Connect with us

Stiri economice

Tesla a creat o echipă secretă care să înșele mii de șoferi privind practicile sale / Detaliile șocante ale unei investigații despre autonomia mașinilor electrice

Publicat

pe

Tesla, cel mai cunoscut producător de mașini electrice din lume, a creat o echipă secretă care să suprime toate plângerile formulate de clienții săi privind autonomia vehiculelor, arată o anchetă devastatoare a Reuters cu privire la practicile companiei conduse de Elon Musk.

Elon Musk la deschiderea fabricii Tesla din GermaniaFoto: Action Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

În luna martie a acestui an Alexandre Ponsin a pornit într-o călătorie cu familia sa din statul american Colorado către California în mașina recent cumpărată a familiei, un Model 3 second-hand din 2021.

El a relatat pentru Reuters că se aștepta ca sedanul său electric să se apropie ca autonomie de cea promovată în catalogul Tesla: 568 de kilometri cu o baterie complet încărcată. Însă acesta și-a dat rapid seama că de fapt obține mai puțin de jumătate din kilometrajul respectiv, mai ales pe vreme rece.

Un randament atât de slab l-a convins că mașina are un defect grav.

„Ne uitam la autonomie și puteai vedea pur și simplu cifrele scăzând în fața ochilor tăi”, a spus el cu referire la afișajul de pe bord.

Ponsin a contactat Tesla și a făcut o programare să ducă mașina la un service al companiei din California. El a primit ulterior două mesaje text din partea companiei. Primul l-a informat că un „diagnostic la distanță” al bateriei a arătat că aceasta funcționează în parametri normali. Al doilea i-a spus că „ne-am dori să anulăm vizita dumneavoastră”.

Ceea ce Ponsin nu știa e că angajații Tesla au primit instrucțiuni precise să ia toate măsurile posibile pentru a descuraja clienții care se plâng de autonomia mașinilor electrice din a le aduce la service.

În acest sens, compania condusă de Elon Musk a creat în secret vara trecută o „Echipă de diversiune” în Las Vegas cu scopul explicit de a anula cât mai multe programări legate de nemulțumirile cu autonomia vehiculelor.

Cum a ajuns Tesla să fie asaltată de reclamații privind autonomia mașinilor sale

Mai multe persoane familiare cu situația au declarat pentru Reuters că producătorul auto cu sediul în Austin, Texas, a recurs la crearea „Echipei de Diversiune” deoarece service-urile sale erau „inundate” de programări ale șoferilor care se așteptau la un randament mai bun ale mașinilor pe care le-au cumpărat, formându-și aceste așteptări tocmai pe baza estimărilor și reclamelor Tesla privind autonomia vehiculelor electrice.

Aceleași date din catalog erau afișate inclusiv de tabloul de bord al mașinilor.

Sursele Reuters povestesc despre o situație greu de imaginat: în biroul „Echipei de Diversiune” din Las Vegas unii dintre angajați sărbătoreau obținerea anulării unei programări prin a-și pune telefonul pe „mut” și lovind delicat un xilofon metalic, declanșând aplauze din partea colegilor.

Echipa din statul Nevada a reușit adesea să anuleze sute de programări pe săptămână și membrii săi erau evaluați în funcție de numărul de programări anulate într-o zi. Managerii le-au spus că economisesc pentru Tesla în jur de 1.000 de dolari pentru fiecare programare anulată, potrivit surselor familiare cu situația.

Un alt obiectiv era de a ameliora din presiunile puse pe centrele de service, unele dintre ele având liste uriașe de așteptare.

Sursele afirmă că majoritatea mașinilor ce urmau să fie aduse în service nu aveau în mod real nevoie de reparații. În schimb, numărul uriaș de programări se datora faptului că Tesla a promis o autonomie pentru mașinile sale electrice peste ceea ce ele puteau oferi de fapt, creând așteptări nerealiste în rândul clienților.

FOTO: Shutterstock

O decizie care a venit direct de la Elon Musk

Trei experți din industria auto care au testat sau studiat mașinile Tesla au confirmat pentru Reuters că acestea adesea nu pot atinge estimările și proiecțiile privind autonomia lor, nici măcar când vine vorba de cele oferite de afișajele de la bordul autoturismelor electrice.

Nici Tesla, nici Elon Musk, nu au dorit să ofere comentarii pentru Reuters înainte de publicarea investigației.

Reuters notează că Tesla a început cu ani în urmă să exagereze distanța potențială pe care o pot parcurge mașinile sale înainte să aibă nevoie de reîncărcare, făcând acest lucru prin manipularea software-ului de la bordul lor.

Una dintre sursele celor de la Reuters afirmă că producătorul auto a decis în urmă cu aproximativ 10 ani, din motive de marketing, să scrie algoritmi pentru afișajul de autonomie al mașinilor care să ofere proiecții „înflorite” privind distanța pe care ele o pot parcurge cu bateria complet încărcată.

Pentru a preveni însă situațiile care să îi lase pe șoferi în drum din cauza afișajelor greșite, mașinile Tesla au fost proiectate cu un „buffer de siguranță” care să permită o autonomie suplimentară de 24 de kilometri după ce indicatorul de la bord arăta că bateria este complet goală, potrivit sursei respective.

Aceasta afirmă că directiva privind prezentarea datelor „optimiste” privind autonomia a venit direct de la Elon Musk.

„Elon a vrut să arate cifre bune privind autonomia când bateria era complet încărcată. Te simți mai bine când cumperi o mașină văzând o autonomie de 560-640 de kilometri”, spune sursa celor de la Reuters.

Decizia lui Musk nu a fost întâmplătoare: autonomia este unul dintre cei mai importanți factori, dacă nu cel mai important, pentru consumatorii care doresc să cumpere o mașină electrică, sau dacă să achiziționeze una hibrid.

În industria de specialitate a apărut inclusiv un termen legat de această situație: „range anxiety” – anxietatea legată de autonomie, sau teama că vei rămâne fără baterie până când poți ajunge la o stație de încărcare. Experții din industrie spun că timp de ani de zile acesta a fost principalul factor care a tras în jos vânzările de mașini electrice.

FOTO: Hannibal Hanschke / AFP / Profimedia Images

Tesla exagerează distanța pe care o pot parcurge șoferii cu autoturismele

În momentul în care Tesla a luat decizia privind manipularea datelor legate de autonomie, ea vindea două modele: Roadster-ul cu două uși, prima mașină pe care a creat-o și care ulterior a fost scoasă din producție; și Model S, sedanul sport de lux lansat în 2012.

În prezent compania lui Musk vinde 4 modele: două autoturisme, Modelul 3 și S, și două SUV-uri crossover, Modelul X și Y. Tesla intenționează însă să reia și producția pentru Roadster, alături de cea pentru noua sa furgonetă electrică Cybertruck, pe care miliardarul sud-african o promite de ani de zile.

Reuters notează că nu a putut stabili dacă Tesla încă folosește algoritmii de manipulare privind autonomia pentru noile mașini scoase de pe banda de producție.

Însă cei care se ocupă de testările auto și autoritățile de reglementare continuă să avertizeze că Tesla exagerează distanța pe care o pot parcurge autoturismele sale electrice înainte să rămână fără baterie.

Mai devreme în cursul acestui an Tesla a fost amendată de autoritățile de reglementare din Coreea de Sud după ce acestea au ajuns la concluzia că autonomia mașinilor sale este, în condiții de temperaturi scăzute, până la jumătate din cea promisă.

Un alt studiu recent a descoperit că trei dintre modelele Tesla au avut în medie o autonomie cu 26% mai mică decât cea promisă clienților.

Date colectate de la peste 8.000 de mașini Tesla în 2022 și 2023 de către Recurrent, o companie de analiză a autoturismelor electrice ce își are sediul în Seattle, arată de asemenea că indicatoarele de la bordul autovehiculelor Tesla nu își modifică estimările privind autonomia pentru a reflecta dacă afară este cald sau frig, un factor care poate reduce puternic distanța ce poate fi parcursă până la reîncărcare.

În mod șocant, Recurrent a descoperit că 4 dintre modelele Tesla au calculat aproape întotdeauna, indiferent de temperatura de afară, că pot călători mult mai mult decât autonomia „oficială” prezentată de companie în documentele depuse la Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) din Statele Unite.

Frigul are un impact aparte asupra mașinilor electrice întrucât el încetinește reacțiile chimice și fizice din interiorul bateriilor lor, care au nevoie și de un sistem de încălzire pentru a le proteja în astfel de condiții.

FOTO: Stevanovicigor, Dreamstime.com

În Coreea de Sud, Elon Musk a recunoscut că Tesla face „reclamă falsă”

Mașinile Tesla își estimează autonomia prin două instrumente: prin afișajul autonomiei actuale rămase, care este mereu pornit, și prin sistemul de navigație de la bord, care funcționează când șoferul introduce o destinație specifică la care dorește să ajungă.

Cei de la Recurrent au concluzionat că, deși sistemul de navigație este ceva mai precis întrucât ține cont de o serie mai largă de condiții, inclusiv temperatura exterioară, acesta tot oferă o estimare mai mare decât cea reală privind distanța pe care o mai poate parcurge mașina.

Tesla nu este singurul producător de mașini electrice ale căror modele nu pot atinge cu regularitate autonomia promisă. Gregory Pannone, unul dintre experții consultați de Reuters, este coautorul unui studiu publicat în luna aprilie și care a analizat autonomia a 21 de branduri de vehicule electrice diferite.

Studiul publicat de SAE International, o organizație specializată în inginerie, a descoperit că, în medie, mașinile au o autonomie cu 12,5% mai mică în condiții reale decât cea din proiecții. Studiul nu a numit mărcile testate, însă Pannone a declarat pentru Reuters că cele 3 modele Tesla care au fost incluse în analiză au avut cel mai slab randament, cu o autonomie medie cu 26% mai mică decât cea pe care trebuiau să o atingă.

O asemenea situație este posibilă în mare parte datorită regulilor și procedurilor stabilite de autoritățile americane de reglementare, pe care producătorii auto par să fi învățat să le eludeze.

„Nu sugerez că ei (Tesla) trișează. Dar ceea ce fac ei într-o mai mare măsură decât alți producători este folosirea procedurilor actuale în avantajul lor”, afirmă Pannone.

În Coreea de Sud Tesla a fost amendată după ce KTFC, autoritatea de reglementare a concurenței de la Seul, a descoperit că producătorul de mașini electrice nu a avertizat clienții că temperaturile reduse pot reduce drastic autonomia.

KTCF a citat în decizia sa testările făcute de ministerul sud-coreean al mediului care au arătat că mașinile Tesla își pot pierde pe vreme rece 50,5% din autonomia promisă de companie. Autoritățile de la Seul au luat la țintă și alte afirmații înșelătoare făcute pe website-ul Tesla, obligând compania să admită că a indus în eroare consumatorii.

Elon Musk și doi directori locali au făcut acest lucru într-un comunicat remis pe 19 iunie, admițând că Tesla s-a angajat în „publicitate falsă/exagerată”.

FOTO: Jeppe Gustaffson / Alamy / Profimedia Images

Cum funcționa „Echipa de Diversiune” a Tesla

Cu toate acestea, anul trecut a fost unul de aur pentru Tesla, compania lui Musk livrând în 2022 în jur de 1,3 milioane de mașini, de aproape 13 ori mai multe comparativ cu doar 5 ani în urmă.

Iar pe măsură ce au crescut vânzările au crescut și cererile pentru programare la service. Perioada de așteptare a ajuns în unele cazuri până la o lună, potrivit unei surse din „Echipa de Diversiune” a Tesla.

Compania lui Elon Musk îi îndrumă pe șoferi să își programeze reviziile prin aplicația sa pentru telefon după ce Tesla a descoperit că multe dintre probleme pot fi rezolvate de echipe de service „virtual” ce pot diagnostica de la distanță.

Supervizorii Tesla le-au spus unora dintre membrii acestor echipe „virtuale” să îi descurajeze pe clienți să vină cu mașina la service de fiecare dată când este posibil. Acești angajați gestionau mai multe tipuri de plângeri, inclusiv cele legate de autonomie.

Însă vara trecută Tesla și-a creat „Echipa de Diversiune” pentru a se ocupa exclusiv de reclamațiile privind autonomia.

Sursele Reuters afirmă că atmosfera din cadrul biroului echipei ducea cu gândul la cea a unei campanii de telemarketing. Unul dintre supervizori cumpărase un metalofon, un xilofon cu clape metalice, pe care angajații îl loveau pentru a celebra anularea unei programări.

Angajații echipei făceau în mod normal un diagnostic de la distanță al mașinii clienților care au făcut programări și apoi îi sunau, fiind instruiți să le spună că estimările privind autonomia sunt doar orientative, nu o măsurătoare reală, și că bateriile se degradează în timp, ceea ce poate reduce autonomia.

„Echipa de Diversiune” oferea apoi clienților sfaturi privind creșterea autonomiei prin schimbarea stilului de șofat. Una dintre sursele Reuters afirmă că dacă diagnosticul de la distanță găsea orice altceva greșit cu mașina, ce nu avea legătură cu autonomia, angajații erau instruiți să nu îi informeze pe șoferi și să închidă cazurile.

Detalii șocante privind practicile producătorului de mașini electrice

Tesla și-a actualizat de asemenea și aplicația pentru telefon astfel încât orice client care avea o reclamație legată de autonomie să nu se mai poată programa să își ducă mașina la service, ci doar să solicite să fie contactat de către Tesla.

Odată cu această actualizare toate plângerile legate de autonomia mașinilor au fost transferate echipei din statul Nevada, care și-a deschis inițial biroul în Las Vegas dar apoi s-a mutat în Henderson, o suburbie din apropiere.

Sursele Reuters afirmă că „Echipa de Diversiune” a ajuns să gestioneze în curând până la 2.000 de cazuri pe săptămână, unele dintre acestea vizând plângeri multiple ale acelorași clienți care erau frustrați că nu pot face o programare să își ducă mașina la service.

Supervizorii se așteptau ca echipa să claseze 750 de cazuri pe săptămână. Pentru a reuși lucru, angajaților li s-a transmis să sune o singură dată clientul care a solicitat asistență și, dacă nu răspunde, să claseze cazul ca fiind „nereceptiv”.

În cazul în care clienții răspundeau, angajații erau sfătuiți să încerce să încheie apelul în maximul 5 minute.

Însă nici toate aceste șicane nu au funcționat din cauza numărului prea mare de reclamații.

Una dintre sursele Reuters afirmă că în cele din urmă, înspre sfârșitul anului trecut, managerii care voiau să claseze rapid cât mai multe cazuri le-au transmis angajaților „Echipei de Diversiune” să nu mai facă teste de diagnosticare de la distanță, ci doar să le spună șoferilor că au făcut asta.

„Li s-a spus la mii de clienți că nu este nimic în regulă cu mașina lor de către consilieri care nu au făcut niciodată un diagnostic”, afirmă sursa respectivă.

Agenția Reuters notează că nu a putut stabili cât timp a continuat această practică. O altă sursă a sa afirmă că reclamațiile legate de autonomie nu mai sunt gestionate de echipa din statul Nevada, ci de către o alta din Utah.

Reuters notează că nu a putut stabili nici de ce a fost făcută această modificare.

FOTO: Sergiomonti, Dreamstime.com

La drum cu o Tesla și apoi în service

Revenind la Alexandre Ponsin, bărbatul de la începutul poveștii, acesta a ajuns să se oprească de peste 10 ori pentru a-și reîncărca mașina Tesla Model 3 în timpul excursiei cu familia din Colorado către California.

Îngrijorat că ceva este serios în neregulă cu mașina, a sunat și a schimbat mesaje text prin aplicația Tesla cu mai mulți consilieri ai companiei, unul dintre ei făcându-i o programare peste două săptămâni la un service din orașul Santa Clara, dar sfătuindu-l totuși să ducă mașina la un centru de service imediat după ce ajunge în California.

La scurt timp după aceea Ponsin a primit un mesaj care îi spunea că diagnosticarea de la distanță a arătat că bateria mașinii sale este în stare bună. „Am dori să anulăm vizita dumneavoastră dacă nu aveți alte îngrijorări”, i s-a transmis acestuia.

„Bineînțeles că mai am îngrijorări. Am o autonomie de 240 de kilometri cu bateria plină!”, a răspuns Ponsin.

În ziua următoare a mai primit un mesaj text în care era rugat din nou să își anuleze programarea pentru service. „Îmi pare rău dar nu vreau să închid programarea fiindcă nu consider că îngrijorările mele au primit un răspuns”, a răspuns el din nou.

Fără să se lase descurajat, el a mers în cele din urmă la service-ul din Santa Clara fără programare. Un tehnician i-a spus că nu este nimic în neregulă cu mașina sa.

„A durat 10 minute”, spune Ponsin cu privire la „revizia” tehnică, adăugând că angajații Tesla „nici măcar nu s-au uitat fizic la mașină”.

După ce a făcut mai multe cercetări pe cont propriu cu privire la estimările de autonomie ale Tesla, a concluzionat și el că mașina sa nu are nimic. Problema, spune el, e că Tesla vinde gogoși.

Ponsin afirmă că producătorul de mașini electrice „ar trebui să fie mult mai explicit cu privire la variația autonomiei”, mai ales pe vreme rece. „Îmi iubesc Tesla. Dar mi-am temperat așteptările despre ce poate face în anumite condiții”, explică el.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri economice

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Publicat

pe

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o realizare majoră pentru orice antreprenor sau instituție publică. Totuși, dincolo de beneficiile evidente ale finanțării nerambursabile, managerii de proiect se confruntă frecvent cu un labirint birocratic complex. Una dintre cele mai stricte și obligatorii cerințe prevăzute în manualele de identitate vizuală și în contractele de finanțare este asigurarea vizibilității. Orice beneficiar trebuie să informeze publicul larg despre începerea, dar și despre finalizarea proiectului, prin intermediul unor comunicate de presă oficiale publicate în mass-media.

Provocarea administrativă și costurile ascunse

Deși pare o sarcină administrativă minoră la o primă vedere, respectarea acestei obligații poate deveni rapid o sursă de stres și de cheltuieli inutile. În mod tradițional, antreprenorii pierdeau timp prețios căutând publicații dispuse să preia rapid aceste anunțuri. Mai mult, majoritatea ziarelor și portalurilor de știri percep taxe semnificative pentru publicarea unor simple comunicate obligatorii, generând astfel costuri care afectează bugetul companiei. Pe lângă efortul financiar, procesul greoi de aprobare și obținerea unor dovezi de publicare clare (print screen-uri), care să fie validate fără probleme de auditorii europeni, complicau și mai mult pregătirea dosarului de rambursare.

Soluția digitală: AnuntulNational.ro

Pentru a elimina aceste bariere și a sprijini direct mediul de afaceri din România, a fost dezvoltată platforma AnuntulNational.ro. Aceasta reprezintă o soluție digitală modernă, concepută exclusiv pentru a simplifica la maximum acest proces birocratic. Misiunea platformei pleacă de la un principiu corect: transparența cerută de Uniunea Europeană nu ar trebui să devină niciodată o povară financiară sau administrativă pentru beneficiar. Astfel, portalul oferă un serviciu complet de Publicare anunturi fonduri europene gratuit, permițând managerilor de proiect să își îndeplinească obligațiile legale fără niciun cost ascuns, abonament sau taxă de publicare.

Eficiență, rapiditate și conformitate în 3 pași

Modul de funcționare al platformei este extrem de intuitiv și conceput pentru a economisi timp. În mai puțin de cinci minute, întregul proces este finalizat:

  • Pasul 1: Utilizatorul își creează un cont gratuit, selectează județul în care se implementează proiectul, adaugă titlul și încarcă documentul oficial (comunicatul de presă) în format PDF.
  • Pasul 2: Din momentul încărcării, anunțul devine public instantaneu. Nu există timpi de așteptare pentru aprobări manuale; sistemul asociază imediat un URL unic și o dată de publicare oficială.
  • Pasul 3: Cel mai mare avantaj pentru beneficiari este generarea automată a dovezilor de publicare în format PNG. Aceste documente atestă clar prezența online a anunțului și respectă la virgulă cerințele din manualele de identitate vizuală.

Având acces la un instrument dedicat pentru Publicitate gratuita proiecte fonduri europene, antreprenorii își pot redirecționa resursele financiare și energia acolo unde contează cu adevărat: în execuția și succesul afacerii lor.

Nu mai lăsa birocrația să îți încetinească proiectul. Alege varianta modernă, digitalizată și gratuită pentru a bifa cerințele de publicitate obligatorii. Creează-ți un cont chiar astăzi pe AnuntulNational.ro și generează dovezile necesare instant, 100% legal și fără bătăi de cap.

Citeste in continuare

Stiri economice

De la parteneriat la performanță: o nouă serie de lideri români pornește pe drumul spre excelență managerială

Publicat

pe

De

Primele patru zile intensive ale Excellence Management Program – EMP, coordonat de FNTM cu sprijinul RePatriot, au reunit la București o echipă formidabilă de experți în management din România și din străinătate.

O nouă serie de cursanți ai Excellence Management Program (EMP) și-a început călătoria de transformare, pentru ei și pentru organizațiile pe care le conduc. Primele patru zile de lucru intens, în format aplicat, alături de experți de top români și americani, au marcat debutul unui parcurs de nouă luni de construcție a performanței reale.

Programul este parte din Romanian Performance Excellence Program (RPEP), coordonat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), o organizație dedicată de trei decenii transferului de know-how occidental de management în societatea românească. Până acum RPEP  a generat 65 de lideri pregătiți care au impact direct în organizațiile lor, cu sprijinul RePatriot și al partenerilor americani, inspirat din principiile prestigiosului Malcolm Baldrige National Quality Award.

Dr. Steven Hoisington, fost judecător al Malcolm Baldrige National Quality Award și facilitator principal al programului, a subliniat potențialul pe care îl observă la liderii români:

„Am lucrat cu organizații din întreaga lume și pot spune cu convingere: România are oameni excepțional de capabili și o foame autentică de performanță. Ce lipsește uneori nu este talentul, ci sistemul. Tocmai asta oferă modelul Baldrige, un sistem dar nu un cadru prescriptiv rigid. Iar când oamenii potriviți întâlnesc sistemul potrivit, rezultatele nu întârzie.”

Prima sesiune față în față a fost găzduită de Atlantic Council România, un cadru potrivit pentru dialog și colaborare între organizații interesate de performanță și schimb de bune practici. „Atlantic Council România este locul în care astfel de inițiative pot prinde contur. Susținem proiecte care contribuie la dezvoltare și la schimbul de experiență între comunități profesionale diferite. Prin rolul său internațional, Atlantic Council facilitează dialogul și cooperarea între lideri, instituții și organizații din spațiul euro-atlantic, contribuind la construirea unor parteneriate solide și durabile”, a declarat Alex Șerban, Director al Atlantic Council România.

Competiția Romania Performance Excellence Program 2026 este deschisă

FNTM și RePatriot anunță lansarea competiției anuale RPEP 2026. Sunt invitate să aplice organizații din toate sectoarele, companii private, universități, instituții de sănătate, agenții guvernamentale și ONG-uri, indiferent de dimensiune sau stadiu de dezvoltare.

Criteriile Baldrige funcționează ca un instrument de diagnosticare cu impact ridicat și costuri reduse: prin documentarea răspunsurilor și feedback-ul evaluatorilor externi, organizațiile identifică ce funcționează, ce trebuie îmbunătățit și cum pot atinge standarde de clasă mondială. Termenul pentru notificarea intenției de participare: 15 mai 2026 Contact: baldrige@fntm.ro

În luna septembrie va începe studiul noua cohortă ce va fi admisă în programul de tip executive management de nouă luni 2026-2027, coordonat de FNTM.

Programul poartă și o încărcătură simbolică profundă, evocată de Marius Bostan, coordonator al inițiativei, expert în management și antreprenor în serie: „Joseph Juran s-a născut la Brăila și a plecat în America cu visul de a face lucrurile mai bine. A ajuns să fie numit părintele calității în management, omul care a convins lumea că excelența nu este un accident, ci un sistem. Trilogia sa despre planificare, control și îmbunătățire, a schimbat modul în care organizațiile gândesc performanța. De câțiva ani îl aducem mai des acasă. Nu ca un gest simbolic, ci ca o obligație față de ce poate deveni România: o țară unde organizațiile sunt conduse cu aceeași rigoare și ambiție pe care Juran a dus-o în lume. România nu are nevoie de scuze ci are are nevoie de sisteme bune și de oameni care știu să le folosească.”

De la potențial la performanță, acesta este drumul pe care îl construiește programul împreună cu sprijinul Biroului Baldrige din cadrul Departamentului de Comerț al SUA, al Fundației Baldrige, cu sprijinul fostului Ambasador American Adrian Zuckerman, Președinte al Alianța, cu experții voluntari din FNTM, Romanian Business Leaders – Repatriot și cu fiecare lider care alege să intre în acest program.

Reprezentanți ai programului românesc vor participa în acest an la Conferința Quest a Fundației Baldrige de la sfârșitul lunii martie din Baltimore, SUA.

Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM este de peste trei decenii o punte de transfer a celor mai bune practici de management occidental în România. FNTM construiește generație după generație manageri capabili să ducă organizațiile românești la un nivel de management performant.

Atlantic Council este un think tank internațional fondat în 1961, cu sediul la Washington, D.C., care promovează cooperarea transatlantică și soluții de politică publică pentru provocări globale. Organizația reunește lideri din guverne, mediul de afaceri și mediul academic pentru dialog și analiză pe teme de securitate, economie, energie și tehnologie. Începând din 2025, Atlantic Council are și un birou permanent la București, care consolidează prezența organizației în regiune și sprijină inițiativele dedicate cooperării euro-atlantice

Mai multe informații: baldrige@fntm.ro

Citeste in continuare

Stiri economice

Investițiile și adaptarea companiilor devin factori cheie într-o economie în schimbare

Publicat

pe

De

Economia globală trece printr-o perioadă de transformări accelerate, iar companiile sunt nevoite să își regândească strategiile pentru a rămâne competitive. Evoluțiile tehnologice, schimbările în comportamentul consumatorilor și incertitudinile economice creează un mediu în care investițiile și capacitatea de adaptare devin esențiale pentru succesul pe termen lung. În acest context, firmele care reușesc să anticipeze schimbările și să răspundă rapid la noile condiții de piață au șanse mai mari să își mențină poziția și să își extindă activitatea.

Într-o economie aflată într-o continuă evoluție, companiile nu mai pot conta doar pe modele tradiționale de afaceri. Strategiile trebuie ajustate constant, iar investițiile în tehnologie, inovare și dezvoltarea resurselor umane devin elemente decisive pentru creșterea economică.

Transformările economiei globale

Economia mondială este influențată de numeroși factori care schimbă modul în care funcționează piețele. Printre cele mai importante se numără digitalizarea, tranziția energetică, schimbările demografice și nivelul ridicat al datoriilor publice și private. Aceste transformări determină apariția unor noi modele economice și obligă companiile să își regândească strategiile de dezvoltare.

În plus, creșterea economică globală este estimată să rămână moderată în următorii ani, ceea ce înseamnă că firmele trebuie să fie mai eficiente și mai inovatoare pentru a rămâne competitive.

În acest context, investițiile strategice și capacitatea de adaptare devin instrumente esențiale pentru menținerea stabilității și pentru identificarea unor noi oportunități de dezvoltare.

Rolul investițiilor în dezvoltarea companiilor

Investițiile reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care companiile își pot consolida poziția pe piață. Fie că este vorba despre extinderea capacităților de producție, modernizarea echipamentelor sau dezvoltarea unor produse noi, investițiile pot contribui la creșterea competitivității.

În multe industrii, companiile investesc tot mai mult în tehnologii digitale și în automatizarea proceselor. Aceste investiții pot reduce costurile operaționale și pot crește eficiența, permițând firmelor să reacționeze mai rapid la cerințele pieței.

De asemenea, investițiile în cercetare și dezvoltare pot conduce la apariția unor produse inovatoare sau la îmbunătățirea serviciilor existente. Într-un mediu economic competitiv, inovația devine un factor important pentru diferențierea companiilor.

Adaptarea la schimbările pieței

Pe lângă investiții, adaptarea rapidă la schimbările pieței este esențială pentru succesul unei afaceri. Adaptabilitatea presupune capacitatea unei organizații de a modifica strategiile, procesele și structura internă pentru a răspunde noilor condiții economice.

Companiile care reușesc să identifice rapid schimbările din mediul economic pot profita de oportunități înaintea competitorilor. În același timp, adaptarea eficientă poate reduce riscurile asociate cu fluctuațiile pieței sau cu schimbările legislative.

Un exemplu frecvent este tranziția către comerțul digital. Multe companii care activau exclusiv în mediul fizic au fost nevoite să își extindă prezența online pentru a răspunde cererii consumatorilor.

Tehnologia ca motor al transformării

Tehnologia joacă un rol central în transformarea mediului de afaceri. Automatizarea, analiza datelor și inteligența artificială oferă companiilor instrumente noi pentru a îmbunătăți procesele interne și pentru a înțelege mai bine comportamentul consumatorilor.

Utilizarea tehnologiilor moderne permite firmelor să optimizeze lanțurile de aprovizionare, să reducă timpul de producție și să îmbunătățească experiența clienților. În același timp, digitalizarea creează oportunități pentru apariția unor modele de afaceri complet noi.

Companiile care adoptă rapid aceste tehnologii pot obține un avantaj competitiv important. În schimb, organizațiile care întârzie să se adapteze pot pierde teren într-o piață tot mai dinamică.

Importanța leadershipului și a culturii organizaționale

Succesul procesului de adaptare depinde în mare măsură de modul în care este condusă organizația. Liderii care înțeleg tendințele economice și care pot lua decizii strategice rapide contribuie la menținerea stabilității în perioadele de schimbare.

În același timp, cultura organizațională are un rol important în modul în care companiile răspund la provocări. O organizație care încurajează inovarea și învățarea continuă poate reacționa mai eficient la schimbările pieței.

Angajații care sunt implicați în procesul de dezvoltare și care au acces la programe de formare profesională pot contribui la crearea unor soluții inovatoare și la îmbunătățirea performanței organizației.

Globalizarea și competiția economică

Globalizarea a intensificat competiția între companii. Firmele nu mai concurează doar cu organizații locale, ci și cu companii din alte regiuni ale lumii. Această competiție globală determină companiile să investească mai mult în eficiență și inovare.

În același timp, globalizarea creează oportunități pentru extinderea pe piețe noi. Companiile care reușesc să își adapteze produsele și serviciile la cerințele diferitelor regiuni pot beneficia de oportunități importante de creștere.

Cu toate acestea, extinderea internațională implică și provocări, precum diferențele culturale, reglementările locale sau fluctuațiile economice.

Importanța informațiilor economice

Într-o economie complexă și dinamică, accesul la informații economice devine esențial pentru luarea deciziilor strategice. Analizele pieței, studiile economice și monitorizarea tendințelor pot oferi companiilor o imagine mai clară asupra mediului în care operează.

Antreprenorii și managerii care urmăresc constant evoluțiile economice pot identifica mai ușor oportunitățile și pot evita riscurile asociate schimbărilor de pe piață. Pentru cei interesați de evoluțiile economice, sociale și politice, pot fi utile și sursele de informare cu știri actualizate, unde sunt analizate frecvent schimbările care influențează mediul de afaceri.

Accesul la informații relevante contribuie la luarea unor decizii mai bine fundamentate și la dezvoltarea unor strategii eficiente.

Un mediu economic în continuă evoluție

Economia modernă este caracterizată de schimbări constante și de o competiție tot mai intensă. În acest context, investițiile și adaptarea rapidă devin elemente esențiale pentru succesul companiilor.

Firmele care reușesc să investească în tehnologii moderne, să dezvolte produse inovatoare și să răspundă rapid la schimbările pieței pot transforma provocările economice în oportunități de dezvoltare. În același timp, leadershipul eficient, cultura organizațională orientată spre inovare și accesul la informații relevante pot contribui la consolidarea poziției unei companii pe piață.

Pe termen lung, capacitatea de a se adapta la un mediu economic în continuă schimbare va continua să fie unul dintre factorii decisivi care separă companiile de succes de cele care întâmpină dificultăți în menținerea competitivității.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE