Connect with us

Stiri economice

Ideea unei monede comune a BRICS este „aproape jenantă”, spune economistul care a inventat termenul

Publicat

pe

Baronul Jim O’Neill, fostul economist al băncii de investiții Goldman Sachs care a inventat termenul „BRICS” în urmă cu mai bine de două decenii, a ridiculizat ideea creării unei monede comune a celor 5 economii emergente, relatează Markets Insider.

Baronul Jim O’NeillFoto: James Manning / PA Images / Profimedia

O’Neill, care a folosit pentru prima oară termenul de BRICS în 2001 într-o lucrare de cercetare, spune că o astfel de idee vehiculată cu scopul de a evita folosirea dolarului în schimburile comerciale este „pur și simplu ridicolă”.

„Vor crea o bancă centrală a BRICS? Cum ar funcționa asta? Este aproape jenant”, a declarat el într-un interviu acordat jurnaliștilor de la The Financial Times cu o săptămână înainte de următorul summit al BRICS, organizație informală din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud.

Summitul de anul acesta a atras atenția după ce în luna martie Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin, Africa de Sud fiind nevoită să îl rețină pe liderul de la Kremlin dacă acesta pășește pe teritoriul său, fiind o țară membră a instituției.

După luni de speculații în acest sens, Kremlinul a anunțat oficial pe 19 iulie că Putin nu va merge la summitul BRICS ce anul acesta este găzduit de orașul sud-african Johannesburg, Rusia urmând să fie reprezentată în schimb de ministrul său de externe, Serghei Lavrov. Putin va interveni însă și el prin videoconferință.

Discuții despre o monedă BRICS la summitul din Africa de Sud?

La summitul de anul acesta vor fi discutate cererile mai multor țări de a fi primite în organizație, unele surse afirmând că în spatele ușilor închise va fi dezbătută și posibilitatea adoptării unei monede comune. Africa de Sud, în calitate de țară gazdă, a respins aceste speculații.

Ideea a fost susținută în public însă de către președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva.

„De ce nu ne putem face comerțul susținut de moneda noastră? Cine a decis că este dolarul? Trebuie să avem o monedă care să transforme țările într-o situație ceva mai liniştită, pentru că astăzi o țară trebuie să alerge după dolar pentru a exporta”, a declarat el în luna aprilie la ceremonia de învestire a economistei și fostei politiciene braziliene Dilma Rousseff la Noua Bancă de Dezvoltare, denumită anterior „Banca BRICS”.

Aceasta este o instituție de creditare fondată de statele membre ale BRICS pentru a juca un rol asemănător cu cel al Fondului Monetar Internațional.

Lula a adăugat, printre altele că „este greu, pentru că sunt oameni rău obișnuiți”, dar este necesar, de asemenea, să nu fie grăbită schimbarea și a invocat „răbdarea” Chinei.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

ȘEFUL ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI LE DĂ CEA MAI PROASTĂ VESTE BUCUREȘTENILOR: ”LA IARNĂ, NE VOM ÎNCĂLZI DIN MILA DOMNULUI!” NICUȘOR DAN, ACUZAT CĂ A LĂSAT ÎN URMĂ UN DEZASTRU

Publicat

pe

Capitala ar putea intra în colaps energetic la iarnă. Sunt acuzații extrem de grave la adresa lui Nicușor Dan, după 5 ani de mandat ca primar al Capitalei, timp în care sistemul de termoficare nu ar fi fost modernizat, iar țevile ar putea ceda în orice moment. Bucureștenii riscă să rămână în această iarnă fără căldură în locuințe, a declarat în exclusivitate, la Realitatea Plus, Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România și fost director al RADET, în prezent Termoenergetica.

Radu Opaina trage un semnal de alarmă dur privind starea sistemului de termoficare din București și marile orașe ale țării. Într-o declarație recentă, acesta a criticat lipsa de acțiune a autorităților locale și centrale, subliniind că „practic nu s-a făcut aproape nimic din ceea ce trebuia să se facă, astfel încât oamenii să nu mai aibă probleme cu apa caldă și căldura.”

Opaina: „Se va trăi la bloc din noroc, din mila Domnului”

Potrivit lui  Opiana, vara anului 2025 a adus un număr record de blocuri fără apă caldă în București, mai multe decât în anii precedenți. „Situația este dezastruoasă, se va trăi la bloc din noroc, din mila Domnului, să fie o iarnă blândă și să nu crape țevile în jurul blocului. Suntem la mila și la mâna politicului să primim căldură — este incredibil pentru anul 2025, dar adevărat.”

Președintele asociațiilor de localtari acuză sistemul politic care a gestionat administrațiile locale de incompetență și lipsă de viziune. „Dacă ne uităm peste tot în marile orașe, sistemele de termoficare ar trebui să fie noi: banii s-au cheltuit, dar apă caldă și căldură ioc. Am ajuns, cum se spune la români, să primim ceva și prost, și scump.”

Facturi în creștere, fără justificare

În plus, expertul atrage atenția asupra creșterii nejustificate a facturilor: „Facturile cresc fără justificare economică și reală, în funcție de consum, pentru că totul a fost lăsat la voia întâmplării, iar populația, ajunsă în al doisprezecelea ceas, nu prea are ce să facă.”

 

Citeste in continuare

Evenimente

Bolojan ar vrea listarea pe bursă a CEC și Aeroporturi București

Publicat

pe

Premierul Ilie Bolojan a vorbit vineri despre o posibilă listare pe bursă a unor pachete minoritare ale unor companii de stat precum CEC sau Compania Națională Aeroporturi București.

“Un element important este cel al piețelor financiare și e nevoie să mobilizăm resurse pe piețele financiare din România.

Avem rezerve importante care pot fi valorificate dacă vom lista la bursă pachete minoritare ale unor companii publice care și astăzi sunt listate, fără să ne pierdem controlul asupra acestor companii sau să listăm la bursă companii care astăzi nu sunt listate, CEC-ul, de exemplu, Aeroportul Otopeni”, a declarat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă organizată la 100 de zile de la preluarea guvernării.

Șeful Executivului a explicat că o astfel de listare oferă “o mai bună gestionare a acestor companii, vom revigora bursa, vom folosi mai bine banii pe care îi avem în fondurile de pensii, vom îmbunătăți transparența acestor companii și, cu siguranță, având și un acționar privat, vor fi mai bine administrate, vom avea servicii mai bune și profituri mai bune”.

“E o zonă pe care n-am exploatat-o suficient și trebuie să o declanșăm în perioada imediat următoare”, a adăugat Ilie Bolojan. 

Citeste in continuare

Evenimente

CSA STEAUA, ÎNTRE REFORMĂ PROMISĂ ȘI DEZASTRU PERPETUAT: COLONELUL DANILOF, NOUL EXECUTANT AL MApN

Publicat

pe

Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a anunțat numirea colonelului Eduard Danilof la conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua pentru următoarele șase luni, cu misiunea de a aduce „reorganizare, reformă și rezultate”. În realitate, asistăm la încă o rotire de cadre militare, o numire provizorie menită să mascheze haosul instituțional și prăbușirea unuia dintre cele mai importante branduri sportive ale României.

O numire de avarie

 

Danilof nu este un nume nou în peisajul militar, dar este complet lipsit de experiență managerială în sportul de performanță. Cariera sa în artilerie, misiunile din Irak și Afganistan sau administrarea stadionului din Ghencea nu îl califică automat pentru a salva un club intrat de ani de zile în criză. Numirea lui este mai degrabă o improvizație, o soluție temporară dictată de Ministerul Apărării, nu rezultatul unui plan coerent de dezvoltare sportivă.

 

CSA Steaua, un colos cu picioare de lut

 

De ani de zile, clubul militar este prins între nostalgii și scandaluri:

 

•Secția de fotbal a fost transformată într-un teatru al absurdităților juridice și sportive. Echipa joacă în ligile inferioare, incapabilă să promoveze, blocată între FCSB și CSA, în timp ce resurse uriașe sunt cheltuite din bani publici.

•Management defectuos — CSA funcționează ca o cazarmă birocratică, cu directori și șefi de secție mai preocupați de funcții decât de performanță.

•Cheltuieli nesustenabile — clubul consumă anual zeci de milioane din bugetul Ministerului Apărării, fără transparență și fără rezultate care să justifice investiția.

 

Moșteanu, ministrul promisiunilor goale

 

Declarația ministrului Apărării, conform căreia „obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate”, sună a refren uzat. Toți predecesorii săi au rostit aceleași vorbe, iar CSA Steaua continuă să fie un exemplu de ineficiență, politizare și impostură administrativă.

 

În loc să aducă profesioniști din sport, oameni capabili să reconstruiască brandul Steaua, Ministerul trimite colonei care execută ordine și semnează hârtii.

 

Șase luni pentru ce?

 

Mandatul limitat la șase luni este o dovadă de nesiguranță și de lipsă de viziune. Nimeni nu poate reconstrui un club cu zeci de secții sportive, mii de sportivi și o infrastructură complexă într-un asemenea interval. În realitate, colonelul Danilof va gestiona doar „curățenia de imagine” până la următoarea decizie politică.

 

Brandul Steaua, sacrificat pe altarul politic

 

CSA Steaua nu este un club oarecare. Este simbolul unei istorii glorioase: campioana Europei la fotbal în 1986, pepinieră pentru sute de sportivi olimpici și mondiali. În mâinile MApN, această moștenire a fost redusă la o instituție parazitară, scuturată periodic de scandaluri și schimbări de conducere improvizate.

 

Noul comandant nu este decât încă un executant militar aruncat în mijlocul unei bătălii pentru care nu are armele potrivite. În timp ce rivalii din sportul românesc caută sponsori, performanță și modernizare, CSA rămâne captiv în mentalitatea de garnizoană.

 

Verdict: încă un episod de faliment administrativ

 

Numirea lui Eduard Danilof este simptomul unei boli cronice: incapacitatea statului român de a gestiona un brand sportiv național. Reformă? Nici vorbă. Reorganizare? Doar pe hârtie. Rezultate? Cel mult în rapoartele cosmetizate pentru ministru.

 

CSA Steaua are nevoie de un manager profesionist, nu de un colonel cu carnet militar. Altfel, clubul va continua să fie un sac fără fund pentru bugetul public și o rușine pentru memoria sportului românesc.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE