Connect with us

Stiri economice

Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Nu va fi nevoie de noi taxe. Pericolul cel mai mare de a plăti amenda de 0,5% din PIB a fost depășit total

Publicat

pe

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri după întâlnirea cu experții FMI că nu va fi nevoie de noi taxe și noi măsuri, dacă se merge înainte cu planul de măsuri fiscale asumat în Parlament. Acesta susține că pericolul cel mai mare, respectiv acela de a plăti o amendă de 0,5% din PIB dacă România nu respecta ținta de deficit de 4,4%, a fost depășit total în urma discuțiilor tehnice avute cu Executivul European și președinta Comisiei Europene.

Marcel Ciolacu si expertii FMIFoto: Guvernul Romaniei

  • „Dacă ne ținem de planul pornit, nu cred că vor trebui alte măsuri. A trecut emoția războiului, deja sunt foarte multe investiții directe și sunt ferm convins că România va avea și de această data a doua creștere economică din Europa, lucru care se va cimenta și mai bine macroeconomic.
  • Vreau să grăbesc digitalizarea ANAF, vom avea discuții și săptămâna viiitoare, o să-i prezint și președintelui Romaniei, fiind un obiectiv strategic pentru România și nu va fi nevoie de noi taxe.
  • Luna septembrie nu e o lună fantastică pentru colectare. Am anunțat suficient apocalipsa, ca s-o mai anunțăm in continuare, fiindcă ea nu a venit. În acest moment dacă ne ținem de ceea ce am promis și vom continua cu reorganizarea în ministere, cum am promis, lucrurile devin sustenabile”, a declarat miercuri premierul Marcel Ciolacu, întrebat despre discuțiile cu FMI.

Acesta a spus că recomandările FMI sunt într-un fel cam aceleași cu cele ale Băncii Mondiale și cu cele din raportul de țară al Comisiei Europene, dar că „trebuie într-adevăr atenție și pe acest sfârșit de an și pe anul viitor, astfel încât cheltuielile să nu fie scăpate de sub control.”

Întrebat dacă există pericolul pierderii fondurilor europene pentru neatingerea țintei de deficit asumate pentru acest an, de 4,4% din PIB, Ciolacu a susținut că pericolul cel mai mare a fost depășit total.

  • „Pericolul cel mai mare a fost în primul rând să plătim o amendă de 0,5% din PIB pentru că exista posibilitatea să nu respectăm acordul asumat de stat de 4,4% din PIB în ceea ce privește deficitul.
  • Acest lucru este depășit total după discuțiile avute cu Comisia Europeană și cu tehnicul și cu doamna președinte (n.a președinta Comisiei Europene). Deci din punctul meu de vedere ne îndreptăm către o normalitate. Eu știu foarte bine, și după întâlnirea cu FMI și cu tehnicul de la Comisie și cu președinta Comisiei și cu ministrul de Finanțe și cu experții de la BNR, ce am de făcut după ce legea va fi promulgată”, a spus acesta.

Șeful misiunii FMI în România: Multe alte programe sunt necesare pentru a crește eficiența, veniturile în general / Deficitul de 3% din PIB nu va fi atins în 2024

Pachetul de măsuri fiscale al Guvernului este menit sa reducă deficitul bugetar, însă, cu toate acestea, multe alte programe sunt necesare pentru a crește eficiența și veniturile, în general, a declarat miercuri şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn.

  • „Impozitele pe cifra de afaceri aplicate băncilor și întreprinderilor mari pun o povară injustă asupra companiilor cu marje scăzute și pot reduce intermedierea financiară.
  • Pachetul de măsuri fiscale este bun, dar trebuie îmbunătățit.
  • Noul pachet fiscal va îmbunătăți situația pentru 2024 în privința controlului deficitului bugetar care să se mențină în 3% din PIB. Ținta nu va putea fi atinsă în 2024.”, a declarat acesta.

FMI estimează că deficitul bugetar va scădea de la 6% în acest an la 5% în 2024. FMI estimează o creștere economică de 2,4% pentru acest an și de 3,7% pentru 2024, se arată în cel mai recent raport al instituției. De precizat că revizuirea a fost făcută în jos: în octombrie anticipa 3,1% pentru 2023.

În ceea ce privește inflația, o vede tot de două cifre, respectiv de 10,5% (este vorba despre media anuală) și de 5,8% în 2024.

Pentru finalul acestui an se așteaptă la o inflație de 7,5%.

Deficitul de cont curent anticipat este de 7,9% pentru 2023 și 7,7% pentru 2024.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză se așteaptă la o creștere economică 2,8% în acest an.

Banca Mondială se aștepta, în raportul din ianuarie, la 4,6% în 2022 și 2,6% în 2023.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”

Publicat

pe

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.

„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.

„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.

Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro

Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.

Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.

„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.

„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.

Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI

Publicat

pe

Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.

Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.

Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.

Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST

Publicat

pe

Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.

Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).

„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025. 

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE