Evenimente
Deficitul bugetar a ajuns la 6,19% din PIB după primele 10 luni ale acestui an
Deficitul bugetar a urcat la 6,19% din PIB după primele 10 luni din acest an, de la 5,44% din PIB la nouă luni, respectiv 3,91% din PIB în perioada similară a anului trecut.
„Execuţia bugetului general consolidat în primele zece luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 109,42 miliarde de lei, respectiv 6,19% din PIB faţă de deficitul de 62,81 miliarde de lei, respectiv 3,91% din PIB aferent celor zece luni ale anului 2023”, se arată în documentul de la Finanţe.
Veniturile totale au însumat 473,53 miliarde de lei în primele zece luni ale anului 2024, înregistrând un avans de 13,1% (an/an), iar cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat 582,94 miliarde de lei, în creştere în termeni nominali cu 21% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Astfel, în ceea ce priveşte veniturile totale, MF precizează că acestea au fost susţinute de încasările din venituri curente – contribuţii de asigurări, TVA, impozit pe salarii şi venit, impozit pe profit, accize şi venituri nefiscale.
„Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 40,68 miliarde de lei, consemnând o dinamică pozitivă de 22,2% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 20,5%, peste evoluţia fondului de salarii din economie (17,2% ), evoluţia acestei categorii de încasări fiind influenţată de modificarea reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator (O.U.G. nr. 93/2023 şi Legea nr. 296/202) şi de majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată (H.G. nr. 900/2023, iar începând cu data de 1 iulie 2024 H.G. nr. 598/2024 ). Totodată, evoluţii pozitive au fost înregistrate şi în cazul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii (63,9% ) şi aferente declaraţiei unice (10,3%). Dinamica încasărilor din impozitul pe dividende rămâne încă în teritoriul negativ (-1,4%), pe fondul efectului de bază ridicat din ianuarie 2023 (creşterea semnificativă a dividendelor distribuite în baza situaţiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022, cu reţinerea cotei de impozit de 5%)”, se menţionează în document.
De asemenea, contribuţiile de asigurări au înregistrat 156,43 miliarde de lei, în creştere cu 20,0% (an/an), peste evoluţia fondului de salarii din economie. Evoluţia acestor încasări a fost influenţată pozitiv de modificarea reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator (O.U.G. nr. 93/2023 şi Legea nr. 296/2023), majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată (H.G. nr. 900/2023, iar începând cu data de 1 iulie 2024 H.G. nr. 598/2024) şi majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară (O.U.G. nr. 93/2023), iar negativ de restituirea sumelor reţinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (efect bugetar de -0,14 miliarde lei, conform O.U.G. nr. 4/2023).
Încasările din impozitul pe profit au însumat 32,92 miliarde de lei, consemnând o creştere de 19,8% (an/an), susţinută de avansul veniturilor din impozitul pe profit, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri de la agenţii economici şi impozitul pe profit de la bănci comerciale. Evoluţia acestei categorii de încasări a fost influenţată negativ de redirecţionarea din impozitul pe profit a sumei pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat, conform Legii nr. 322/2021 (-0,6 miliarde lei).
În ceea ce priveşte încasările nete din TVA, acestea au înregistrat 99,22 miliarde de lei, în creştere cu 17,0% (an/an). De asemenea, valoarea restituirilor de TVA s-a majorat cu 1,73% faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (25,21 miliarde de lei în ianuarie-octombrie 2024, comparativ cu 24,78 miliarde de lei în ianuarie-octombrie 2023).
„Evoluţia încasărilor din taxa pe valoare adăugată a fost susţinută şi de modificările fiscale aduse prin Legea nr.296/2023, precum creşterea cotei de TVA pentru alimente cu zahăr adăugat (peste 10g/100g produs), pentru dreptul de utilizare a facilităţilor sportive, transportul de persoane în scop turistic, pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă”, arată MF în document.
Potrivit sursei citate, veniturile din accize au însumat 36 de miliarde de lei, înregistrând o creştere de 18,2%, susţinută de sporul încasărilor din accizele pentru produsele energetice (+25,2%), în contextul unei evoluţii favorabile a consumului de carburanţi. Totodată, încasările din accizele pentru produsele din tutun au consemnat o dinamică pozitivă, de 7,6%. Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.
Veniturile nefiscale au însumat 42,49 miliarde de lei, înregistrând un avans de 13,8% (an/an), susţinut de încasările din dividende şi vărsăminte din veniturile nete ale BNR.
Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 30,78 miliarde de lei, în scădere cu 20,8% (an/an).
Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 582,94 miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 21% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele zece luni ale anului 2024 au înregistrat o creştere cu 3 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, de la 30% din PIB la 33% din PIB.
Cheltuielile de personal au însumat 133,72 miliarde de lei, în creştere cu 23,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 7,56% din PIB, cu 0,83 puncte procentuale mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ţinând cont de creşterile salariale acordate în anul 2023, respectiv în anul 2024.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost de 75,53 miliarde de lei, în creştere cu 20,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 12,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 24,6% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.
Cheltuielile cu dobânzile au fost de 32,86 miliarde de lei, cu 4,73 miliarde de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Cheltuielile cu asistenţa socială au depăşit 185,53 miliarde de lei, în creştere cu 14,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. „Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8% a punctului de pensie, respectiv de la 1.785 lei la 2.032 lei, a îndemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.125 lei la 1.281 lei, respectiv de implementarea măsurilor de recalculare a pensiilor din sistemul public cu începere de la 1 septembrie a.c., în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii”, subliniază MF.
Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe cele zece luni ale anului 2024, au fost în sumă de 3,31 miliarde de lei.
Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 14,93 miliarde de lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (3,33 miliarde de lei) care reprezintă 22,3% din total subvenţii.
Alte cheltuieli au fost de 13,11 miliarde de lei, reprezentând în principal, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, despăgubiri civile, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor potrivit Legii nr.165/2013 şi a Legii nr.164/2014.
Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au totalizat 41,3 miliarde de lei.
De asemenea, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 88,4 miliarde de lei, în creştere cu 38,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 63,99 miliarde de lei.
La rectificarea bugetară adoptată de Guvern, deficitul pentru anul în curs a fost revizuit în creştere de la 5% din PIB la 6,94% din PIB. Consiliul Fiscal estimează, însă, că deficitul pe cash se va apropia de 8% din PIB, în 2024.
Evenimente
The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.
Mai mult decât un Show: Un stil de viață
Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.
La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.
Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții
Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.
• Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
• Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
• Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
• Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.
Detalii Eveniment




The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.
• Dată: 25 Aprilie
• Interval orar: 17:00 – 01:00
• Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea
Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.
Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram: @FamousRally | @Cars_international5
The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!
Evenimente
Redefinirea luxului în Transilvania: CAPOD’OPERA deschide magazin în Cluj-Napoca
Până de curând, universul modei de lux din România părea gravitațional legat de coordonatele capitalei. Însă, într-un moment de maturitate absolută a pieței, această paradigmă se schimbă radical. Cluj-Napoca nu mai este doar un centru tehnologic și academic, ci devine oficial noua bornă kilometrică a eleganței europene, odată cu inaugurarea de luni, 6 aprilie 2026, a conceptelor Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8.
Această deschidere marchează o premieră absolută: este pentru prima dată când un proiect de retail premium de o asemenea anvergură, construit pe pilonii riguroși ai standardelor internaționale, este lansat în afara Bucureștiului.
O adresă, două destinații, o singură viziune: Strada Horea nr. 8

Alegerea locației nu a fost întâmplătoare. Strada Horea, cu arhitectura sa impunătoare și aerul său boem-aristocratic, oferă fundalul perfect pentru o incursiune în lumea haute-couture-ului și a ready-to-wear-ului de lux. Spațiul a fost gândit să oglindească vitrinele marilor capitale ale lumii – de la Milano la Paris și Londra – oferind un ambient unde lumina, materialele nobile și designul minimalist pun în valoare piesele vestimentare ca pe niște opere de artă.
Nu este vorba doar despre un simplu magazin de haine, ci despre un ecosistem de lifestyle. Clienții din Cluj și din regiune sunt invitați să descopere o experiență de shopping senzorială, unde consilierea vestimentară se întâlnește cu ospitalitatea de tip concierge.
CAPOD’OPERA: Un Panteon al prandurilor iconice

Conceptul CAPOD’OPERA aduce laolaltă o selecție curatoriată ce pare desprinsă din paginile celor mai prestigioase reviste de modă. Este un mix ecletic, dar coerent, între moștenirea caselor de modă istorice și forța creativă a noii generații de designeri.
Arhitecții eleganței clasice
Pentru cei care caută perfecțiunea croielii și opulența rafinată, prezența unor nume precum Dolce & Gabbana, Fendi și Versace transformă magazinul într-o destinație de pelerinaj stilistic. Aceste branduri aduc la Cluj ADN-ul mediteranean și măiestria italiană care au definit luxul global timp de decenii.
Avangarda și Spiritul Urban

Moda contemporană este despre dialogul dintre stradă și podium. CAPOD’OPERA răspunde acestei tendințe prin branduri care au revoluționat estetica ultimilor ani:
- Off-White și Balenciaga: Definiția cool-ului cerebral și a volumelor arhitecturale.
- Jacquemus: Minimalismul solar și senzualitatea ludică a sudului Franței.
- Dsquared2 și Amiri: Rebeliune sofisticată, texturi inovatoare și un spirit rock-star inconfundabil.
Detaliile care fac diferența
Pasionații de accesorii și piese de cult vor regăsi iconicii sneakers Golden Goose, renumiți pentru estetica lor distressed lucrată manual, dar și măiestria denimului de lux semnat Jacob Cohen, unde fiecare pereche de jeans este tratată cu rigoarea unui costum de tip bespoke.
Elisabetta Franchi: Feminitate fără compromisuri

Alături de universul multi-brand, magazinul mono-brand Elisabetta Franchi vine să completeze această experiență cu o odă adusă feminității. Brandul, iubit la nivel mondial pentru capacitatea de a sculpta silueta feminină, aduce la Cluj colecții care emană putere, senzualitate și o sofisticare atemporală. Este destinația ideală pentru femeia modernă, care navighează cu grație între întâlniri de business și evenimente de tip red carpet.
Un pas strategic pentru retailul din România
Dincolo de strălucirea brandurilor, această deschidere reprezintă un indicator economic și cultural puternic. Este un semnal clar că piața locală a evoluat, că publicul clujean are o educație estetică solidă și o dorință de a accesa produse de lux într-un cadru care să respecte eticheta marilor case de modă.
„Nu am adus doar branduri la Cluj; am adus un standard de excelență. Ne-am dorit ca trecerea pragului magazinelor noastre să ofere aceeași emoție pe care o simți pe Via Montenapoleone sau Avenue Montaigne. Clujul merita o asemenea destinație.”
O nouă eră a stilului

Deschiderea Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8 nu este doar un eveniment în calendarul de shopping al orașului, ci începutul unui nou capitol în istoria luxului din România. Cluj-Napoca își confirmă astfel statutul de metropolă europeană, unde tradiția întâlnește viitorul, iar bunul gust nu cunoaște granițe geografice.
Vă invităm să fiți parte din această transformare și să descoperiți singuri unde începe noua definiție a luxului. Luni, 6 aprilie 2026, Cluj-Napoca.
Evenimente
250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg
Alianța a organizat aseară, la Radisson Blu București, o recepție de înalt nivel, prilejuită de sosirea noului Ambasador al Statelor Unite în România, E.S. Ambasador Darryl Nirenberg, care a reunit o parte din prietenii Alianța, peste 250 de lideri din mediul de afaceri, diplomație, securitate, energie, tehnologie și societate civilă.
Evenimentul a marcat un moment semnificativ în relația transatlantică și a confirmat totodată rolul Alianța ca principală platformă de dialog și cooperare româno-americană. Evenimentul s-a remarcat nu doar prin participarea extinsă, ci și printr-o atmosferă neobișnuit de caldă pentru un context diplomatic, semnalând nivelul de încredere și așteptările ridicate în jurul relației România-SUA, într-un moment în care presiunile geopolitice în regiunea Mării Negre sunt în creștere.
Discursuri care au emoționat și mobilizat sala
Deschiderea oficială a aparținut E.S. Ambasadorului Adrian Zuckerman (Ret.), Președintele Alianța, care a adresat un mesaj de continuitate și fermitate în consolidarea relației strategice.
Discursurile care au urmat au evocat profunzimea istorică a relației dintre România și Statele Unite, aducând un omagiu viziunii americane de la Woodrow Wilson la Ronald Reagan. Vorbitorii din partea Alianța au subliniat că parteneriatul România-SUA nu este o obligație, ci o convingere: „România și Statele Unite nu sunt unite doar de interese, ci de valori și de o istorie comună în apărarea libertății.” Au subliniat, totodată, misiunea comună de a aduce în România know-how, leadership și cultură antreprenorială: „We believe in building not only connections, but capacity.”
A urmat discursul Ambasadorului Darryl Nirenberg care a reprezentat unul dintre momentele de vârf ale serii, urmărit cu interes de cei peste 250 de participanți. Noul Ambasador al Statelor Unite a transmis un mesaj puternic de angajament față de România și față de valorile comune ale parteneriatului transatlantic, într-o atmosferă de autentică prietenie și entuziasm.
Distincții pentru contribuții remarcabile la relația bilaterală
Un moment special al serii l-a constituit acordarea a două Certificate de Apreciere înmânate de Ambassador Zuckerman în numele comunității Alianța.
Michael L. Dickerson a fost distins pentru angajamentul diplomatic exemplar, viziunea strategică și rolul activ în consolidarea cooperării economice, energetice și de securitate dintre cele două țări, precum și pentru prietenia sa autentică față de România.
Christopher Gruber, Regional Security Officer în cadrul Ambasadei SUA la București, a primit recunoașterea pentru profesionalism, dedicare și leadership în protejarea personalului și intereselor americane, și pentru colaborarea strânsă cu autoritățile române în întărirea securității comune.
Dincolo de agendă, întâlnirea a evidențiat o realitate mai amplă: relația România–Statele Unite nu este susținută doar instituțional, ci și de o rețea tot mai solidă de lideri și comunități care investesc direct în viitorul acestui parteneriat, inclusiv în capacitatea sa de a răspunde coerent provocărilor de securitate din regiune.
Alianța – platformă de referință a cooperării transatlantice
Fondată la Washington, Alianța reunește foștii ambasadori americani din România și lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie și tehnologie – facilitând dialogul la nivel înalt și proiecte concrete între România și Statele Unite. Recepția de miercuri seară a reconfirmat că parteneriatul româno-american este profund ancorat în valori comune, memorie istorică și o viziune împărtășită pentru un viitor mai sigur și mai prosper.
Contact presă: Florina Lepădatu, Executive Manager Alianța florina@alianta.org | 0775 623 635
-
acum o ziThe List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor
-
Imobiliareacum o ziCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
-
Uncategorizedacum o ziScrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile
-
Imobiliareacum o ziRomânii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură
-
Uncategorizedacum 8 orePeste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile și experiențele construite în timp
-
Companiiacum 7 oreSEO pentru „brand mentions”: cum influențează mențiunile fără link autoritatea unei firme în Google și AI
-
Uncategorizedacum 7 oreReal-Sol: Accesul mai dificil la finanțare redefinește piața imobiliară — cine nu este pregătit, iese din joc în 2026
-
Uncategorizedacum 4 oreDispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel





