Connect with us

Uncategorized

Provident și Metropolitan Life continuă parteneriatul strategic, sub aceeași misiune comună: mai multă protecție pentru clienți și acoperire avantajoasă pentru creditele mici

Publicat

pe

București, 24 martie 2026 – Provident Financial România și Metropolitan Life anunță prelungirea parteneriatului strategic dintre cele două companii pe următorii cinci ani. Noul acord aduce o diversificare a ofertei Metropolitan Life, prin lansarea unui produs nou, cu un cost de doar 1,5 lei pe săptămână, destinat clienților care contractează credite mai mici de 2.000 de lei. Prin această inițiativă, cele două companii își propun să transforme protecția financiară într-un beneficiu cât mai accesibil pentru segmentul creditelor de valoare mică, unde echilibrul dintre cost și beneficii este esențial.

Anunțul vine într-un context în care asigurările oferite de Metropolitan Life devin tot mai populare în rândul clienților Provident. Anul trecut s-a înregistrat o creștere de 31% a volumului de prime brute subscrise față de 2024. În primii cinci ani ai parteneriatului, au fost vândute peste 180.000 de polițe, iar totalul despăgubirilor plătite a ajuns la 14 milioane de lei, dintre care indemnizațiile în caz de deces au avut cea mai mare pondere. Datele arată că femeile reprezintă principalul segment care a optat pentru această asigurare de viață. De asemenea, se observă un interes crescut în rândul populației din mediul urban comparativ cu mediul rural, iar din perspectiva vârstei, clienții de peste 45 de ani sunt cei mai interesați de încheierea unei asigurări.

„Prelungirea colaborării excelente pe care o avem cu Metropolitan Life este parte a strategiei noastre de a crește incluziunea financiară. Pentru noi, acest lucru înseamnă mai mult decât a oferi acces la credite. Oferim, în același timp, acces la protecție și la siguranță, mai ales pentru segmentele de populație care sunt cele mai vulnerabile în fața unor evenimente neprevăzute.

În 2025, unul din trei clienți Provident a avut și o poliță de asigurare, ceea ce demonstrează succesul asigurării oferite în colaborare cu Metropolitan Life, rezultat care ne motivează să extindem oferta de protecție pentru toți clienții noștri”, a declarat Florin Bâlcan, Director General Provident.

„Pentru Metropolitan Life, acest parteneriat înseamnă oportunitatea de a inova constant și de a adapta soluțiile de asigurare la nevoile reale ale clienților. Colaborarea cu Provident ne-a permis să dezvoltăm produse flexibile, cu costuri accesibile și beneficii relevante, care completează responsabil procesul de creditare. Totodată, astfel de inițiative contribuie la creșterea gradului de incluziune financiară, prin facilitarea accesului la soluții de protecție pentru segmente de populație care, de multe ori, interacționează mai rar cu produsele de asigurare. Continuarea colaborării ne confirmă încă o dată că asigurările joacă un rol important în consolidarea stabilității financiare și în extinderea accesului la protecție pentru un număr cât mai mare de români”, a declarat Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.

Carmina Dragomir_CEO Metropolitan Life Romania 1

Noul parteneriat stabilit de cele două companii prevede pentru următorii cinci ani o creștere semnificativă a volumului total de prime brute subscrise, comparativ cu termenii acordului anterior. Această țintă reflectă încrederea ambelor companii în potențialul pieței și în rolul asigurărilor ca parte esențială a unei experiențe responsabile de creditare.

Asigurarea oferită de Provident și dezvoltată de Metropolitan Life este un produs complementar împrumutului, conceput pentru a oferi protecție financiară atât clienților individuali, cât și familiilor acestora în situații neprevăzute. Pachetul acoperă riscuri precum spitalizarea, intervențiile chirurgicale și tratarea arsurilor și fracturilor, precum și decesul. În cazul unui eveniment de deces, asigurarea acoperă: 100% din principalul rămas de rambursat, în limita a 4.500 de lei, și oferă suplimentar o sumă fixă de 4.500 de lei către un membru al familiei desemnat ca beneficiar. Produsul este disponibil în două variante „Pachet pentru tine” și „Pachet pentru familie”, la un cost accesibil de 4 lei, respectiv 5,5 lei pe săptămână, fără evaluare medicală la intrarea în asigurare.

Peste 90% din polițele de asigurare sunt emise electronic, iar cei mai mulți clienți care le cumpără sunt cei care beneficiază de serviciul la domiciliu. Provident explorează posibilitatea de a integra oferta de asigurare și în canalul digital, ca parte a strategiei sale de dezvoltare și simplificare a accesului la protecție financiară.

Prin dezvoltarea produselor digitale și colaborarea durabilă, cele două companii își reafirmă angajamentul comun de a oferi soluții accesibile și responsabile, contribuind la creșterea incluziunii financiare și la consolidarea stabilității financiare a clienților și familiilor acestora.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Noi date clinice ECO 2026: Doza superioară de Wegovy® generează o slăbire de aproape 28% și protejează masa musculară

Publicat

pe

De

Noile date prezentate de Novo Nordisk în cadrul Congresului European de Obezitate (ECO) 2026 de la Istanbul consolidează poziția tratamentului Wegovy® (semaglutidă) în managementul obezității. Conform sub-analizelor din studiul clinic STEP UP, administrarea dozei superioare de 7,2 mg duce la rezultate fără precedent, pacienții cu un răspuns favorabil precoce înregistrând o scădere a greutății corporale de până la 27,7% pe parcursul a 72 de săptămâni.

O constatare majoră a studiului se referă la dinamica slăbirii. Cercetătorii au identificat un grup de „pacienți cu răspuns rapid” – cei care au reușit să piardă peste 15% din greutatea corporală în primele șase luni (24 de săptămâni) de tratament.

Aproximativ 27% dintre pacienții aflați pe doza de 7,2 mg s-au încadrat în această categorie. Pentru aceștia, rezultatele la finalul studiului (săptămâna 72) au indicat o scădere medie în greutate de 27,7%. Dincolo de acest grup, media generală a pacienților tratați cu doza de 7,2 mg a fost de asemenea ridicată, indicând o slăbire medie de 21% (echivalentul a circa 23 de kilograme pentru un pacient care a pornit de la 113 kg), în comparație cu o scădere de 17,5% la doza de 2,4 mg și doar 2,4% în grupul placebo.

Calitatea slăbirii: Se pierde grăsime, nu masă musculară

Unul dintre principalele motive de îngrijorare privind dietele severe sau tratamentele de slăbire este pierderea masei musculare. O a doua sub-analiză a studiului STEP UP clarifică acest aspect: 84% din greutatea pierdută în urma administrării de Wegovy® provine strict din țesutul adipos. Mai mult, pacienții nu doar că și-au menținut o mare parte din masa musculară, dar și-au păstrat intactă funcția musculară, un indicator crucial pentru sănătatea generală și pentru prevenirea complicațiilor metabolice.

Profilul de siguranță se menține 

Potrivit datelor, eficacitatea sporită a dozei de 7,2 mg nu vine cu un compromis major în ceea ce privește efectele adverse. Profilul de siguranță și tolerabilitate al noii doze s-a dovedit a fi consecvent cu cel al dozei standard de 2,4 mg, validând astfel potențialul acestui tratament ca opțiune terapeutică pe termen lung pentru pacienții fără diabet de tip 2 care trăiesc cu obezitate.

Rezultatele prezentate la ECO 2026 subliniază importanța unui management medical personalizat în obezitate, unde ritmul inițial de slăbire poate oferi un prognostic clar asupra succesului tratamentului pe termen lung.

Citeste in continuare

Uncategorized

Studiu: Wegovy protejează masa musculară mai eficient decât Mounjaro

Publicat

pe

De

O nouă cercetare clinică pune sub semnul întrebării raportul dintre eficiența în scăderea în greutate și calitatea metabolică a celor mai populare tratamente anti-obezitate din lume. Deși tirzepatida, dezvoltată de Eli Lilly, promite o reducere mai mare a greutății corporale, aceasta vine cu un cost mai puțin vizibil: o pierdere mai accelerată a masei musculare. În contrast, date publicate în aprilie 2026 indică faptul că semaglutida (Wegovy), produsă de Novo Nordisk, ar putea oferi un avantaj esențial, printr-o conservare mai bună a masei musculare.

Calitatea slăbirii, mai importantă decât numărul de kilograme

Analiza, realizată de firma de date nference pe un eșantion robust de 8.000 de pacienți, evidențiază un efect secundar îngrijorător al slăbirii accelerate. Potrivit unui studiu publicat în aprilie 2026, realizat de compania americană de analiză de date nference, pacienții tratați cu tirzepatidă (comercializată sub denumirile Mounjaro și Zepbound) pierd semnificativ mai multă masă musculară și țesut conjunctiv decât cei care utilizează semaglutidă (Wegovy).

Datele comparative arată o tendință de accentuare a acestui fenomen pe măsură ce tratamentul continuă:

  • La 3 luni:Utilizatorii de tirzepatidă au înregistrat o pierdere de masă musculară cu 1,1% mai mare decât grupul pe semaglutidă.
  • La 12 luni:Diferența s-a dublat, ajungând la un decalaj de 2% în favoarea profilului de siguranță al Novo Nordisk.

Mecanismul biologic și conservarea mușchilor

În timp ce ambele medicamente mimează hormonul GLP-1 pentru a încetini digestia și a induce sațietatea, tirzepatida mimează suplimentar un al doilea hormon, GIP. Această acțiune duală duce la o pierdere ponderală superioară, dar studiul sugerează că o parte semnificativă din această scădere provine din „lean body mass” (masa slabă).

Păstrarea masei musculare este considerată critică de către experții în sănătate, deoarece mușchii susțin rata metabolică și funcția fizică, în special în rândul populației vârstnice.

Citeste in continuare

Uncategorized

Met Gala 2026: Hairstyle-urile spectaculoase ale vedetelor, semnate Dyson Beauty

Publicat

pe

De

Dyson Beauty a fost partenerul de încredere din culisele Met Gala 2026, contribuind la realizarea unor dintre cele mai spectaculoase look-uri de beauty ale serii. De la coafuri sleek până la texturi sofisticate, hairstyliști celebri au folosit tehnologia Dyson pentru a crea apariții memorabile pe covorul roșu al celui mai important eveniment de modă al anului. Vedete precum Hailey Bieber, Laura Harrier, Carey Mulligan, Emily Blunt și Hudson Williams au impresionat cu stylinguri statement, realizate cu ajutorul gamei profesionale Dyson Beauty.

Look-ul lui Hailey Bieber este despre echilibru: este structurat, dar în același timp delicat. Rochia are o siluetă puternică și multă prezență, așa că ne-am dorit ca părul să arate curat, prins pe spate și intenționat stilizat. În spiritul temei Met Gala, totul ține de rafinament, lăsând forma, strălucirea și atmosfera generală să vorbească de la sine, fără să complicăm excesiv look-ul. Hairstylistul ei, Irinel De Leon, ne-a oferit detalii despre look-ul realizat folosind produsele Dyson Beauty. Uscați părul folosind Dyson Airwrap Co-anda2x Multi-Styler Straight+Wavy pentru a elimina excesul de apă și pentru a începe netezirea părului. Schimbați accesoriul cu peria mare rotundă și uscați părul pe secțiuni pentru a crea volum și o formă elegantă și finisată.

Laura Harrier a impresionat în această seară pe covorul roșu de la Met Gala, continuând seria aparițiilor sale iconice din 2025. Hairstylistul ei, Irinel De Leon, ne-a oferit detalii despre look-ul realizat cu ajutorul Dyson Beauty.

“Ne-am dorit ca părul Laurei să pară o continuare a rochiei. Inspirați de Venus a lui Botticelli, mișcarea este delicată, dar intenționată, cu șuvițe care par modelate de vânt și sculpturale, mai degrabă decât coafate în mod tradițional. Am păstrat părul uscat, dar luminos, astfel încât să pară aerat și plin de viață. Textura are o fluiditate aproape ca un material în mișcare, reflectând drapajul rochiei. Este ca și cum ar fi pășit în acest moment, iar părul s-a așezat natural, cu exact doza potrivită de control și imperfecțiune. Voalul cu diamante adaugă dimensiune și lumină, așa că părul trebuie să își păstreze forma, lăsând în același timp întreaga poveste să pară effortless și sofisticată”,  spune Irinel De Leon, hairstylist.

Folosind Dyson Supersonic r Professional Hair Dryer cu accesoriul Diffuser, uscați părul prin difuzare, menținând uscătorul deasupra și susținând ușor vârfurile pentru a accentua modelul natural al buclelor, păstrând în același timp delicatețea texturii. Folosind Dyson Corrale Professional Straightener, luați secțiuni de 2,5–5 cm în jurul feței și creați onduleuri în formă de „S”, lăsând câteva șuvițe natural crețe neatinse pentru contrast. Separați anumite șuvițe cu degetele și periați delicat câteva vârfuri pentru un finisaj mai moale și mai aerat. Fixați forma finală folosind accesoriul Diffuser al Dyson Supersonic r Professional Hair Dryer pe flux de aer rece, pentru a păstra textura și în același timp mișcarea naturală a părului.

Carey Mulligan a pășit în această seară pe covorul roșu de la Met Gala. Hairstylistul ei, Irinel De Leon, ne-a oferit detalii despre look-ul realizat folosind Dyson Beauty.

“Look-ul custom Prada al lui Carey are deja atât de multă istorie și măiestrie în execuție, așa că ne-am dorit ca părul să pară atemporal, effortless și inspirat de anii ’90. Având în vedere că tema Met Gala este centrată pe «Costume Art», această ni s-a părut o abordare mai reținută. Părul devine o extensie discretă a look-ului, lăsând detaliile și arta rochiei să fie în prim-plan”, spune Irinel De Leon.

Uscați părul folosind Dyson Supersonic r Professional Hair Dryer la temperatură și flux de aer medii, direcționând aerul în jos pentru a obține o bază fină și perfect finisată. Folosind Dyson Corrale Professional Straightener, neteziți părul pe secțiuni și adăugați o ușoară curbură la nivelul lungimilor medii pentru o mișcare delicată și naturală. Folosiți accesoriul Flyaway al Dyson Supersonic r Professional Hair Dryer pentru a netezi delicat cărarea și pentru a ascunde firele rebele rămase.

Este cea mai importantă seară a modei din an, iar după succesul global al The Devil Wears Prada 2, Emily Blunt a atras toate privirile pe covorul roșu de la Met Gala cu o coafură spectaculoasă. Look-ul cu influențe militare a fost creat de hairstylistul celebru Laini Reeves (@laini_reeves), care a folosit instrumente Dyson Beauty pentru a obține acest stil chic și effortless.

“Look-ul nostru pentru Met Ball a fost inspirat de ținuta custom realizată de Ashli. Mi-am dorit ca părul să fie sleek pentru a completa stilul militar al outfitului.”,  spune Laini Reeves, hairstylist.

Laini a uscat părul folosind Dyson Supersonic r Professional Hair Dryer pentru a crea o bază netedă și sleek, folosind o perie plată pe secțiuni. Apoi, Laini a folosit Dyson Airwrap Co-anda2x Multi-Styler pentru a obține un efect ultra-sleek și perfect drept. Părul a fost răsucit într-un coc și fixat cu agrafe Bobby pins, lăsând vârfurile libere. Vârfurile au fost îndreptate folosind Dyson Airwrap Co-anda2x Multi-Styler, creând un vibe inspirat de anii ’80 pentru coc.

Hudson Williams a impresionat în această seară la debutul său la Met Gala cu un look puternic, sculptural și totodată delicat. Hairstylistul său, Aika Flores, ne-a oferit detalii despre coafura realizată folosind Dyson Beauty și Redken.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE