Stiri economice
Cât ar fi prețul unui litru de lapte dacă nu ar fi plafonat adaosul comercial și cu cât îl vinde țăranul / Plafonarea a mărit prețurile altor produse: hârtie igienică, detergenți

Noi, în România, avem niște probleme mari mentale. Avem niște adicții la anumite branduri. Nouă ne plac brandurile. Lucrul ăsta a fost înțeles de anumite companii și speculat, spune Feliciu Paraschiv, vicepreședinte al Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR), în cadrul unei conferințe CLCC.

LapteFoto: Prasit Rodphan | Dreamstime.com
El a povestit la ce preț a primit laptele în magazine.
„Prețul unui litru de lapte pleacă de la producător cu 2,2 lei. Va spun prețurile cu care am primit noi, retailerii, în ianuarie: 9,9 lei (cel mai scump n.r.)”, a afirmat Paraschiv.
De asemenea, spune că a mai primit și la 7,2 lei, precum șu 5,5 lei pe litru, acest din urmă preț fiind cel mai ieftin.
„Păi de la 2,2 la 7,2 lei, de câte ori a crescut prețul ăsta? De ce? Pentru că l-am pus într-o cutie de carton? Asta pentru că eu am un brand pus sus acolo și toată lumea crede că ăla e laptele cel mai bun”, a mai afirmat reprezentantul ANCMMR.
Potrivit acestuia, întotdeauna țăranul a fost cel mai sărac și morarul din sat a fost bogat.
„Dacă a scăzut grâul, auzisem de 75 de bani, sau mălaiul, de ce nu scade și pâinea? Aici e o mare nebuloasă. La noi vine pâinea cu același preț”, a mai arătat el.
De asemenea, descris lanțul comercial pentru a înțelege toată lumea cum funcționează: „Există un producător: cel care merge la câmp cu tractorul. Există un procesator: omul ăla care ia produsele de la cel de la câmp și le procesează și scoate produsul finit. Există un distribuitor care duce marfa de la procesator la retailer. Uneori distribuitorul nu există: se face distribuția direct de la procesator. Să nu confundați procesatorul cu producătorul”.
Plafonarea a mărit prețurile la celelalte produse: hârtie igiencă, detergenți și altele
“Ne așteptăm ca în urma discuțiilor cu Guvernul (care ar urma să aibă loc luni n.r.) să fie prelungită plafonarea. Încercăm să tragem nu semnal de alarmă cu privire la un lucru care s-a și văzut: prețurile de la produsele neplafonate vor crește nejustificat”, spune el.
Potrivit acestuia, dacă ne uităm în zona de produse chimice, precum detergenți, hârtie igienică, la produse neplafonate, prețurile au crescut destul de mult.
„Astea sunt ca urmare a efectului plafonării pentru că nu e normal ca cineva să se amestece în sistemul de cerere și ofertă care stabilește prețul”, a explicat Paraschiv.
Sursă foto: Dreamstime.com
Vezi și:
Evenimente
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.
Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro
Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.
Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.
Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.
Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST
Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.
Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).
„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Companiiacum 2 zile
REVOLUȚIA REPARAȚIILOR DE ROBOȚI ASPIRATORI
-
Evenimenteacum 2 zile
RĂCIREA BRUSCĂ A VREMII A URCAT EXPLOZIV PREȚUL ENERGIEI ȘI GAZELOR. ROMÂNIA, A DOUA CEA MAI SCUMPĂ DIN UE
-
Uncategorizedacum 2 zile
Axis Communications: două zile de inovație și colaborare în industria de securitate alături de partenerii de tehnologie
-
Companiiacum 2 zile
Două echipaje RedLotus Sailing au urcat pe podiumul Bosphorus Cup. Ostwind, condus de Andrei Nicolescu, a ocupat locul I la categoria ORC C
-
Evenimenteacum o zi
Situație incredibilă la CFR Călători. Zeci de locomotive electrice ar putea rămâne în gări, din cauza datoriilor.
-
Companiiacum o zi
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
IRCC CREŞTE LA 6,06% | Realitatea Financiară
-
Evenimenteacum 2 zile
Nicușor Dan a retrimis în Parlament legea care propune scutirea de impozit pentru veniturile din criptomonede. Ce l-a nemulțumit pe președinte?