Stiri economice
De ce sunt mărite reactoarele nucleare, de mici dimensiuni, de la Doicești / Americanii de la NuScale Power spun că o creștere de putere nu va avea niciun impact asupra securității

Proiectul inovator al reactorelor mici modulare (SMR), care vor fi amplasate la Doicești, în județul Dâmbovița, urmează a fi actualizat, în sensul că puterea unui modul va fi de 77 MW față de 50 MW cât au fost certificate inițial. Americanii de la NuScale Power susțin, într-un răspuns transmis la solicitarea HotNews.ro, că majorarea producției de energie a SMR-ului la 77 MW, pe modul, va îmbunătăți aspectele economice ale proiectului. Altfel spus, o capacitate mai mare de producție înseamnă economii de cost și rentabilitate crescută.

Prototip centrală cu reactoare modulare mici (Small Modular Reactor – SMR)Foto: Rolls-Royce SMR/Cover Images/INS / INSTAR Images / Profimedia
Context, pe scurt:
- România, prin intermediul companiei de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas (parte a grupului E-Infra), este prima țară din Europa și a doua din lume, după Statele Unite, care implementează tehnologia SMR a NuScale, cu o centrală cu 6 module și o capacitate instalată de 462 MW (77 MW/modul).
- Centrala ar urma să fie pusă în funcțiune la finalul acestui deceniu.
- În prezent, RoPower și NuScale realizează prima fază a studiului de proiectare și inginerie (FEED), care constă într-o serie de activități și studii de inginerie și proiectare, analize tehnice ale amplasamentului, activități de licențiere și autorizare, estimarea calendarului și a costurilor.
- Costurile pentru proiectul din România și calendarul detaliat pentru proiectul din România vor fi stabilite în urma finalizării studiului FEED faza 1.
- Pe 27 iunie 2022, in cadrul summitului G7, președintele SUA, Joe Biden, a anunțat alocarea unui grant în valoare de 14 milioane de dolari pentru studiul preliminar de inginerie și proiectare (FEED) din România.
- Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a aprobat, în august, documentul Bază de Autorizare (Licensing Basis Document – LBD) pentru centrala NuScale. Acesta stabilește cerințele de autorizare, documentele de reglementare, codurile și standardele aplicabile, atât naționale, cât și internaționale, precum și caracteristicile proiectului.
- Vezi întregul context al proiectului SMR
NuScale: Actualizările de putere sunt destul de frecvente în cazul flotei nucleare în funcțiune din SUA
Tehnologia NuScale SMRs este în prezent singura tehnologie SMR aprobată de Comisia de Reglementare Nucleară a SUA (NRC), spune NuScale în răspunsul către HotNews.ro. Potrivit acestuia, raportul final de evaluare a securității și de aprobare a proiectului a fost emis la data de 28 august 2020. Ulterior, pe 29 iulie 2022, NRC a aprobat utilizarea proiectului tehnologiei NuScale pe teritoriul SUA și a început procesul de emitere a certificatului care s-a finalizat la 19 ianuarie 2023 prin înregistrarea în Registrul Federal al SUA și este aplicabil începând cu 30 de zile după înregistrare, deci începând cu 21.02.2023.
În cadrul procesului de validare și aprobare menționat mai sus, s-a utilizat proiectul reactoarelor de 50 MWe, într-o configurație de centrala cu 12 module. În 2022, NuScale a depus la NRC o nouă cerere de aprobare a designului standard (Standard Design Approval) pentru proiectul actualizat, centrala in configuratie de 6 module, fiecare cu o putere de 77 MWe.
Proiectul actualizat rămâne în mare parte neschimbat față de proiectul certificat de 50 MWe, pastrand inclusiv aspectele fundamentale de securitate și caracteristicile de securitate nucleara total pasivă aprobate de NRC în 2020, susține NuScale.
Actualizările de putere sunt destul de frecvente în cazul flotei nucleare în funcțiune din SUA. Conform Comisiei de Reglementare Nucleară a SUA (NRC), „companiile de utilități au folosit creșterile de putere încă din anii 1970 ca o modalitate de a genera mai multă energie electrică din centralele lor nucleare. Începând cu ianuarie 2022, NRC a aprobat 171 de creșteri de putere, ceea ce a dus la un câștig de aproximativ 24.089 MWt (megawați termici) sau 8.030 MWe (megawați electrici)”.
NuScale: Sunt așteptate economii de cost în urma creșterii puterii
Creșterea puterii nu va avea niciun impact asupra securității nucleare a design-ului SMR al NuScale și nici nu va întârzia calendarul programului, care prevede livrarea de module SMR atât pentru proiectul din SUA, cât și pentru cel din România, în vederea implementării centralelor electrice până la sfârșitul acestui deceniu, afirmă NuScale. În plus, sunt așteptate economii de cost pentru proiecte în urma actualizării design-ului.
NuScale spune că modulul său de putere de 50 MW ar putea genera o putere suplimentară mai mare pe modul, pentru un total de 77 MWe pe modul (brut), ceea ce înseamnă aproximativ 462 MWe pentru o centrală cu 6 module.
Analiza de inginerie efectuată de NuScale arată că majorarea producției de energie a SMR-ului său la 77 MWe pe modul va îmbunătăți aspectele economice ale proiectului, fără a necesita modificări importante ale proiectului tehnic.
De asemenea, costul total al proiectului din România se estimează că va fi mai mic decât cel al proiectului din SUA, luând în considerare costurile forței de muncă din România.
NuScale spune că cere aprobarea unui nou design, nu reacreditarea tehnologiei
Nici tehnologia, nici proiectul nu fac obiectul reacreditării. Termenele „reacreditare sau reaprobare” nu sunt corecte în acest context, susține NuScale. Acesta a depus la NRC (Comisia de Reglementare Nucleară a SUA) o nouă cerere de aprobare a designului standard (Standard Design Approval) pentru proiectul actualizat, centrala in configuratie de 6 module, fiecare cu o putere de 77 MWe.
Aprobările deja primite nu sunt supuse pentru reaprobare, afirmă NuScale. Proiectul actualizat rămâne în mare parte neschimbat față de proiectul certificat de 50 MWe, pastrand inclusiv aspectele fundamentale de securitate și caracteristicile de securitate nucleara total pasivă aprobate de NRC în 2020.
„Nu ne așteptam ca proiectul actualizat (mentionam încă o dată, termenul reacreditare nu este corect în acest context) să întârzie niciunul dintre cele două proiecte SMR – din SUA sau din România”, arată americanii de la NuScale în răspunsul către HotNews.ro.
Prima centrală NuScale va funcționa în apropiere de Idaho Falls, SUA
Ambele proiecte SMR – atât cel din SUA, cât și cel din România – sunt în curs de dezvoltare.
Proiectul Carbon Free Power Project (CFPP) va fi prima centrală SMR NuScale Power si va începe să funcționeze în Statele Unite, în apropiere de Idaho Falls, Idaho. Centrala SMR va implementa șase module de 77 MWe pentru a genera 462 MWe de energie electrică fără emisii de carbon.
Pentru proiectul CFPP, care este mai avansat decât proiectul SMR din România, NuScale a plasat deja comanda pentru materialele de lungă durată esențiale pentru a începe fabricarea primelor module NuScale Power cu Doosan Enerbility. Acestea sunt programate să intre în funcțiune comercială la proiectul de energie fără emisii de dioxid de carbon al Utah Associated Municipal Power Systems încă din 2029. În plus, NuScale și Doosan s-au aliniat pentru a fabrica module suplimentare pentru viitoarele proiecte de centrale electrice VOYGR™ SMR NuScale VOYGR™ cu date de livrare similare.
Citește și:
Evenimente
CSA STEAUA, ÎNTRE REFORMĂ PROMISĂ ȘI DEZASTRU PERPETUAT: COLONELUL DANILOF, NOUL EXECUTANT AL MApN
Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a anunțat numirea colonelului Eduard Danilof la conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua pentru următoarele șase luni, cu misiunea de a aduce „reorganizare, reformă și rezultate”. În realitate, asistăm la încă o rotire de cadre militare, o numire provizorie menită să mascheze haosul instituțional și prăbușirea unuia dintre cele mai importante branduri sportive ale României.
O numire de avarie
Danilof nu este un nume nou în peisajul militar, dar este complet lipsit de experiență managerială în sportul de performanță. Cariera sa în artilerie, misiunile din Irak și Afganistan sau administrarea stadionului din Ghencea nu îl califică automat pentru a salva un club intrat de ani de zile în criză. Numirea lui este mai degrabă o improvizație, o soluție temporară dictată de Ministerul Apărării, nu rezultatul unui plan coerent de dezvoltare sportivă.
CSA Steaua, un colos cu picioare de lut
De ani de zile, clubul militar este prins între nostalgii și scandaluri:
•Secția de fotbal a fost transformată într-un teatru al absurdităților juridice și sportive. Echipa joacă în ligile inferioare, incapabilă să promoveze, blocată între FCSB și CSA, în timp ce resurse uriașe sunt cheltuite din bani publici.
•Management defectuos — CSA funcționează ca o cazarmă birocratică, cu directori și șefi de secție mai preocupați de funcții decât de performanță.
•Cheltuieli nesustenabile — clubul consumă anual zeci de milioane din bugetul Ministerului Apărării, fără transparență și fără rezultate care să justifice investiția.
Moșteanu, ministrul promisiunilor goale
Declarația ministrului Apărării, conform căreia „obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate”, sună a refren uzat. Toți predecesorii săi au rostit aceleași vorbe, iar CSA Steaua continuă să fie un exemplu de ineficiență, politizare și impostură administrativă.
În loc să aducă profesioniști din sport, oameni capabili să reconstruiască brandul Steaua, Ministerul trimite colonei care execută ordine și semnează hârtii.
Șase luni pentru ce?
Mandatul limitat la șase luni este o dovadă de nesiguranță și de lipsă de viziune. Nimeni nu poate reconstrui un club cu zeci de secții sportive, mii de sportivi și o infrastructură complexă într-un asemenea interval. În realitate, colonelul Danilof va gestiona doar „curățenia de imagine” până la următoarea decizie politică.
Brandul Steaua, sacrificat pe altarul politic
CSA Steaua nu este un club oarecare. Este simbolul unei istorii glorioase: campioana Europei la fotbal în 1986, pepinieră pentru sute de sportivi olimpici și mondiali. În mâinile MApN, această moștenire a fost redusă la o instituție parazitară, scuturată periodic de scandaluri și schimbări de conducere improvizate.
Noul comandant nu este decât încă un executant militar aruncat în mijlocul unei bătălii pentru care nu are armele potrivite. În timp ce rivalii din sportul românesc caută sponsori, performanță și modernizare, CSA rămâne captiv în mentalitatea de garnizoană.
Verdict: încă un episod de faliment administrativ
Numirea lui Eduard Danilof este simptomul unei boli cronice: incapacitatea statului român de a gestiona un brand sportiv național. Reformă? Nici vorbă. Reorganizare? Doar pe hârtie. Rezultate? Cel mult în rapoartele cosmetizate pentru ministru.
CSA Steaua are nevoie de un manager profesionist, nu de un colonel cu carnet militar. Altfel, clubul va continua să fie un sac fără fund pentru bugetul public și o rușine pentru memoria sportului românesc.
Evenimente
ANCA ALEXANDRESCU, DEZVĂLUIRI DESPRE TONOMATUL SISTEMULUI, DAN ANDRONIC: ”ACȚIONEAZĂ LA COMANDĂ, ÎN FUNCȚIE DE CINE PLĂTEȘTE MAI BINE”
Televiziunea poporului este ținta oamenilor sistemului. Statul Paralel continuă să pună tunurile pe noi pentru că spunem adevărul, iar unul dintre exponenții sistemului este Dan Andronic, jurnalistul care se răzgândește de la o zi la alta, în funcție de cine cotizează mai mult. Ce atac mârșav a plănuit Andronic ne spune Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”.
„Asta face de mulți ani de zile, în funcție de cine plătește mai bine, pentru că personajul despre care vorbim este un jurnalist condamnat penal cu suspendare într-un dosar de corupție și numele lui a apărut și în alte dosare de corupție.
Este persoanjul care a luat bani de la Sorin Ovidiu Vântu, de la Elena Udrea, de la multe alte personaje de-a lungul celor 35 de ani, a fost sluga lui Traian Băsescu, sluga lui Coldea și a lui Kovesi, și aș putea să continui. Este personajul care a stat în sufrageria lui Gabriel Oprea, face exact ce știe mai bine. Domnul acesta despre care veți vorbi diseară pe larg l-a atacat mârșav pe Călin Georgescu toată campania electorală, chiar l-a persiflat de nenumărate ori pe Robert Turcescu pentru că avea cu totul altă opinie decât el. A jucat în barca lui Victor Ponta și a fugarului Sebastian Ghiță, proprietarul celeilalte televiziuni care constant și-a bătut joc de Călin Georgescu și de Cristela Georgescu, joacă într-o piesă pe care i-o pune în scenă statul paralel.
Este un personaj care a alergat toată viața după bani, eu nu voi face niciun fel de comentarii personale, deși acest personaj a făcut comentarii despre mine atât pe TikTok cât și la RomaniaTV, și bineînțeles că CNA nu a sancționat, cum nu sancționează nici acum, modul josnic, jalnic cum vorbește și cum se raportează atât la jurnaliști cât și la Călin Georgescu. Este un personaj care acționează la comandă. Dacă ieri spunea despre Călin Georgescu, l-a făcut în fel și chip pentru că a folosit un termen, spune el, autosuficient, și că este analfabet și că nu știe despre ce este vorba, după ce telespectatorii i-au demostrat că domnul Călin Georgescu a vorbit extrem de corect în termeni economici iar domnul acesta a vorbit pe lângă subiect, neștiind despre ce este vorba, iată că s-a întors la 180 de grade și îl reevaluează pe Călin Georgescu dar ne atacă pe noi. Nu vreau să spun mai multe despre el, am o vorbă: „Dumnezeu plătește pe lumea asta absolut tot”, și sunt convinsă că așa se va întâmpla pentru astfel de personaje care nu au Dumnezeu”, a spus Anca Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea Plus.
Evenimente
Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent
Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.
”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.
”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.
Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.
-
Evenimenteacum 2 zile
ANOFM: 92 DE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, LA NIVEL NAŢIONAL ÎN LUNA OCTOMBRIE
-
Evenimenteacum 2 zile
CFR CĂLĂTORI: ACHIZIŢIONAREA BILETELOR CU REZERVARE DE LOC VA FI ÎNTRERUPTĂ TEMPORAR MIERCURI SPRE JOI NOAPTEA
-
Evenimenteacum 2 zile
Austeritatea lui Bolojan se simte pe piața muncii. Tot mai mulți români trecuți de 45 de ani își caută un job – ANALIZĂ
-
Evenimenteacum 2 zile
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST
-
Evenimenteacum o zi
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
-
Evenimenteacum o zi
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
-
Uncategorizedacum 12 ore
SGS – Încredere, muncă în echipă și performanță, având ca angajament comun sustenabilitatea
-
Uncategorizedacum 8 ore
Sănătatea mintală este afectată negativ de digitalizare, arată studiile. Un zâmbet real este cheia către reconectare