Connect with us

Evenimente

Unde se va afla România peste 20 de ani?

Publicat

pe

Peste 20 de ani, țara noastră va rămâne penultima din Uniunea Europeană la salarii, la pensii, la calitatea educației, a sănătății și la calitatea infrastructurii. De ce sunt așa de sigur? Nu pentru că am ghicit viitorul într-un glob de cristal, ci pentru că am citit rezultatele la testarea internațională a elevilor de 15 ani din cele mai importante 80 de națiuni de pe această planetă. Rezultatele la testele standardizate PISA ne situează pe penultimul loc din UE, în urma noastră situându-se doar bulgarii. Media noastră națională este de 428 de puncte.

Generația copiilor de 15 ani din 2022 va ajunge, peste 20 de ani, la maturitate și va popula industria, agricultura, serviciile, dar și administrația și politica din țările respective. Este cât se poate de clar că nivelul de pregătire din gimnaziul de astăzi se va regăsi în calitatea administrației de peste 20 de ani. Dar și în nivelul de salarizare, în nivelul pensiilor, în nivelul profiturilor antreprenorilor, precum și în calitatea și cantitatea autostrăzilor, a căilor ferate și a barajelor hidrotehnice.

Acest rezultat este cel mai bun indicator al nivelului școlii dintr-un stat, pentru că se obține din testarea unei populații școlare extrem de numeroase, la vârsta de 15 ani cam toți copiii din țările respective fiind școlari. Deci populația testată este mare și atunci rezultatele statistice obținute au un grad ridicat de credibilitate și reprezentativitate.

Fac de la început  precizarea că cea mai mare economie din lume, China lipsește din această testare, pentru că la precedenta (2018) s-a situat pe primul loc, dar a participat doar cu patru provincii, populate de doar o șeptime din totalul populației de elevi. Cei mai buni elevi de 15 ani de pe glob se află în estul Asiei, în așa-numitul Orient Îndepărtat, în Singapore (560 de puncte), în Macao (535 de puncte), în Taiwan și Japonia (533 de puncte fiecare), în Coreea de Sud (523 de puncte) și în Hong Kong (520 de puncte). Cel mai bine plasate națiuni europene sunt micuța Estonie (516 puncte) și Irlanda (506 puncte), singurele, de altfel, care au medii naționale de peste 500 de puncte. În primele 10 state ale lumii mai găsim Canada (506 puncte) și Elveția (498 de puncte).

https://www.datapandas.org/ranking/pisa-scores-by-country

Mult-lăudata Finlandă confirmă și în acest clasament calitatea învățământului său gimnazial, situându-se pe locul 12 în lume, cu 495 de puncte, iar Polonia și Cehia (cu 492, respectiv 491 de puncte) sunt situate pe locurile 15-16 pe glob, dovedind că știu să crească generații de copii foarte bine pregătiți. Americanii sunt pe locul 18, cu 489 de puncte, iar britanicii pe 14, cu 494 de puncte. Nemții se află pe locul 24 în lume, cu 482 de puncte, francezii pe 26 cu 478 de puncte, ungurii pe locul 28, cu 477 de puncte, la egalitate cu italienii și spaniolii. Noi venim abia pe locul 45 dintre națiunile testate, cu o medie de 428 de puncte. Deasupra noastră avem destule state cu o dezvoltare economică modestă, precum: Vietnamul, cu 468 de puncte, Turcia, cu 462 de puncte, Serbia, cu 442 de puncte, Ucraina, cu 440 de puncte, dar și Grecia cu 436 de puncte. Pe pozițiile 48 și 49 se situează, la egalitate, cu câte 414 puncte, Bulgaria și Republica Moldova.

Un tablou complet al rezultatelor, care include și tendințele pe termen lung, dar și ponderea celor mai buni elevi (nivelele 5 și 6), dar și a celor mai slabi elevi (sub nivelul 2) este redat mai jos:

https://www.oecd-ilibrary.org/sites/53f23881-en/index.html?itemId=/content/publication/53f23881-en

Ce observăm în tabelul de mai sus? Păi faptul că doar 5% dintre elevii din țara noastră se situează în categoria celor cu performanțe excelente, dar o treime dintre copiii noștri se află în categoria celor cu performanțe catastrofale. Spre comparație, 16% dintre copiii polonezi sunt în categoria performerilor și doar 11% în categoria celor foarte slabi. Ungurii au 12% în categoria celor excelenți și 16,5% în categoria celor cu rezultate foarte proaste.

Mai putem observa o tendință clară spre mediocritate a rezultatelor noastre pe termen lung, căci nivelul actual este aproximativ același cu cel din testările anterioare (2015 și 2018) și este extrem de prost.

La imaginea sumbră a scorului pe care copiii noștri îl obțin la testele standardizate putem să adăugăm și alte două catastrofe educaționale: faptul că suntem națiunea europeană cu cea mai mică pondere a celor cu o diplomă de facultate:

https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Educational_attainment_statistics#The_populations_in_the_EU_Member_States_have_different_educational_attainment_levels_in_2022

și faptul că suntem campioni europeni la abandon școlar:

https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File:V2-early-leavers-230523.png

Plecând de la aceste rezultate, putem să înțelegem modul în care va arăta țara noastră, dar și globul peste 20 de ani. Lumea, care se îndreaptă, din ce în ce mai clar, spre o economie a cunoașterii, va fi dominată de către națiunile din estul Asiei, care au știut să se adapteze și să mențină, pe termen lung, sisteme performante de învățământ. Polul dezvoltării în Europa se va îndrepta și mai clar  spre nord, incluzând aici marile performere educaționale Estonia și Polonia, iar sud-estul continentului va musti de mediocritate, ceea ce va afecta dezvoltarea regiunii noastre pe termen lung. Românii vor avea, în continuare, slujbe prost plătite, deci și pensii mizerabil de mici, iar economia noastră va fi dominată de către multi-naționale, conduse de către oameni aduși din afară, căci bazinul de 5% al performerilor naționali este mult prea strâmt pentru a fi o bază de selecție onorabilă. Mai mult, dintre aceiași 5% se vor selecta și mulți dintre cei care vor merge la studii în marile universități europene, de unde nu se vor mai întoarce, decât într-o mică măsură, pentru a lucra aici. Televiziunile vor rula, în buclă infinită, manele, iar singurele ziare citite vor fi cele de sport și de can-can. Personajele publice cele mai influente vor avea un vocabular de maxim 50 de cuvinte și vor „modela” generații întregi de adolescenți. Iar politicieni de teapa lui Ciolacu, cu bacalaureatul neclar, vor reprezenta o referință de neatins, căci ne vor conduce unii pentru care absolvirea gimnaziului  va reprezenta performanța vieții lor.

Este cât se poate de evident că România a intrat într-un cerc vicios: avem un nivel catastrofal al absolvenților de gimnaziu, care se transferă anual către populația generală și astfel standardul general al societății devine din ce în ce mai scăzut, de unde și așteptările mici de la viață și de la organizarea socială. Standardele scăzute din societate determină, la rândul lor, o lipsă totală de interes pentru învățământ și o ignorare totală a școlii. Pur și simplu, educația nu mai are loc printre preocupările noastre. Aceasta generează, mai departe, generații și mai slab pregătite de absolvenți de gimnaziu, care vor scădea și mai mult standardele generale din societate. Și tot așa, din rău în mai rău.

Până la urmă cine să înțeleagă catastrofa din sistemul nostru de învățământ? Iohannis, turistul european cel mai prodigios din ultima sută de ani? Crede cineva că atunci când se plimbă printre piramide sau când participă la dansurile tribale din Zanzibar, Klaus Iohannis se gândește cu atenție și îngrijorare la soarta generațiilor de elevi? Sau absolventul cel mai controversat de bacalaureat, Marcel Ciolacu ? Oare, văzându-l cum arată și cum vorbește , o fi mai probabil să citească vreun rând din statisticile educaționale europene sau să asculte o manea de-a lui Luis Gabriel? Enumerarea celor care privesc cu dispreț sau cu nepăsare învățământul ar putea continua cu absolvenții de universități particulare incerte și neonorante, precum președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis sau precum ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Dar și cu fostul premier cu limbaj de mahala portuară, Mihai Tudose, la fel de târziu și de prost școlit ca și bunul său amic din fruntea guvernului.

Numai citind aceste nume și vizualizând personajele respective ne putem ușor da seama cam pe unde va fi România peste 20 de ani, nici nu mai avem nevoie să citim statisticile educaționale europene. Din păcate.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Evenimente

Scrisoarea Repatriot către românii din afara granițelor

Publicat

pe

De

E TIMPUL SĂ VORBIM CU OCCIDENTUL: ROMÂNIA – STAT UE ȘI NATO – A FOST ATACATĂ DE O DRONĂ RUSEASCĂ

Dragi români de pretutindeni,

Vă mulțumim pentru mesajele voastre de solidaritate și vă trimitem chemarea noastră de a acționa neîntârziat oriunde ați fi în lume.

Vineri, 29 mai, noaptea în jur de ora 2.00 AM o dronă rusească Geran-2 (Shahed) a lovit acoperișul unui bloc cu 10 etaje de pe strada Brăilei din Galați.

Impactul a provocat o explozie puternică și un incendiu. O mamă și copilul ei de 14 ani au fost răniți. Zeci de familii au fost evacuate în miezul nopții. Panica s-a instalat în tot orașul.

Cu o deviație de câțiva metri a traiectoriei, drona ar fi intrat direct într-unul dintre apartamente.

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat ferm:

„Întreaga responsabilitate pentru acest incident îi aparține Federației Ruse.”

Pentru prima dată de la începutul războiului, Rusia a provocat victime omenești pe teritoriul unui stat NATO și UE. Nu a fost un accident. Drona a zburat o distanță semnificativă pe teritoriul României înainte de a lovi un bloc de locuințe civile.

Noi, românii, am deschis larg porțile și inimile pentru milioane de refugiați ucraineni. Sute de mii de Ucraineni au găsit protecție și siguranță în țara noastră. I-am primit, i-am ajutat, i-am sprijinit cu resursele unei țări care nu este bogată, dar care știe ce înseamnă demnitate și solidaritate.

Acum a venit rândul nostru să cerem solidaritate.

Rusia a trecut o linie roșie extrem de gravă. A testat reacția Alianței pe teritoriul unui stat membru UE și NATO, și a produs victime. Dacă nu răspundem ferm și unitar acum, mâine același lucru se poate întâmpla la Varșovia, la Riga, la Vilnius, la Helsinki, la Berlin, la Paris sau la Londra.

Pericolul nu mai este teoretic, el este real și a ajuns în casele românilor.

RePatriot lansează un CALL TO ACTION urgent către întreaga diasporă română:

Deveniți chiar astăzi vocea României în țările în care trăiți. Vorbiți cu vecinii, colegii, prietenii și, mai ales, cu autoritățile și aleșii locali.

Ce puteți face concret, chiar acum:

  1. Sensibilizați opinia publică locală

Postați pe rețelele sociale (Tiktok, Facebook, X, Instagram, LinkedIn) în limba țării în care locuiți: „O dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, România – stat NATO și UE. O mamă și un copil de 14 ani au fost răniți. Războiul lui Putin nu mai este doar despre Ucraina. El a ajuns deja pe teritoriul UE și NATO. Dacă nu oprim Rusia acum, următorul oraș ar putea fi al vostru.”

  1. Contactați direct autoritățile

Trimiteți un email sau un mesaj parlamentarului, senatorului, europarlamentarului, consilierului local sau primarului din zona voastră de exemplu:

„Ca român rezident în [orașul/țara], vă solicit sprijin public pentru România după atacul rusesc asupra civililor din Galați. O dronă rusească a provocat victime pe teritoriul unei țări UE și NATO. Vă rog să susțineți întărirea apărării Flancului Estic și sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.”

  1. Distribuiți masiv mesajul:

„Lideri ai Occidentului: Rusia a atacat teritoriul NATO la Galați – acționați acum!

Dorim ca apărarea aeriană a NATO să intercepteze amenințările mai devreme, cât încă sunt pe teritoriul Ucrainei, nu doar după ce intră în spațiul NATO, tocmai pentru a evita escaladarea și pentru a demonstra forță. O zonă tampon este necesară pentru apărare eficientă”

  1. Acțiuni suplimentare cu impact

– Faceți un video scurt pe TikTok/Instagram/Reels explicând situația celor din țara în care locuiți.

– Organizați o scrisoare deschisă semnată de comunitatea românească din orașul vostru.

– Vorbiți și spuneți la cât mai multă lume că Europa și NATO trebuie să aibă o voce comună împotriva atacurilor pe teritoriile sale.

Românii au contribuit mult la dezvoltarea  țărilor unde trăiesc, crează și muncesc. Acum avem nevoie ca aceste țări să stea alături de România, înainte ca Rusia să aducă războiul și în casele lor.

Noi, cei din țară, ne pregătim și acționăm după cum cer vremurile, întărind România acolo unde este cea mai expusă.

Împreună suntem mai puternici decât cred ei. Vocea noastră unită contează și poate face diferența.

Distribuiți acest mesaj în toate grupurile de români, paginile comunitare și chat-urile de diaspora. Cu cât acționăm mai rapid și mai unit, cu atât mesajul nostru va avea mai multă forță. O reacție largă va ajuta România și o va face mai sigură.

RePatriot – Conectăm românii de pretutindeni pentru un Acasă mai sigur.

Echipa RePatriot este acum în Madrid și pregătește ultimele detalii pentru conferința de azi, la care se așteaptă participarea a peste 90 de antreprenori, investitori, profesioniști și lideri români din România, Spania, Franța, Anglia și Germania. Oameni care construiesc, conectează comunități și caută oportunități de colaborare dincolo de granițe. Mai multe aici.

Despre Repatriot

Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot, proiect RBL, este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere. Mai multe pe www.repatriot.ro.

Citeste in continuare

Evenimente

Cele 3 întrebări critice într-un test poligraf de fidelitate – Cum le formulăm corect?

Publicat

pe

De

test poligraf de fidelitate

Într-o relație, încrederea este unul dintre cele mai importante lucruri. Atunci când apar suspiciuni de infidelitate, lipsa comunicării și nesiguranța pot afecta profund relația dintre doi parteneri. Uneori, discuțiile repetate nu mai reușesc să aducă liniște sau claritate, iar unul dintre parteneri simte nevoia unei confirmări obiective. În astfel de situații, testul poligraf de fidelitate poate deveni o soluție serioasă și discretă pentru clarificarea adevărului.

Tot mai multe persoane aleg această variantă nu pentru scandal sau presiune, ci pentru a elimina îndoielile și pentru a putea merge mai departe, indiferent de rezultat. Totuși, un aspect foarte important într-un astfel de test este formularea întrebărilor. De fapt, succesul și relevanța testului depind foarte mult de modul în care sunt construite întrebările adresate persoanei testate.

Într-un test poligraf nu contează doar răspunsul „da” sau „nu”, ci și claritatea întrebării. Dacă întrebările sunt prea generale, ambigue sau formulate emoțional, rezultatele pot deveni neclare. Tocmai de aceea, specialiștii în domeniu acordă o atenție foarte mare acestei etape.

De ce întrebările trebuie să fie clare și foarte precise

Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii atunci când se gândesc la un test poligraf de fidelitate este formularea unor întrebări prea vagi. De exemplu, întrebări precum „M-ai înșelat vreodată?” pot părea directe, dar în realitate sunt mult prea generale pentru un test profesionist.

Un specialist în poligraf va încerca întotdeauna să transforme întrebarea într-una clară, exactă și legată de un anumit context sau perioadă de timp. Spre exemplu, formularea poate deveni: „Ai avut contact intim cu altă persoană în timpul relației actuale?” sau „Ai ascuns în mod intenționat o relație romantică față de partenerul tău în ultimele 12 luni?”

Acest tip de formulare elimină interpretările și îi oferă persoanei testate posibilitatea de a răspunde foarte clar. În plus, întrebările precise reduc riscul unor reacții emoționale cauzate de confuzie sau stres inutil.

Este important de înțeles că testul poligraf nu funcționează ca în filme, unde apar întrebări dramatice și presiune exagerată. În realitate, procedura profesionistă presupune calm, claritate și o discuție detaliată înainte de testare. Persoana testată știe exact ce întrebări vor fi adresate și are posibilitatea să le înțeleagă complet înainte de începerea testului.

În cazul testelor de fidelitate, întrebările trebuie formulate astfel încât să urmărească fapte concrete, nu presupuneri sau interpretări personale. Acesta este unul dintre motivele pentru care experiența examinatorului contează foarte mult.

Cele 3 întrebări considerate esențiale într-un test de fidelitate

Deși fiecare caz este diferit și întrebările sunt adaptate în funcție de situație, există câteva direcții considerate esențiale într-un test poligraf de fidelitate. Aceste întrebări sunt construite pentru a clarifica exact ceea ce dorește să afle persoana care solicită testul.

1. A existat o relație ascunsă?

Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări într-un astfel de test. Formularea trebuie să fie clară și să evite exprimările interpretabile. De exemplu:

„Ai avut o relație romantică sau intimă ascunsă față de partenerul tău în timpul relației actuale?”

Această întrebare urmărește existența unei relații ascunse și stabilește foarte clar contextul. Nu lasă loc pentru interpretări legate de prietenii, conversații banale sau simple interacțiuni sociale.

2. Au existat contacte intime cu altă persoană?

Aceasta este probabil întrebarea centrală în majoritatea testelor de fidelitate. Și aici este important ca termenii să fie clar definiți înainte de testare.

Un exemplu corect formulat poate fi:

„Ai avut contact sexual cu altă persoană în perioada relației actuale?”

Specialistul va clarifica înainte ce înseamnă exact „contact sexual”, tocmai pentru a evita ambiguitățile. Acest lucru este extrem de important pentru acuratețea testului.

3. Au fost ascunse intenționat anumite conversații sau întâlniri?

Infidelitatea nu înseamnă întotdeauna doar contact fizic. În multe situații, suspiciunile apar din cauza unor conversații ascunse, întâlniri secrete sau relații emoționale.

O întrebare relevantă poate fi:

„Ai ascuns în mod intenționat întâlniri sau conversații cu o persoană de care erai atras(ă)?”

Această formulare urmărește comportamentul intenționat de ascundere și poate oferi clarificări importante în relație.

Toate aceste întrebări sunt adaptate în funcție de situația concretă și sunt discutate înainte de test împreună cu examinatorul. Un test profesionist nu înseamnă intimidare, ci o procedură controlată și bine structurată.

Rolul specialistului în obținerea unor rezultate relevante

Un aspect extrem de important într-un test poligraf este experiența specialistului care îl realizează. Chiar dacă multe persoane se concentrează doar pe aparat, în realitate examinatorul are un rol esențial în întregul proces.

Acesta stabilește formularea corectă a întrebărilor, explică procedura, observă reacțiile și se asigură că persoana testată înțelege perfect fiecare întrebare. Un profesionist cu experiență știe să creeze un mediu calm și echilibrat, fără presiune inutilă.

De asemenea, specialistul trebuie să evite întrebările capcană sau exprimările emoționale. Scopul testului nu este manipularea sau intimidarea, ci obținerea unor răspunsuri clare și relevante.

În multe cazuri, simpla clarificare oferită de test poate ajuta un cuplu să depășească o perioadă dificilă. Uneori rezultatul confirmă fidelitatea și elimină suspiciunile, iar alteori oferă adevărul necesar pentru luarea unor decizii importante.

Important este ca testul să fie făcut într-un cadru profesionist, confidențial și cu respect pentru toate persoanele implicate.

Concluzie

Testul poligraf de fidelitate este un instrument care poate aduce claritate într-o situație tensionată și plină de incertitudini. Însă eficiența lui depinde foarte mult de modul în care sunt formulate întrebările și de profesionalismul specialistului care realizează testarea.

Întrebările clare, precise și bine construite pot face diferența dintre un rezultat relevant și unul interpretabil. Tocmai de aceea, alegerea unei echipe specializate este extrem de importantă pentru ca procesul să fie corect, discret și profesionist.

Pentru persoanele care își doresc să apeleze la un astfel de serviciu, Best-Polygraph reprezintă o opțiune de încredere, fiind specializați în teste poligraf, inclusiv în testele de fidelitate și oferind discreție, seriozitate și o abordare profesionistă adaptată fiecărei situații în parte.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE