Stiri economice
„Nu pot garanta că bolile nu se vor agrava” – Capital

Când Plamen Radomirski, în vârstă de 68 de ani, a primit prima doză de vaccin anti COVID în Canada, la începutul anului, a fost șocat să afle că are de așteptat două luni pentru rapel.
Adevărul despre vaccinuri
Vrând să se asigure că va fi 100% protejat, s-a urcat în avion cu destinația Bulgaria, țara sa natală. După doar zece minute de așteptare la un centru de vaccinare din Sofia, Radomirsky a primit a doua doză.
„Zvonurile potrivit cărora persoanele în vârstă nu s-au putut vaccina în Bulgaria nu sunt adevărate”, a spus el pentru Euronews.
„După cum vedeți, a fost rapid, ușor și bine organizat. Strategia Canadei este de a imuniza cât mai mulți oameni cu prima doză și acest lucru prelungește întregul proces ”, a spus el.
Probleme mari în Bulgaria
Doar 6% dintre persoanele de peste 80 de ani din Bulgaria au primit ambele doze de vaccin, potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Și aproximativ 10% in cazul celor cu vîrste cuprinse între 60-69 și 70-79. Bulgaria este una dintre țările UE cu cea mai mică rată de vaccinare, cu doar 13,5% din populație imunizată.
Unul dintre motive, spun experții, ar fi scepticismul cu privire la vaccinuri, în special în rândul bulgarilor mai în vârstă și conservatori.
Un deficit de vaccinuri a jucat, de asemenea, un rol major. Bulgaria a primit doar o cincime din cele 500.000 de doze de AstraZeneca pe care le-a comandat în decembrie 2020.
Inițiativa recentă, de a permite „coridoare verzi” prin care oricine, din orice grupă de vârstă se poate vaccina, este un pas înainte, spune un localnic din Sofia. Asta a condus la o creștere a numărului de vaccinări în ultima lună.
În Bulgaria, până și medicii se luptă să convingă persoanele în vârstă să se vaccineze. ”Este o treabă dificilă cu oamenii inculți, iar cei care decid să primească vaccinul nu vin în ziua și la ora fixă. Între timp, alții se infectează și își pierd încrederea”, a declarat Maria Vlahova, medic generalist, pentru Euronews.
Vlahova e ea însăși sceptică. Dintre cei 2.000 de pacienți ai săi, doar șapte au murit din cauza COVID-19, explică ea, o rată de doar 0,35%. De aceea, consideră că pandemia are un risc mai mic decât atacurile de cord sau cazurile de cancer. Iar pacienții ei înclină să fie de acord.
„Ca medic, trebuie să protejez interesele pacienților mei și nu pot garanta nimănui că bolile lor nu se vor agrava sau nu vor dezvolta noi boli după vaccinare”, a spus ea.
Medicul spune că mulți dintre pacienții ei o întreabă cum a fost posibil ca toate aceste companii farmaceutice să scoată pe piața un vaccin anti- COVID-19 atat de repede, și nu unul împotriva cancerului.
Evenimente
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.
Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro
Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.
Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.
Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.
Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST
Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.
Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).
„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Companiiacum 2 zile
REVOLUȚIA REPARAȚIILOR DE ROBOȚI ASPIRATORI
-
Evenimenteacum 2 zile
RĂCIREA BRUSCĂ A VREMII A URCAT EXPLOZIV PREȚUL ENERGIEI ȘI GAZELOR. ROMÂNIA, A DOUA CEA MAI SCUMPĂ DIN UE
-
Uncategorizedacum 2 zile
Axis Communications: două zile de inovație și colaborare în industria de securitate alături de partenerii de tehnologie
-
Companiiacum 2 zile
Două echipaje RedLotus Sailing au urcat pe podiumul Bosphorus Cup. Ostwind, condus de Andrei Nicolescu, a ocupat locul I la categoria ORC C
-
Evenimenteacum 2 zile
Situație incredibilă la CFR Călători. Zeci de locomotive electrice ar putea rămâne în gări, din cauza datoriilor.
-
Companiiacum o zi
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
IRCC CREŞTE LA 6,06% | Realitatea Financiară
-
Evenimenteacum o zi
Guvernul a adoptat rectificarea bugetară „de compromis”. Cei mai mulți bani se duc pe salarii și pensii