Connect with us

Petreceri pentru copii în Timișoara, la Energy Kids Family Center din Shopping City

Publicat

pe

Organizarea unei petreceri pentru copii a devenit, în ultimii ani, mai mult decât un simplu eveniment de familie. Părinții caută tot mai des locuri special amenajate, unde cei mici să se poată bucura de joacă, mișcare și activități interactive, într-un cadru sigur și bine organizat. În Timișoara, una dintre opțiunile care s-a impus prin concept și locație este Energy Kids Family Center din Shopping City Timișoara, un spațiu dedicat petrecerilor pentru copii și evenimentelor aniversare.

Un centru de joacă modern oferă avantaje clare față de organizarea unei petreceri acasă: spațiu suficient, activități gândite pentru copii, mai puțin stres pentru părinți și o experiență mult mai dinamică pentru invitați. Copiii au libertatea să se miște, să se joace și să interacționeze, iar evenimentul capătă un ritm natural, fără momente moarte sau improvizații.

Energy Kids este gândit exact pentru acest tip de evenimente. Amplasarea în Shopping City Timișoara îl face ușor de găsit pentru invitați și comod pentru părinți, iar spațiul este adaptat atât pentru joacă, cât și pentru momentele festive ale unei aniversări. Conceptul este unul simplu și eficient: distracție pentru copii, organizare clară și un cadru sigur.

Unul dintre marile avantaje ale unei petreceri organizate într-un astfel de spațiu este faptul că părinții nu mai trebuie să se ocupe de fiecare detaliu. Activitățile, dinamica evenimentului și folosirea spațiului sunt deja gândite pentru copii, ceea ce transformă aniversarea într-o experiență relaxată pentru toată lumea.

Pentru cei care vor să afle mai multe despre această opțiune și despre cum pot fi organizate petreceri pentru copii la Energy Kids Center Timisoara https://stirilebanatului.ro/petreceri-copii-timisoara/, există informații detaliate despre concept, spațiu și tipul de evenimente care pot fi organizate în această locație din Shopping City.

Indiferent de vârsta copilului, alegerea unui spațiu dedicat pentru petrecere face diferența dintre o întâlnire obișnuită și un eveniment cu adevărat reușit. Un loc bine gândit, cu activități potrivite și suficient spațiu pentru joacă, înseamnă mai multă distracție pentru copii și mai puține griji pentru părinți.

Pentru rezervări și informații suplimentare despre organizarea unei petreceri la Energy Kids din Shopping City Timișoara, cei interesați pot contacta direct locația la telefon 0724.490.861.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sănătatea oamenilor dintr-un municipiu din România se află in pericol. Stau în frig de peste o săptămână!

Publicat

pe

De

Municipiul Motru din Gorj se confruntă cu o criză gravă de termoficare, care durează de peste o săptămână. Peste 10.000 de locuitori au rămas fără căldură și apă caldă, în urma suspendării furnizării agentului termic din cauza unor datorii acumulate de aproximativ 15 milioane de lei (circa 3 milioane de euro).

Situația a generat proteste în fața primăriei, unde cetățenii au cerut autorităților soluții urgente. Mulți spun că, deși își plătesc la zi taxele și facturile, sunt nevoiți să trăiască în condiții improprii, cu temperaturi scăzute în locuințe. Aerotermele folosite pentru încălzire nu fac față și generează facturi mari la energia electrică.

„Nu e posibil să plătești toate dările la zi și să nu ai căldură în anul 2026”, a declarat un localnic revoltat.

În lipsa căldurii, unii locuitori cu copii mici au fost nevoiți să se mute temporar la rude, în alte localități. Problemele au afectat și unitățile de învățământ: grădinițele și școlile care nu dispun de surse proprii de încălzire nu mai pot să-și desfășoare activitatea în mod normal.

Lipsa căldurii și a apei calde în oraș pune în pericol sănătatea populației, mai ales în rândul copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice. Tot mai mulți locuitori ajung la Spitalul Municipal, iar numărul infecțiilor va crește în perioada următoare!

Primarul orașului, Cosmin Morega, a transmis solicitări de sprijin financiar către Guvern și alte instituții ale statului, însă până în prezent nu a fost primit niciun răspuns favorabil. Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru ar avea nevoie de aproximativ 16 milioane de lei pentru a relua furnizarea serviciilor.

Potrivit informațiilor disponibile, principala cauză a blocajului este reprezentată de datoriile mari acumulate de unele asociații de proprietari, ceea ce a dus la imposibilitatea achiziției de combustibil.

Această criză scoate în evidență vulnerabilitatea sistemelor centralizate de termoficare din România și absența unui mecanism eficient de intervenție în situații critice, cu impact direct asupra populației.

Sursa: Stirile Olteniei

Citeste in continuare

Uncategorized

Trafic auto intens in curte? Ce pavaj  alegi dacă ai mașini grele

Publicat

pe

De

pavaje-curte-auto-bucuresti

Amenajarea unei curți cu trafic auto intens, cum ar fi pentru SUV-uri, camionete sau mașini grele, nu se rezumă doar la alegerea unui pavaj estetic. Este esențial ca suprafața să reziste la greutăți mari și să-și păstreze forma în timp. Nu toate modelele pavaj curte sunt la fel de performante, iar un pavaj neadecvat poate duce la deformări, tasări sau fisuri, transformând rapid curtea într-un spațiu neplăcut și greu de întreținut. De aceea, în acest ghid ne concentrăm pe pavaje curte rezistente, pe grosimile recomandate și pe montajul corect, astfel încât să obții un pavaj durabil și estetic în același timp.

1. Pavele vibropresate de înaltă rezistență

O primă recomandare pentru curțile cu trafic auto intens sunt pavelele vibropresate, realizate din beton compactat sub presiune. Acestea sunt ideale pentru că distribuie uniform greutatea vehiculului și rezistă foarte bine la impact și la traficul repetat. Dimensiunile medii și mici permit realizarea de modele solide, cum ar fi herringbone sau alte scheme geometrice, care sporesc stabilitatea pavajului.

Avantajul principal al pavelelor vibropresate este că pot fi folosite în aproape orice configurație de curte și oferă atât rezistență, cât și flexibilitate în design. De asemenea, întreținerea este simplă: dacă un element se deteriorează, poate fi înlocuit individual, fără să fie afectată întreaga suprafață.

2. Dale pavaj mari pentru parcări spațioase

Dacă zona destinată traficului auto este mai mare și vrei un aspect modern și uniform, dalele pavaj mari sunt o soluție excelentă. Plăcile mari reduc numărul de rosturi și distribuie sarcina pe o suprafață mai mare, ceea ce previne deformările și tasările. Ele sunt potrivite mai ales pentru parcări și alei late, unde mașinile stau mult timp staționate.

Alegerea dalelor mari trebuie însă completată de o fundație solidă. Chiar și cele mai rezistente dale nu vor face față traficului intens dacă stratul de suport nu este compactat corespunzător și dacă nu există un strat stabilizat de balast și nisip. Astfel, trecerea de la pavele vibropresate la dale mari nu este doar o chestiune de estetică, ci și de structură și durabilitate.

3. Modele interblocate pentru stabilitate suplimentară

Un alt aspect important este modul în care sunt așezate elementele pavajului. Modelele interblocate, cum ar fi împletirea tip herringbone, sporesc foarte mult rezistența pavajului la traficul greu. Această aranjare geometrică permite fiecărui element să susțină parțial greutatea vecinului său, reducând riscul de deplasare sau tasare diferențială.

Astfel, chiar dacă folosești pavele mai mici sau medii, interblocarea lor corectă poate face ca pavajul să devină la fel de rezistent ca dalele mari, dar oferind mai multă flexibilitate în design și posibilitatea de a crea alei curbe sau forme decorative.

4. Grosimea pavajului și stratul de fundație

Rezistența unui pavaj nu depinde doar de material și model, ci mai ales de grosimea și fundația pe care este așezat. Pentru autoturisme ușoare, grosimea pavelelor poate fi între 6 și 8 cm, însă pentru SUV-uri sau vehicule mai grele se recomandă pavele de 8–10 cm sau dale de 10–12 cm.

Stratul suport trebuie să fie solid și bine compactat: stratul de balast/stabilizat între 15–25 cm, urmat de un strat de nisip stabilizat de 3–5 cm pentru nivelare. Bordurile rigide și panta ușoară de 1–2% pentru drenaj completează infrastructura unui pavaj durabil. Astfel, trecerea de la alegerea materialului la montajul corect este esențială: chiar și cele mai bune pavele vor ceda dacă fundația nu este executată corespunzător.

5. Design și estetică

Chiar în zonele cu trafic intens, aspectul contează. Combinarea culorilor și a texturilor poate evidenția diferite zone funcționale din curte, cum ar fi parcarea, aleile și spațiile verzi. Pavelele în nuanțe de gri închis sau antracit se potrivesc perfect cu dalele moderne, iar modelele interblocate adaugă dinamism vizual fără a compromite rezistența.

Astfel, trecerea de la aspectul tehnic la cel estetic nu trebuie să fie un compromis: un pavaj rezistent poate fi și elegant, oferind un design coerent pentru întreaga curte.

Cere aici o oferta pentru pavaje!

Sa nu uitam – pentru curțile cu trafic auto intens și mașini grele, combinația ideală depinde de tipul de trafic și de spațiul disponibil. Pavelele vibropresate de înaltă rezistență sunt excelente pentru alei și parcări cu trafic mediu, dalele mari pentru parcări spațioase, iar modelele interblocate sporesc stabilitatea și durabilitatea. Grosimea adecvată și un montaj corect cu fundație solidă fac diferența între un pavaj rezistent și unul care se degradează rapid. Prin urmare, alegerea modelului de pavaj trebuie să fie un echilibru între rezistență, funcționalitate și design, pentru a crea o curte durabilă și estetică.

Citeste in continuare

Uncategorized

Universitatea Tehnică de Construcții București lansează campania de admitere 2026 „Lumea e Work in Progress” și îi invită pe tineri să construiască lumea în care vor să trăiască

Publicat

pe

De

Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) lansează campania de admitere 2026, sub conceptul „Lumea e Work in Progress”, o invitație adresată noii generații de studenți de a contribui activ la construirea infrastructurii și orașelor viitorului.

Într-un context în care mulți tineri resimt incertitudine în fața pieței muncii și a schimbărilor rapide din societate, UTCB transmite un mesaj optimist: lumea nu este un produs final, ci un proiect în permanentă construcție, iar inginerii sunt cei care o modelează zi de zi — prin clădiri sigure, drumuri, sisteme de apă, energie și orașe funcționale.

Campania continuă direcția începută anul trecut, de a demonta miturile legate de studiile tehnice, și pune accent pe rolul real al inginerilor în societate: acela de a construi lucruri care funcționează și rezistă în timp.

„Campania „Lumea e Work in Progress” este un manifest pentru generația care vrea să construiască, nu doar să consume. La UTCB, studenții învață că ingineria este un proces continuu, în care fiecare proiect și fiecare experiență contribuie la formarea lor profesională. Le oferim absolvenților noștri competențe reale și un drum solid într-o industrie care are nevoie permanentă de specialiști. Îi invităm pe tineri să se alăture celor care construiesc lumea de mâine”, a declarat Cezar Vlăduț, Prorector – Activităţile studentești, IT, Comunicare și Imagine.

Educație conectată la industrie și locuri de muncă reale

UTCB colaborează cu unele dintre cele mai importante companii din domeniul construcțiilor și infrastructurii, oferind studenților stagii de practică și proiecte reale încă din timpul facultății. Drept rezultat, peste 90% dintre absolvenți se angajează rapid după finalizarea studiilor.

Universitatea oferă, de asemenea, programe cu predare în limbi străine, facilitând accesul absolvenților la cariere internaționale, iar facultățile sale pregătesc specialiști în domenii esențiale precum infrastructură, managementul apei, construcțiile civile sau dezvoltarea orașelor viitorului, folosind tehnologii moderne și instrumente digitale, inclusiv soluții bazate pe inteligență artificială.

Pentru anul universitar 2026, Universitatea Tehnică de Construcții din București oferă o gamă completă de programe de studiu, asigurând acces la laboratoare moderne, parteneriate internaționale și cadre didactice active în industrie și cercetare.

Prin campania „Lumea e Work in Progress”, UTCB își propune să deschidă o conversație despre rolul noii generații într-o lume aflată în continuă schimbare, în care mulți tineri resimt incertitudine și impresia că regulile sunt deja stabilite. Campania subliniază că lumea poate fi construită mai bine, iar viitorii ingineri sunt cei care o pot modela responsabil, prin proiecte bine gândite și soluții adaptate noii ere tehnologice, inclusiv prin integrarea inteligenței artificiale în profesie. UTCB îi invită astfel pe tineri să devină parte din generația care nu doar se adaptează schimbării, ci devine chiar forța care o construiește.

Pentru mai multe informații despre procesul de admitere, documentele necesare și detaliile programelor de studiu, accesați https://admitere.utcb.ro/.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE