Connect with us

Stiri economice

Povestea sistemului de supraveghere video din Sectorul 5 din București: Cum s-a renunțat momentan la recunoașterea facială a persoanelor – Telecom

Publicat

pe

​Peste 120 de camere de supraveghere video au fost instalate până acum în Sectorul 5, de Primăria condusă de Daniel Florea (PSD), iar până în 2021 vor fi aproape 400 de camere, parte a unui sistem modern de supraveghere video stradală care să prevină criminalitatea. Povestea acestui sistem, care trebuia să dispună și de controversata tehnologie de recunoaștere facială, a început în 2017, când proiectul a fost licitat. În mediul guvernamental proiectul a născut imediat controverse cu privire la abilitatea legală a Poliției locale de a verifica instant persoanele indiferent dacă erau suspecte sau nu.

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea (PSD), a anunțat recent că a pus în funcțiune cel mai performant sistem de monitorizare video la nivelul administrației publice locale, funcțional din luna august a acestui an.

Sistemul constă în instalarea în următorii ani a 377 de camere video pe toată raza sectorului, cu rol în a proteja populația împotriva faptelor antisociale, de a preveni și combate actele de violență în spațiile publice, de a preveni și combate acțiunile împotriva protecției mediului, cu monitorizarea stării de curățenie a domeniului public.

Toate imaginile captate vor fi stocate pe serverele Poliției Locale Sector 5, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția datelor, susține Primăria.


Click pentru a deschide

Puțini își amintesc însă că povestea acestui sistem a început acum 2 ani, în iarna lui 2017, tot în mandatul primarului Daniel Florea.

  • Povestea acestui sistem ‘Big Brother’: Cum s-a renunțat pentru moment la tehnologia de recunoaștere facială

Totul a început acum în luna decembrie 2017, când Primaria Sectorului 5, condusă de Daniel Florea, a lansat o licitație deschisă pentru crearea unui sistem de supraveghere video cu recunoaștere facială, în scopul creșterii siguranței sociale și prevenirii criminalității. Este același sistem care se implementează în prezent, cu mențiunea că s-a renunțat la componenta de recunoaștere facială. De ce?

  • Principala problemă o reprezenta verificarea instantanee a imaginilor surprinse de camerele video instalate pe domeniul public. Acestea identificau toate persoanele, indiferent dacă erau suspecte sau nu, într-o bază de date. Indiferent dacă regăsirea lor este cu succes această prelucrare este o prelucrare de date personale biometrice („sensibile” în termeni legali). În mediul guvernamental acest proiect a născut atunci unele controverse legate de abilitatea legală a Poliției locale de a gestiona un astfel de sistem„, a precizat pentru HotNews.ro o sursă care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Într-adevăr, datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice arată că au existat întrebări legate de această componentă, iar Primăria a decis să renunțe la implementarea acestei componente de recunoaștere facială.
Totuși, deși caietul de sarcini inițial (vezi aici) a fost revizuit înainte de a fi avizat de către Comitetul tehnico economic (CTE) – vezi aici, în noua versiune aprobată de CTE – vezi aici – a rămas menționat că sistemul va avea și componenta de recunoaștere facială.

  • Ce s-a întâmplat până la urmă? Dispune sau nu acest sistem care se implementează acum în Sectorul 5 de componenta de recunoaștere facială?

HotNews.ro a mers pe urma procedurii de licitație, care după mai multe contestații și un proces în instanță – vezi aici istoricul licitației de la Sectorul 5 – a fost atribuită în luna ianuarie din acest an către Centrul pentru Servicii de Radiocomunicatii (CSR). Valoarea totală a contractului atribuit a fost de 9,86 milioane de lei fără TVA.

CSR a fost implicată în controversatul acord de parteneriat semnat între firma americana Circinus, detinuta de Elliot Broidy, cel care l-a invitat pe Liviu Dragnea in ianuarie 2017 la ceremonia de investire a presedintelui Donald Trump, și Romarm care viza Programul C4I al Fortelor militare terestre ale României.

Directorul general al CSR este, începând din 2016, Sergiu Anton, fost șef structură comunicații și tehnologia informației în SRI până în anul 2009. Ulterior, Anton a lucrat în mediul privat ca director general al Soft Business Union în perioada 2011-2014 și ca CEO al Seran Technologies – în perioada 2014-2016.

Contactat de HotNews.ro pentru a afla dacă firma pe care o conduce, și care a câștigat contractul cu Primăria Sectorului 5, implementează sau nu tehnologia de recunoaștere facială în noul sistem dezvoltat în prezent, Sergiu Anton a spus că s-ar fi renunțat la implementarea acestei funcții, dar că sistemul ofertat permite activarea de licențe pentru face-recognition.

  • Sigur vă pot spune că s-a realizat/livrat/instalat cca 64% din proiect. Referitor la face-recognition, această componentă a fost prevăzută în caietul de sarcini, dar a făcut obiectul unei cereri de clarificare către Autoritatea Contractantă care a răspuns că această funcțiune nu se va implementa date fiind prevederile legii. Acest aspect (respectiv răspunsul Autorității Contractante) a fost adus la cunoștința pieței de specialitate interesată de proiect în termenul legal. Sistemul ofertat permite activarea de licențe pentru face-recognition, doar că legea nu permite fără protocolarea accesului (conform GDPR) între cele două Poliții.„, a declarat pentru HotNews.ro Sergiu Anton, directoru general al CSR.

De cealaltă parte, oficialii Primăriei Sectorului 5, contactați de HotNews.ro, spun că sistemul nu are funcția de recunoaștere facială.

  • Acest sistem de supraveghere video stradală nu are funcția de recunoaștere facială. Implementarea sistemului se va finaliza în luna martie 2021, în prezent fiind amplasate 125 de camere de supraveghere, cu dispecerat funcțional din luna august 2019„, a declarat Zeciu Maria Magdalena, responsabil cu aplicarea legii 544/2001 în cadrul Primăriei Sectorului 5.

Poliția Română vrea să implementeze în prezent un sistem de supraveghere video cu funcția de recunoaștere facială

Amintim faptul că în prezent Poliția Română a demarat o licitație pentru implementarea unui sistem IT de recunoaștere facială. Specialiști în domeniul protecției datelor personale și reprezentanți ai societății civile, membri ai patru ONG-uri, cer ca Poliția să anuleze această procedură pe motiv că așa cum este conceput caietul de sarcini ar putea expune persoanele vizate unui risc iminent de încălcare a dreptului la viață privată.

Într-o scrisoare deschisă către autorități, semnatarii spun că, potrivit legii, Poliția ar fi trebuit să facă anterior o analiză a riscurilor cu privire la prelucrarea datelor și să includă garanţii adecvate pentru respectarea drepturilor personale.

De cealaltă parte, Poliția Română a precizat pentru HotNews.ro că sistemul IT de recunoaștere facială „nu va realiza o monitorizare în timp real (live) a spațiilor private și/sau publice și nu va capta/stoca înregistrări video întrucât nu are capabilități tehnice în acest sens, ci va fi utilizat pentru identificarea persoanelor exclusiv în cadrul investigării punctuale a unei fapte penale.”

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri economice

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Publicat

pe

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o realizare majoră pentru orice antreprenor sau instituție publică. Totuși, dincolo de beneficiile evidente ale finanțării nerambursabile, managerii de proiect se confruntă frecvent cu un labirint birocratic complex. Una dintre cele mai stricte și obligatorii cerințe prevăzute în manualele de identitate vizuală și în contractele de finanțare este asigurarea vizibilității. Orice beneficiar trebuie să informeze publicul larg despre începerea, dar și despre finalizarea proiectului, prin intermediul unor comunicate de presă oficiale publicate în mass-media.

Provocarea administrativă și costurile ascunse

Deși pare o sarcină administrativă minoră la o primă vedere, respectarea acestei obligații poate deveni rapid o sursă de stres și de cheltuieli inutile. În mod tradițional, antreprenorii pierdeau timp prețios căutând publicații dispuse să preia rapid aceste anunțuri. Mai mult, majoritatea ziarelor și portalurilor de știri percep taxe semnificative pentru publicarea unor simple comunicate obligatorii, generând astfel costuri care afectează bugetul companiei. Pe lângă efortul financiar, procesul greoi de aprobare și obținerea unor dovezi de publicare clare (print screen-uri), care să fie validate fără probleme de auditorii europeni, complicau și mai mult pregătirea dosarului de rambursare.

Soluția digitală: AnuntulNational.ro

Pentru a elimina aceste bariere și a sprijini direct mediul de afaceri din România, a fost dezvoltată platforma AnuntulNational.ro. Aceasta reprezintă o soluție digitală modernă, concepută exclusiv pentru a simplifica la maximum acest proces birocratic. Misiunea platformei pleacă de la un principiu corect: transparența cerută de Uniunea Europeană nu ar trebui să devină niciodată o povară financiară sau administrativă pentru beneficiar. Astfel, portalul oferă un serviciu complet de Publicare anunturi fonduri europene gratuit, permițând managerilor de proiect să își îndeplinească obligațiile legale fără niciun cost ascuns, abonament sau taxă de publicare.

Eficiență, rapiditate și conformitate în 3 pași

Modul de funcționare al platformei este extrem de intuitiv și conceput pentru a economisi timp. În mai puțin de cinci minute, întregul proces este finalizat:

  • Pasul 1: Utilizatorul își creează un cont gratuit, selectează județul în care se implementează proiectul, adaugă titlul și încarcă documentul oficial (comunicatul de presă) în format PDF.
  • Pasul 2: Din momentul încărcării, anunțul devine public instantaneu. Nu există timpi de așteptare pentru aprobări manuale; sistemul asociază imediat un URL unic și o dată de publicare oficială.
  • Pasul 3: Cel mai mare avantaj pentru beneficiari este generarea automată a dovezilor de publicare în format PNG. Aceste documente atestă clar prezența online a anunțului și respectă la virgulă cerințele din manualele de identitate vizuală.

Având acces la un instrument dedicat pentru Publicitate gratuita proiecte fonduri europene, antreprenorii își pot redirecționa resursele financiare și energia acolo unde contează cu adevărat: în execuția și succesul afacerii lor.

Nu mai lăsa birocrația să îți încetinească proiectul. Alege varianta modernă, digitalizată și gratuită pentru a bifa cerințele de publicitate obligatorii. Creează-ți un cont chiar astăzi pe AnuntulNational.ro și generează dovezile necesare instant, 100% legal și fără bătăi de cap.

Citeste in continuare

Stiri economice

De la parteneriat la performanță: o nouă serie de lideri români pornește pe drumul spre excelență managerială

Publicat

pe

De

Primele patru zile intensive ale Excellence Management Program – EMP, coordonat de FNTM cu sprijinul RePatriot, au reunit la București o echipă formidabilă de experți în management din România și din străinătate.

O nouă serie de cursanți ai Excellence Management Program (EMP) și-a început călătoria de transformare, pentru ei și pentru organizațiile pe care le conduc. Primele patru zile de lucru intens, în format aplicat, alături de experți de top români și americani, au marcat debutul unui parcurs de nouă luni de construcție a performanței reale.

Programul este parte din Romanian Performance Excellence Program (RPEP), coordonat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), o organizație dedicată de trei decenii transferului de know-how occidental de management în societatea românească. Până acum RPEP  a generat 65 de lideri pregătiți care au impact direct în organizațiile lor, cu sprijinul RePatriot și al partenerilor americani, inspirat din principiile prestigiosului Malcolm Baldrige National Quality Award.

Dr. Steven Hoisington, fost judecător al Malcolm Baldrige National Quality Award și facilitator principal al programului, a subliniat potențialul pe care îl observă la liderii români:

„Am lucrat cu organizații din întreaga lume și pot spune cu convingere: România are oameni excepțional de capabili și o foame autentică de performanță. Ce lipsește uneori nu este talentul, ci sistemul. Tocmai asta oferă modelul Baldrige, un sistem dar nu un cadru prescriptiv rigid. Iar când oamenii potriviți întâlnesc sistemul potrivit, rezultatele nu întârzie.”

Prima sesiune față în față a fost găzduită de Atlantic Council România, un cadru potrivit pentru dialog și colaborare între organizații interesate de performanță și schimb de bune practici. „Atlantic Council România este locul în care astfel de inițiative pot prinde contur. Susținem proiecte care contribuie la dezvoltare și la schimbul de experiență între comunități profesionale diferite. Prin rolul său internațional, Atlantic Council facilitează dialogul și cooperarea între lideri, instituții și organizații din spațiul euro-atlantic, contribuind la construirea unor parteneriate solide și durabile”, a declarat Alex Șerban, Director al Atlantic Council România.

Competiția Romania Performance Excellence Program 2026 este deschisă

FNTM și RePatriot anunță lansarea competiției anuale RPEP 2026. Sunt invitate să aplice organizații din toate sectoarele, companii private, universități, instituții de sănătate, agenții guvernamentale și ONG-uri, indiferent de dimensiune sau stadiu de dezvoltare.

Criteriile Baldrige funcționează ca un instrument de diagnosticare cu impact ridicat și costuri reduse: prin documentarea răspunsurilor și feedback-ul evaluatorilor externi, organizațiile identifică ce funcționează, ce trebuie îmbunătățit și cum pot atinge standarde de clasă mondială. Termenul pentru notificarea intenției de participare: 15 mai 2026 Contact: baldrige@fntm.ro

În luna septembrie va începe studiul noua cohortă ce va fi admisă în programul de tip executive management de nouă luni 2026-2027, coordonat de FNTM.

Programul poartă și o încărcătură simbolică profundă, evocată de Marius Bostan, coordonator al inițiativei, expert în management și antreprenor în serie: „Joseph Juran s-a născut la Brăila și a plecat în America cu visul de a face lucrurile mai bine. A ajuns să fie numit părintele calității în management, omul care a convins lumea că excelența nu este un accident, ci un sistem. Trilogia sa despre planificare, control și îmbunătățire, a schimbat modul în care organizațiile gândesc performanța. De câțiva ani îl aducem mai des acasă. Nu ca un gest simbolic, ci ca o obligație față de ce poate deveni România: o țară unde organizațiile sunt conduse cu aceeași rigoare și ambiție pe care Juran a dus-o în lume. România nu are nevoie de scuze ci are are nevoie de sisteme bune și de oameni care știu să le folosească.”

De la potențial la performanță, acesta este drumul pe care îl construiește programul împreună cu sprijinul Biroului Baldrige din cadrul Departamentului de Comerț al SUA, al Fundației Baldrige, cu sprijinul fostului Ambasador American Adrian Zuckerman, Președinte al Alianța, cu experții voluntari din FNTM, Romanian Business Leaders – Repatriot și cu fiecare lider care alege să intre în acest program.

Reprezentanți ai programului românesc vor participa în acest an la Conferința Quest a Fundației Baldrige de la sfârșitul lunii martie din Baltimore, SUA.

Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM este de peste trei decenii o punte de transfer a celor mai bune practici de management occidental în România. FNTM construiește generație după generație manageri capabili să ducă organizațiile românești la un nivel de management performant.

Atlantic Council este un think tank internațional fondat în 1961, cu sediul la Washington, D.C., care promovează cooperarea transatlantică și soluții de politică publică pentru provocări globale. Organizația reunește lideri din guverne, mediul de afaceri și mediul academic pentru dialog și analiză pe teme de securitate, economie, energie și tehnologie. Începând din 2025, Atlantic Council are și un birou permanent la București, care consolidează prezența organizației în regiune și sprijină inițiativele dedicate cooperării euro-atlantice

Mai multe informații: baldrige@fntm.ro

Citeste in continuare

Stiri economice

Investițiile și adaptarea companiilor devin factori cheie într-o economie în schimbare

Publicat

pe

De

Economia globală trece printr-o perioadă de transformări accelerate, iar companiile sunt nevoite să își regândească strategiile pentru a rămâne competitive. Evoluțiile tehnologice, schimbările în comportamentul consumatorilor și incertitudinile economice creează un mediu în care investițiile și capacitatea de adaptare devin esențiale pentru succesul pe termen lung. În acest context, firmele care reușesc să anticipeze schimbările și să răspundă rapid la noile condiții de piață au șanse mai mari să își mențină poziția și să își extindă activitatea.

Într-o economie aflată într-o continuă evoluție, companiile nu mai pot conta doar pe modele tradiționale de afaceri. Strategiile trebuie ajustate constant, iar investițiile în tehnologie, inovare și dezvoltarea resurselor umane devin elemente decisive pentru creșterea economică.

Transformările economiei globale

Economia mondială este influențată de numeroși factori care schimbă modul în care funcționează piețele. Printre cele mai importante se numără digitalizarea, tranziția energetică, schimbările demografice și nivelul ridicat al datoriilor publice și private. Aceste transformări determină apariția unor noi modele economice și obligă companiile să își regândească strategiile de dezvoltare.

În plus, creșterea economică globală este estimată să rămână moderată în următorii ani, ceea ce înseamnă că firmele trebuie să fie mai eficiente și mai inovatoare pentru a rămâne competitive.

În acest context, investițiile strategice și capacitatea de adaptare devin instrumente esențiale pentru menținerea stabilității și pentru identificarea unor noi oportunități de dezvoltare.

Rolul investițiilor în dezvoltarea companiilor

Investițiile reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care companiile își pot consolida poziția pe piață. Fie că este vorba despre extinderea capacităților de producție, modernizarea echipamentelor sau dezvoltarea unor produse noi, investițiile pot contribui la creșterea competitivității.

În multe industrii, companiile investesc tot mai mult în tehnologii digitale și în automatizarea proceselor. Aceste investiții pot reduce costurile operaționale și pot crește eficiența, permițând firmelor să reacționeze mai rapid la cerințele pieței.

De asemenea, investițiile în cercetare și dezvoltare pot conduce la apariția unor produse inovatoare sau la îmbunătățirea serviciilor existente. Într-un mediu economic competitiv, inovația devine un factor important pentru diferențierea companiilor.

Adaptarea la schimbările pieței

Pe lângă investiții, adaptarea rapidă la schimbările pieței este esențială pentru succesul unei afaceri. Adaptabilitatea presupune capacitatea unei organizații de a modifica strategiile, procesele și structura internă pentru a răspunde noilor condiții economice.

Companiile care reușesc să identifice rapid schimbările din mediul economic pot profita de oportunități înaintea competitorilor. În același timp, adaptarea eficientă poate reduce riscurile asociate cu fluctuațiile pieței sau cu schimbările legislative.

Un exemplu frecvent este tranziția către comerțul digital. Multe companii care activau exclusiv în mediul fizic au fost nevoite să își extindă prezența online pentru a răspunde cererii consumatorilor.

Tehnologia ca motor al transformării

Tehnologia joacă un rol central în transformarea mediului de afaceri. Automatizarea, analiza datelor și inteligența artificială oferă companiilor instrumente noi pentru a îmbunătăți procesele interne și pentru a înțelege mai bine comportamentul consumatorilor.

Utilizarea tehnologiilor moderne permite firmelor să optimizeze lanțurile de aprovizionare, să reducă timpul de producție și să îmbunătățească experiența clienților. În același timp, digitalizarea creează oportunități pentru apariția unor modele de afaceri complet noi.

Companiile care adoptă rapid aceste tehnologii pot obține un avantaj competitiv important. În schimb, organizațiile care întârzie să se adapteze pot pierde teren într-o piață tot mai dinamică.

Importanța leadershipului și a culturii organizaționale

Succesul procesului de adaptare depinde în mare măsură de modul în care este condusă organizația. Liderii care înțeleg tendințele economice și care pot lua decizii strategice rapide contribuie la menținerea stabilității în perioadele de schimbare.

În același timp, cultura organizațională are un rol important în modul în care companiile răspund la provocări. O organizație care încurajează inovarea și învățarea continuă poate reacționa mai eficient la schimbările pieței.

Angajații care sunt implicați în procesul de dezvoltare și care au acces la programe de formare profesională pot contribui la crearea unor soluții inovatoare și la îmbunătățirea performanței organizației.

Globalizarea și competiția economică

Globalizarea a intensificat competiția între companii. Firmele nu mai concurează doar cu organizații locale, ci și cu companii din alte regiuni ale lumii. Această competiție globală determină companiile să investească mai mult în eficiență și inovare.

În același timp, globalizarea creează oportunități pentru extinderea pe piețe noi. Companiile care reușesc să își adapteze produsele și serviciile la cerințele diferitelor regiuni pot beneficia de oportunități importante de creștere.

Cu toate acestea, extinderea internațională implică și provocări, precum diferențele culturale, reglementările locale sau fluctuațiile economice.

Importanța informațiilor economice

Într-o economie complexă și dinamică, accesul la informații economice devine esențial pentru luarea deciziilor strategice. Analizele pieței, studiile economice și monitorizarea tendințelor pot oferi companiilor o imagine mai clară asupra mediului în care operează.

Antreprenorii și managerii care urmăresc constant evoluțiile economice pot identifica mai ușor oportunitățile și pot evita riscurile asociate schimbărilor de pe piață. Pentru cei interesați de evoluțiile economice, sociale și politice, pot fi utile și sursele de informare cu știri actualizate, unde sunt analizate frecvent schimbările care influențează mediul de afaceri.

Accesul la informații relevante contribuie la luarea unor decizii mai bine fundamentate și la dezvoltarea unor strategii eficiente.

Un mediu economic în continuă evoluție

Economia modernă este caracterizată de schimbări constante și de o competiție tot mai intensă. În acest context, investițiile și adaptarea rapidă devin elemente esențiale pentru succesul companiilor.

Firmele care reușesc să investească în tehnologii moderne, să dezvolte produse inovatoare și să răspundă rapid la schimbările pieței pot transforma provocările economice în oportunități de dezvoltare. În același timp, leadershipul eficient, cultura organizațională orientată spre inovare și accesul la informații relevante pot contribui la consolidarea poziției unei companii pe piață.

Pe termen lung, capacitatea de a se adapta la un mediu economic în continuă schimbare va continua să fie unul dintre factorii decisivi care separă companiile de succes de cele care întâmpină dificultăți în menținerea competitivității.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE