Connect with us

Evenimente

Falimentul Euroins. Explicațiile oficiale: „NU au plătit la timp”

Publicat

pe

Falimentul unuia dintre cei mai mari jucători din piața de asigurări a fost subiectul unui raport al lichidatorului judiciar. Neîndeplinirea indicatorilor de solvabilitate, rezerve de daune insuficiente, neplata la timp a acestora dar şi lipsa demersurilor privind recuperarea creanţelor şi împrumuturilor acordate sunt o parte dintre cauzele care au generat falimentul Euroins.

CITR Filiala Bucureşti SPRL, lichidatorul judiciar al Euroins, a finalizat raportul privind cauzele falimentului Euroins şi a identificat o serie de elemente de natură operaţională şi de gestionare a fondurilor care au dus la faliment.

Printre cauze se numără, potrivit companiei de insolvenţă, şi contractul cu EIG Re prin care au fost transferate din companie active financiare şi disponibilităţi în conturi în valoare totală de peste 1,5 miliarde lei.

„Întocmirea raportului privind cauzele reprezintă o etapă esenţială în derularea procedurii de faliment. Pe de-o parte încheie etapa analizei istorice şi contextuale asupra motivelor care au dus la faliment, pe de alta parte oferă cadrul procedural pentru dezbaterea acestora având ca scop protejarea în proporţie cât mai mare a intereselor creditorilor”, a afirmat vineri, Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR, într-o conferinţă de presă.

Din analiza indicatorilor, CITR a constatat că cea mai mare pondere pe clase de asigurări din portofoliul Euroins a deţinut-o clasa de asigurări RCA (peste 95% în anul 2022), urmată de cea a garanţiilor (peste 1% în anul 2022) şi asigurări pentru mijloace de transport terestru (0,97% în anul 2022).

Linia de business concentrată pe asigurări RCA aduce pierderi din perspectiva daunalităţii crescute, în timp ce alte societăţi de asigurare înregistrează o medie a asigurărilor RCA de 54% în anul 2022, susţin autorii raportului.

Fondurile proprii pentru acoperirea datoriilor erau insuficiente

O altă cauză a falimentului este reprezentată de neîndeplinirea indicatorilor de solvabilitate. Astfel, fondurile proprii de care societatea trebuia să dispună pentru acoperirea datoriilor potenţiale către toţi asiguraţii, reasiguratorii au fost insuficiente.

„La 30 septembrie 2022, fondurile proprii necesare pentru acoperirea SCR (cerinţa de capital de solvabilitate, n.r.) erau în cuantum de 2,2 miliarde lei, iar cele necesare pentru acoperirea MCR (cerinţa de capital minim, n.r.) erau în cuantum de aproape 1,8 miliarde lei”, precizează raportul.

Altă cauză menţionată face referire la rezervele de daune, care au fost sub nivelul adecvat pentru acoperirea potenţialelor daune ale asiguraţilor, rezultat ce reiese şi ca urmare a testelor specifice întocmite de Euroins.

„Ca urmare a inventarierii dosarelor de daună şi a dosarelor de litigii privind daunele pretinse, lichidatorul judiciar a constatat o diferenţă de 1 miliard de lei între evidenţele existente la data deschiderii procedurii de faliment şi rezultatul inventarului, de la aproximativ 600 de milioane lei la 1,7 miliarde lei”, mai arată raportul.

Neplata la timp a daunelor este o altă cauză care a condus la creşterea exponenţială a riscului de declanşare a procedurilor de executare silită, generând diminuarea patrimoniului societăţii prin acumularea de cheltuieli suplimentare faţă de daunele de achitat.

„Doar sumele cu titlu de penalităţi sunt de peste 300 milioane de lei, la care se adaugă şi cheltuielile de executare”, se menţionează în document.

De asemenea, lipsa demersurilor privind recuperarea creanţelor şi împrumuturilor acordate reprezintă o altă cauză a falimentului Euroins.

Contract prin care s-au transferat 1,5 miliarde lei din banii companiei

Pe listă se mai află ineficienţa recuperării creanţelor din regrese. „La data de 31 decembrie 2022, conform evidenţelor contabile ale societăţii, se regăseau sume nerecuperate în cuantum de 15,5 milioane lei. La acestea se adaugă sume nerecuperate din categoria debitori diverşi de aproape 60 milioane lei”, mai arată documentul CITR.

O altă cauză menţionată este reprezentată de încheierea contractului cu EIG Re prin care au fost transferate din companie active financiare constând în titluri de valoare, creanţe de recuperat din reasigurări şi disponibilităţi în conturi, în valoare totală de peste 1,5 miliarde lei, acest contract fiind înaintat spre analiza judecătorului sindic.

Totodată, sunt menţionate pierderile rezultate din realizarea plasamentelor. „Pe perioada 2019-2023, CITR a centralizat valoarea acestora, care se ridică la suma 18,3 milioane lei”, mai arată raportul.

În document sunt trecute şi pierderile constante înregistrate la nivelul activităţii de asigurare, pe diferite clase de asigurări, acestea atingând maximumul în anul 2022, când pentru RCA au fost înregistrate pierderi de 917,6 milioane lei.

„Între elementele care au dus deschiderea procedurii de faliment lichidatorul judiciar a identificat fapte care intră sub incidenţa articolului 268 din Legea Insolvenţei pentru care judecătorul sindic poate dispune ca prejudiciul să fie suportat de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului prin săvârşirea uneia din faptele prevăzute expres de lege”, susţin reprezentanţii CITR.

Euroins deținea 27% din piața RCA la momentul falimentului

Euroins a fost una dintre cele mai mari companii din asigurări, cu cea mai mare pondere în piaţa de asigurări RCA. În martie 2023, Euroins deţinea circa 27% din piaţa RCA. La momentul deschiderii procedurii de faliment, peste 2 milioane de poliţe RCA Euroins erau în vigoare, iar în momentul actual 1,6 milioane încă sunt încă valabile.

La data de 9 iunie 2023, instanţa a dispus deschiderea procedurii de faliment a Euroins, iar CITR a fost numit lichidator judiciar.

Conform mandatului legal, CITR gestionează lichidarea companiei prin următoarele demersuri: identificarea activului şi pasivului companiei falimentare şi recuperarea sumelor pe care compania este îndreptăţită să le obţină pentru a le oferi mai departe creditorilor săi, fie angajaţi, păgubiţi sau parteneri de afaceri.

De asemenea, lichidatorul judiciar are responsabilitatea identificării cauzelor falimentului şi, dacă este cazul, formularea unor acţiuni la judecătorul sindic de atragere a răspunderii persoanelor responsabile.

„Etapele următoare ce vor fi derulate în cadrul procedurii de faliment al Euroins de către lichidatorul judiciar vor consta în: finalizarea vânzării activelor rămase în patrimoniul societăţii; recuperarea creanţelor acesteia; reprezentarea societăţii în cele peste 25.000 de litigii în care aceasta este parte; investirea judecătorului sindic cu cererea de antrenare a răspunderii persoanelor ale căror fapte au dus la deschiderea procedurii de faliment”, se precizează în document.

CITR este liderul pieţei de insolvenţă şi restructurare din România încă din 2008. Cu o experienţă de peste 22 de ani pe piaţa insolvenţei şi aproape 1.100 de proiecte gestionate de-al lungul timpului, CITR administrează anual un patrimoniu de 1 miliard de euro şi distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile româneşti de impact. CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viaţa unei companii, cu scopul de a crea un impact pozitiv în economie.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Publicat

pe

De

Nicușor Dan

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.

Un sprijin politic dus până în ultimul moment

Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.

Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.

Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch

Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).

În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.

Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.

Presedinția ca garant al disciplinei bugetare

Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.

Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:

  • Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
  • Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
  • Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.

Un răgaz crucial pentru economia națională

Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.

Citeste in continuare

Evenimente

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

Publicat

pe

De

Alexandru Nazare

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.

În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.

Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.

Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.

Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.

Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.

În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.

Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.

În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.

Citeste in continuare

Evenimente

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

Publicat

pe

De

vestiar metalic

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de învățământ sau o unitate medicală, organizarea eficientă a vestiarelor influențează atât confortul utilizatorilor, cât și modul în care este utilizat spațiul disponibil. Alegerea mobilierului potrivit nu înseamnă doar găsirea unei soluții de depozitare, ci și optimizarea suprafeței, asigurarea unui acces facil și menținerea unui mediu ordonat.

Printre soluțiile tot mai utilizate se numără vestiarele metalice cu uși scurte, cunoscute și sub denumirea de modele tip NEST. Acestea sunt concepute astfel încât să ofere mai multe compartimente individuale într-un singur corp de mobilier, fără a ocupa mai mult spațiu la sol decât un vestiar clasic. Datorită configurației lor inteligente, permit depozitarea eficientă a obiectelor personale în zone cu un număr mare de utilizatori.

Pe lângă avantajele legate de compartimentare, vestiarele metalice tip NEST se remarcă prin rezistența ridicată la uzură și prin durata mare de exploatare. Construcția metalică le recomandă pentru utilizare intensivă, iar designul simplu permite integrarea lor în numeroase tipuri de spații profesionale.

Vestiar metalic cu compartimentare inteligentă

Principalul element care diferențiază un vestiar metalic tip NEST de unul clasic este modul în care este organizat interiorul. În locul unui compartiment înalt destinat unei singure persoane, structura este împărțită pe verticală în mai multe spații individuale, fiecare prevăzut cu propria ușă.

Această compartimentare permite utilizarea aceluiași corp de mobilier de către mai mulți utilizatori simultan. Fiecare compartiment oferă suficient spațiu pentru depozitarea obiectelor personale, precum haine împăturite, încălțăminte, echipamente de lucru sau accesorii utilizate zilnic.

Configurația tip NEST este apreciată în special în mediile în care schimburile de personal sunt numeroase sau unde este nevoie de un număr mare de compartimente într-o încăpere cu dimensiuni reduse. Prin organizarea verticală, fiecare utilizator beneficiază de propriul spațiu delimitat, fără a afecta accesul celorlalți.

În plus, compartimentele individuale sunt prevăzute cu sisteme de închidere independente, ceea ce contribuie la protejarea bunurilor personale și la menținerea unui nivel ridicat de organizare.

Această structură transformă vestiarul într-o soluție practică pentru spațiile în care eficiența și utilizarea optimă a mobilierului sunt prioritare.

Mai mult spațiu disponibil

În multe clădiri administrative sau industriale, încăperile destinate echipării personalului nu beneficiază de suprafețe generoase. În aceste situații, fiecare metru pătrat trebuie utilizat cât mai eficient.

Vestiarele metalice cu uși scurte permit creșterea numărului de utilizatori fără a ocupa spațiu suplimentar pe podea. Același corp de mobilier poate înlocui două sau chiar mai multe vestiare clasice, ceea ce lasă mai mult loc pentru circulație și facilitează organizarea întregii încăperi.

Această caracteristică este importantă în fabrici, săli de sport, școli, spitale sau alte instituții unde fluxul de persoane este ridicat. Spațiul economisit poate fi utilizat pentru bănci, culoare de acces sau alte echipamente necesare funcționării vestiarului.

În același timp, organizarea compactă permite amplasarea mai multor corpuri de mobilier fără ca încăperea să devină aglomerată. Astfel, confortul utilizatorilor este menținut chiar și în perioadele cu trafic intens.

Prin valorificarea eficientă a spațiului disponibil, vestiarele tip NEST contribuie la amenajarea unor zone de echipare funcționale și bine organizate.

Rezistență pentru utilizare intensivă

Vestiarele utilizate în spații colective sunt supuse zilnic unui număr mare de deschideri și închideri, precum și unor solicitări mecanice constante. Din acest motiv, materialele din care sunt fabricate trebuie să ofere rezistență și stabilitate pe termen lung.

Construcția din tablă de oțel conferă vestiarelor metalice tip NEST o rigiditate ridicată și o bună rezistență la deformări. Chiar și în condițiile unei utilizări intensive, structura își păstrează stabilitatea și funcționalitatea.

În plus, suprafețele sunt, de regulă, protejate prin vopsire în câmp electrostatic, ceea ce le oferă rezistență la zgârieturi, coroziune și uzura produsă de utilizarea zilnică. Curățarea se realizează rapid, iar mobilierul își păstrează aspectul profesional pentru o perioadă îndelungată.

Durabilitatea metalului reprezintă un avantaj important și din punct de vedere economic. Costurile de întreținere sunt reduse, iar necesitatea înlocuirii mobilierului apare mult mai rar comparativ cu alte materiale.

Prin combinația dintre rezistență, întreținere facilă și durată mare de exploatare, vestiarele metalice tip NEST reprezintă o soluție potrivită pentru orice spațiu în care mobilierul este utilizat intensiv.

Concluzie

Vestiarul metalic cu uși scurte tip NEST este o soluție practică pentru organizarea eficientă a spațiilor colective în care numărul utilizatorilor este mare, iar suprafața disponibilă este limitată. Compartimentarea inteligentă permite utilizarea aceluiași corp de mobilier de către mai multe persoane, fără a compromite confortul sau accesibilitatea.

Economisirea spațiului, organizarea clară a obiectelor personale și rezistența ridicată la utilizare intensivă transformă acest tip de vestiar într-o alegere potrivită pentru fabrici, instituții publice, centre sportive, unități medicale și alte medii profesionale.

Prin durabilitatea construcției metalice și întreținerea redusă, vestiarul tip NEST oferă beneficii pe termen lung atât din punct de vedere funcțional, cât și economic, reprezentând o investiție eficientă pentru amenajarea unor vestiare moderne și bine organizate.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE