Connect with us

Evenimente

Ordonanța privind programul redus de muncă a trecut de Camera Deputaților, cu amendamente

Publicat

pe

OUG 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus a trecut marți, cu amendamente, de Camera Deputaților, for decizional.

Proiectul a fost adoptat în unanimitate, cu 220 de voturi, potrivit Agerpres.

Potrivit proiectului de lege, în perioada stării de urgenţă/alertă/asediu, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă/alertă/asediu, „angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaţilor cu cel mult 50% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă, cu informarea şi consultarea sindicatului, a reprezentanţilor salariaţilor sau a salariaţilor, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului”.

„Reducerea timpului de muncă în condiţiile prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puţin 5 zile lucrătoare, lunar, angajatorul având obligaţia de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună. Reducerea timpului de muncă se aplică şi în cazul programului de muncă în ture, precum şi în cazul programului de muncă inegal. Decizia angajatorului privind reducerea timpului de muncă, programul de lucru, modul de repartizare a acestuia pe zile şi drepturile salariale aferente se comunică salariatului cu cel puţin 5 zile înainte de aplicarea efectivă a măsurii”, se arată în proiect.

Actul normativ mai prevede că pe durata reducerii timpului de muncă salariaţii afectaţi de măsură beneficiază de o indemnizaţie de 75% din diferenţa dintre salariul de bază brut lunar prevăzut în contractul individual de muncă şi salariul de bază brut lunar aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă, în completarea drepturilor salariale cuvenite, calculate la timpul efectiv lucrat.

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

BAZA AMERICANĂ DE LA DEVESELU, FĂRĂ FINANȚARE DIN CAUZA PARALIZIEI BUGETARE DIN SUA. MILITARII CONTINUĂ ACTIVITATEA FĂRĂ PLATĂ

Publicat

pe

Baza militară americană de la Deveselu a anunțat joi că a rămas fără finanțare după blocajul bugetar din Statele Unite, însă activitatea nu va fi afectată.

„Cele mai recente alocări bugetare pentru Departamentul de Război au expirat pe 30 septembrie 2025, la ora 23:59 EDT. Personalul militar își va îndeplini în continuare atribuțiile în mod normal, fără plată, până când o soluționare sau alocări bugetare vor fi aprobate de Congres și promulgate prin lege”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a bazei.

Deveselu este prima unitate din Europa care găzduiește sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore, varianta terestră a sistemului radar ce echipează navele americane din 2004.

Baza din România este dotată cu 24 de interceptoare Standard Missile 3 (SM-3) și face parte din arhitectura de apărare a NATO împotriva rachetelor balistice

Sursa: Newsinn

Citeste in continuare

Evenimente

ANAF VA FACE PUBLICĂ LISTA CU NUMELE FIRMELOR CARE AU DATORII LA STAT

Publicat

pe

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va face publică, luna aceasta, lista cu numele firmelor care figurau cu datorii la stat, la data de 30 iunie 2025 şi neachitate până în momentul publicării.

Potrivit site-ului ANAF, vor fi publicate restanţele care depăşesc 500.000 de lei în cazul marilor contribuabili, 250.000 de lei în cazul celor medii şi 100.000 în cazul celorlalte categorii de debitori persoane juridice.

Fisc-ul va elimina însă de pe listă firmele respective, după ce acestea îşi vor fi achitat obligaţiile fiscale restante.

Sursa: Newsinn

Citeste in continuare

Evenimente

FERMIERII TRAG UN SEMNAL DE ALARMĂ CĂTRE GUVERNANȚI. CER MĂSURI IMEDIATE CARE SĂ ÎI AJUTE – VIDEO

Publicat

pe

Fermierii români trag un semnal de alarmă către guvernul Bolojan! Aceștia spun că sunt foarte afectați de ultimele schimbări și cer măsuri naţionale care să îi ajute.

Mai mult decât atât, unul dintre fermieri spune că decidenţii ar trebui să asculte oamenii care trăiesc din agricultura, nu să accepte orice directivă care vine de la Uniunea Europeană. 

 

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE