Connect with us

Evenimente

OPINIE/După umila mea analiză a primilor 3 candidați cu șanse la Primăria Ploiesti, ținând cont de criterii precum competența administrativă, independența față de partid în urmărirea obiectivelor și caracterul

Publicat

pe

Chiar daca PNL si Andrei Volosevici se comporta la Ploiesti de parca nu ar fi avut primar in functie, trebuie precizat ca actualul primar a fost „garantat” de Andrei Volosevici.

Iata ce precizau cei de la MAX MEDIA:

„Soarta Ploieștiului la mâna neputinciosului

Rușinea Ploieștiului, impostorul Adrian Dobre a ajuns primar din inerția unor 3 întâmplări nefericite, care poartă numele a 3 personaje cheie în succesul său: Portocală paraditorul de primari, Daniel Savu și Andrei Volosevici.

Toți cei trei, direct sau indirect au pus umărul la ungerea ticăloasă a unui incompetent în fotoliul de primar al Ploieștiului.

Om de partid, ascensiunea lui Dobre a fost una a unui om care s-a… știți voi… în scăldătoare când era mic, ceea ce demonstrează că în politica românească, chiar totul este posibil.

Norocosul Adrian Dobre a ajuns primar în conjunctura măcelului pornit la unitatea Haules de paraditorii de destine Portocală & Co, asupra candidaților la primărie și a terorizării politicienilor.

Nu sugerăm nicio legătură, ci doar o conjunctură! Căci fie vorba aceea… prost să fii, noroc să ai!

Iubit de ploieșteni, Andrei Volosevici, prietenul și colegul lui Adrian Dobre a avut un rol decisiv prin girul pe care i l-a oferit acestuia, mergând umăr la umăr o întreagă campanie electorală alături de un om care a dezamăgit o întreagă comunitate și a distrus un oraș!”

Am publicat precizarile celor de la MAX MEDIA doar pentru a sublinia implicarea si in campania electorala locala din 2016 a procurorului Negulescu Mircea si nu pentru a sublinia dezastul administratiei liberale prin Adrian Dobre, aceasta fiind cunoscuta.

Neputinciosul Adrian Dobre a ajuns primar datorita unei conjuncturi, procurorul „Portocala” in fapt precatind „terenul” si postul pentru un alt candidat.

Să cadă cortina! Tragi-comedia din „statul Republica PLOIESTI” s-a încheiat!

Ce a urmat, cunoastem cu totii, la doar trei zile…

Prietenia este veche din perioada liceală și s-a „cristalizat” în perioada supremației PDL (cănd Andrei Volosevici era primar iar Adrian Dobre prefect) .

În ziarul Alphel a apărut, în prima parte a anului 2015, un articol în care era criticată relația/colaborarea” ne-deontologica „dintre Constantin Anghel Răzvan – șef SIPI Prahova și oameniil politici (PDL la acea vreme).

Au fost prezentate foto cu cei doi pe când ieseau din sediul PDL (parter, bloc șapte etaje ) .

Era scoasa în evidență prezenta ofițerului de informati in diferite momente/situații de la întâlniri politice PDL insotindu-l pe primar (atitudine care încalcă dispozițiile interne MAI cat si pe cele morale).

Iata ce publica si Catavencii in data de 25.09.2014 in articolul „Statul se reformează prin rotația cadrelor”:

„Răzvan Constantin, alias Cireașă, fostul șef al SIPI Ploiești, a reușit să facă o mulțime de prostii pe-aici. De la sprijinul acordat unui politician (Andrei Volosevici), … pentru că făcuse prea multe valuri, Răzvan Constantin a fost mutat disciplinar de la Ploiești la Ilfov. Se pare că ”performanțele” nu i-au fost apreciate nici acolo, acesta fiind acum la sediul central al DGIPI, având în grijă Jandarmeria. Răzvan Constantin este ținut în brațe de generalul Gelu Oltean, care probabil îl va muta prin toată țara pentru a-l proteja. Interesant e și ce-i cere în schimbul acestor favoruri, dar asta, din nou, nu e treaba noastră, nu?”

 Deci, incă de la acea vreme frații „Cireasa” și-au  acordat sprijin reciproc cu oamenii politici menționați.

Relația este de actualitate

Primarul liberal Adrian Dobre i-a permis și îi permite „tacit” lui Constantin Răzvan să construiască ilegal un imobil pe strada Mosneni, colț cu str. Oltului.

Acesta locație este evident o construcție noua și nu o „RENOVARE”. Unde este Autorizația legala și unde sunt avizele aferente (respectiv taxele la buget?

IV. Procurorul Negulescu Mircea si increngaturile sale cu fratele lui Kovesi

Adriana Lascu, cumnata fostei şefe a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, lucrează, începând cu anul 2018, pentru una dintre companiile conectate la cele mai grele contracte ale Transgaz şi Romgaz SA. Asta, în condiţiile în care unul dintre directorii Transgaz este chiar soţul Adrianei Lascu, Sergiu Lascu, fratele lui Kovesi.

Firma care îi plăteşte Adrianei Lascu venituri salariale, SC Sutech SRL, patronată de cunoscutul om de afaceri Gabriel Bucur, din Mediaş, a început să deruleze contracte cu Transgaz în 2017, ca o coincidenţă, în perioada în care soţia lui Sergiu Lascu a început să lucreze pentru această firmă. Până în prezent, SC Sutech SRL a încheiat cu această societate de stat contracte în valoare de aproximativ 27,4 milioane de lei. De altfel, firma lui Bucur a derulat, în ultimii 12 ani, contracte publice exclusiv cu Romgaz, de unde a încasat aproape 200 de milioane de lei.

CONSTANTIN RAZVAN ANGHEL, fost ofiter DIPI Prahova, mana dreapta a procurorului Negulescu Mircea si-a folosit influenta pe langa lucratorii de politie din cadrul IPJ Prahova pentru ca acestia sa nu dispuna ori, dupa caz, sa nu ia masurile legale intr-un accident rutier in care a fost implicat tatal sau, Constantin Stefan, in cursul anului 2012, disjunse si declinate la Parchetul Judecatoriei Ploiesti, conform unei plangeri penala musamalizata de procurorii din Prahova.

CONSTANTIN RAZVAN ANGHEL a fost consilierul lui Sergiu Lascu, fratele lui Kovesi, unul dintre directorii Transgaz.

Reamintim ca, una dintre uneltele procurorului “Portocala” este Constantin Sorin zis “Cireasa”, fratele lui CONSTANTIN RAZVAN ANGHEL , fost lucrator la DIPI si ulterior mana dreapta a procurorului la DNA –ST Ploiesti.
La inceputul anului 2018, Constantin Sorin a spalat putina de la DNA ST Ploiesti pentru a nu fi prins in “morisca” penala cercetata in prezent de Secţia pentru investigarea magistraţilor din Parchetul General.
Astfel, Constantin Sorin s-a “transferat” in regim de urgenta la Serviciul Inmatriculari Auto din cadrul IPJ Prahova, unde a facut “purici” doar 3-4 luni de zile.
Pentru a isi pierde “urma” in fata anchetatorilor, Constantin Sorin s-a pensionat, in mod dubios, ilegal din punctul nostru de vedere, ajutat de sefi din DIPI.
Astfel, chiar daca nu indeplinea conditiile de varsta si vechime, Constantin Sorin a reusit sa se pensioneze in aprilie 2018 ca “urmare a reorganizarii DIPI, reorganizare care insa se finalizase pana la finele anului 2017.
Pentru cunoscatori facem precizarea ca ofiterul Constantin Sorin fusese detasat la DNA ST Ploiesti fiind trecut pe un stat de plata asa zis “M”, in care MAI nu mai era obligat sa ii pastreze postul iar in aprilie 2018 acesta s-a pensionat beneficiind ilegal de “precizarea” reorganizarii DIPI care se finalizase cu mult timp in urma.
Cum a fost posibila o astfel de pensionare ilegala?
Fratele lui Constantin Sorin este Constantin Aurel Razvan, “lucrator” la DIPI care s-a pensionat si acesta, tot in mod subit, dar legal.
De remarcat este faptul ca, fratii Constantin au fost utilizati de procurorul periculos pentru fabricarea de probe ilegale chiar impotriva impotriva procurorilor Aurelian Mihaila (procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la aceea data), Liviu Tudose (procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la aceea data) si/sau impotriva fostului sef al IPJ Prahova, Viorel Dosaru etc.
Interferenta DIPI si a SRI in aceste executari efectuate de procurorul “minune” Negulescu Mircea a fost devoalata de ziarul Incisiv de Prahova, de mai multe ori.

Ce este interesant in aceasta retea?

CONSTANTIN RAZVAN ANGHEL, unul din ceir doi frati “minune”-uneltele procurorului Negulescu Mircea l-a rugat pe  Sergiu Lascu sa il angajeze pe procurorul Negulescu Mircea, chiar la Transgaz. Conform declaratiei sale in mediul intim (acesta s-a laudat ca este comsilierul fratelui lui Kovesi si ca a intervenit la acesta pentru angajarea lui Negulescu Mircea), Va urma. (Cristina T.).

 

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

CSA STEAUA, ÎNTRE REFORMĂ PROMISĂ ȘI DEZASTRU PERPETUAT: COLONELUL DANILOF, NOUL EXECUTANT AL MApN

Publicat

pe

Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a anunțat numirea colonelului Eduard Danilof la conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua pentru următoarele șase luni, cu misiunea de a aduce „reorganizare, reformă și rezultate”. În realitate, asistăm la încă o rotire de cadre militare, o numire provizorie menită să mascheze haosul instituțional și prăbușirea unuia dintre cele mai importante branduri sportive ale României.

O numire de avarie

 

Danilof nu este un nume nou în peisajul militar, dar este complet lipsit de experiență managerială în sportul de performanță. Cariera sa în artilerie, misiunile din Irak și Afganistan sau administrarea stadionului din Ghencea nu îl califică automat pentru a salva un club intrat de ani de zile în criză. Numirea lui este mai degrabă o improvizație, o soluție temporară dictată de Ministerul Apărării, nu rezultatul unui plan coerent de dezvoltare sportivă.

 

CSA Steaua, un colos cu picioare de lut

 

De ani de zile, clubul militar este prins între nostalgii și scandaluri:

 

•Secția de fotbal a fost transformată într-un teatru al absurdităților juridice și sportive. Echipa joacă în ligile inferioare, incapabilă să promoveze, blocată între FCSB și CSA, în timp ce resurse uriașe sunt cheltuite din bani publici.

•Management defectuos — CSA funcționează ca o cazarmă birocratică, cu directori și șefi de secție mai preocupați de funcții decât de performanță.

•Cheltuieli nesustenabile — clubul consumă anual zeci de milioane din bugetul Ministerului Apărării, fără transparență și fără rezultate care să justifice investiția.

 

Moșteanu, ministrul promisiunilor goale

 

Declarația ministrului Apărării, conform căreia „obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate”, sună a refren uzat. Toți predecesorii săi au rostit aceleași vorbe, iar CSA Steaua continuă să fie un exemplu de ineficiență, politizare și impostură administrativă.

 

În loc să aducă profesioniști din sport, oameni capabili să reconstruiască brandul Steaua, Ministerul trimite colonei care execută ordine și semnează hârtii.

 

Șase luni pentru ce?

 

Mandatul limitat la șase luni este o dovadă de nesiguranță și de lipsă de viziune. Nimeni nu poate reconstrui un club cu zeci de secții sportive, mii de sportivi și o infrastructură complexă într-un asemenea interval. În realitate, colonelul Danilof va gestiona doar „curățenia de imagine” până la următoarea decizie politică.

 

Brandul Steaua, sacrificat pe altarul politic

 

CSA Steaua nu este un club oarecare. Este simbolul unei istorii glorioase: campioana Europei la fotbal în 1986, pepinieră pentru sute de sportivi olimpici și mondiali. În mâinile MApN, această moștenire a fost redusă la o instituție parazitară, scuturată periodic de scandaluri și schimbări de conducere improvizate.

 

Noul comandant nu este decât încă un executant militar aruncat în mijlocul unei bătălii pentru care nu are armele potrivite. În timp ce rivalii din sportul românesc caută sponsori, performanță și modernizare, CSA rămâne captiv în mentalitatea de garnizoană.

 

Verdict: încă un episod de faliment administrativ

 

Numirea lui Eduard Danilof este simptomul unei boli cronice: incapacitatea statului român de a gestiona un brand sportiv național. Reformă? Nici vorbă. Reorganizare? Doar pe hârtie. Rezultate? Cel mult în rapoartele cosmetizate pentru ministru.

 

CSA Steaua are nevoie de un manager profesionist, nu de un colonel cu carnet militar. Altfel, clubul va continua să fie un sac fără fund pentru bugetul public și o rușine pentru memoria sportului românesc.

Citeste in continuare

Evenimente

ANCA ALEXANDRESCU, DEZVĂLUIRI DESPRE TONOMATUL SISTEMULUI, DAN ANDRONIC: ”ACȚIONEAZĂ LA COMANDĂ, ÎN FUNCȚIE DE CINE PLĂTEȘTE MAI BINE” 

Publicat

pe

Televiziunea poporului este ținta oamenilor sistemului. Statul Paralel continuă să pună tunurile pe noi pentru că spunem adevărul, iar unul dintre exponenții sistemului este Dan Andronic, jurnalistul care se răzgândește de la o zi la alta, în funcție de cine cotizează mai mult. Ce atac mârșav a plănuit Andronic ne spune Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”. 

„Asta face de mulți ani de zile, în funcție de cine plătește mai bine, pentru că personajul despre care vorbim este un jurnalist condamnat penal cu suspendare într-un dosar de corupție și numele lui a apărut și în alte dosare de corupție.

Este persoanjul care a luat bani de la Sorin Ovidiu Vântu, de la Elena Udrea, de la multe alte personaje de-a lungul celor 35 de ani, a fost sluga lui Traian Băsescu, sluga lui Coldea și a lui Kovesi, și aș putea să continui. Este personajul care a stat în sufrageria lui Gabriel Oprea, face exact ce știe mai bine. Domnul acesta despre care veți vorbi diseară pe larg l-a atacat mârșav pe Călin Georgescu toată campania electorală, chiar l-a persiflat de nenumărate ori pe Robert Turcescu pentru că avea cu totul altă opinie decât el.  A jucat în barca lui Victor Ponta și a fugarului Sebastian Ghiță, proprietarul celeilalte televiziuni care constant și-a bătut joc de Călin Georgescu și de Cristela Georgescu, joacă într-o piesă pe care i-o pune în scenă statul paralel.

Este un personaj care a alergat toată viața după bani, eu nu voi face niciun fel de comentarii personale, deși acest personaj a făcut comentarii despre mine atât pe TikTok cât și la RomaniaTV, și bineînțeles că CNA nu a sancționat, cum nu sancționează nici acum, modul josnic, jalnic cum vorbește și cum se raportează atât la jurnaliști cât și la Călin Georgescu. Este un personaj care acționează la comandă. Dacă ieri spunea despre Călin Georgescu, l-a făcut în fel și chip pentru că a folosit un termen, spune el,  autosuficient, și că este analfabet și că nu știe despre ce este vorba, după ce telespectatorii i-au demostrat că domnul Călin Georgescu a vorbit extrem de corect în termeni economici iar domnul acesta a vorbit pe lângă subiect, neștiind despre ce este vorba, iată că s-a întors la 180 de grade și îl reevaluează pe Călin Georgescu dar ne atacă pe noi. Nu vreau să spun mai multe despre el, am o vorbă: „Dumnezeu plătește pe lumea asta absolut tot”, și sunt convinsă că așa se va întâmpla pentru astfel de personaje care nu au Dumnezeu”, a spus Anca Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea Plus.

 

Citeste in continuare

Evenimente

Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent

Publicat

pe

Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.

”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.

”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.

Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE