va afla că are conturile ciuruite. Iar, atunci, povara îndreptării răului va cădea pe umerii bieților români și a firmelor locale, care vor fi puse să plătească nota de plată firească: impozite mai multe și mai mari. În tot acest timp, cei care au făcut aceste bugete mincinoase precum și liderii politici ai coaliției de astăzi se vor uita de sus, surâzând disprețuitor, la supușii lor înjugați la carul unor taxe insuportabile. Și, din păcate, nimeni, niciodată, nu se va deranja să-i întrebe de sănătate pe toți cei vinovați.

Nu este deloc drept sau moral ca poporul întreg să plătească nechibzuința, aroganța și nepriceperea unei generații ratate de politicieni, care au dus țara într-o robie a împrumuturilor care o afundă zi de zi în mlaștina neputinței. Dar, până la urmă, cel va plăti toate aceste erori sau ticăloșii va fi tot poporul de contribuabili. Căci el va rămâne prizonier aici, în vreme ce autorii dezastrului de azi, în primul rând Klaus Iohannis, vor fi demult plecați pe plajele din Miami…

În anul 2004, atunci când s-au încheiat negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană, am avut un PIB de 245 de miliarde de lei, iar anul trecut unul de 1410 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, avem o creștere nominală de aproape 6 ori a dimensiunii economiei (de 5,75 de ori mai precis). Trebuie adăugat aici și faptul că, în termeni reali, creșterea economiei românești este la fel de impresionantă, ea ajungând la 77% din media Uniunii Europene, adică la un nivel dublu față de anul de referință 2004. De altfel, țara noastră se poate mândri cu cel mai rapid ritm agregat de creștere economică din UE.

Unul dintre motoarele creșterii acesteia impresionante a economiei îl reprezintă, alături de infuzia netă de 56 de miliarde de euro fonduri europene,  politica fiscală extrem de relaxată a guvernelor noastre, cu impozite în cotă unică (de principiu) și cu o prezență destul de modestă a statului în economie.

Această politică fiscală relaxată a făcut ca România să aibă a doua cea mai mică pondere în PIB a veniturilor, dar și cea mai mică pondere a cheltuielilor:

Sursa: https://www.cdep.ro/pdfs/buget/2024/raport/anexe/Raport%20buget%202024.pdf

Toate bune și frumoase dacă guvernanții noștri ar fi putut să păstreze o proporție echilibrată între veniturile pe care le strâng pentru stat și cheltuielile pe care le fac în numele aceluiași stat. Numai că, de prin 2016 încoace, regimul Iohannis, aflat la putere la București, a dat dovadă de orice, numai de moderație și chibzuință nu. Iată ce ne spun cifrele.

În această perioadă, veniturile totale ale statului (ale bugetului general consolidat)au crescut de la 77 de miliarde de lei în 2004 la 460 de miliarde de lei. Au crescut, adică, de 6 ori, doar un pic mai repede decât creșterea economiei. Cheltuielile totale ale statului (adică ale bugetului general consolidat), în schimb, au crescut de la 80 de miliarde de lei în 2004 la 541 de miliarde de lei în 2022. De 6,76 ori au crescut cheltuielile statului în toată această perioadă, cu o șesime mai repede decât veniturile și cu o cincime mai repede decât veniturile totale ale statului.

Nu este, deci, de mirare că deficitul bugetar s-a umflat de la doar 3 ,1 miliarde de lei în anul 2004 la 80,7 miliarde de lei în 2022. A crescut, așadar, deficitul de 26 de ori ! De 26 de ori, ați înțeles foarte bine, oameni buni!

Ei bine, poate vă întrebați cum poate să supraviețuiască un astfel de stat, în tot timpul ăsta filozofia fiscală rămânând aceiași. Simplu: împrumutând din ce în ce mai mulți bani pentru a finanța enormul deficit bugetar acumulat. Astfel încât, dacă la finalul anului 2004 aveam o datorie publică de 55 de miliarde de lei, aceasta a ajuns, la final de 2022 la un nivel incredibil de 667 de miliarde de lei, crescând cu alte cuvinte de mai bine de 12 ori! De 12,12 ori mai precis. În anul 2004, fiecare cetățean român avea de plătit o parte de datorie publică de 2600 lei, sumă care ajunge în 2022 la 35 000 lei, de 13,46 ori mai mult decât în 2004 că, deh, între timp ne-am și împuținat cu câteva milioane bune…

Creșterea deficitului bugetar induce creșterea datoriei publice, căci deficitul respectiv trebuie acoperit, nu-i așa? Problema datoriei publice este aceea că este purtătoare de dobânzi. Și costul acestor dobânzi ustură rău buzunarul contribuabilului. Dacă în 2004, statul român a cheltuit 3,17 miliarde de lei cu dobânzile, în 2022 a ajuns să cheltuie 30 de miliarde de lei, adică de vreo 10 ori mai mult.

Anul 2023, pe care ne pregătim să-l încheiem, nu a adus deloc mult-așteptata chibzuință în privința cheltuielilor unui stat devenit brusc mult prea expansiv în raport cu posibilitățile sale reale. Execuția bugetară la 10 luni indică un dezastru greu de anticipat la începutul anului: venituri bugetare colectate de 418 miliarde de lei, cheltuieli totale bugetare de 481 de miliarde de lei și un deficit de 63 de miliarde de lei, adică aproape 4% dintr-un PIB (optimist) estimat la 1583 de miliarde de lei . Având în vedere că luna decembrie este, de regulă, responsabilă pentru minim o treime din deficitul bugetar al țării, toată lumea, în primul rând guvernul, se așteaptă la un deficit bugetar de  6% (după standardul european ESA, care se referă la veniturile și cheltuielile angajate) și de 5,9% după metodologia „cash” (care se referă la veniturile și cheltuielile efectiv realizate în anul respectiv). Asta înseamnă 95 de miliarde de lei deficit bugetar pe anul în curs. De 30 de ori mai mare decât în 2004. De 30 de ori.

Iar, așa cum spuneam, deficitul acesta uriaș se finanțează prin împrumuturi, ceea ce face ca datoria noastră publică să fi ajuns deja la incredibila sumă de 760 de miliarde de lei, la sfârșit de septembrie, de aproape 14 ori mai mult decât în 2004!

Sursa: https://mfinante.gov.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/EvdatguvconformUERo092023_08122023.pdf

Iar pentru anul 2024, coaliția de guvernare nu a prevăzut nicio reducere de cheltuieli, ci dimpotrivă, prevede creșterea acestora cu minim 10% față de 2023. Șmecheria prin care guvernul își permite să declare nonșalant creșterea de cheltuieli este cât se poate de rudimentară: propune o creștere de venituri iluzorie (cu peste 13%), simultan cu subdimensionarea unor cheltuieli cât se poate de reale și consistente.

Cea mai evident  subevaluată cheltuială publică este cea cu pensiile care a fost explicitată în mod public parlamentarilor de către ministrul muncii, pe 8 noiembrie 2023, ca fiind de 146 de miliarde de lei pentru 2024 (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ministrul-muncii-proiectul-legii-pensiilor-va-fi-adoptat-in-guvern-pe-9-noiembrie-cresterea-medie-a-pensiilor-va-fi-de-40-2569809 ) și apare în proiectul de lege al bugetului asigurărilor sociale de stat ca fiind 135 de miliarde de lei. Deci, dintr-un condei, guvernul „uită” să aloce 11 miliarde de lei pentru pensii.

O altă exemplificare hilară a modului primitiv de a „cosmetiza” bugetrul pentru 2024 constă în introducerea unor capitole de venituri absolut umoristice și neexistente în niciun buget național de pe fața acestui pământ, cum ar fi „veniturile suplimentare încasate ca urmare a digitalizării”, în valoare de nu mai puțin de 10,5 miliarde de lei!!

Sursa: https://www.cdep.ro/pdfs/buget/2024/raport/anexe/Anexa%201.pdf

Am putea, poate așa ar fi firesc, să ne tăvălim de râs la vederea unor asemenea inginerii financiare apărute tocmai în legea bugetului, dar, în realitate, situația este tragică. Căci, ca urmare a deficitului bugetar constant uriaș, datoria publică a țării va depăși, probabil, 900 de miliarde de lei la finalul anului următor și va avea rolul unui imens bolovan legat de picioarele cu care încearcă să avanseze economia. Așa că, după șirul celor patru rânduri de alegeri de anul viitor, România se va trezi într-o bună dimineață din euforia unei perpetue sărbători electorale și va afla că are conturile ciuruite. Iar, atunci, povara îndreptării răului va cădea pe umerii bieților români și a firmelor locale, care vor fi puse să plătească nota de plată firească: impozite mai multe și mai mari. În tot acest timp, cei care au făcut aceste bugete mincinoase precum și liderii politici ai coaliției de astăzi se vor uita de sus, surâzând disprețuitor, la supușii lor înjugați la carul unor taxe insuportabile. Și, din păcate, nimeni, niciodată, nu se va deranja să-i întrebe de sănătate pe toți cei vinovați.

Nu este deloc drept sau moral ca poporul întreg să plătească nechibzuința, aroganța și nepriceperea unei generații ratate de politicieni, care au dus țara într-o robie a împrumuturilor care o afundă zi de zi în mlaștina neputinței. Dar cel va plăti toate aceste erori sau ticăloșii va fi tot poporul de contribuabili. Căci el va rămâne prizonier aici, în vreme ce autorii dezastrului de azi, în primul rând Klaus Iohannis, vor fi demult plecați pe plajele din Miami…

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

The Biggest Meeting Invasion 2

Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.

Mai mult decât un Show: Un stil de viață

Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.

La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.

Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții

Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.

Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.

Detalii Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.

Dată: 25 Aprilie
Interval orar: 17:00 – 01:00
Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea

Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.

Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram
: @FamousRally | @Cars_international5

The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!

Citeste in continuare

Evenimente

Redefinirea luxului în Transilvania: CAPOD’OPERA deschide magazin în Cluj-Napoca

Publicat

pe

De

Până de curând, universul modei de lux din România părea gravitațional legat de coordonatele capitalei. Însă, într-un moment de maturitate absolută a pieței, această paradigmă se schimbă radical. Cluj-Napoca nu mai este doar un centru tehnologic și academic, ci devine oficial noua bornă kilometrică a eleganței europene, odată cu inaugurarea de luni, 6 aprilie 2026, a conceptelor Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8.

Această deschidere marchează o premieră absolută: este pentru prima dată când un proiect de retail premium de o asemenea anvergură, construit pe pilonii riguroși ai standardelor internaționale, este lansat în afara Bucureștiului.

O adresă, două destinații, o singură viziune: Strada Horea nr. 8

Alegerea locației nu a fost întâmplătoare. Strada Horea, cu arhitectura sa impunătoare și aerul său boem-aristocratic, oferă fundalul perfect pentru o incursiune în lumea haute-couture-ului și a ready-to-wear-ului de lux. Spațiul a fost gândit să oglindească vitrinele marilor capitale ale lumii – de la Milano la Paris și Londra – oferind un ambient unde lumina, materialele nobile și designul minimalist pun în valoare piesele vestimentare ca pe niște opere de artă.

Nu este vorba doar despre un simplu magazin de haine, ci despre un ecosistem de lifestyle. Clienții din Cluj și din regiune sunt invitați să descopere o experiență de shopping senzorială, unde consilierea vestimentară se întâlnește cu ospitalitatea de tip concierge.

CAPOD’OPERA: Un Panteon al prandurilor iconice

Conceptul CAPOD’OPERA aduce laolaltă o selecție curatoriată ce pare desprinsă din paginile celor mai prestigioase reviste de modă. Este un mix ecletic, dar coerent, între moștenirea caselor de modă istorice și forța creativă a noii generații de designeri.

Arhitecții eleganței clasice

Pentru cei care caută perfecțiunea croielii și opulența rafinată, prezența unor nume precum Dolce & Gabbana, Fendi și Versace transformă magazinul într-o destinație de pelerinaj stilistic. Aceste branduri aduc la Cluj ADN-ul mediteranean și măiestria italiană care au definit luxul global timp de decenii.

Avangarda și Spiritul Urban

Moda contemporană este despre dialogul dintre stradă și podium. CAPOD’OPERA răspunde acestei tendințe prin branduri care au revoluționat estetica ultimilor ani:

  • Off-White și Balenciaga: Definiția cool-ului cerebral și a volumelor arhitecturale.
  • Jacquemus: Minimalismul solar și senzualitatea ludică a sudului Franței.
  • Dsquared2 și Amiri: Rebeliune sofisticată, texturi inovatoare și un spirit rock-star inconfundabil.

Detaliile care fac diferența

Pasionații de accesorii și piese de cult vor regăsi iconicii sneakers Golden Goose, renumiți pentru estetica lor distressed lucrată manual, dar și măiestria denimului de lux semnat Jacob Cohen, unde fiecare pereche de jeans este tratată cu rigoarea unui costum de tip bespoke.

Elisabetta Franchi: Feminitate fără compromisuri

Alături de universul multi-brand, magazinul mono-brand Elisabetta Franchi vine să completeze această experiență cu o odă adusă feminității. Brandul, iubit la nivel mondial pentru capacitatea de a sculpta silueta feminină, aduce la Cluj colecții care emană putere, senzualitate și o sofisticare atemporală. Este destinația ideală pentru femeia modernă, care navighează cu grație între întâlniri de business și evenimente de tip red carpet.

Un pas strategic pentru retailul din România

Dincolo de strălucirea brandurilor, această deschidere reprezintă un indicator economic și cultural puternic. Este un semnal clar că piața locală a evoluat, că publicul clujean are o educație estetică solidă și o dorință de a accesa produse de lux într-un cadru care să respecte eticheta marilor case de modă.

„Nu am adus doar branduri la Cluj; am adus un standard de excelență. Ne-am dorit ca trecerea pragului magazinelor noastre să ofere aceeași emoție pe care o simți pe Via Montenapoleone sau Avenue Montaigne. Clujul merita o asemenea destinație.”

O nouă eră a stilului

Deschiderea Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8 nu este doar un eveniment în calendarul de shopping al orașului, ci începutul unui nou capitol în istoria luxului din România. Cluj-Napoca își confirmă astfel statutul de metropolă europeană, unde tradiția întâlnește viitorul, iar bunul gust nu cunoaște granițe geografice.

Vă invităm să fiți parte din această transformare și să descoperiți singuri unde începe noua definiție a luxului. Luni, 6 aprilie 2026, Cluj-Napoca.

Citeste in continuare

Evenimente

250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg

Publicat

pe

De

Alianța a organizat aseară, la Radisson Blu București, o recepție de înalt nivel, prilejuită de sosirea noului Ambasador al Statelor Unite în România, E.S. Ambasador Darryl Nirenberg, care a reunit o parte din prietenii Alianța, peste 250 de lideri din mediul de afaceri, diplomație, securitate, energie, tehnologie și societate civilă.

Evenimentul a marcat un moment semnificativ în relația transatlantică și a confirmat totodată rolul Alianța ca principală platformă de dialog și cooperare româno-americană. Evenimentul s-a remarcat nu doar prin participarea extinsă, ci și printr-o atmosferă neobișnuit de caldă pentru un context diplomatic, semnalând nivelul de încredere și așteptările ridicate în jurul relației România-SUA, într-un moment în care presiunile geopolitice în regiunea Mării Negre sunt în creștere.

Discursuri care au emoționat și mobilizat sala

Deschiderea oficială a aparținut E.S. Ambasadorului Adrian Zuckerman (Ret.), Președintele Alianța, care a adresat un mesaj de continuitate și fermitate în consolidarea relației strategice.

Discursurile care au urmat au evocat profunzimea istorică a relației dintre România și Statele Unite, aducând un omagiu viziunii americane de la Woodrow Wilson la Ronald Reagan. Vorbitorii din partea Alianța au subliniat că parteneriatul România-SUA nu este o obligație, ci o convingere: „România și Statele Unite nu sunt unite doar de interese, ci de valori și de o istorie comună în apărarea libertății.” Au subliniat, totodată, misiunea comună de a aduce în România know-how, leadership și cultură antreprenorială: „We believe in building not only connections, but capacity.”

A urmat discursul Ambasadorului Darryl Nirenberg care a reprezentat unul dintre momentele de vârf ale serii, urmărit cu interes de cei peste 250 de participanți. Noul Ambasador al Statelor Unite a transmis un mesaj puternic de angajament față de România și față de valorile comune ale parteneriatului transatlantic, într-o atmosferă de autentică prietenie și entuziasm.

Distincții pentru contribuții remarcabile la relația bilaterală

Un moment special al serii l-a constituit acordarea a două Certificate de Apreciere înmânate de Ambassador Zuckerman în numele comunității Alianța.

Michael L. Dickerson a fost distins pentru angajamentul diplomatic exemplar, viziunea strategică și rolul activ în consolidarea cooperării economice, energetice și de securitate dintre cele două țări, precum și pentru prietenia sa autentică față de România.

Christopher Gruber, Regional Security Officer în cadrul Ambasadei SUA la București, a primit recunoașterea pentru profesionalism, dedicare și leadership în protejarea personalului și intereselor americane, și pentru colaborarea strânsă cu autoritățile române în întărirea securității comune.

Dincolo de agendă, întâlnirea a evidențiat o realitate mai amplă: relația România–Statele Unite nu este susținută doar instituțional, ci și de o rețea tot mai solidă de lideri și comunități care investesc direct în viitorul acestui parteneriat,  inclusiv în capacitatea sa de a răspunde coerent provocărilor de securitate din regiune.

Alianța – platformă de referință a cooperării transatlantice

Fondată la Washington, Alianța reunește foștii ambasadori americani din România și lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie și tehnologie – facilitând dialogul la nivel înalt și proiecte concrete între România și Statele Unite. Recepția de miercuri seară a reconfirmat că parteneriatul româno-american este profund ancorat în valori comune, memorie istorică și o viziune împărtășită pentru un viitor mai sigur și mai prosper.

Contact presă: Florina Lepădatu, Executive Manager Alianța florina@alianta.org | 0775 623 635

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE