Evenimente
De ce nu sunt prea mulțumite sindicatele de creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2025
Dumitru Costin, lider al Blocului Național Sindical, consideră că majorarea salariului minim începând cu 1 ianuarie 2025 reprezintă un pas înainte, dar nu suficient. Liderul sindical consideră că erau necesare și alte modificări fiscale.
Măsura convenită în cadrul Consiliului Naţional Tripartit privind majorarea salariului minim la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025 reprezintă un pas înainte, a declarat Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical.
Acesta a participat miercuri după-amiază la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit, desfăşurată la Palatul Victoria.
„Concluzia întâlnirii de astăzi, cel puţin în ceea ce priveşte salariul minim, este următoarea, de la 1 ianuarie salariul minim 4.050 de lei, se păstrează deducerea fiscală de 300 de lei şi pentru anul viitor. Ca să realizaţi dimensiunea impactului, discutăm de circa 1 milion de persoane doar cu salarii cuprinse între 3.700 de lei şi 4.050 de lei care vor beneficia de această creştere. Valoarea salariului net este de 2.550 de lei. (…) Evident, această creştere de salariu minim va antrena şi alte creşteri de salarii în interiorul unor companii sau instituţii pentru că va trebui să se facă diferenţierea în funcţie de responsabilitate, complexitatea muncii respective, vechimea în muncă”, a declarat Dumitru Costin.
El a spus că, urmare a aplicării acestei măsuri, vor exista şi cazuri „nefericite”, cum ar fi cel al angajaţilor de la „Poşta Română”.
„Din păcate, este o companie care are vulnerabilităţi în ceea ce priveşte managementul. Astăzi, avem aproape 70% din salariaţi plătiţi din salariul minim, după această creştere de salariu minim, indiferent, aproape, de ceea ce faci ca lucrător în Compania Naţională Poşta Română o să avem undeva 85%, aproape 90% din total salariaţi care vor fi plătiţi toţi pe acelaşi salariu, ceea ce e o catastrofă din punct de vedere al politicii salariale”, a declarat Costin.
Acesta a apreciat că măsura convenită în cadrul CNT reprezintă un pas înainte.
„Nu e suficient, e un pas înainte. Trebuie să vă reamintesc că, recent, Senatul a votat un amendament la proiectul de lege aprobat de Guvern, proiectul de lege care transpune Directiva europeană cu salariul minim. În proiectul de lege plecat de la Guvern exista o plajă, minim 50%, maxim 52%, o plajă de negociere în cadrul CNT-ului, între guvern, patronate, sindicate. Mediul de afaceri a avut sprijinul politic chiar de la nivelul coaliţiei de guvernare, întrucât ne-am trezit în dezbaterile de la comisie că minim 50% – maxim 52% s-a modificat în minim 47%. Oricum, în zilele următoare urmează dezbaterea şi votul final la Camera Deputaţilor, Revenind, e un pas înainte, un pas suportabil şi pentru mediul de afaceri, cu toate că noi, cei din BNS, venisem cu totul şi cu totul altă variantă de lucru, chiar cu variantă de salariu minim mai mic, de 4.000 de lei, însă cu o schimbare fundamentală din punct de vedere al fiscalităţii. (…) Din păcate, pentru momentul ăsta se pare că nici măcar la nivel de coaliţie sau cel puţin la nivel de Guvern nu se mai discută de impozitare progresivă, am rămas singurii nebuni care considerăm că e normală şi oportună o astfel de măsură „, a declarat Costin.
În context, liderul BNS a precizat că reprezentanţii guvernamentali le-au transmis că intenţionează să adopte în Parlament Legea bugetului de stat pe anul viitor până la instalarea viitorului Guvern.
„Au spus că nu-şi vor asuma nicio măsură fiscală suplimentară, proiectul de buget va fi construit la sfârşitul acestui an, tot de acest Guvern, şi va fi votat până la învestirea noului Parlament. În ceea ce priveşte nişte posibile măsuri fiscale, ele vor fi cuprinse în reforma fiscală pe care toată lumea o aşteaptă, care va fi dezbătută şi aprobată în prima parte a anului viitor şi care va începe să producă efecte de la 1 ianuarie 2026”, a declarat Dumitru Costin.
La rândul său, Liviu Apostoiu, prim-vicepreşedinte al Confederaţiei sindicale Cartel Alfa, a menţionat că un alt subiect discutat şi agreat a fost legat de extinderea contractului colectiv de sector la nivelul industriei bancare.
„Este primul contract colectiv care se va aplica erga omnes, asta înseamnă că se va aplica tuturor salariaţilor din sectorul bancar, şi asta, conform legii, se face la nivel de CNTDSC, ce am făcut astăzi. Va aduce nişte prevederi minimale pentru toţi aceşti lucrători, o să vă spună cei din industria bancară, dar important este că acoperă toţi salariaţii din acest sector (…) absolut tot ce înseamnă la locul de muncă, de la salarii până la condiţii de muncă, asta înseamnă un contract colectiv „, a declarat Apostoiu.
Referitor la salariul minim pentru anul viitor, reprezentantul Cartel Alfa s-a declarat nemulţumit, întrucât nu acoperă Directiva europeană privind salariul minim.
„Din păcate, este doar 47% din salariul mediu brut prognozat pentru anul viitor. Încercăm să ajungem la 50%. Şi Guvernul a înţeles, şi partea patronală, că o creştere de 50% a salariului minim în salariul mediu pe economie ar fi dus undeva, poate, la un 4.300 de lei, poate peste această valoare, care ar fi fost greu de suportat şi bineînţeles că s-ar fi putut solda şi cu pierderi de locuri de muncă. (…) Această majorare este de la 1 ianuarie 2025 şi în conformitate cu legea care va ieşi în curând, este la Camera decizională, Camera Deputaţilor, de aici încolo vom face o singură creştere anual. Anul acesta a fost o singură creştere a salariului minim şi a fost de la 1 iulie”, a declarat Apostoiu.
Evenimente
„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de acord, în comisiile parlamentare, pe mai multe proiecte legislative, introduse pe ordinea de zi în ultimul moment.
Parlamentarii au fost chemați la muncă din vacanță pentru a vota o serie de proiecte rămase restante din PNRR. Însă, pe lângă acestea, grupurile parlamentare au decis să discute și ințiativele privind prețul carburanților, TVA la locuințe și deblocarea angajărilor pe posturile vacante din sănătate.
Proiectele urmează să fie votate în plenurile celor două Camere.
Unanimitate pentru măsuri privind piața carburanților
O primă măsura în cazul căreia PSD și PNL au căzut de acord este referitoare la piața carburanților și, potrivit estimărilor, ar ține prețul standard al motorinei sub 10 lei.
Inițial, parlamentarii PSD au propus ca TVA-ul la carburanți să fie redus, la pachet cu reducerea accizei sau a cantității de bio-diesel din motorina finală. Măsurile ar fi urmat să fie aplicate pe o perioadă de 6 luni.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis, în ședința comisiei de buget-finanțe de la Senat că propune să „nu intram pe zona de modificări pe TVA pentru că este contrar dreptului european, dar în schimb să venim cu un mecanism de acciză dinamică, între 5 și 25% care să se modifice în funcție de schimbările de pe piață”. Această propunere a fost aprobată de toți parlamentarii care fac parte din comisie, inclusiv de cei de la PSD și de la AUR.
Ministrul Finanțelor a propus, de asemenea, ca imediat după ce legea intră în vigoare să fie aplicată o reducere de 10% a accizei.
El a mai spus că în urma discuțiilor pe care le-a avut luni dimineața cu reprezentanții pieței de carburanți, a constatat că există risc de penurie.
În ședința comisiei, parlamentarii au aprobat în unanimitate amendamentele propuse de Ministerul Finanțelor, deci și înlocuirea reducerii TVA cu măsura accizei dinamice.
„Domnul ministru Nazare a avut un argument serios. A avut o propunere, am discutat-o în prealabil și am căzut de acord pe acest mecanism, de reducere dinamică a accizei”, a precizat Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei (PSD) la finalul ședinței.
„Reducerea dinamică a accizelor este o variată mult mai flexibilă care ne lasă să acționăm timp de trei luni. La fiecare 2 săptămâni Ministerul Finanțelor va evalua acciza. Reducerea TVA nu era compatibilă cu dreptul european. Așteptăm raportul agenției Fitch si Moody’s, această prevedere (n. red – reducerea TVA) nu ne-ar fi ajutat să menținem ratingul”, a explicat, la rândul său Nazare.
Proiectul trebuie să treacă de votul din plenul Senatului, apoi de Camera Deputaților.
Acord și pe prelungirea cotei de TVA de 9% pentru locuințe
PSD a depus un proiect prin care să prelungească termenul până la care pot fi cumpărate locuințe cu TVA 9%. După atacul cibernetic asupra Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), mai multe persoane care au semnat promisiuni de vânzare pentru locuințe au fost afectate – la momentul la care aceste persoane vor putea să semneze contractele de vânzare-cumpărare și să finalizeze achiziția, TVA-ul ar fi crescut la 21%.
Proiectul PSD prevedea inițial prorogarea termenului până la 1 octombrie, doar pentru persoanele care au o promisiune de vânzare semnată până la 31 iulie. Și AUR, și PNL depuseseră proiecte similare.
În comisiile de specialitate, toate partidele au fost de acord cu prelungirea acestui termen până la 30 septembrie, dar cu măsuri tranzitorii.
„Am creat un regim tranzitoriu până la 30 septembrie și posibilitatea ca toate personale care au promisiuni de cumpărare să își poată încheia contractele în siguranță fără să fie afectați de atacul de la ANCPI”, a spus Alexandru Nazare luni.
Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii legii, a spus că au existat mai multe amendamente „care stabilesc dispoziții tranzitorii, pentru că legea așa cum știți, pe parcursul legislativ, nu poate fi adoptată până la 1 august, care era data limită în încheierea contractelor. Vor mai fi câteva zile în funcție de când va promulga președintele legea. Am stabilit și niște dispoziții tranzitorii și pentru cei care eventual vor încheia actele notariale în perioada până la promulgare”.
Vot covârșitor pentru deblocarea angajărilor în sănătate
O altă modificare legislativa asupra care a trecut fără niciun vot împotrivă a fost cea referitoare la deblocarea angajărilor în sănătate.
PSD a introdus un amendament la legea reformei în sănătate, iar în ședința comisiei de sănătate de la Camera Deputaților, amendamentul a trecut cu o majoritate covârșitoare – 17 voturi pentru, zero voturi împotrivă. Totuși, în acest caz trei liberali s-au abținut.
Potrivit surselor HotNews, la Finanțe amendamentul nu e foarte bine privit. Surse din ministerul condus de liberalul Nazare spun că ar fi fost nevoie ca aceste angajări, în jur de 10 mii, să fie eșalonate, în funcție de spitalele unde situația este critică.
Rămâne ca amendamentul să fie validat și în plenurile Camerei Deputaților și Senatului.
Evenimente
România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o nouă serie, care începe la finalul lunii septembrie 2026, la București. Programul este destinat liderilor care doresc să își crească performanța organizației printr-un model internațional validat în companii și instituții de referință. Seria este limitată la doar 15 organizații, pentru a asigura mentorat și aplicare practică pe parcursul celor nouă luni de program.
Un semnal de alarmă pentru economia românească
Clasamentul anual publicat de Institute for Management Development (IMD), la 18 iunie 2026, plasează România pe locul 61 din 70 de economii analizate, cu 12 poziții mai jos decât în anul anterior – cea mai abruptă cădere din ultimii patru ani. România se află acum în urma Poloniei (locul 41), Ungariei (51) și Bulgariei (56), fiind urmată îndeaproape doar de Mexic și Slovacia.
Cel mai îngrijorător rezultat apare la capitolul eficiența mediului de afaceri, unde România a coborât de pe locul 50 pe locul 69. Există însă și un semnal încurajator: infrastructura este singurul pilon aflat în creștere, de pe locul 51 pe locul 47. Investițiile pot produce rezultate, însă acestea depind de organizații capabile să le valorifice prin management performant.
„România nu duce lipsă de talent, ci de sistem. Avem companii bune și antreprenori care construiesc în condiții dificile, însă performanța pe termen lung apare atunci când leadershipul, strategia, oamenii și procesele funcționează împreună. Tocmai această nevoie stă la baza Romanian Performance Excellence Program”, declară Marius Bostan, coordonatorul programului.
Nouă luni pentru transformarea organizației
Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM) organizează noua serie RPEP, un program construit după principiile modelului Malcolm Baldrige National Quality Award, cu sprijinul RePatriot pentru atragerea unor executivi români cu experiență internațională.
Programul începe cu un modul intensiv desfășurat la București, urmat de opt luni de implementare și mentorat. Participanții aplică metodologia direct în propria organizație, își evaluează procesele, identifică punctele forte și ariile de îmbunătățire și construiesc un plan concret de creștere a performanței.
Programul se adresează directorilor generali, antreprenorilor și managerilor cu responsabilitate directă asupra performanței organizației și este deschis companiilor private, universităților, instituțiilor medicale și organizațiilor din administrația publică.
Modulul intensiv este susținut de Dr. Steven Hoisington, specialist cu aproape 40 de ani de experiență în managementul calității și îmbunătățirea performanței organizaționale, fost executiv IBM și Flowserve și evaluator Baldrige, care va lucra în România cu participanții programului.
„Evaluarea ajută organizațiile să își identifice ariile de îmbunătățire și să valorifice mai bine punctele forte pe care le au deja. Pentru organizațiile din România, acest proces poate însemna performanță operațională mai bună, productivitate și competitivitate crescute. Îmi doresc ca Romanian Performance Excellence Program să devină un reper național și un catalizator al performanței de nivel mondial”, declară Dr. Steven Hoisington.
Rezultatele seriilor anterioare
Din 2023, peste 70 de lideri au parcurs programul Romanian Performance Excellence Program.
În ediția din 2025, 15 organizații au fost evaluate de experți români și internaționali. Autonom și Transgaz au obținut cea mai înaltă distincție – Excellence – demonstrând că organizațiile românești pot atinge standarde comparabile cu cele internaționale printr-un sistem de management bine construit.
„România nu are o problemă de potențial, ci una de sistem. Romanian Performance Excellence Program oferă liderilor un cadru verificat și instrumentele necesare pentru a produce schimbări reale în organizațiile lor. Este, în esență, un MBA aplicat direct pe propria organizație, cu rezultate care pot fi observate în câteva luni”, declară Dr. Victor Tudoran, Director de Dezvoltare, General Survey Corporation.
Puțini știu că unul dintre părinții managementului modern al calității, Joseph M. Juran, s-a născut la Brăila. Emigrat în Statele Unite în copilărie, Juran a devenit unul dintre cei mai influenți specialiști în managementul calității la nivel mondial, iar principiile dezvoltate de el au contribuit la apariția modelului Baldrige. Prin Romanian Performance Excellence Program, o parte din această moștenire profesională revine astăzi în România, adaptată provocărilor actuale ale liderilor și organizațiilor.
Modelul Baldrige și recunoașterea internațională
Romanian Performance Excellence Program este inspirat de Malcolm Baldrige Performance Excellence Framework, modelul american de referință pentru excelență organizațională, dezvoltat de National Institute of Standards and Technology (NIST). Cadrul oferă organizațiilor un sistem riguros de evaluare a leadershipului, strategiei, proceselor, oamenilor și rezultatelor, fiind utilizat de unele dintre cele mai performante organizații din lume.
Activitatea RPEP a fost evaluată pozitiv la Washington, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Fundației Baldrige și ai programului Baldrige din cadrul NIST. Inițiativa beneficiază de sprijinul Departamentului Comerțului al Statelor Unite și al organizației Alianța, condusă de Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, membru al Consiliului Consultativ al programului alături de Felix Pătrășcanu și Alin Angheluță.
Înscrieri
Noua serie începe în septembrie 2026 si este limitată la 15 organizații.
Înscrierile sunt deschise până la 24 august 2026 și se realizează prin transmiterea unei scrisori de intenție și a unui CV la adresa baldrige@fntm.ro. Candidații selectați vor fi invitați la un interviu de admitere, iar programul se va desfășura preponderent în limba engleză.
Într-un context în care competitivitatea României scade, investiția în calitatea managementului poate deveni unul dintre cele mai importante avantaje strategice ale organizațiilor românești.
Evenimente
RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora
Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot este Partener Strategic al evenimentului si organizează în marja evenimentului o Conferința Extraordinară, dedicată antreprenorilor și liderilor comunităților românești.
Bruxelles devine, pentru o zi, locul de întâlnire al românilor care inspiră, construiesc și creează punți între diaspora și România. Pe 10 octombrie 2026, începând cu ora 13.00 până seara târziu la L’Amphithéâtre Henri La Fontaine din cadrul Université Libre de Bruxelles (ULB), va avea loc TEDxParc du Cinquantenaire ED, primul eveniment TEDx organizat în limba română în diaspora.
Evenimentul își propune să reunească peste 700 de români din Belgia, din alte state europene și din România, într-o zi dedicată ideilor care inspiră, dialogului și construirii unei comunități românești tot mai conectate. Sunt așteptați antreprenori, profesioniști, lideri ai comunităților românești, reprezentanți ai mediului academic, studenți și toți cei care cred în puterea ideilor și a colaborării.
TEDx este una dintre cele mai importante platforme internaționale dedicate ideilor care merită împărtășite. În întreaga lume, evenimentele TEDx aduc pe aceeași scenă oameni care schimbă comunități, dezvoltă afaceri, inovează și inspiră prin experiențele lor.
RePatriot este Partener Strategic al acestei ediții și susține inițiativa de a conecta românii din diaspora cu cei din România, prin dialog, colaborare și proiecte comune.
“Pe 10 octombrie, la Bruxelles, nu asistăm doar la un eveniment ci scriem istorie. Primul TEDx românesc din diaspora, împreună cu Conferința Extraordinară RePatriot, este momentul în care românii de pretutindeni se întâlnesc ca o singură forță, să transforme moștenirea în creativitate vie și ideile în acțiune concretă. Dacă vă plac ideile comunității RePatriot, biletele speciale vă așteaptă, ca un cadou din partea noastră. Haideți să construim împreună viitorul!” a declarat Marius Bostan, inițiatorul Repatriot.
Idei care inspiră, oameni care construiesc
Tema acestei ediții, „Legacy x Creativity”, urmărește identificarea unor întrebări relevante, acel „X” care poate crea o punte între moștenirea noastră și creativitate. Prin ideile și perspectivele prezentate, evenimentul își propune să contribuie la înțelegerea și gestionarea schimbărilor profunde produse în societate de dezvoltarea inteligenței artificiale.
Johann Stan este licențiatul și curatorul evenimentului TEDx, având responsabilitatea de a contura direcția tematică și de a coordona dezvoltarea conținutului editorial împreună cu Bogdan Găvază. Evenimentul este organizat independent, sub licență TED, și nu reprezintă o inițiativă organizată direct de TED.
Pe scena TEDxParc du Cinquantenaire ED vor urca personalități care au schimbat comunități prin activitatea lor. Printre speakerii confirmați se numără Cristian Presură, fizician și cercetător, Dorin Prunariu, primul român care a ajuns în spațiu, părintele Constantin Necula, una dintre cele mai apreciate voci ale dialogului dintre credință, educație și societate, Cristi Danileț, cunoscut pentru implicarea sa în educația juridică și promovarea statului de drept, precum și Andreea Bănică, fondatoarea programului „Pașaport pentru Viitor”. Lista invitaților va continua să crească în perioada următoare, reunind români care inspiră prin realizările lor și contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte.
Conferința Extraordinară RePatriot
TEDxParc du Cinquantenaire ED se va încheia cu Conferința Extraordinară RePatriot, un moment dedicat antreprenorilor români din diaspora și din România, în care inspirația oferită de prezentările TEDx va continua prin dialog, networking și identificarea unor oportunități concrete de colaborare.
Și-au anunțat deja participarea Felix Pătrășcanu, cofondator FAN Courier, Marius Bostan, Fondator Repatriot, Antreprenor in serie, Diana Gini, Dorin Fleșeriu și Alex Iordache, urmând ca lista participanților să fie completată în perioada următoare cu alți antreprenori, investitori și lideri ai comunităților românești din diaspora.
Conferința Extraordinară RePatriot își propune să transforme întâlnirea de la Bruxelles într-un punct de plecare pentru noi parteneriate, investiții și proiecte comune, consolidând legătura dintre românii de pretutindeni și locurile natale.
Participarea la TEDxParc du Cinquantenaire ED se face pe bază de bilet, iar pentru toți cei care se consideră că aparțin comunității RePatriot beneficiază de un tarif preferențial de 30 de euro.
Mai multe informații și înscrieri sunt disponibile pe: https://www.repatriot.ro/bruxelles-10-octombrie/.
Despre Repatriot
Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot, proiect RBL, este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere.
-
Uncategorizedacum o ziTehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri
-
Evenimenteacum 15 ore„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
acum o orăCum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald





