Connect with us

Stiri economice

Șomajul rămâne scăzut, la 5,4%. De ce asta e o veste bună, dar și una proastă

Publicat

pe

​Luni, Institutul Național de Statistică a transmis datele privind șomajul (după metodologia Biroului Internațional al Muncii) din luna august. Avem aproape 450.000 de șomeri, ceea ce corespunde unei rate a șomajului de 5,4%, mai mică cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna iulie 2023.

Șomajul de lungă durată (ponderea şomerilor aflaţi în şomaj de 12 luni şi peste în populaţia activă) ii afecteaza pe cei cu educatie precaraFoto: Roman Lacheev / Alamy / Alamy / Profimedia

Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă.

Rata șomajului la bărbați a fost ușor mai mare (cu 1,0 puncte procentuale) decât la femei. Iar șomajul în cazul tinerilor rămâne foarte ridicat- peste 20%

De ce este asta o veste bună dar și una proastă

Teoria economică spune că, de obicei, rata inflației crește pe măsură ce șomajul scade. Spun de obicei, pentru că există și perioade (cele de stagflație) în care cresc și inflația și șomajul. Dar, regula e ca relația dintre cei doi indicatori să fie inversă.

Când unul din cei doi indicatori crește, celălalt scade. Iar BNR și Guvernul iau măsuri pentru a împiedica economia să se supraîncălzească sau dimpotrivă, să încetinească prea tare.

În România, BNR și Guvernul dau din pedale în contratimp. Când Guvernul mărește salariile și pensiile fie că economia permite sau nu, ori când suprataxează industrii care vor include taxele în prețuri și tot populația va achita costurile, pericolul creșterii inflației se conturează tot mai consistent. Adică fix ceea ce nu vrea Isărescu.

BNR va avea joi (5 octombrie) o ședință a CA pe probleme de politică monetară, iar economiștii cu care HotNews a discutat spun că cel mai probabil Isărescu va lăsa neschimbată dobânda-cheie, deși îl încurcă pachetul fiscal lansat de Guvern.

Revenind la șomajul transmis luni de INS, nivelul scăzut al șomajului a corespuns de obicei cu o inflație mai mare, în timp ce șomajul ridicat a corespuns cu o inflație mai mică sau chiar cu o deflație.

Explicația este că atunci când ai șomaj mic (adică atunci când ai mai mulți oameni care lucrează) înseamnă că mai mulți consumatori au venituri disponibile pentru a cumpăra bunuri. Prin urmare, cererea de bunuri/servicii crește, iar asta se transmite în preșuri. Iar în perioadele de șomaj ridicat, clienții devin mai prudenți cu banii și cumpără mai puține bunuri, ceea ce mai stinge ”focul” de sub oala cu prețuri.

Cine sunt cei mai afectați de șomaj

Când ne uităm la șomeri, e bine să vedem cine sunt cei care nu-și găsesc de lucru nici după un an de căutări. Să ne uităm, altfel spus la șomajul pe termen lung. Cine sunt acesti șomeri?

Cine sunt șomerii de lungă durată?

1. Cei mai mulți sunt cei din grupa de vârstă 35-49 de ani. O treime. Sunt urmați îndeaproape de cei de peste 50 de ani, al căror număr a crescut însă cel mai mult (ca ritm de creștere) de la începutul anului.

2. Sunt destul de bine educați. O treime au studii superioare dar, în ciuda dictonului „ai carte, ai parte!”, ei nu își găsesc de lucru.

3. Este mai probabil să fie negri sau asiatici. Asta chiar m-a surprins. Dintre șomeri, asiaticii erau cel mai probabil să rămână fără muncă un an sau mai mult, urmați de muncitorii de culoare. Pentru ambele grupuri, doi din cinci muncitori șomeri nu au un loc de muncă de mai bine de un an.

4. Sunt distribuiți peste tot (e drept, sunt mai mulți în zonele mai sărace- acele „pungi ale sărăciei” – județe în care firmele s-au închis în bună parte și unde e greu să-ți găsești un job).

În sfârșit, există și o latură emoțională a șomajului pe termen lung. A-ți pierde locul de muncă vine la pachet cu un mare stress social și economic. Iar să cauți un an de zile fără să găsești devine și mai stresant.

Un sondaj Pew privind șomerii pe termen lung făcut anul trecut arată că aproape jumătate dintre șomerii pe termen lung spun că durata șomajului lor a dus la tensiuni în familie, iar 40% dintre șomerii pe termen lung au spus că au fost căutați mai rar de prieteni.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”

Publicat

pe

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.

„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.

„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.

Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro

Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.

Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.

„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.

„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.

Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI

Publicat

pe

Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.

Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.

Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.

Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST

Publicat

pe

Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.

Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).

„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025. 

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE