Evenimente
AUR a depus moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan: „România, țara care lumina Balcanii, trăiește cu frica întreruperii curentului”
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus, miercuri, la Camera Deputaților, o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, acuzându-l de „dezastrul” din sistemul energetic național și de faptul că ar fi „mințit opinia publică” în privința planului de închidere a termocentralelor asumate prin PNRR.
În textul moțiunii, AUR afirmă că România „se zbate la limita inferioară de echilibru energetic”, iar riscul unui blackout nu mai este doar o ipoteză teoretică, ci „un scenariu tehnic posibil, permanent”.
Potrivit formațiunii, politicile energetice „păguboase sau impuse de la Bruxelles” au condus la demolarea infrastructurilor tradiționale și la o dependență excesivă de sursele nesincrone, precum fotovoltaicele și eolienele, „integrate haotic, fără programe de stocare sau echilibrare”.
AUR reproșează Guvernului și Ministerului Energiei că România are „una dintre cele mai instabile rețele din UE”, cu prețuri care duc populația „în pragul sărăciei energetice”. Formațiunea citează date Eurostat potrivit cărora țara se află în top 5 european la prețul energiei raportat la puterea de cumpărare – „cetățenii plătesc aproape la fel ca germanii, dar cu salarii de patru ori mai mici”.
Moțiunea menționează și faptul că, între 2021 și 2026, statul a acceptat închiderea unor grupuri energetice majore de la Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova – totalizând peste 3.500 MW de capacitate stabilă – fără să le înlocuiască prin proiecte sincrone echivalente. AUR acuză, de asemenea, că centrala de la Iernut este blocată din 2019 și că hidrocentrala de la Târnița–Lăpuștești „nu are nici măcar contract semnat”.
„România a ajuns în top 5 cele mai scumpe țări din Uniunea Europeană la energie electrică, raportat la puterea de cumpărare. O gospodărie medie cheltuiește între 20 și 25% din venituri pe energie – dublu față de media europeană”, se arată în document.
AUR îl acuză pe ministrul Bogdan Ivan că ar fi oferit informații contradictorii în spațiul public. În timp ce documentele PNRR prevăd închiderea întregii capacități pe cărbune până în 2026, ministrul declara recent la Digi24 că „România va avea în continuare centrale pe cărbune active”, susținând că trei grupuri vor rămâne funcționale până în 2029. „Adică ministrul a mințit opinia publică”, afirmă autorii moțiunii.
Formațiunea condusă de George Simion afirmă că prin acest demers „a ales calea responsabilității”, acuzând guvernul că „execută ordine venite din afară” fără a ține cont de securitatea energetică a țării. „România trebuie să recâștige demnitatea și autonomia energetică. Tranziția la energie verde nu poate fi făcută în detrimentul oamenilor”, se mai arată în textul moțiunii simple depuse de AUR.
Textul moțiunii depuse de AUR împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan
„Astăzi, România se zbate, din perspectivă energetică, la limita inferioară de echilibru, iar riscul de blackout nu mai este un subiect de probabilitate teoretică, ci un scenariu tehnic posibil, permanent. Deoarece guvernele, prin politicile implementate în ultimele decenii, păguboase sau impuse de la Bruxelles, au ales pentru țară strategii energetice greșite, neadaptate specificului național, nevoilor de consum și capacităților de stocare, puterii de cumpărare, practic demolând infrastructuri energetice tradiționale și înlocuindu-le doar prin programe exhaustive și cu costuri mari, inclusiv pentru mediu, cu sisteme nesincrone – fotovoltaice și eoliene – integrate haotic, fără programe și strategii de echilibrare, fără stocare și fără capacități de reglaj sub secundă.
Ca rezultat, România a ajuns la una dintre cele mai contraperformante situații la nivel european, adică are o rețea instabilă, cu pierderi uriașe, cu prețuri explozive și o populație adusă în pragul sărăciei energetice.
Dar România are și cele mai mari prețuri la energie din UE, raportate la puterea de cumpărare reală. O gospodărie medie cheltuiește 20–25% din venituri pe energie – dublu față de media UE, iar industria e sufocată, populația trăiește în frig și teamă. Țara care lumina Balcanii trăiește acum cu frica întreruperii curentului. Acestea rezultă nu din analize sumare, ci din analize de profunzime!”, se arată în textul moțiunii depuse grupul parlamentar AUR din Camera Deputaților.
În perioada 2021–2026, guvernul a acceptat închiderea grupurilor energetice de la Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova, însumând peste 3.500 MW de capacitate stabilă. În locul lor, s-au promis parteneriate de tranziție cu OMV Petrom, ALRO și Tinmar, însumând doar 1.700 MW, dintre care cea mai mare parte nesincronă (fotovoltaică). În paralel, CE Oltenia a fost adusă în pragul lichidării, după un împrumut de 251 de milioane de euro, neacoperit nici până astăzi. Deși compania a investit peste 1 miliard de euro în modernizări, guvernul a decis închiderea unor grupuri perfect funcționale. Centrala de la Iernut, începută în 2019, nu este nici astăzi finalizată, iar proiectul de la Târnița–Lăpuștești nu are nici măcar contract semnat.
Rezultatul acestor greșeli este vizibil în facturile populației. România a ajuns în top 5 cele mai scumpe țări din Uniunea Europeană la energie electrică, raportat la puterea de cumpărare, cu un nivel de 32,35 PPS/100 kWh (Eurostat, 2025). Cetățenii plătesc prețuri apropiate de cele din Germania, dar cu salarii de patru ori mai mici. În același timp, piața internă este instabilă: prețurile variază între 0,08 și 3,31 euro/MWh în aceeași zi, iar sistemul devine tot mai dependent de importuri, la costuri record.
În plan financiar, România a intrat într-o spirală a împrumuturilor. Doar în 2025, guvernul a contractat peste 50 de miliarde de euro – echivalentul a 259 miliarde lei, din care 100 de miliarde reprezintă datorii vechi „rostogolite”. Dobânzile depășesc 7%, ceea ce înseamnă că în 10 ani datoria publică se va dubla, fără ca infrastructura energetică să beneficieze de investiții reale”, se mai arată în textul moțiunii.
Deși este clar că în PNRR s-a semnat închiderea termocentralelor în 2026 (capacitate sincronă cumulată de 3780 MW), Ministerul Energiei a menționat, la Digi24, pe 22 octombrie 2025, adică exact în aceeași zi când s-a semnat raportul PNRR mai sus menționat, următoarele: „România va avea în continuare centrale pe cărbune active. Trei grupuri vor fi active până la finalul anului 2029, două dintre ele cel puțin până la finalul lunii august a anului viitor” (…) „ne interesează să păstrăm țintele climatice de decarbonizare(…) dar niciodată în detrimentul securității energetice a României” Adică ministrul a mințit opinia publică!
În fața acestei situații, AUR a ales calea responsabilității. Nu calea promisiunilor goale, nu calea minciunilor frumos ambalate, ci drumul lucidității și al demnității naționale. Proiectul de lege inițiat de AUR pentru modificarea OUG 108/2022 nu a reprezentat doar o inițiativă legislativă ci un act de curaj și de reparație morală. Opoziția reală din Parlamentul României a dat dovadă că există încă oameni care nu acceptă ca România să fie condusă prin ordine venite de afară, fără să se țină cont de viața și siguranța cetățenilor ei.
Prin inițiativa legislativă promovată, AUR a propus o schimbare de direcție: o tranziție energetică care să țină cont de oameni, de locurile de muncă, de nevoile reale ale țării. Vorbim de un un proiect născut din dialog cu oamenii din teren, cu minerii, cu inginerii, cu familiile care trăiesc din munca lor și care văd cum li se fură viitorul”, mai apare scris în textul moțiunii simple depuse de AUR.
Evenimente
Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.
Un sprijin politic dus până în ultimul moment
Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.
Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.
Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch
Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).
În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.
Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.
Presedinția ca garant al disciplinei bugetare
Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.
Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:
- Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
- Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
- Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.
Un răgaz crucial pentru economia națională
Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.
Evenimente
România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.
În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.
Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.
Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.
Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.
Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.
În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.
Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.
În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.
Evenimente
Cum poate contribui testul poligraf la reabilitarea imaginii unei persoane
Într-o lume în care informațiile circulă rapid, iar acuzațiile pot afecta în doar câteva momente reputația unei persoane, nevoia de a demonstra că spui adevărul devine din ce în ce mai importantă. Fie că este vorba despre un conflict la locul de muncă, o suspiciune într-o relație personală, o investigație internă sau o situație juridică, simpla afirmație „sunt nevinovat” nu este întotdeauna suficientă pentru a convinge.
În astfel de situații, testul poligraf poate reprezenta un instrument obiectiv de evaluare a sincerității declarațiilor unei persoane. Deși nu înlocuiește anchetele, probele materiale sau deciziile instanțelor, examinarea poligraf este utilizată în numeroase contexte pentru verificarea informațiilor și clarificarea unor suspiciuni. Tocmai de aceea, multe persoane aleg să solicite voluntar o testare, dorind să ofere un argument suplimentar în susținerea propriei versiuni a faptelor.
Atunci când este efectuat de specialiști cu experiență, folosind metodologii validate și întrebări formulate corespunzător, testul poligraf poate contribui la creșterea gradului de încredere în declarațiile persoanei examinate și poate deveni un sprijin important în procesul de clarificare a unei situații dificile.
Când suspiciunile afectează reputația
Există numeroase situații în care o persoană ajunge să fie suspectată fără să existe dovezi clare împotriva sa. O dispariție de bunuri într-o companie, o acuzație lansată într-un conflict personal, o neînțelegere între colegi sau o informație transmisă eronat pot avea consecințe serioase asupra imaginii și credibilității unei persoane.
Din păcate, chiar și atunci când acuzațiile se dovedesc ulterior nefondate, efectele asupra reputației pot persista. Încrederea colegilor, a angajatorului sau chiar a membrilor familiei poate fi afectată, iar procesul de recâștigare a acesteia poate fi dificil.
În astfel de împrejurări, unele persoane aleg în mod voluntar să efectueze un test poligraf pentru a susține veridicitatea declarațiilor lor. Examinarea nu stabilește vinovăția sau nevinovăția din punct de vedere juridic, însă poate constitui un element suplimentar de evaluare și poate contribui la clarificarea circumstanțelor în care au apărut suspiciunile.
Pentru multe persoane, această abordare reprezintă o modalitate de a demonstra disponibilitatea de a coopera și de a răspunde transparent întrebărilor legate de situația investigată.
Obiectivitatea reacțiilor fiziologice
Unul dintre cele mai importante avantaje ale testului poligraf este faptul că evaluarea se bazează pe monitorizarea unor reacții fiziologice involuntare, precum ritmul cardiac, respirația, tensiunea arterială și modificările conductanței electrice a pielii.
În cadrul examinării, specialistul formulează întrebări relevante pentru situația investigată și analizează răspunsurile împreună cu reacțiile fiziologice înregistrate. Interpretarea rezultatelor este realizată în baza unor metode și protocoale specifice, de către examinatori instruiți în acest domeniu.
Spre deosebire de opiniile personale sau de impresiile subiective, examinarea poligraf urmărește indicatori fiziologici măsurabili, ceea ce oferă un grad suplimentar de obiectivitate în procesul de evaluare. Din acest motiv, testul este utilizat în numeroase contexte, inclusiv în investigații interne, procese de selecție pentru anumite funcții sensibile sau verificarea unor declarații în cadrul unor anchete.
Este important de înțeles că rezultatul unui test poligraf trebuie interpretat în contextul întregii situații și al celorlalte informații disponibile. Tocmai această abordare echilibrată îi conferă valoare ca instrument complementar de verificare.
Un pas spre recâștigarea încrederii
Pentru persoanele care au fost acuzate pe nedrept, procesul de recâștigare a încrederii poate fi dificil și de durată. În multe cazuri, simpla dorință de a efectua un test poligraf transmite un mesaj important despre disponibilitatea de a clarifica situația într-un mod transparent.
După finalizarea examinării, specialistul întocmește un raport oficial care reflectă concluziile evaluării. Acest document poate fi prezentat, atunci când este necesar și permis de context, angajatorului, avocatului sau altor persoane implicate în soluționarea cazului.
Pentru numeroși oameni, un astfel de raport reprezintă un element care contribuie la reconstruirea credibilității și la reducerea suspiciunilor. Deși nu înlocuiește alte probe și nu stabilește singur adevărul juridic, el poate avea un rol important în susținerea unei declarații și în facilitarea dialogului dintre părțile implicate.
Mai presus de toate, testul poligraf oferă persoanei examinate oportunitatea de a-și susține poziția printr-o procedură profesionistă, confidențială și bazată pe o metodologie consacrată.
Concluzie
Atunci când reputația este pusă sub semnul întrebării, orice mijloc obiectiv de verificare poate avea o valoare importantă. Testul poligraf nu înlocuiește investigațiile sau probele materiale, însă poate reprezenta un instrument complementar util pentru evaluarea sincerității declarațiilor și pentru clarificarea unor situații în care există suspiciuni sau acuzații contestate.
Realizată în condiții profesionale, de către examinatori specializați și cu respectarea standardelor de confidențialitate, examinarea poligraf poate contribui la consolidarea încrederii și la susținerea unei persoane care dorește să își prezinte punctul de vedere într-un mod cât mai obiectiv.
Pentru cei care au nevoie de o testare poligraf, fie în contextul unei investigații, al unui litigiu, al unei verificări voluntare sau pur și simplu pentru a-și susține credibilitatea într-o situație delicată, Best-Polygraph oferă servicii profesionale și confidențiale de testare poligraf. Cu experiență în domeniu și o abordare bazată pe obiectivitate, seriozitate și respectarea standardelor profesionale, echipa Best-Polygraph este pregătită să ofere evaluări adaptate fiecărui caz și să sprijine persoanele care își doresc o verificare realizată în condiții de maximă rigurozitate și discreție.




