Connect with us

Stiri economice

Greva caselor de pensii teritoriale se suspendă. BNS: Salariile vor crește cu sume între 330 lei și 1.500 de lei de la 1 ianuarie 2024

Publicat

pe

Maxim 3.000 de angajați ai caselor teritoriale de pensii ar urma să aibă majorări salariale cuprinse între 330 de lei și 1.500 de lei de la 1 ianuarie 2024, în urma unui proiect de Ordonanță de urgență care va fi finalizat în următoarele zile la Ministerul Muncii, au anunțat miercuri reprezentanții Blocului Naţional Sindical (BNS). Greva din teritoriu va fi suspendată.

Greva la casele de pensiiFoto: AGERPRES

  • „În urma discuțiilor avute s-a ajuns la un acord în ceea ce privește alinierea salarizării angajaților din Casele Județene de Pensii la nivelul Casei Naționale de Pensii Publice.
  • Rezolvarea inechităților salariale din prezent va aduce creșteri cuprinse între 330 lei și 1.500 lei net pentru aproximativ 3.000 de salariați. Veniturile acestora ar urma să fie majorate de la 01 ianuarie 2024.
  • Această soluție va fi inclusă într-o Ordonanță de Urgență. Protestul angajaților din casele de pensii se suspendă.”, a comunicat miercuri seară BNS.

Cele două părți au stabilit ca luni, 04 decembrie 2023, să aibă loc o nouă întâlnire de lucru la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru definitivarea actului normativ ce urmează a fi adoptat de Guvern.

  • „Am identificat pe termen scurt o soluție care să ducă la ajustări salariale astfel încât discrepanțele salariale între centru și teritoriu să fie eliminate. Se va produce într-o primă etapă printr-un act normativ care va fi finalizat în zilele următoare. Luni la ora 11.00 vom fi la Ministerul Muncii.
  • Având în vedere că de luni vom lucra la textul din proiectul de OUG care oferă soluția cerută de casele de pensii din teritoriu, colegii intenționează să suspende această acțiune de protest până în momentul în care angajamentele luate în această seară, și care sunt convins vor fi respectate, vor deveni realitate.”, a declarat miercuri Dumitru Costin, liderul BNS, la finalul întâlnirii de la Guvern.

Actul va cuprinde pe lângă restructurarea Ministerului Muncii și aceste corecții salariale și va fi adoptat până la finalul acestui an.

Ce salarii au angajații caselor de pensii din teritoriu și ce creșteri sunt promise

Reprezentanții caselor de pensii din teritoriu spun că vor fi creșteri cuprinse între 500 de lei și maxim 1.500 de lei de la 1 ianuarie 2024.

  • „La un inspector superior cu 25 ani vechime va fi o crestere salarială de 1.500 de lei net, de la 1 ianuarie 2024. Un astfel de inspector la ora actuala are 4.800 de lei.”, a declarat Paul Ionuț Marinescu, inspector superior pensii internaționale la Casa de pensii Argeș.

Creșterile vizează maxim 3.000 de angajați.

  • „Nu va fi un impact bugetar mare care să creeze probleme, ținând cont că maximul de crestere va fi de 1.500 sau 2.000 de lei. Suntem maxim 3.000 de salariați în cadrul caselor teritoriale de pensii.
  • Probabil creșterea minimă va fi de 500, 600 sau 700 de lei. La casele teritoriale de pensii, o persoană cu studii superioare și vechime de 2 ani de zile are un salariu de 3.000 de lei, aproape salariul minim pe economie.”, a declarat Cristina Ștefan, consilier juridic la Casa judeteana de pensii Argeș.

Reprezentanții Blocului Național Sindical împreună cu reprezentanții angajaților din Casa Națională de Pensii Publice au avut miercuri o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu alături de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș și ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, pe tema protestului angajaților din sistemul de pensii.

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) au discutat, miercuri, cu ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, despre revendicările angajaţilor Caselor de Pensii, unde sunt diferenţe salariale de până la 1.500 de lei între angajaţi care fac aceeaşi muncă.

Sindicaliştii au atras atenţia şi asupra nevoii de investiţii în sistemul de pensii, întrucât „calcularea încă se face cu pixul în 2023”, potrivit News.ro.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

IOHANNIS, EXECUTAT SILIT DE ANAF. INSPECTORII I-AU LUAT CHEILE CASEI DIN CENTRUL SIBIULUI

Publicat

pe

Fostul președinte Klaus Iohannis a fost executat sili de către cei de la ANAF Sibiu, după nenumăratele ori când acesta a refuzat dialogul cu Fiscul. Iohannis a fost obligat să predea cheile casei din centrul Sibiului pe care a ocupat-o nelegal din 1999 până în 2015.

Klaus Iohannis a fost obligat să predea cheile casei din centrul Sibiului pe care a ocupat-o nelegal din 1999 până în 2015.

Practic, ANAF l-a executat silit pe fostul președinte al României.

ANAF a executat silit casa din Sibiu a fostului președinte al României, Klaus Iohannis, potrivit unor informații din presă.

Vestea vine la câteva săptămâni după ce soții Iohannis au fost notificați de Agenția Națională de Administrare Fiscală să elibereze imobilul și să plătească un milion de euro.

A pierdut casa după ce justiția a anulat certificatul de moștenitor

Fostul șef de stat a pierdut oficial casa după ce justiția a anulat certificatul de moștenitor pe baza căruia imobilul din Sibiu a fost dobândit de femeia de la care Iohannis a achiziționat-o.

Potrivit unor surse, miercuri, 2 octombrie 2025, Klaus Iohannis a fost pus în situația jenantă de a se trezi pe cap cu inspectorii ANAF care i-au solicitat să predea cheile imobilului din strada Nicolae Bălcescu.

Autoritățile fiscale au considerat că fostul președinte refuză să predea casa, după ce acesta nu a dat curs notificărilor prin care i se cerea să cedeze cheile.

Klaus Iohannis nu scapă, însă, de probleme. Fostul președinte trebuie să mai achite aproximativ un milion de euro către ANAF, sumă reprezentând contravaloarea lipsei de folosință în perioada 1999 – 2015 (plus dobânzi și penalități). În această perioadă, casa lui Iohannis a fost închiriată către o bancă.

 

Citeste in continuare

Evenimente

ȘEFUL ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI LE DĂ CEA MAI PROASTĂ VESTE BUCUREȘTENILOR: ”LA IARNĂ, NE VOM ÎNCĂLZI DIN MILA DOMNULUI!” NICUȘOR DAN, ACUZAT CĂ A LĂSAT ÎN URMĂ UN DEZASTRU

Publicat

pe

Capitala ar putea intra în colaps energetic la iarnă. Sunt acuzații extrem de grave la adresa lui Nicușor Dan, după 5 ani de mandat ca primar al Capitalei, timp în care sistemul de termoficare nu ar fi fost modernizat, iar țevile ar putea ceda în orice moment. Bucureștenii riscă să rămână în această iarnă fără căldură în locuințe, a declarat în exclusivitate, la Realitatea Plus, Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România și fost director al RADET, în prezent Termoenergetica.

Radu Opaina trage un semnal de alarmă dur privind starea sistemului de termoficare din București și marile orașe ale țării. Într-o declarație recentă, acesta a criticat lipsa de acțiune a autorităților locale și centrale, subliniind că „practic nu s-a făcut aproape nimic din ceea ce trebuia să se facă, astfel încât oamenii să nu mai aibă probleme cu apa caldă și căldura.”

Opaina: „Se va trăi la bloc din noroc, din mila Domnului”

Potrivit lui  Opiana, vara anului 2025 a adus un număr record de blocuri fără apă caldă în București, mai multe decât în anii precedenți. „Situația este dezastruoasă, se va trăi la bloc din noroc, din mila Domnului, să fie o iarnă blândă și să nu crape țevile în jurul blocului. Suntem la mila și la mâna politicului să primim căldură — este incredibil pentru anul 2025, dar adevărat.”

Președintele asociațiilor de localtari acuză sistemul politic care a gestionat administrațiile locale de incompetență și lipsă de viziune. „Dacă ne uităm peste tot în marile orașe, sistemele de termoficare ar trebui să fie noi: banii s-au cheltuit, dar apă caldă și căldură ioc. Am ajuns, cum se spune la români, să primim ceva și prost, și scump.”

Facturi în creștere, fără justificare

În plus, expertul atrage atenția asupra creșterii nejustificate a facturilor: „Facturile cresc fără justificare economică și reală, în funcție de consum, pentru că totul a fost lăsat la voia întâmplării, iar populația, ajunsă în al doisprezecelea ceas, nu prea are ce să facă.”

 

Citeste in continuare

Evenimente

Bolojan ar vrea listarea pe bursă a CEC și Aeroporturi București

Publicat

pe

Premierul Ilie Bolojan a vorbit vineri despre o posibilă listare pe bursă a unor pachete minoritare ale unor companii de stat precum CEC sau Compania Națională Aeroporturi București.

“Un element important este cel al piețelor financiare și e nevoie să mobilizăm resurse pe piețele financiare din România.

Avem rezerve importante care pot fi valorificate dacă vom lista la bursă pachete minoritare ale unor companii publice care și astăzi sunt listate, fără să ne pierdem controlul asupra acestor companii sau să listăm la bursă companii care astăzi nu sunt listate, CEC-ul, de exemplu, Aeroportul Otopeni”, a declarat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă organizată la 100 de zile de la preluarea guvernării.

Șeful Executivului a explicat că o astfel de listare oferă “o mai bună gestionare a acestor companii, vom revigora bursa, vom folosi mai bine banii pe care îi avem în fondurile de pensii, vom îmbunătăți transparența acestor companii și, cu siguranță, având și un acționar privat, vor fi mai bine administrate, vom avea servicii mai bune și profituri mai bune”.

“E o zonă pe care n-am exploatat-o suficient și trebuie să o declanșăm în perioada imediat următoare”, a adăugat Ilie Bolojan. 

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE