Uncategorized
Cum te îmbogățești financiar și personal, investind în cărți în limba engleză
Cititul și pasiunea pentru cărți reprezintă cei mai importanți piloni în dezvoltarea personală și profesională a unui om. Lectura te ajută să-ți îmbogățești cunoștințele în domeniul în care activezi, îți dezvoltă cultura generală și vocabularul. O carte îți oferă de asemenea ocazia să „călătorești” în alte locuri și în alte timpuri, pentru a descoperi idei și perspective noi care te pot inspira și chiar influența în viață.
Dacă pe lângă cititul în limba maternă mai adaugi și cititul în alte limbi, ești pe drumul spre a deveni un vorbitor excelent, prin îmbunătățirea abilităților lingvistice, familiarizarea cu structurile specifice și cu exprimarea autentică. Mai mult decât atât, potrivit unor studii recente, persoanele care studiază o limbă străină au un IQ mai mare decât celelalte și au un risc mai scăzut de a dezvolta Alzheimer sau demență.
Cărți în limba engleză: o fereastră spre lumi noi
Specialiștii în educație recomandă cititul de cărți în engleză de la cele mai mici vârste, mai ales în cazul copiilor care s-au familiarizat cu limba respectivă încă de la grădiniță, de exemplu. În acest caz, cărțile cartonate și cu imagini atractive și repetitive, cum sunt cărțile cu animale, sunt recomandate pentru a-i învăța pe copii concepte de bază într-un mod interactiv și apropiat lor.
La vârste mai mari, în funcție de preferințe, copiii pot aprecia cărțile de ficțiune în limba engleză, cum sunt romanele clasice de aventuri, iar adulții vor savura, cu siguranță, cărți precum: „Game of Thrones”, „The Girl on the Train” sau „Macbeth”, dar și volumele de non-ficțiune.
Indiferent de vârstă, cititul cărților în limba engleză îți oferă: flexibilitate mentală, abilități sporite de percepție și de luare a deciziilor, dar și îmbunătățirea concentrării și a abilităților de multitasking. Din acest motiv, investiția în învățarea unei limbi străine și în citirea cărților în alte limbi este una valoroasă, atât pentru copii și adolescenți, cât și pentru adulți.
Importanța pasiunii pentru citit și dezvoltarea personală
Pentru împătimiții cărților, pasiunea pentru citit are un impact semnificativ și în dezvoltarea personală. Dacă ești o persoană care nu are curaj să vorbească în limba engleză, deși a studiat și simte că stăpânește limba, cititul cărților este o oportunitate de a depăși acest blocaj. O expunere constantă la acest limbaj îți consolidează competențele de comunicare și te ajută să capeți siguranță în interacțiunile de la job sau din viața de zi cu zi. Pe lângă acest aspect, cititul în limba engleză dezvoltă imaginația, permițându-ți să explorezi lumi fantastice și să-ți îmbogățești perspectiva asupra vieții.
Poate nu te-ai gândit la asta, dar lectura în limba engleză îți stimulează și gândirea critică, prin expunerea la diferite opinii, perspective și idei. Atunci când analizăm textele, trecându-le prin filtrul personal, ne dezvoltăm capacitatea de a gândi logic și de a lua decizii informate. Această abilitate este una esențială atât în viața de zi cu zi, cât și în mediul profesional, unde trebuie să fii mereu pregătit să evaluezi informațiile și să iei cele mai bune decizii, în funcție de acestea.
Nu în ultimul rând, studiul limbii engleze și lectura cărților în această limbă, te poate motiva să profiți de oportunitățile care ți se pot oferi la școală, în carieră sau în orice alt domeniu. Limba engleză este printre cele mai vorbite limbi din lume, dacă luăm în considerare și vorbitorii nativi, și pe cei non-nativi, fiind o adevărată limbă internațională, folosită în comunicare la nivel global. Astfel, pentru cei care cunosc limba, apar, inevitabil, și avantajele competitive pe piața muncii.
Anticariatul specializat în cărți în limba engleză
Oricând îți poți îmbogăți colecția de cărți în limba engleză, fără să fie nevoie să cheltuiești o avere. Anticariatul Bookoteca reprezintă o opțiune excelentă pentru studenți (și nu numai) de a face cunoștință cu literatura limbii engleze și cu cărțile de dezvoltare personală sau din diverse specialități. Pe rafturile anticariatului se află: cărți pentru copii, cărți de parenting, cărți cu rețete și diete, cărți despre lideri cunoscuți și multe altele.
Poți să achiziționezi online cărțile dorite, plasând foarte ușor o comandă, și vor ajunge la tine cât ai zice: Bookoteca! În concluzie, pasiunea pentru citit și lectura cărților în limba engleză sunt atât o modalitate de a te relaxa și de a-țiîmbogăți cultura generală, cât și un obicei pozitiv pentru dezvoltarea personală și profesională. Achiziționarea cărților de la un anticariat este o ocazie perfectă de a face cunoștință cu titluri diverse, clasice sau contemporane, la prețuri accesibile.
Uncategorized
CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR
11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea indicelui ROBOR, a creat multă emoție în rândul consumatorilor care au contractat credite a căror dobândă se calculează în raport cu acest indice. Dezbaterile care au urmat, au stârnit reacții și întrebări din partea consumatorilor, în contextul în care anumite persoane publice au transmis mesaje care îndemnau consumatorii să solicite deja despăgubiri în instanță.
Cu toate acestea, băncile vizate de această măsură au transmis public că vor recurge la controlul legalității acestui act administrativ, ceea ce presupune câțiva ani de procese în contencios administrativ, între bănci și Consiliul Concurenței, până când instanțele de judecată vor decide asupra legalității și temeiniciei actelor emise de autoritatea de concurență. Până la finalizarea acestor procese, considerăm că este în interesul consumatorilor să se informeze din surse credibile și să evite deciziile luate impulsiv, sub presiunea creată de dezbaterea publică.
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) recomandă consumatorilor să ia decizii raționale, nu sub influența emoțiilor. De aceea, ei trebuie să rămână prudenți și să nu se lase influențați de unele declarații apărute în spațiul public, mai ales că în acest moment nu există nici măcar o motivare a deciziei din partea Consiliului Concurenței și nici nu se cunosc argumentele care au stat la baza acesteia.
Situațiile trebuie analizate individual
Reamintim consumatorilor că fiecare contract de credit și fiecare situație financiară reflectă cazuri unice. Din acest motiv, soluțiile prezentate ca fiind universal aplicabile sau promisiunile privind obținerea unor rezultate identice pentru toți consumatorii trebuie evaluate cu atenție. Credem că fiecare situație merită analizată individual, iar fiecare consumator trebuie să aibă acces la toate informațiile necesare înainte de a decide care este cea mai potrivită cale de urmat și când anume trebuie urmată respectiva cale.
Dreptul consumatorilor de a se adresa instanțelor este unul legitim. În același timp, înainte de asumarea unor costuri, riscuri și durate semnificative asociate litigiilor, consumatorii trebuie să evalueze cu atenție toate opțiunile disponibile și să solicite informații complete privind consecințele juridice și financiare ale demersurilor care le pot fi propuse. Experiența CSALB din ultimii 10 ani ne-a arătat că multe dintre problemele apărute în relația dintre consumatori și bănci pot fi analizate și negociate, iar soluțiile identificate prin dialog și conciliere sunt mai rapide și adaptate nevoilor concrete ale fiecărei persoane.
CSALB rămâne o opțiune alternativă la instanțele de judecată, deschisă și gratuită pentru toți consumatorii care doresc să își clarifice situația contractuală, să poarte un dialog cu banca sau să identifice soluții pentru eventualele dispute apărute în relația cu aceasta. Încrederea se construiește prin dialog, iar deciziile bune se iau pe baza informațiilor complete și a unei evaluări lucide a opțiunilor disponibile.
Rolul CSALB este acela de a oferi un cadru independent, imparțial și transparent în care consumatorii și instituțiile financiar-bancare pot căuta împreună soluții pentru rezolvarea neînțelegerilor dintre ei. De aceea, indiferent de evoluția procedurilor administrative sau judiciare aflate în desfășurare, consumatorii care consideră că au motive de nemulțumire în relația cu banca lor pot analiza și varianta unei proceduri de conciliere prin intermediul CSALB.
În perioade marcate de incertitudine și dezbatere publică intensă, echilibrul, informarea corectă și evaluarea atentă a tuturor alternativelor reprezintă cele mai bune instrumente pentru protejarea intereselor consumatorilor. CSALB își reafirmă disponibilitatea de a sprijini dialogul constructiv dintre consumatori și instituțiile financiar-bancare și de a contribui la identificarea unor soluții echitabile, în beneficiul părților implicate.
Uncategorized
UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali
Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru clienți privați, instituții publice și sectorul de apărare.
Omul care coordonează echipa de ingineri a UZINEX construiește, zi de zi, sisteme industriale pentru fabrici, instituții de stat și sectorul de apărare. Are un picior amputat. Din această vară, UZINEX deschide aceeași expertiză și pentru oameni pe care piața muncii i-a lăsat în afara ei: prin ceea ce compania consideră a fi primul centru din România în care persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali și să opereze echipamente de înaltă tehnologie.
Centrul — UZINEX Industry 4.0 Academy — va fi lansat la sediul companiei din Tehnopolis Iași.
În România, doar 17% dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, comparativ cu o medie de peste 50% în Uniunea Europeană (sursă: Consiliul Economic și Social, decembrie 2025, pe baza datelor Eurostat). Cursurile de reconversie disponibile le direcționează cel mai adesea spre meserii slab plătite. UZINEX propune exact opusul: formare în meserii de viitor — programatori și operatori de roboți, operatori de echipamente industriale, proiectanți pentru imprimare 3D și aplicații cu inteligență artificială — domenii în care competențele sunt rare și bine plătite.
Formarea folosește echipamente reale din industrie, nu simulatoare. UZINEX dispune deja la sediu de cinci tehnologii de frontieră: lasere de sudură, de gravare și de curățare, imprimantă 3D și sisteme de inteligență artificială. La acestea se adaugă cobotul Astorino, cu programare în limbaj nativ Kawasaki — același folosit pe roboții din fabrici — adus la sediul UZINEX de Marius Rădulescu (Kawasaki) și care urmează să fie integrat în programul de formare.
Programul este gratuit pentru cursanți și include o metodologie adaptată dizabilităților locomotorii, mentorat individual și, la final, un portofoliu cu demonstrație practică filmată și o recomandare din partea echipei tehnice UZINEX. Compania își pune apoi la dispoziție rețeaua de clienți și parteneri industriali pentru integrarea profesională a absolvenților.
„Noi nu facem caritate. Construim acces”, spune Sorin Baciu, Director General UZINEX. „Diferența dintre 17% în România și peste 50% în Europa nu se închide cu compasiune, ci cu competențe reale și tehnologie pe care piața chiar le plătește. Misiunea noastră a fost mereu să eliminăm bariera dintre oameni și tehnologia industrială avansată. Acest centru este forma ei cea mai directă.”
„Roboții industriali nu te întreabă cum mergi. Te întreabă dacă știi să-i programezi”, spune Cristian Munthiu, director tehnic al UZINEX. „Eu conduc o echipă de ingineri în fiecare zi. Vreau ca oamenii care trec prin acest centru să plece cu aceeași certitudine cu care lucrez eu: limitarea e a pieței, nu a noastră.”
Pentru UZINEX, proiectul este o extensie firească a felului în care compania înțelege industria: tehnologie avansată, accesibilă oamenilor pe care piața îi trece cu vederea. Metodologia și curriculumul centrului vor fi publicate gratuit, pentru ca modelul să poată fi replicat de orice companie din țară.
Lansarea are loc în perioada în care UZINEX participă la un program național dedicat afacerilor cu impact, unde își propune să obțină susținerea necesară pentru a dezvolta și extinde Academia la scară națională.
Lansarea oficială a centrului, cu o demonstrație live a echipamentelor, este programată la Tehnopolis Iași. Persoanele interesate, partenerii și organizațiile care lucrează cu persoane cu dizabilități pot afla detalii contactând direct compania.Despre UZINEX UZINEX este un integrator industrial din Iași, care furnizează echipamente grele și tehnologie la cheie pentru sectorul privat, instituții de stat și sectorul de apărare. Compania este în curs de acreditare NATO pentru prima centrală fotovoltaică mobilă produsă în România.
Uncategorized
Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât și ingrediente de calitate și livrare rapidă poate fi o provocare. Pentru mii de clienți din București, răspunsul este simplu: Pizzeria IZA.
Cu o experiență construită în jurul pasiunii pentru pizza și a respectului pentru clienți, Pizzeria IZA a devenit una dintre cele mai apreciate opțiuni pentru livrare pizza în Sectorul 4, livrare pizza în Sectorul 5 și în numeroase zone din Sectorul 3.
PIZZA PREPARATĂ DIN INGREDIENTE ATENT SELECȚIONATE
O pizza cu adevărat bună începe întotdeauna cu ingredientele. De aceea, la Pizzeria IZA se acordă o atenție deosebită fiecărui ingredient folosit în prepararea produselor.
Blatul este pregătit astfel încât să ofere echilibrul perfect între textură și gust, sosurile sunt atent alese, iar toppingurile sunt combinate pentru a crea rețete care să satisfacă atât iubitorii de pizza clasică, cât și pe cei care caută combinații mai îndrăznețe.
Fiecare comandă este pregătită proaspăt, iar acest lucru se simte încă de la prima felie.
SORTIMENTE APRECIATE DE CLIENȚI
Pizza Margherita, Pizza Prosciutto Funghi, Pizza Quattro Formaggi, Pizza Quattro Stagioni, Pizza Capriciosa, Pizza Carbonara, Pizza Carnivora, Pizza Suprema, Pizza Tonno, Pizza Rustica, Pizza Pepperoni, Pizza Vegetariană, Pizza Mexicana, Pizza Diavola, Pizza Dracula, Pizza Inferno, Pizza Hot Honey, Pizza Hot Honey Jalapeno, Pizza IZA, Pizza Anca și Pizza Bambino.
OFERTE PIZZA AVANTAJOASE PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE
Pe lângă varietatea produselor, Pizzeria IZA este cunoscută și pentru ofertele sale atractive. Promoțiile disponibile permit economii importante fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea produselor.
LIVRARE PIZZA SECTOR 4
Zone deservite: Berceni, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Olteniței, Eroii Revoluției, Giurgiului, Progresul, Pieptănari, Viilor, Luica, Toporași, Ferentari, Sălaj și Tunsu Petre.
LIVRARE PIZZA SECTOR 5
Zone deservite: Rahova, Calea Rahovei, Mihail Sebastian, Mărgeanului, 13 Septembrie, Panduri, Uranus, Dealul Spirii, Drumul Sării, Antiaeriană și Cotroceni.
LIVRARE PIZZA SECTOR 3
Zone deservite: Dristor, Baba Novac, Nerva Traian, Octavian Goga, Energeticienilor, Vitan, Vitan-Bârzești și Calea Vitan Foișorului.

DE CE ALEG CLIENȚII PIZZERIA IZA?
• Ingrediente proaspete și atent selecționate
• Sortimente variate pentru toate preferințele
• Rețete clasice și speciale
• Pizza preparată la comandă
• Oferte avantajoase pentru grupuri și familii
• Livrare rapidă în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
• Raport excelent între preț și calitate
Pizzeria IZA – pizza pe gustul tău, livrată rapid în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3.
(Publicitate)




