Connect with us

Stiri economice

​VIDEO Gabriel Biriș: Prin sistemul fiscal modelăm o nație spre golănie. Cei mai mulți nu au opțiuni, că așa e în viață, trebuie să dea cu capul în zid. Dacă ne e mintea la golănii, asta facem – Finante & Banci

Publicat

pe

Ar trebui interzis prin Constituție ca politicienii să dea scutiri de impozite și contribuții, susține Gabriel Biriș, specialist în fiscalitate și fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, precizând că acesta este un instrument extrem de pervers de dezbinare a nației. El a vorbit în cadrul unui interviu acordat HotNews.ro despre sistemul fiscal, sfârtecarea Codului fiscal, „oamenii cavernelor”care ne guvernează sau „zidul fiscal” pus de autorități și crearea de potecuțe cu capcane.

Declarațiile pe scurt:

  • Pe drumul drept au avut grijă să pună un zid
  • Trebuie să începem să vorbim foarte serios de eliminarea scutirilor pentru toată lumea
  • „Oamenii cavernelor”, care ne conduc, nu înțeleg, nu înțeleg cum funcționează lumea modernă
  • Ei nu au conturi bancare, sunt obișnuiți să lucreze cu cash, nu pricep cum funcționează lucrurile. Atunci vin și dau cu bâta.
  • Codul fiscal aprobat în 2015 și intrat în vigoare în 2016 a fost sfârtecat chiar de autorii lui
  • Actualul Cod fiscal este mult mai puțin inteligibil decât era vechiul Cod fiscal după 11 ani de modificări
  • Ar trebui revenit la impozitul pe venit de 16%, reduse cotele de CAS și CASS, plafonată baza de calcul și mers mai departe. Văd că vorbim de epoca de piatră, de impozit forfetar

El a explicat ce a făcut Guvernul prin sistemul fiscal.

„Prin sistemul fiscal se poate modela o nație. Pe drumul drept pui un zid greu, fiind vorba de impozite și contribuții foarte mari. Apoi creezi potecuțe: PFA, drepturi de autor, microîntreprinderi. Pe potecuțe, pui capcane. Capcanele creează complicități. În momentul în care știi că ești pe potecuță și că vine Fiscul să te trateze… cum zicea? „Ciocu mic, că noi suntem la putere!”. Uite așa modelăm o nație spre golănie, șmecherii, nu să ne concentrăm pe crearea de valoare adăugată… Să nu mergi pe drumul drept, că pe drumul drept au avut grijă să pună un zid. Evident, cei mai mulți nu au opțiuni, că așa e în viață și trebuie să dea cu capul în zid”, a afirmat Biriș.

Cum a ținut PSD românii în sărăcie până în 2004 prin sistemul fiscal

„În 2004 când s-a introdus ideea de cotă unică, am avut și o contribuție, PSD spunea că de cota unică vor beneficia bogații? De ce? Pentru că nu am mai fi plătit 40% pe salarii mari, ci 16%. Numai că eu nu știu pe nimeni bogat din salariu. Nici măcar președinții de mari companii nu sunt bogați din salariu. Oamenii sunt bogați din investiții în general, că au făcut firme, au vândut firme etc. La vremea respectivă, cine plătea cotă progresivă? Doar salariații. Impozitul pe tranzacții imobiliare era zero, câștigurile pe bursă și din vânzarea de companii erau impozitate cu 1%, iar dividendele cu 5%”, a explicat el.

Potrivit acestuia, prin supraimpozitarea muncii s-a împiedicat apariția clasei mijlocii, au ținut oamenii în sărăcie și s-a favorizat apariția unei pături foarte subțiri de oameni foarte bogați.

„Cota unică a egalizat lucrurile. Toate statele stabile și puternice economice au clasă mijlocie puternică. Noi ce am făcut? Am ținut pe majoritatea în sărăcie, pe cei care puteau să iasă din sărăcie i-am ținut jos de tot prin supraimpozitare”, a explicat specialistul în fiscalitate.

  • Îmbogățirea neimpozitată – asta a făcut PSD până în 2004. Acum văd că încearcă să renunțe, să schimbe tot ce funcționează: impozit pe profit, pe venit cu ceva ce nu știu cu funcționează: forfetar.
  • Au destructurat ANAF, trec vama de la ANAF la Finanțe, le-au lau centrul de calcul. Ca să ce? Ca să facă investiții. Nu au făcut nimic.

L-am întrebat ce părere are de faptul că eu trebuie să plătesc contribuții la sănătate, angajații din construcții, nu, iar dacă se îmbolnăvesc, tot eu trebuie să plătesc pentru ei.

Biriș a răspuns:

„Sunt șmecheri și fraieri. Ar trebui interzis prin constituție ca politicienii să dea scutiri de impozite și contribuții. Ăsta este un instrument extrem de pervers de dezbinare a nației. De ce eu să plătesc și ăla nu? De ce nu plătim toți la fel? Eu cred că trebuie să începem să vorbim foarte serios de eliminarea scutirilor pentru toată lumea. O să auziți mereu reprezentanții mediului de business: Avem nevoie de stabilitate și predictibilitate”.

Cum se creează stabilitate fiscală

„Ca să putem să vorbim de stabilitate, trebuie să vorbim de bază mare. Cum ajunge baza mare, mică? Sunt 2 metode. 2 instrumente. Una e scutirile și a doua – evaziunea. Dacă vrem să vorbim de stabilitate, noi o să începem cu eliminarea scutirilor și să continuăm cu eliminarea evaziunii. Aia nu poți să o elimini complet, dar poți să o reduci semnificativ. În momentul în care înțelegem chestia asta, știm și ce avem de făcut”, a precizat el.

  • Am fost la o conferință unde a fost și un ministru de Finanțe, iar gazda – șeful unei mari firme. I-a mulțumit că omul își menținea susținerea pentru menținerea scutirii impozitului la IT, după care a început să-i reproșeze că e zero stabilitate și predictibilitate. La pauză m-am dus la colegul meu și i-am zis: Tu îți dai seama că ce spui tu e o contradicție în termeni? Nu poți să vorbești în aceeași frază și de scutiri și de stabilitate. Cum vine asta? Vrem să fie stabil. Ca să fie stabil, trebuie să fie destui bani, dar eu să nu plătesc. Cool! Ca să putem să vorbim și de impozite mici și de servicii publice de calitate și de investiții în infrastructură trebuie să vorbim de bază mare.

„A fost generat un mare scandal cu eliminarea impozitului pe profit și introducerea impozitului pe cifra de afaceri cu Guvernul Tudose. Atunci a fost o reacție puternică din mediul de afaceri. Practic, am fi fost scoși din circuitele financiare internaționale, că nu se mai aplica nicio convenție de evitare a dublei impuneri, nicio directivă. Practic, ne scoteau din lumea civilizată. Oamenii cavernelor”, a mai arătat Biriș.

El a precizat că „oamenii cavernelor” nu înțeleg, nu înțeleg cum funcționează lumea modernă.

„Ei nu au conturi bancare, sunt obișnuiți să lucreze cu cash, nu pricep cum funcționează lucrurile. Atunci vin și dau cu bâta. Au reușit parțial acest lucru și fără zgomot, ridicând plafonul. Foarte bine, dar au introdus și consultanța și managementul. Asta a dus la explozia firmelor nou înregistrate pe consultanță și management. O să vedeți, cât de curând, cum începe să scadă numărul de salarii mari și să crească numărul de microîntreprinderi. Dacă ne e mintea numai la golănii, asta facem”, a precizat specialistul în fiscalitate.

Codul fiscal din 2015 – sfârtecat

Potrivit acestuia, Codul fiscal aprobat în 2015 și intrat în vigoare în 2016 a fost sfârtecat chiar de autorii lui.

„Codul Fiscal nou a fost adus, făcut, a fost muncă multă și după că s-au rescris zeci de mii de pagini. Motivul a fost că vechiul Cod fiscal a fost atât de modificat că devenise neinteligibil. Dacă ne uităm astăzi, după doi ani și jumătate, la cum arată Codul fiscal pe care l-a început domnul Vâlcov, și l-a terminat Teodorovici, ca ministru de Finanțe, este mult mai puțin inteligibil decât era vechiul Cod fiscal după 11 ani de modificări. S-au creat extrem de multe distorsiuni”, a spus el.

  • Cred că suntem singura țară cât de cât civilizată unde impozitul pe venit e mai mic decât impozitul pe profit. Acest impozit pe venit de 10% părerea mea e că nu e sustenabil.

„Toată lumea vorbește de stabilitate și predictibilitate. Cum obții chestiunea asta? În primul rând, sarcina fiscală trebuie să fie așezată în funcție de cât câștigi, nu în funcție de cum câștigi. Statul nu trebuie să fie interesat că eu am contract de muncă sau venituri din activități independente sau depturi de autor. Statul trebuie să fie interesat doar de cât câștig. Dacă noi așezăm sarcina fiscală în funcție de cum câștigi ce faci? Creezi categorii diferite de cetățeni. Fraierii care plătesc full rate și șmecherașii sau șmecherii mari care plătesc mai puțin sau deloc”, a mai spus Gabriel Biriș.

  • Ca să ai un sistem care să asigure pe deoparte stabilitate și predictibilitate și nivel rezonabil al veniturilor, trebuie să lărgești baza. Contribuțiile nu sunt impozite. Baza lor de calcul trebuie plafonată la fel ca și contraprestație, că trebuie să se definească pachetul de bază la asigurarea de sănătate, medicina de urgență și pentru restul asigurări suplimentare.
  • La pensii trebuie plafonat numărul de puncte de pensie, plafonată baza de calcul și numărul de pensii. Noi ce facem astăzi cu contribuțiile la pensii? Luăm astăzi fără plafon. Ce spune statul? Băi angajați, care ați muncit și câștigați foarte bine dați-ne nouă 25% din ce câștigați la pensie că vă promitem noi că peste 10-15 ani vă dăm număr de puncte de pensie atât. Numai că peste 10 ani ies la pensie decrețeii și oricum urma să fie probleme pentru fondul de pensii.
  • Din fericine, nu o să ne mai chinuim până în 2030 pentru că nu mai trebuie să așteptăm ieșire la pensie a generației mele, a decrețeilor, datorită noii legi a pensiilor. În momentul în care sari de la 60 miliarde la 140 miliarde lei, nu ai cum să nu crapi.

„Ar trebui revenit la impozitul de 16%, reduse cotele de CAS și CASS, plafonată baza de calcul și mers mai departe. Văd că vorbim de epoca de piatră, de impozit forfetar”, a concluzionat Gabriel Biriș.

Citește și:

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri economice

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Publicat

pe

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o realizare majoră pentru orice antreprenor sau instituție publică. Totuși, dincolo de beneficiile evidente ale finanțării nerambursabile, managerii de proiect se confruntă frecvent cu un labirint birocratic complex. Una dintre cele mai stricte și obligatorii cerințe prevăzute în manualele de identitate vizuală și în contractele de finanțare este asigurarea vizibilității. Orice beneficiar trebuie să informeze publicul larg despre începerea, dar și despre finalizarea proiectului, prin intermediul unor comunicate de presă oficiale publicate în mass-media.

Provocarea administrativă și costurile ascunse

Deși pare o sarcină administrativă minoră la o primă vedere, respectarea acestei obligații poate deveni rapid o sursă de stres și de cheltuieli inutile. În mod tradițional, antreprenorii pierdeau timp prețios căutând publicații dispuse să preia rapid aceste anunțuri. Mai mult, majoritatea ziarelor și portalurilor de știri percep taxe semnificative pentru publicarea unor simple comunicate obligatorii, generând astfel costuri care afectează bugetul companiei. Pe lângă efortul financiar, procesul greoi de aprobare și obținerea unor dovezi de publicare clare (print screen-uri), care să fie validate fără probleme de auditorii europeni, complicau și mai mult pregătirea dosarului de rambursare.

Soluția digitală: AnuntulNational.ro

Pentru a elimina aceste bariere și a sprijini direct mediul de afaceri din România, a fost dezvoltată platforma AnuntulNational.ro. Aceasta reprezintă o soluție digitală modernă, concepută exclusiv pentru a simplifica la maximum acest proces birocratic. Misiunea platformei pleacă de la un principiu corect: transparența cerută de Uniunea Europeană nu ar trebui să devină niciodată o povară financiară sau administrativă pentru beneficiar. Astfel, portalul oferă un serviciu complet de Publicare anunturi fonduri europene gratuit, permițând managerilor de proiect să își îndeplinească obligațiile legale fără niciun cost ascuns, abonament sau taxă de publicare.

Eficiență, rapiditate și conformitate în 3 pași

Modul de funcționare al platformei este extrem de intuitiv și conceput pentru a economisi timp. În mai puțin de cinci minute, întregul proces este finalizat:

  • Pasul 1: Utilizatorul își creează un cont gratuit, selectează județul în care se implementează proiectul, adaugă titlul și încarcă documentul oficial (comunicatul de presă) în format PDF.
  • Pasul 2: Din momentul încărcării, anunțul devine public instantaneu. Nu există timpi de așteptare pentru aprobări manuale; sistemul asociază imediat un URL unic și o dată de publicare oficială.
  • Pasul 3: Cel mai mare avantaj pentru beneficiari este generarea automată a dovezilor de publicare în format PNG. Aceste documente atestă clar prezența online a anunțului și respectă la virgulă cerințele din manualele de identitate vizuală.

Având acces la un instrument dedicat pentru Publicitate gratuita proiecte fonduri europene, antreprenorii își pot redirecționa resursele financiare și energia acolo unde contează cu adevărat: în execuția și succesul afacerii lor.

Nu mai lăsa birocrația să îți încetinească proiectul. Alege varianta modernă, digitalizată și gratuită pentru a bifa cerințele de publicitate obligatorii. Creează-ți un cont chiar astăzi pe AnuntulNational.ro și generează dovezile necesare instant, 100% legal și fără bătăi de cap.

Citeste in continuare

Stiri economice

De la parteneriat la performanță: o nouă serie de lideri români pornește pe drumul spre excelență managerială

Publicat

pe

De

Primele patru zile intensive ale Excellence Management Program – EMP, coordonat de FNTM cu sprijinul RePatriot, au reunit la București o echipă formidabilă de experți în management din România și din străinătate.

O nouă serie de cursanți ai Excellence Management Program (EMP) și-a început călătoria de transformare, pentru ei și pentru organizațiile pe care le conduc. Primele patru zile de lucru intens, în format aplicat, alături de experți de top români și americani, au marcat debutul unui parcurs de nouă luni de construcție a performanței reale.

Programul este parte din Romanian Performance Excellence Program (RPEP), coordonat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), o organizație dedicată de trei decenii transferului de know-how occidental de management în societatea românească. Până acum RPEP  a generat 65 de lideri pregătiți care au impact direct în organizațiile lor, cu sprijinul RePatriot și al partenerilor americani, inspirat din principiile prestigiosului Malcolm Baldrige National Quality Award.

Dr. Steven Hoisington, fost judecător al Malcolm Baldrige National Quality Award și facilitator principal al programului, a subliniat potențialul pe care îl observă la liderii români:

„Am lucrat cu organizații din întreaga lume și pot spune cu convingere: România are oameni excepțional de capabili și o foame autentică de performanță. Ce lipsește uneori nu este talentul, ci sistemul. Tocmai asta oferă modelul Baldrige, un sistem dar nu un cadru prescriptiv rigid. Iar când oamenii potriviți întâlnesc sistemul potrivit, rezultatele nu întârzie.”

Prima sesiune față în față a fost găzduită de Atlantic Council România, un cadru potrivit pentru dialog și colaborare între organizații interesate de performanță și schimb de bune practici. „Atlantic Council România este locul în care astfel de inițiative pot prinde contur. Susținem proiecte care contribuie la dezvoltare și la schimbul de experiență între comunități profesionale diferite. Prin rolul său internațional, Atlantic Council facilitează dialogul și cooperarea între lideri, instituții și organizații din spațiul euro-atlantic, contribuind la construirea unor parteneriate solide și durabile”, a declarat Alex Șerban, Director al Atlantic Council România.

Competiția Romania Performance Excellence Program 2026 este deschisă

FNTM și RePatriot anunță lansarea competiției anuale RPEP 2026. Sunt invitate să aplice organizații din toate sectoarele, companii private, universități, instituții de sănătate, agenții guvernamentale și ONG-uri, indiferent de dimensiune sau stadiu de dezvoltare.

Criteriile Baldrige funcționează ca un instrument de diagnosticare cu impact ridicat și costuri reduse: prin documentarea răspunsurilor și feedback-ul evaluatorilor externi, organizațiile identifică ce funcționează, ce trebuie îmbunătățit și cum pot atinge standarde de clasă mondială. Termenul pentru notificarea intenției de participare: 15 mai 2026 Contact: baldrige@fntm.ro

În luna septembrie va începe studiul noua cohortă ce va fi admisă în programul de tip executive management de nouă luni 2026-2027, coordonat de FNTM.

Programul poartă și o încărcătură simbolică profundă, evocată de Marius Bostan, coordonator al inițiativei, expert în management și antreprenor în serie: „Joseph Juran s-a născut la Brăila și a plecat în America cu visul de a face lucrurile mai bine. A ajuns să fie numit părintele calității în management, omul care a convins lumea că excelența nu este un accident, ci un sistem. Trilogia sa despre planificare, control și îmbunătățire, a schimbat modul în care organizațiile gândesc performanța. De câțiva ani îl aducem mai des acasă. Nu ca un gest simbolic, ci ca o obligație față de ce poate deveni România: o țară unde organizațiile sunt conduse cu aceeași rigoare și ambiție pe care Juran a dus-o în lume. România nu are nevoie de scuze ci are are nevoie de sisteme bune și de oameni care știu să le folosească.”

De la potențial la performanță, acesta este drumul pe care îl construiește programul împreună cu sprijinul Biroului Baldrige din cadrul Departamentului de Comerț al SUA, al Fundației Baldrige, cu sprijinul fostului Ambasador American Adrian Zuckerman, Președinte al Alianța, cu experții voluntari din FNTM, Romanian Business Leaders – Repatriot și cu fiecare lider care alege să intre în acest program.

Reprezentanți ai programului românesc vor participa în acest an la Conferința Quest a Fundației Baldrige de la sfârșitul lunii martie din Baltimore, SUA.

Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM este de peste trei decenii o punte de transfer a celor mai bune practici de management occidental în România. FNTM construiește generație după generație manageri capabili să ducă organizațiile românești la un nivel de management performant.

Atlantic Council este un think tank internațional fondat în 1961, cu sediul la Washington, D.C., care promovează cooperarea transatlantică și soluții de politică publică pentru provocări globale. Organizația reunește lideri din guverne, mediul de afaceri și mediul academic pentru dialog și analiză pe teme de securitate, economie, energie și tehnologie. Începând din 2025, Atlantic Council are și un birou permanent la București, care consolidează prezența organizației în regiune și sprijină inițiativele dedicate cooperării euro-atlantice

Mai multe informații: baldrige@fntm.ro

Citeste in continuare

Stiri economice

Investițiile și adaptarea companiilor devin factori cheie într-o economie în schimbare

Publicat

pe

De

Economia globală trece printr-o perioadă de transformări accelerate, iar companiile sunt nevoite să își regândească strategiile pentru a rămâne competitive. Evoluțiile tehnologice, schimbările în comportamentul consumatorilor și incertitudinile economice creează un mediu în care investițiile și capacitatea de adaptare devin esențiale pentru succesul pe termen lung. În acest context, firmele care reușesc să anticipeze schimbările și să răspundă rapid la noile condiții de piață au șanse mai mari să își mențină poziția și să își extindă activitatea.

Într-o economie aflată într-o continuă evoluție, companiile nu mai pot conta doar pe modele tradiționale de afaceri. Strategiile trebuie ajustate constant, iar investițiile în tehnologie, inovare și dezvoltarea resurselor umane devin elemente decisive pentru creșterea economică.

Transformările economiei globale

Economia mondială este influențată de numeroși factori care schimbă modul în care funcționează piețele. Printre cele mai importante se numără digitalizarea, tranziția energetică, schimbările demografice și nivelul ridicat al datoriilor publice și private. Aceste transformări determină apariția unor noi modele economice și obligă companiile să își regândească strategiile de dezvoltare.

În plus, creșterea economică globală este estimată să rămână moderată în următorii ani, ceea ce înseamnă că firmele trebuie să fie mai eficiente și mai inovatoare pentru a rămâne competitive.

În acest context, investițiile strategice și capacitatea de adaptare devin instrumente esențiale pentru menținerea stabilității și pentru identificarea unor noi oportunități de dezvoltare.

Rolul investițiilor în dezvoltarea companiilor

Investițiile reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care companiile își pot consolida poziția pe piață. Fie că este vorba despre extinderea capacităților de producție, modernizarea echipamentelor sau dezvoltarea unor produse noi, investițiile pot contribui la creșterea competitivității.

În multe industrii, companiile investesc tot mai mult în tehnologii digitale și în automatizarea proceselor. Aceste investiții pot reduce costurile operaționale și pot crește eficiența, permițând firmelor să reacționeze mai rapid la cerințele pieței.

De asemenea, investițiile în cercetare și dezvoltare pot conduce la apariția unor produse inovatoare sau la îmbunătățirea serviciilor existente. Într-un mediu economic competitiv, inovația devine un factor important pentru diferențierea companiilor.

Adaptarea la schimbările pieței

Pe lângă investiții, adaptarea rapidă la schimbările pieței este esențială pentru succesul unei afaceri. Adaptabilitatea presupune capacitatea unei organizații de a modifica strategiile, procesele și structura internă pentru a răspunde noilor condiții economice.

Companiile care reușesc să identifice rapid schimbările din mediul economic pot profita de oportunități înaintea competitorilor. În același timp, adaptarea eficientă poate reduce riscurile asociate cu fluctuațiile pieței sau cu schimbările legislative.

Un exemplu frecvent este tranziția către comerțul digital. Multe companii care activau exclusiv în mediul fizic au fost nevoite să își extindă prezența online pentru a răspunde cererii consumatorilor.

Tehnologia ca motor al transformării

Tehnologia joacă un rol central în transformarea mediului de afaceri. Automatizarea, analiza datelor și inteligența artificială oferă companiilor instrumente noi pentru a îmbunătăți procesele interne și pentru a înțelege mai bine comportamentul consumatorilor.

Utilizarea tehnologiilor moderne permite firmelor să optimizeze lanțurile de aprovizionare, să reducă timpul de producție și să îmbunătățească experiența clienților. În același timp, digitalizarea creează oportunități pentru apariția unor modele de afaceri complet noi.

Companiile care adoptă rapid aceste tehnologii pot obține un avantaj competitiv important. În schimb, organizațiile care întârzie să se adapteze pot pierde teren într-o piață tot mai dinamică.

Importanța leadershipului și a culturii organizaționale

Succesul procesului de adaptare depinde în mare măsură de modul în care este condusă organizația. Liderii care înțeleg tendințele economice și care pot lua decizii strategice rapide contribuie la menținerea stabilității în perioadele de schimbare.

În același timp, cultura organizațională are un rol important în modul în care companiile răspund la provocări. O organizație care încurajează inovarea și învățarea continuă poate reacționa mai eficient la schimbările pieței.

Angajații care sunt implicați în procesul de dezvoltare și care au acces la programe de formare profesională pot contribui la crearea unor soluții inovatoare și la îmbunătățirea performanței organizației.

Globalizarea și competiția economică

Globalizarea a intensificat competiția între companii. Firmele nu mai concurează doar cu organizații locale, ci și cu companii din alte regiuni ale lumii. Această competiție globală determină companiile să investească mai mult în eficiență și inovare.

În același timp, globalizarea creează oportunități pentru extinderea pe piețe noi. Companiile care reușesc să își adapteze produsele și serviciile la cerințele diferitelor regiuni pot beneficia de oportunități importante de creștere.

Cu toate acestea, extinderea internațională implică și provocări, precum diferențele culturale, reglementările locale sau fluctuațiile economice.

Importanța informațiilor economice

Într-o economie complexă și dinamică, accesul la informații economice devine esențial pentru luarea deciziilor strategice. Analizele pieței, studiile economice și monitorizarea tendințelor pot oferi companiilor o imagine mai clară asupra mediului în care operează.

Antreprenorii și managerii care urmăresc constant evoluțiile economice pot identifica mai ușor oportunitățile și pot evita riscurile asociate schimbărilor de pe piață. Pentru cei interesați de evoluțiile economice, sociale și politice, pot fi utile și sursele de informare cu știri actualizate, unde sunt analizate frecvent schimbările care influențează mediul de afaceri.

Accesul la informații relevante contribuie la luarea unor decizii mai bine fundamentate și la dezvoltarea unor strategii eficiente.

Un mediu economic în continuă evoluție

Economia modernă este caracterizată de schimbări constante și de o competiție tot mai intensă. În acest context, investițiile și adaptarea rapidă devin elemente esențiale pentru succesul companiilor.

Firmele care reușesc să investească în tehnologii moderne, să dezvolte produse inovatoare și să răspundă rapid la schimbările pieței pot transforma provocările economice în oportunități de dezvoltare. În același timp, leadershipul eficient, cultura organizațională orientată spre inovare și accesul la informații relevante pot contribui la consolidarea poziției unei companii pe piață.

Pe termen lung, capacitatea de a se adapta la un mediu economic în continuă schimbare va continua să fie unul dintre factorii decisivi care separă companiile de succes de cele care întâmpină dificultăți în menținerea competitivității.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE