Stiri economice
OnePlus a lansat în România telefonul Nord 3 5G, model ce costă 2.800 de lei

OnePlus a lansat în România smartphone-ul Nord 3 5G cu ecran de 6,7 inci, 256 GB stocare și 16 GB memorie RAM. Telefonul costă 2.800 de lei, iar compania spune că preia caracteristici de la „flagship”-ul OnePlus 11. Prețul nu este mic, dar producătorul spune că telefonul poate fi folosit peste patru ani și durata de viață așteptată este de până la 1.600 de cicluri de încărcare

Oneplus Nord 3 5GFoto: Vlad Barza / HotNews.ro
Prima generație OnePlus Nord a fost lansată în august 2020 și telefonul de atunci costa sub 2.300 lei.
Modelul lansat acum vine și cu încărcător în pachet, lucru tot mai rar, iar o încărcare de la 0 la 100% durează sub 35 de minute. Nord 3 cântărește 193 de grame, bateria este de 5.000 mAh, sistemul de operare este Android 13, OxygenOS 13.1.
Compania spune că telefonul preia de la modelele de vârf inclusiv caracteristici legate de încărcare, precum „Battery health engine”.
„Prin aceste tehnologii, OnePlus Nord 3 5G are o autonomie îndelungată, precum și o durată de viață așteptată de până la 1.600 de cicluri de încărcare. Asta înseamnă că utilizatorii pot folosi telefonul pe o perioadă mai lungă de patru ani”, spune compania.
„OnePlus Nord 3 5G se evidențiază prin camera foto preluată de la fratele său mai mare OnePlus 11 5G, care dispune de un senzor Sony IMX890 de 50 de megapixeli și stabilizare optică a imaginii.
Ecranul AMOLED Super Fluid de 6,74 inci, cu o rată de reîmprospătare de 120 Hz, o densitate de 450 de pixeli pe inch și o luminozitate de până la 1450 nit, împreună cu procesorul MediaTek Dimensity 9000 de 4 nanometri și camera de vapori, asigură funcționarea optimă în sesiuni intense de gaming, cât și în orice altă activitate zilnică”, mai spune compania.
OnePlus Nord 3 5G, cel mai nou telefon din portofoliul companiei, va fi disponibil în magazinele din România la finalul acestei săptămâni.
Modelul va primi trei actualizări majore de software Android, precum și patru ani de actualizări de securitate.
Trebuie spus că OnePlus este o marcă a conglomeratului chinez BBK Electronics Corporation din care fac parte și alte mărci cunoscute precum Oppo, Vivo și Realme. OnePlus și Oppo anunțau în 2021 că își unesc echipele de R&D pentru a crește eficiența. O parte dintre liniile de producție sunt comune.
OnePlus este un producător de telefoane care a făcut vâlvă când a lansat primul său telefon în 2014 fiindcă era un telefon cu specificații bune și preț mic și putea fi cumpărat printr-un sistem de invitații.
Compania a lansat multe telefoane de atunci și este cunoscută pentru interfața de Android foarte îngrijită. OnePlus nu a intrat însă în top 5 mondial, cota de piață este mică și cele mai scumpe modele costă și peste 1.000 de euro. În multe statistici, vânzările OPPO și OnePlus sunt trecute împreună.
Evenimente
BAZA AMERICANĂ DE LA DEVESELU, FĂRĂ FINANȚARE DIN CAUZA PARALIZIEI BUGETARE DIN SUA. MILITARII CONTINUĂ ACTIVITATEA FĂRĂ PLATĂ
Baza militară americană de la Deveselu a anunțat joi că a rămas fără finanțare după blocajul bugetar din Statele Unite, însă activitatea nu va fi afectată.
„Cele mai recente alocări bugetare pentru Departamentul de Război au expirat pe 30 septembrie 2025, la ora 23:59 EDT. Personalul militar își va îndeplini în continuare atribuțiile în mod normal, fără plată, până când o soluționare sau alocări bugetare vor fi aprobate de Congres și promulgate prin lege”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a bazei.
Deveselu este prima unitate din Europa care găzduiește sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore, varianta terestră a sistemului radar ce echipează navele americane din 2004.
Baza din România este dotată cu 24 de interceptoare Standard Missile 3 (SM-3) și face parte din arhitectura de apărare a NATO împotriva rachetelor balistice
Sursa: Newsinn
Evenimente
ANAF VA FACE PUBLICĂ LISTA CU NUMELE FIRMELOR CARE AU DATORII LA STAT
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va face publică, luna aceasta, lista cu numele firmelor care figurau cu datorii la stat, la data de 30 iunie 2025 şi neachitate până în momentul publicării.
Potrivit site-ului ANAF, vor fi publicate restanţele care depăşesc 500.000 de lei în cazul marilor contribuabili, 250.000 de lei în cazul celor medii şi 100.000 în cazul celorlalte categorii de debitori persoane juridice.
Fisc-ul va elimina însă de pe listă firmele respective, după ce acestea îşi vor fi achitat obligaţiile fiscale restante.
Sursa: Newsinn
Evenimente
FERMIERII TRAG UN SEMNAL DE ALARMĂ CĂTRE GUVERNANȚI. CER MĂSURI IMEDIATE CARE SĂ ÎI AJUTE – VIDEO
Fermierii români trag un semnal de alarmă către guvernul Bolojan! Aceștia spun că sunt foarte afectați de ultimele schimbări și cer măsuri naţionale care să îi ajute.
Mai mult decât atât, unul dintre fermieri spune că decidenţii ar trebui să asculte oamenii care trăiesc din agricultura, nu să accepte orice directivă care vine de la Uniunea Europeană.
-
Evenimenteacum 2 zile
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
-
Uncategorizedacum o zi
SGS – Încredere, muncă în echipă și performanță, având ca angajament comun sustenabilitatea
-
Evenimenteacum o zi
Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent
-
Uncategorizedacum o zi
Sănătatea mintală este afectată negativ de digitalizare, arată studiile. Un zâmbet real este cheia către reconectare
-
Uncategorizedacum 22 de ore
Trans-Formare.ro lansează două programe online pentru cei care vor să-și depășească amânările și să devină mai convingători
-
Evenimenteacum o zi
ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII
-
Evenimenteacum 16 ore
Bolojan ar vrea listarea pe bursă a CEC și Aeroporturi București
-
Evenimenteacum 13 ore
ȘEFUL ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI LE DĂ CEA MAI PROASTĂ VESTE BUCUREȘTENILOR: ”LA IARNĂ, NE VOM ÎNCĂLZI DIN MILA DOMNULUI!” NICUȘOR DAN, ACUZAT CĂ A LĂSAT ÎN URMĂ UN DEZASTRU