Stiri economice
Parlamentarii PNL și USR au contestat la Curtea Constituțională modificările aduse legii dării în plată, prin care impreviziunea devine previzibilă – Finante & Banci
USR și PNL au contestat la Curtea Constituțională modificările aduse legii dării în plată, prin care sunt considerate elemente imprevizibile deprecierea cursului de schimb cu minimum 20%, a valorii imobilului cu 50% faţă de momentul cumpărării şi majorarea gradului de îndatorare din total venituri al clientului, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Amendamentele au aparținut senatorului ALDE Daniel Zamfir, care e și inițiatorul legii privind darea în plată.
Modificările aduse de parlamentarul ALDE și care au fost votate de plenul Parlamentului sunt foarte discutabile, fără măcar să invocăm motive legate de constituționalitate. Luați cazul unui cetățean Ionescu, care are un credit ipotecar la o bancă, iar gradul lui de îndatorare este de 40%. Închipuiți-vă că același cetățean mai ia un credit de nevoi personale pe 3 sau pe 5 ani, iar gradul de îndatorare evident că îi urcă. Ce face Ionescu? Potrivit amendamentelor lui Zamfir, dă în plată casa luată pe credit pe motiv că i-a crescut gradul de îndatorare?
Cât despre modificarea cursului de schimb cu 20%, potrivit datelor BNR, celor care s-au împrumutat în 2008 sau înainte de acest an, variația de curs a depășit 20%, deci ar trebui să dea toți în plată. Azi, cursul BNR era de 4.73 lei/euro. Potrivit legii lui Zamfir, ar putea da în plată toți cei care au luat credit la un curs inferior valorii de 3.78 lei/eur, nivel atins în octombrie 2008 și înainte. Cum un credit ipotecar e luat pe mai mult de 10 ani, toți cei care și-au luat casă în ăerioada 2005-2008 pot da liniștiți în plată, ceea ce e absurd!
În legea în vigoare, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
„a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art 1 (1) astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială
b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către BNR în ziua încheierii contracrtului de credit
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau indiferent de scopul pentru care a fost contractat este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă
d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii”, prevede art 4 (1) din legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, din vigoare.
Iniţiatorul proiectului, senatorul ALDE Daniel Zamfir, a afirmat că proiectul legislativ clarifică situaţiile de „impreviziune” care apar atunci când instanţele ajung să judece dosare în care debitorii vor să se elibereze prin Legea dării în plată.
„Apar situaţii chiar în municipiul Bucureşti. O judecătorie de sector consideră că lipsa veniturilor este motiv de impreviziune, iar judecătoria altui sector consideră că lipsa veniturilor nu este situaţie de impreviziune. Aşadar, suntem obligaţi noi, ca legiuitori, să punem capăt acestor situaţii. Nu le putem spune locuitorilor din sectorul 1 că au avut ghinion că s-au născut acolo şi că domiciliază acolo, şi celor din sectorul 4 că au avut noroc în viaţă, că, iată, judecătorii le dau câştig de cauză. Tocmai să curmăm aceste situaţii am stabilit noi nişte criterii de impreviziune, situaţii în care oamenii să ajungă la reechilibrarea contractului. Până la urmă, Legea dării în plată nu are ca obiectiv renunţarea la case de către oameni, Legea dării în plată este o pârghie prin care oamenii să-şi renegocieze, să reechilibreze contractele pe care le au cu băncile, pentru că nimeni nu are interes ca acel contract să se termine. Oamenii vor să-şi menţină casele, să continue contractele, băncile, unele dintre ele, sunt de acord ca acest contract să continue, dar, aşa cum spune Curtea Constituţională, contractul trebuie readaptat la condiţiile economice de astăzi ale debitorilor” a precizat Zamfir la finele anului trecut.
Senatorul PNL Florin Cîţu a susţinut tot atunci că PNL nu susţine proiectul de lege, fiind „ridicol”.
„Când s-a format Comisia naţională de aderare la zona euro, am spus că este doar un exerciţiu public pentru PSD şi atât, nu va avea niciun efect. Este un proiect ridicol din punct de vedere economic şi nu-şi are sensul. PNL nu susţine astfel de proiecte”, a conchis Cîţu.
În primul rând , din propunerea de modificare a art. 4, aparent din dorința de a reglementa generic „cazurile de impreviziune”, se ajunge la limitarea sau îngrădirea posibilității de apreciere a judecătorului cu privire la existența sau nu a impreviziunii. Impreviziunea nu poate fi redusă doar la câteva situații enumerate cu titlu exemplificativ în articolul citat, ci presupune un cumul de factori și condiții obiective și subiective, pe care judecătorul trebuie să le analizeze, de la caz la caz, în funcție de împrejurările concrete.
Totodată, situațiile enumerate la punctele (i) – (v) ale art. 4, lit. e), respectiv devalorizarea imobilului ipotecat în favoarea băncii, creșterea cursului valutar pe parcursul executării contractului, sporirea gradului de îndatorare a debitorului, duc la impreviziune numai dacă sunt întrunite cumulativ. Or, în varianta propusă de proiect, există riscul să se considere că este suficient să ne aflăm doar într-una din aceste situații pentru a vorbi de impreviziune. Altfel spus, s-ar ajunge în situația în care impreviziunea, un mecanism complex tocmai prin efectele grave pe care le produce (dacă este constatată, determină o adaptare sau chiar încetare a contractului de credit), s-ar reduce la o simplă verificare din partea judecătorului a incidenței vreunuia din cazurile enumerate de legiuitor.
În al doilea rând , proiectul schimbă sarcina probei. Astfel, se instituie o prezumție relativă de impreviziune doar prin simpla formulare a unei notificări de dare în plată. În schimb, îi revine creditorului, adică băncii, obligația de a dovedi în fața instanțelor de judecată faptul că debitorul, care a formulat o notificare de dare în plată, nu îndeplinește condițiile de aplicare a procedurii de dare în plată, inclusiv condițiile impreviziunii. Sarcina creditorului devine în acest fel o probatio diabolica , o misiune aproape imposibilă din start.
Dincolo de faptul că principiul de bază din drept este acela că „cine afirmă o pretenție în fața instanței are și obligația de a o dovedi” , așadar debitorul care pretinde impreviziunea ar trebui să facă dovada incidenţei acesteia, în varianta proiectului de lege, creditorul nu va putea răsturna prezumția de impreviziune, pentru că nu are acces la informații sau date privind starea financiară sau personală a debitorului său.
În al treilea rând, prin adoptarea proiectului de lege, s-ar încălca Decizia Curții Constituționale nr. 623/2016 pronunțată cu privire la Legea nr. 77/2016 în sensul că s-ar suprima distincția pe care judecătorii constituționali au făcut-o între debitorii de bună-credință și cei de rea-credință, între cei care vor, dar nu pot să plătească datorită unor împrejurări care nu le sunt imputabile și cei care pur și simplu refuză să mai plătească. Cu alte cuvinte, darea în plată nu ar trebui transformată într-un instrument aflat la îndemâna debitorilor de rea-credință, pentru a „scăpa” de creditul asumat.
În consecință, impreviziunea NU poate fi prezumată, ci trebuie dovedită. Proba impreviziunii trebuie realizată de cel care afirmă că se află într-o astfel de situație (debitorul), neputând fi afirmată, demonstrată sau dedusă prin simplul fapt al formulării unei notificări de dare în plată.
Așa cum s-a confirmat în practică, cei mai mulți dintre debitorii care au formulat notificări de dare în plată erau de rea-credință, în sensul că, în realitate, nu îndeplineau condițiile de admisibilitate, dar au recurs totuși la procedura legală în scop de șicană sau pentru a beneficia de efectul suspensiv cu privire la plățile datorate, având în vedere că această suspendare dăinuie până la soluționarea definitivă a litigiului. De multe ori, când instanțele constatau că unor debitori nu le este aplicabilă procedura dării în plată, aceştia formulau totuşi o nouă notificare, tocmai pentru a prelungi acest efect suspensiv de plată. Acești debitori de rea-credință vor fi favorizați și de noul proiect, dacă acesta va fi adoptat în forma propusă.
În fine, prin noul proiect se instituie o prezumție absolută și irefragabilă de impreviziune în favoarea debitorului care a fost supus unei proceduri de executare silită, finalizată prin vânzarea imobilului ipotecat. Așadar, este suficient ca un debitor să fi fost executat silit, iar imobilul ipotecat să fi fost vândut, pentru a fi considerat într-o situație de impreviziune.
Pe lângă faptul că se creează premisele pentru fraudă în favoarea celor care au luat mai multe credite și au în proprietate mai multe imobile – fiind suficient să fi fost executați silit și să vândă un singur imobil ipotecat, pentru a fi considerat în impreviziune și a solicita adaptarea sau încetarea și a altor contracte de credit -, se creează un avantaj nejustificat și o poziție privilegiată în raport cu alți debitori, așadar o posibilă încălcare a principiului nediscriminării și a egalității cetățenilor în fața legii.
Stiri economice
Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri
Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o realizare majoră pentru orice antreprenor sau instituție publică. Totuși, dincolo de beneficiile evidente ale finanțării nerambursabile, managerii de proiect se confruntă frecvent cu un labirint birocratic complex. Una dintre cele mai stricte și obligatorii cerințe prevăzute în manualele de identitate vizuală și în contractele de finanțare este asigurarea vizibilității. Orice beneficiar trebuie să informeze publicul larg despre începerea, dar și despre finalizarea proiectului, prin intermediul unor comunicate de presă oficiale publicate în mass-media.
Provocarea administrativă și costurile ascunse
Deși pare o sarcină administrativă minoră la o primă vedere, respectarea acestei obligații poate deveni rapid o sursă de stres și de cheltuieli inutile. În mod tradițional, antreprenorii pierdeau timp prețios căutând publicații dispuse să preia rapid aceste anunțuri. Mai mult, majoritatea ziarelor și portalurilor de știri percep taxe semnificative pentru publicarea unor simple comunicate obligatorii, generând astfel costuri care afectează bugetul companiei. Pe lângă efortul financiar, procesul greoi de aprobare și obținerea unor dovezi de publicare clare (print screen-uri), care să fie validate fără probleme de auditorii europeni, complicau și mai mult pregătirea dosarului de rambursare.
Soluția digitală: AnuntulNational.ro
Pentru a elimina aceste bariere și a sprijini direct mediul de afaceri din România, a fost dezvoltată platforma AnuntulNational.ro. Aceasta reprezintă o soluție digitală modernă, concepută exclusiv pentru a simplifica la maximum acest proces birocratic. Misiunea platformei pleacă de la un principiu corect: transparența cerută de Uniunea Europeană nu ar trebui să devină niciodată o povară financiară sau administrativă pentru beneficiar. Astfel, portalul oferă un serviciu complet de Publicare anunturi fonduri europene gratuit, permițând managerilor de proiect să își îndeplinească obligațiile legale fără niciun cost ascuns, abonament sau taxă de publicare.
Eficiență, rapiditate și conformitate în 3 pași
Modul de funcționare al platformei este extrem de intuitiv și conceput pentru a economisi timp. În mai puțin de cinci minute, întregul proces este finalizat:
- Pasul 1: Utilizatorul își creează un cont gratuit, selectează județul în care se implementează proiectul, adaugă titlul și încarcă documentul oficial (comunicatul de presă) în format PDF.
- Pasul 2: Din momentul încărcării, anunțul devine public instantaneu. Nu există timpi de așteptare pentru aprobări manuale; sistemul asociază imediat un URL unic și o dată de publicare oficială.
- Pasul 3: Cel mai mare avantaj pentru beneficiari este generarea automată a dovezilor de publicare în format PNG. Aceste documente atestă clar prezența online a anunțului și respectă la virgulă cerințele din manualele de identitate vizuală.
Având acces la un instrument dedicat pentru Publicitate gratuita proiecte fonduri europene, antreprenorii își pot redirecționa resursele financiare și energia acolo unde contează cu adevărat: în execuția și succesul afacerii lor.
Nu mai lăsa birocrația să îți încetinească proiectul. Alege varianta modernă, digitalizată și gratuită pentru a bifa cerințele de publicitate obligatorii. Creează-ți un cont chiar astăzi pe AnuntulNational.ro și generează dovezile necesare instant, 100% legal și fără bătăi de cap.
Stiri economice
De la parteneriat la performanță: o nouă serie de lideri români pornește pe drumul spre excelență managerială
Primele patru zile intensive ale Excellence Management Program – EMP, coordonat de FNTM cu sprijinul RePatriot, au reunit la București o echipă formidabilă de experți în management din România și din străinătate.
O nouă serie de cursanți ai Excellence Management Program (EMP) și-a început călătoria de transformare, pentru ei și pentru organizațiile pe care le conduc. Primele patru zile de lucru intens, în format aplicat, alături de experți de top români și americani, au marcat debutul unui parcurs de nouă luni de construcție a performanței reale.
Programul este parte din Romanian Performance Excellence Program (RPEP), coordonat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), o organizație dedicată de trei decenii transferului de know-how occidental de management în societatea românească. Până acum RPEP a generat 65 de lideri pregătiți care au impact direct în organizațiile lor, cu sprijinul RePatriot și al partenerilor americani, inspirat din principiile prestigiosului Malcolm Baldrige National Quality Award.
Dr. Steven Hoisington, fost judecător al Malcolm Baldrige National Quality Award și facilitator principal al programului, a subliniat potențialul pe care îl observă la liderii români:
„Am lucrat cu organizații din întreaga lume și pot spune cu convingere: România are oameni excepțional de capabili și o foame autentică de performanță. Ce lipsește uneori nu este talentul, ci sistemul. Tocmai asta oferă modelul Baldrige, un sistem dar nu un cadru prescriptiv rigid. Iar când oamenii potriviți întâlnesc sistemul potrivit, rezultatele nu întârzie.”
Prima sesiune față în față a fost găzduită de Atlantic Council România, un cadru potrivit pentru dialog și colaborare între organizații interesate de performanță și schimb de bune practici. „Atlantic Council România este locul în care astfel de inițiative pot prinde contur. Susținem proiecte care contribuie la dezvoltare și la schimbul de experiență între comunități profesionale diferite. Prin rolul său internațional, Atlantic Council facilitează dialogul și cooperarea între lideri, instituții și organizații din spațiul euro-atlantic, contribuind la construirea unor parteneriate solide și durabile”, a declarat Alex Șerban, Director al Atlantic Council România.

Competiția Romania Performance Excellence Program 2026 este deschisă
FNTM și RePatriot anunță lansarea competiției anuale RPEP 2026. Sunt invitate să aplice organizații din toate sectoarele, companii private, universități, instituții de sănătate, agenții guvernamentale și ONG-uri, indiferent de dimensiune sau stadiu de dezvoltare.
Criteriile Baldrige funcționează ca un instrument de diagnosticare cu impact ridicat și costuri reduse: prin documentarea răspunsurilor și feedback-ul evaluatorilor externi, organizațiile identifică ce funcționează, ce trebuie îmbunătățit și cum pot atinge standarde de clasă mondială. Termenul pentru notificarea intenției de participare: 15 mai 2026 Contact: baldrige@fntm.ro
În luna septembrie va începe studiul noua cohortă ce va fi admisă în programul de tip executive management de nouă luni 2026-2027, coordonat de FNTM.
Programul poartă și o încărcătură simbolică profundă, evocată de Marius Bostan, coordonator al inițiativei, expert în management și antreprenor în serie: „Joseph Juran s-a născut la Brăila și a plecat în America cu visul de a face lucrurile mai bine. A ajuns să fie numit părintele calității în management, omul care a convins lumea că excelența nu este un accident, ci un sistem. Trilogia sa despre planificare, control și îmbunătățire, a schimbat modul în care organizațiile gândesc performanța. De câțiva ani îl aducem mai des acasă. Nu ca un gest simbolic, ci ca o obligație față de ce poate deveni România: o țară unde organizațiile sunt conduse cu aceeași rigoare și ambiție pe care Juran a dus-o în lume. România nu are nevoie de scuze ci are are nevoie de sisteme bune și de oameni care știu să le folosească.”

De la potențial la performanță, acesta este drumul pe care îl construiește programul împreună cu sprijinul Biroului Baldrige din cadrul Departamentului de Comerț al SUA, al Fundației Baldrige, cu sprijinul fostului Ambasador American Adrian Zuckerman, Președinte al Alianța, cu experții voluntari din FNTM, Romanian Business Leaders – Repatriot și cu fiecare lider care alege să intre în acest program.
Reprezentanți ai programului românesc vor participa în acest an la Conferința Quest a Fundației Baldrige de la sfârșitul lunii martie din Baltimore, SUA.
Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM este de peste trei decenii o punte de transfer a celor mai bune practici de management occidental în România. FNTM construiește generație după generație manageri capabili să ducă organizațiile românești la un nivel de management performant.
Atlantic Council este un think tank internațional fondat în 1961, cu sediul la Washington, D.C., care promovează cooperarea transatlantică și soluții de politică publică pentru provocări globale. Organizația reunește lideri din guverne, mediul de afaceri și mediul academic pentru dialog și analiză pe teme de securitate, economie, energie și tehnologie. Începând din 2025, Atlantic Council are și un birou permanent la București, care consolidează prezența organizației în regiune și sprijină inițiativele dedicate cooperării euro-atlantice
Mai multe informații: baldrige@fntm.ro
Stiri economice
Investițiile și adaptarea companiilor devin factori cheie într-o economie în schimbare
Economia globală trece printr-o perioadă de transformări accelerate, iar companiile sunt nevoite să își regândească strategiile pentru a rămâne competitive. Evoluțiile tehnologice, schimbările în comportamentul consumatorilor și incertitudinile economice creează un mediu în care investițiile și capacitatea de adaptare devin esențiale pentru succesul pe termen lung. În acest context, firmele care reușesc să anticipeze schimbările și să răspundă rapid la noile condiții de piață au șanse mai mari să își mențină poziția și să își extindă activitatea.
Într-o economie aflată într-o continuă evoluție, companiile nu mai pot conta doar pe modele tradiționale de afaceri. Strategiile trebuie ajustate constant, iar investițiile în tehnologie, inovare și dezvoltarea resurselor umane devin elemente decisive pentru creșterea economică.
Transformările economiei globale
Economia mondială este influențată de numeroși factori care schimbă modul în care funcționează piețele. Printre cele mai importante se numără digitalizarea, tranziția energetică, schimbările demografice și nivelul ridicat al datoriilor publice și private. Aceste transformări determină apariția unor noi modele economice și obligă companiile să își regândească strategiile de dezvoltare.
În plus, creșterea economică globală este estimată să rămână moderată în următorii ani, ceea ce înseamnă că firmele trebuie să fie mai eficiente și mai inovatoare pentru a rămâne competitive.
În acest context, investițiile strategice și capacitatea de adaptare devin instrumente esențiale pentru menținerea stabilității și pentru identificarea unor noi oportunități de dezvoltare.
Rolul investițiilor în dezvoltarea companiilor
Investițiile reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care companiile își pot consolida poziția pe piață. Fie că este vorba despre extinderea capacităților de producție, modernizarea echipamentelor sau dezvoltarea unor produse noi, investițiile pot contribui la creșterea competitivității.
În multe industrii, companiile investesc tot mai mult în tehnologii digitale și în automatizarea proceselor. Aceste investiții pot reduce costurile operaționale și pot crește eficiența, permițând firmelor să reacționeze mai rapid la cerințele pieței.
De asemenea, investițiile în cercetare și dezvoltare pot conduce la apariția unor produse inovatoare sau la îmbunătățirea serviciilor existente. Într-un mediu economic competitiv, inovația devine un factor important pentru diferențierea companiilor.
Adaptarea la schimbările pieței
Pe lângă investiții, adaptarea rapidă la schimbările pieței este esențială pentru succesul unei afaceri. Adaptabilitatea presupune capacitatea unei organizații de a modifica strategiile, procesele și structura internă pentru a răspunde noilor condiții economice.
Companiile care reușesc să identifice rapid schimbările din mediul economic pot profita de oportunități înaintea competitorilor. În același timp, adaptarea eficientă poate reduce riscurile asociate cu fluctuațiile pieței sau cu schimbările legislative.
Un exemplu frecvent este tranziția către comerțul digital. Multe companii care activau exclusiv în mediul fizic au fost nevoite să își extindă prezența online pentru a răspunde cererii consumatorilor.
Tehnologia ca motor al transformării
Tehnologia joacă un rol central în transformarea mediului de afaceri. Automatizarea, analiza datelor și inteligența artificială oferă companiilor instrumente noi pentru a îmbunătăți procesele interne și pentru a înțelege mai bine comportamentul consumatorilor.
Utilizarea tehnologiilor moderne permite firmelor să optimizeze lanțurile de aprovizionare, să reducă timpul de producție și să îmbunătățească experiența clienților. În același timp, digitalizarea creează oportunități pentru apariția unor modele de afaceri complet noi.
Companiile care adoptă rapid aceste tehnologii pot obține un avantaj competitiv important. În schimb, organizațiile care întârzie să se adapteze pot pierde teren într-o piață tot mai dinamică.
Importanța leadershipului și a culturii organizaționale
Succesul procesului de adaptare depinde în mare măsură de modul în care este condusă organizația. Liderii care înțeleg tendințele economice și care pot lua decizii strategice rapide contribuie la menținerea stabilității în perioadele de schimbare.
În același timp, cultura organizațională are un rol important în modul în care companiile răspund la provocări. O organizație care încurajează inovarea și învățarea continuă poate reacționa mai eficient la schimbările pieței.
Angajații care sunt implicați în procesul de dezvoltare și care au acces la programe de formare profesională pot contribui la crearea unor soluții inovatoare și la îmbunătățirea performanței organizației.
Globalizarea și competiția economică
Globalizarea a intensificat competiția între companii. Firmele nu mai concurează doar cu organizații locale, ci și cu companii din alte regiuni ale lumii. Această competiție globală determină companiile să investească mai mult în eficiență și inovare.
În același timp, globalizarea creează oportunități pentru extinderea pe piețe noi. Companiile care reușesc să își adapteze produsele și serviciile la cerințele diferitelor regiuni pot beneficia de oportunități importante de creștere.
Cu toate acestea, extinderea internațională implică și provocări, precum diferențele culturale, reglementările locale sau fluctuațiile economice.
Importanța informațiilor economice
Într-o economie complexă și dinamică, accesul la informații economice devine esențial pentru luarea deciziilor strategice. Analizele pieței, studiile economice și monitorizarea tendințelor pot oferi companiilor o imagine mai clară asupra mediului în care operează.
Antreprenorii și managerii care urmăresc constant evoluțiile economice pot identifica mai ușor oportunitățile și pot evita riscurile asociate schimbărilor de pe piață. Pentru cei interesați de evoluțiile economice, sociale și politice, pot fi utile și sursele de informare cu știri actualizate, unde sunt analizate frecvent schimbările care influențează mediul de afaceri.
Accesul la informații relevante contribuie la luarea unor decizii mai bine fundamentate și la dezvoltarea unor strategii eficiente.
Un mediu economic în continuă evoluție
Economia modernă este caracterizată de schimbări constante și de o competiție tot mai intensă. În acest context, investițiile și adaptarea rapidă devin elemente esențiale pentru succesul companiilor.
Firmele care reușesc să investească în tehnologii moderne, să dezvolte produse inovatoare și să răspundă rapid la schimbările pieței pot transforma provocările economice în oportunități de dezvoltare. În același timp, leadershipul eficient, cultura organizațională orientată spre inovare și accesul la informații relevante pot contribui la consolidarea poziției unei companii pe piață.
Pe termen lung, capacitatea de a se adapta la un mediu economic în continuă schimbare va continua să fie unul dintre factorii decisivi care separă companiile de succes de cele care întâmpină dificultăți în menținerea competitivității.




