Evenimente
Uite cine-i da ”mapa neagra” lui Iohannis!/ “Expertul” britanic, consultant SRI si BVT, principala agentie de informatia austriaca!
La data de 17.04.2019, Incisiv de Prahova publica urmatorul articol “SRI se fardeaza pe sub masa, fara oglinda/”Expertul” britanic, consultant al SRI/ ”Culoarele justitiei”, prin care “dezvaluiam” un anumit “expert” britanic, consultant SRI. Iata ca la cca o zi, colegii de la cotidianul National confirma dezvaluirile noastre, in parte.
(Preluare National – Catalin Tache):
In ultima vreme Klaus Iohannis nu doar ca a iesit din starea de ”il dolce far niente” care i-a caracterizat ultimul an de mandat, dar acesta se dovedeste un presedinte mai ”jucator” chiar decat a indraznit sa fie vreodata pana si Traian Basescu in vremurile sale de glorie. Iar ”radicalizarea” extrema a sefului statului nu are in niciun caz vreo legatura cu debila clasa politica romaneasca, asa ca nici macar cei care nu au raportat toate pachetele gasite recent peLlitoral nu si-ar putea imagina ca ”efervescenta” produsa de intrarea in cursa electorala pentru europarlamentare a lui Rares Vaduva ar putea fi responsabila de dezmortirea ”neamtului”.
Cel care, dupa cum dezvaluiam nu cu multa vreme in urma a declansat o surprinzatoare operatiune de ”boicotare” a serviciilor secrete romanesti, inclusiv a celor ”prietene”. Astfel ca de ceva vreme plicurile oficiale continand rapoartele informative pe care serviciile de informatii sunt obligate sa le trimita Administratiei Prezidentiale sunt returnate fara a fi macar deschise! Si dupa ce o perioada au crezut ca poate la mijloc o fi doar vreun ”hatar” al presedintelui, structurile contrainformative au descoperit ca lucrurile ar putea fi cu mult mai grave. Si ca seful statului nu a renuntat cu totul la parcurgerea notelor informative interinstituitionale, numai ca le prefera pe cele din alte surse. Iar spre deosebire de predecesorul sau Traian Basescu, a carui singura ”sursa alternativa” ramasese doar Elena Udrea, Iohannis pr meste regulat, la fiecare sfarsit de saptamana, o ”mapa neagra” informativa. Insa nu din partea serviciilor romanesti, ci a unuia strain! Care nu este insa barem cel al unui partener strategic al statului roman! Si, culmea, nici macar BND-ul german pe care Iohannis si-l asumase intrucatva odata cu acceptarea consultantilor germani de taina de la Cotroceni. Numai ca, de ceva vreme, dupa cum reiese din infromatiile intrate in posesia noastra, ”mapa neagra” primita pe persoana fizica la Sibiu de catre presedintele Romaniei este suspectata de catre structurile contrainformative romanesti ca ar fi opera BVT, principala agentie de informatii a Austriei! Adica tocmai serviciul secret occidental cu care contraspionajul britanic tocmai ce a incetat orice colaborare de teama legaturilor prea stranse dintre serviciul austriac controlat de formatiunea de extrema dreapta FPO si cel considerat totodata drept ”calul troian” al FSB-ului rusesc in Uniunea Europeana.
Oprisor, sarit din schema!
Oficial cel putin, generalul Oprisor este consilierul prezidential care ar trebui sa-i prezinte sefului statului nu doar obisnuitele rapoarte informative, dar si ”mapa neagra”, cea care contine cele mai sensibile probleme de siguranta nationala. Si pe care Traian Basescu o cere intotdeauna prima, desi mai mereu era una vadit nefavorabila politicii prezidentiale Numai ca, buna vreme dupa instalarea sa la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a refuzat, cu o incapatanare demna de o cauza mai buna sa accepte sa i se inainteze spre consultare si aceasta mapa. Apoi, dintr-o data a devenit un mare fan al ”mapei negre”, dupa care iarasi parea sa se fi ”plictisit” de ea. Ceea ce nu a facut decat sa legendeze influenta tot mai mare a generalului Ion Oprisor, cel care ar ”cenzura” cu de la sine putere corespondenta serviciilor secrete cu Administratia Prezidentiala. Iata insa ca informatii de ultima ora arata ca degeaba si-a mai bagat Oprisor nasul prin plicurile trimise de servicii inainte de a le returna, intrucat Klaus Iohannis are, mai nou, propria sa sursa de informare pe persoana fizica!
E BVT-ul!
Iar noii ”susuratori in urechea” prezidentiala ar fi cei de la BVT, principal agentie de informatia austriaca! Ceea ce repreiznta o miscare mai mult decat intersanta si pentru simplul fapt ca, pana nu de mult, pana si cei mai apropiati oameni ai presedintelui aproape ca ar fi bagat mana in foc ca, in domeniul informative, Klaus Iohannis este loial BND-ului german. Dar uite ca puyrenica ”fratie” reprezentata de ”coloana a concea”saseasca din Sibiu pare sa fi batut la rindul sau palma cu influientele comnpaniia ustriece care deruleaza afaceri uriase in Romania si astfel s epoate explica in buna masura si ”deturnarea” nematului catre BVT-ul autsriac. Ceea ce, la oa dica, ar pute afi catalogat ca ”acelasi drag”, ca doar ce mi-e BND-ul german si ce mi-e BVT-ul austriac! Dar initiatii sistemului stiu foarte bine ca lucuruile nu stau nici pe departe asa si ca alerta extrema a structurilor contrainformative romanesti este pe deplin justificata.
Boicotati de Mi5
Fie si pentru simplul fapt ca serviciul de securitate britanic Mi5 a decis recent reducerea la minim a schimburilor informative cu serviciul ”partener” austriac, masura adoptata imediat si de catre olandezi. Mai mult chiar, BVT-ul se afla in ultima vreme in miezul unui urias scandal european, atat lideri politici de la Viena, dar mai ales guvernele altor state occidentale reprosand fatis legatura prea stransa intre serviciul austriac si FSB-ul rusesc. ”Varianta de lucru” intarita si de faptul ca Partidul Libertatii –FPO aflat la guvernare in Austria detin, in urma ”algoritmului” aliantei cu conservatorii cancelarului Sebastian Kurz, portofoliile de la Ministerul de Aparare si cel de Interne, coordonand astfel inclusiv serviciul secret BVT! Ca sa nu mai vorbim ca liderii FPO nu fac niciun secret din colaborarea mai mult decat stransa pe care o au cu Vladimir Putin personal, astfel ca britanicilor nu le-a luat prea mult sa-i suspecteze pe austreci ca le predau rusilor informatii din ”oala comuna” informativa europeana.
Executii la comanda?
Iar dupa cum sustin sursele noastre, dupa ce BVT-ul austriac a intrat pe fir parca s-au intamplat prea multe coincidente ca sa nu-i puna pe ganduri inclusiv pe ”iohanistii” din sistem. Si dintre care multi, unul cate unul s-au trezit marginalizati, constientizand, cu stupoarea de rigoare, ca li s–au inchis usile Cotrocenilor in nas. Si cu toate ca nimeni nu le-a dat vreo explicatie fie ea si neoficiala, unii s-au prins ca ar fi fost ”documentati” cum ca ar fi avut acces sau s-ar fi interesat de aspecte ceva mai sensibile din ”mapa neagra” a lui Carmen Iohannis de la Sibiu. Dar cu totul altele decat cele cunoscute deja publicului larg privind afacerile imobiliare ale acesteia. Iar cum subiectul este unul mai mult decat sensibil pentru Iohannis, dupa cum de altfel au simtit-o si in trecut unii dintre colaboratorii cei mai apropiati ai actualului presedinte inca de cand acesta era primarul Sibiului, ”executiile” au fost unele sumare. Culmea este insa ca ”executatii” si-ar putea reprosa mai degraba ca s-au apropiat prea mult cu unele anchete de ”zona rosie” care delimiteaza afacerile companiilor austriece in Romania, decat sa fi complotat impotriva primei doamne…
Evenimente
JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!
În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune dedicată promovării judo-ului și valorilor sale în rândul copiilor.
La invitația Federației Române de Judo, ACS Motiuashi București, club din Sectorul 2, a prezentat celor aproximativ 100 de elevi participanți la programul „Școala de Vară” o demonstrație prin care cei mici au putut descoperi o parte dintre tainele frumosului nostru sport.
🥋 Sportivii Bârziloiu Darius, Grigore Darius, Dincă Victor și Smărăndeanu Mircea au prezentat elemente specifice judo-ului, într-o întâlnire în care sportul s-a împletit firesc cu educația, disciplina și respectul.

Un moment aparte l-a reprezentat faptul că Bârziloiu Darius, Grigore Darius și Dincă Victor sunt chiar elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 39, revenind de această dată în fața colegilor lor în calitate de judoka.
Demonstrația a fost coordonată de Sensei Adrian Szekely, antrenor coordonator al ACS Motiuashi și vicepreședinte al Federației Române de Judo, alături de Dorel Rumega, președintele Colegiului Central al Arbitrilor din cadrul Federației Române de Judo.

ACS Motiuashi București este condus de președintele clubului, Violeta Becelea Szekely, și reprezintă unul dintre cluburile de judo active chiar în comunitatea Sectorului 2.
🤝 Mulțumim Primăriei Sectorului 2 pentru deschiderea și sprijinul acordat acțiunilor prin care sportul ajunge mai aproape de copii, precum și conducerii Școlii Gimnaziale nr. 39, în mod special domnului director adjunct Dan Gheorghe, pentru primire și implicare.

Pentru Federația Română de Judo, asemenea acțiuni reprezintă mai mult decât simple demonstrații sportive. Ele sunt o investiție în educație, în caracter și în generațiile care vin.
Judo-ul începe pe tatami, dar lecțiile sale rămân pentru toată viața. 🥋❤️
Evenimente
O româncă din Top 100 Români de Pretutindeni atrage 500.000 de lire sterline pentru startup-ul său din Marea Britanie
FlairMakers, compania fondată de Raluca Epureanu, construiește infrastructura digitală pentru o nouă piață a muncii în HoReCa și este deja prezentă în România
O româncă plecată din Constanța, care a ajuns să lucreze la cel mai înalt nivel în industria ospitalității mondiale, atrage acum capital britanic pentru compania pe care a construit-o între Londra și România.
FlairMakers, startup-ul fondat de antreprenoarea română Raluca Epureanu, a încheiat o rundă de finanțare pre-seed de 500.000 de lire sterline, condusă de SFC Capital, unul dintre cei mai activi investitori seed din Marea Britanie, alături de investitori angel. Compania dezvoltă o platformă digitală pentru industria ospitalității și este deja activă atât în Marea Britanie, cât și în România. Recent, FlairMakers a fost desemnată Hospitality, Tourism & Events StartUp of the Year în cadrul London UK StartUp Awards 2026.

Pentru RePatriot, povestea FlairMakers este mai mult decât succesul unei companii. Este un exemplu concret al felului în care diaspora poate transforma experiența internațională în capital, tehnologie, know-how și rețele care creează valoare și pentru România.
„Raluca Epureanu este un exemplu remarcabil al unei generații de români care nu mai trebuie privită prin paradigma plecării și întoarcerii. Ea arată că există ceva mult mai puternic: conectarea. Poți pleca din Constanța, poți construi o carieră internațională extraordinară, poți învăța în marile centre ale lumii și apoi poți construi o companie globală care operează și în România. Pentru noi, acesta este sensul profund al RePatriot. Nu vrem doar ca românii din diaspora să se întoarcă acasă. Vrem ca România să fie conectată permanent la competența, capitalul și energia lor. FlairMakers este o dovadă că această legătură poate produce valoare reală.”, spune Marius Bostan, inițiator RePatriot.
De la Constanța la Oxford și de la Marriott la propriul startup
Raluca Epureanu are o experiență de aproximativ 20 de ani în industria ospitalității, construită pe patru continente și în 30 de țări.
A absolvit Academia de Studii Economice din București, apoi a urmat un Executive MBA la Saïd Business School, University of Oxford, devenind prima româncă beneficiară a bursei Forté pentru femei în cadrul unui program EMBA. În 2022, a fost inclusă de Poets & Quants în clasamentul „The Best & Brightest Executive MBAs”.
Timp de peste 15 ani, Raluca a lucrat pentru Marriott International, unde a parcurs drumul de la un stagiu în Statele Unite până la poziția de Senior Director of Events pentru regiunea Asia-Pacific, cu sediul la Hong Kong. În acest rol a coordonat o organizație care acoperea 750 de hoteluri, 23 de branduri din 24 de țări și o echipă de 175.000 de oameni.
În 2023, Raluca Epureanu a fost inclusă în Top 100 Români de Pretutindeni, inițiativa RePatriot care recunoaște anual performanțele profesioniștilor și antreprenorilor români din diaspora.
Astăzi, experiența acumulată în marile organizații ale industriei este transformată într-o companie de tehnologie care încearcă să schimbe modul în care oamenii și companiile lucrează în HoReCa.
Ce face, de fapt, FlairMakers?
Pe înțelesul tuturor: FlairMakers ajută un hotel sau un restaurant să găsească rapid oamenii potriviți atunci când are nevoie de ei, iar profesioniștilor le permite să-și transforme experiența într-o carieră mai flexibilă și mai multe surse de venit.
Un hotel poate avea nevoie de un bucătar pentru un weekend aglomerat, un restaurant poate avea nevoie de un somelier, un eveniment poate necesita personal suplimentar, iar o companie poate avea nevoie temporar de un manager cu experiență.
În locul recrutării clasice sau al rețelelor informale de recomandări, FlairMakers creează un sistem digital în care companiile pot accesa profesioniști independenți verificați. Dar platforma nu se oprește la „matching”. Ea integrează verificarea, trainingul, conformitatea, contractarea, plățile și controlul calității – exact acele elemente care fac dificilă astăzi colaborarea flexibilă la scară.
De aceea, FlairMakers poate fi privită nu doar ca o platformă de recrutare, ci ca infrastructură digitală pentru o nouă piață a muncii în HoReCa.
„Noi construim acest sistem”
Raluca Epureanu, co-fondator și CEO FlairMakers explică schimbarea pe care încearcă să o producă FlairMakers: „Ospitalitatea a pornit dintotdeauna de la premisa că există doar două moduri de a lucra: angajare sau agenții. Există și un al treilea, iar cei mai buni profesioniști din industrie îl trăiesc deja: același somelier lucrează ture în trei localuri, ține cursuri de degustare și oferă consultanță pentru liste de vinuri. Un singur set de competențe, mai multe surse de venit. Nimeni nu a construit însă sistemul care să facă acest model sustenabil, așa că totul funcționează pe grupuri de WhatsApp și pe favoruri. Noi construim acest sistem. Industria se tot întreabă cum să îi aducă pe oameni înapoi. Răspunsul este simplu: să nu le mai ceară să se încadreze într-un model pe care l-au respins deja.”
Este ideea care stă la baza ceea ce compania numește „portfolio career” – o carieră în care un profesionist își poate valorifica aceeași competență în mai multe contexte, pentru mai mulți clienți și prin mai multe surse de venit.
Nu doar o platformă. Infrastructura din spatele ei
Pentru ca acest model să funcționeze într-o industrie în care siguranța, calitatea și conformitatea sunt esențiale, tehnologia trebuie să rezolve problemele mai puțin vizibile ale colaborării.
Alexis Sikorsky, co-fondator și CTO FlairMakers, explică de ce: „Nimeni nu adoptă talentul flexibil la scară până când nu sunt rezolvate părțile mai puțin spectaculoase: identitate, verificare, conformitate, contractare, plăți internaționale. Un grup hotelier nu va rezerva un freelancer cu aceeași încredere cu care angajează un om cu contract permanent decât atunci când platforma preia toată această responsabilitate. Runda de față finanțează exact acest nivel, astfel încât un local din Londra și unul din București să funcționeze pe aceeași infrastructură.”
Finanțarea atrasă va susține dezvoltarea produsului și tehnologiei, precum și extinderea rețelei FlairMakers în Marea Britanie. În paralel, compania are deja activitate în România și a încheiat recent un parteneriat cu Academia de Studii Economice din București, universitatea absolvită de Raluca.
Următoarea schimbare: cariera nu mai trebuie să însemne un singur angajator
Massimiliano Savarese, co-fondator și Human Capital Expert FlairMakers, vede în schimbarea propusă de companie o transformare mai largă a pieței muncii: „Am văzut această schimbare în alte industrii de-a lungul carierei mele în zona de capital uman: profesioniști veritabili care trec la cariere de tip portofoliu și companii care au nevoie de acces flexibil la talent verificat. Ospitalitatea este următoarea. Majoritatea platformelor se opresc la matching; FlairMakers a mers mai departe și a construit infrastructura completă, de la training și conformitate până la plăți și controlul calității. De aceea i-am susținut din prima zi.”
Un apel către HoReCa din România: viitorul este deja aici
RePatriot îi invită pe managerii din industria ospitalității să testeze noul model. Managerilor din HoReCa le spunem: dacă aveți nevoie de oameni buni, verificați FlairMakers. Platforma vă oferă acces la profesioniști din operațiuni, management și zona executivă, fără să fiți limitați de modelul tradițional de recrutare.
Iar dacă lucrați în HoReCa, înscrieți-vă pe FlairMakers. Piața muncii se schimbă, iar viitorul aparține tot mai mult profesioniștilor care își pot transforma competențele în proiecte, oportunități și mai multe surse de venit.
flairmakers.com – platforma pentru noua generație de profesioniști din HoReCa
FlairMakers și lecția pentru România: diaspora poate aduce capital de încredere, nu doar bani
Povestea FlairMakers se leagă direct de o altă inițiativă susținută de RePatriot: RO-SEIS, mecanismul propus pentru stimularea investițiilor private în startup-urile românești.
Raluca Epureanu este inițiatoarea RO-SEIS, propunere prezentată în premieră la prima masă rotundă RISE România, găzduită de Senatul României la 22 aprilie 2026, sub patronajul RePatriot și cu susținerea unei coaliții de 14 organizații din ecosistemul antreprenorial. Mecanismul este inspirat de schema britanică SEIS și urmărește să creeze condițiile prin care capitalul privat să fie orientat către startup-uri cu potențial de creștere.
Este aceeași filozofie care stă în spatele RePatriot: românii din diaspora nu sunt doar o comunitate care trimite bani acasă. Sunt antreprenori, investitori, profesioniști, cercetători, manageri și creatori de rețele internaționale. În ultimii ani, RePatriot a urmărit tocmai această transformare: de la relația emoțională cu diaspora la o relație bazată pe încredere, dialog, oportunități și dezvoltare.
„FlairMakers ne arată foarte concret ce înseamnă o Românie conectată la diaspora. Raluca nu a adus doar o idee în România. A adus experiență acumulată în 30 de țări, standarde învățate într-o companie globală, educație de la Oxford, o echipă internațională, tehnologie și acces la capital. Asta este forța adevărată a diasporei. Noi nu construim doar evenimente ci construim încredere. Iar încrederea poate deveni capital, capitalul poate deveni investiție, investiția poate deveni companie, iar compania poate crea locuri de muncă și prosperitate.”, spune Marius Bostan, antreprenor și investitor în serie.
Despre RePatriot
RePatriot este o inițiativă a Romanian Business Leaders care urmărește reconectarea românilor din diaspora cu România prin antreprenoriat, investiții, transfer de know-how și proiecte de dezvoltare. Printre proiectele RePatriot se numără Top 100 Români de Pretutindeni, inițiativa anuală de recunoaștere a performanțelor românilor din diaspora, precum și proiecte dedicate investițiilor și transferului de competență, inclusiv RISE România și propunerea RO-SEIS. RePatriot nu construiește doar legături între România și diaspora, construiește punți prin care talentul, capitalul și experiența românilor din lume pot deveni forțe de dezvoltare pentru România.
Despre FlairMakers
Platforma FlairMakers: www.flairmakers.com este o platformă de tip talent-as-a-service pentru industria ospitalității, care conectează companiile cu profesioniști freelance verificați și gestionează infrastructura necesară colaborării: training, conformitate, contracte, plăți și controlul calității. Platforma acoperă trei niveluri de expertiză – operațiuni, management și executive & advisory – și operează în Marea Britanie și România.
Contacte media:
RePatriot – Andra Maxim, manager comunicare – andra@vossreview.com | telefon +40 726 550 801
Raluca Epureanu, co-fondator și CEO FlairMakers – raluca@flairmakers.com | +44 777 400 7434
Evenimente
Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.
Un sprijin politic dus până în ultimul moment
Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.
Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.
Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch
Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).
În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.
Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.
Presedinția ca garant al disciplinei bugetare
Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.
Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:
- Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
- Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
- Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.
Un răgaz crucial pentru economia națională
Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.




