Connect with us

Stiri economice

România nu a reușit să asigure viitorul profesional al tinerilor prin Garanția pentru Tineret / Care sunt motivele

Publicat

pe

România nu a reușit, decât în mică măsură să asigure viitorul profesional și economic al tinerilor, prin Garanția pentru Tineret, se arată într-un studiu al Consiliului Economic și Social (CES).

Tineri studentiFoto: Ammentorp | Dreamstime.com

Aceasta presupunea că fiecare tânăr sub 30 de ani să primească o ofertă de calitate: de angajare, de continuare a educației, de ucenicie sau de stagiu, în termen de patru luni de la pierderea unui loc de muncă sau de la încetarea frecventării unei forme de învățământ.

“Dar planul de a implementa Garanția pentru Tineret în România, bazat în principal pe utilizarea fondurilor UE, a fost implementat cu întârziere foarte mare, în principal din cauza slabei coordonări între instituțiile responsabile: Ministerul Fondurilor Europene (ulterior Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă”, menționează sursa citată.

Potrivit acesteia, deși Garanția pentru Tineret a fost planificată ca o racție rapidă la situația tinerilor neocupați și ar trebui să ofere acestora o soluție de calitate la problemele lor în patru luni, modul de implementare al Garanției pentru Tineret în România a întârziat mai mulți ani.

“Mai mult, organizațiile de tineret nu au fost implicate de la început în planificarea implementării Garanției pentru Tineret, iar partenerii sociali au avut un rol minimal”, se arată în document.

În acest context, modul de abordare a implementării Garanției pentru Tineret nu a fost adecvat, tinerii nu au participat la proiecte, iar rezultatele proiectelor implementate până în 2020 au fost foarte slabe.

Abia din 2021 au fost contractate noi proiecte pentru a face Garanția pentru Tineret o realitate cu impact pentru tinerii din România, iar rezultatul acestor proiecte nu poate fi cuantificat încă.

CES mai spune că în lipsa unei coordonări pro-active a implementării Strategiei naționale în domeniul politicii de tineret finanțărilor europene folosite pentru tineri, din diferite surse ale UE, nu este substanțial pentru tinerii români, în lipsa unui volum suficient de mare de investiții și proiecte.

  • “84 dintre cele 213 măsuri planificate pentru tineri în Strategia națională în domeniul politicii de tineret 2016-2020 ar fi putut să fie finanțate din programe cu fonduri europene, în totalitate sau doar parțial.”
  • “Dintre acestea, 35 dintre aceste măsuri (16%) puteau fi implementate cu fonduri Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate, iar 18 dintre aceste măsuri (8%) sunt aferente Garanției pentru Tineret”

Restul de 33 dintre măsuri (15%) puteau fi finanțate cu alte fonduri.

“Din păcate, nu toate aceste măsuri au fost implementate, iar fondurile care ar fi putut finanța măsuri pentru tineri nu au fost folosite la nivel optim. Cel mai mult au fost utilizate fondurile pentru tinerii din mediul rural, tinerii antreprenori și participarea tinerilor. Cu toate acestea, nici în aceste domenii investițiile nu s-au dovedit suficiente pentru a genera un impact substanțial pentru tineri: aceștia părăsesc masiv mediul rural, media de vârstă a antreprenorilor români e mult peste 40 de ani, majoritatea tinerilor din România sunt inactivi politic și descurajați”, concluzionează instituția.

Sursă foto: Dreamstime.com

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent

Publicat

pe

Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.

”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.

”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.

Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.

Citeste in continuare

Evenimente

ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII

Publicat

pe

România a ieșit, joi, să se împrumute de pe piețele externe la numai o zi după aprobarea rectificării bugetare. Guvernul condus de Ilie Bolojan are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la termenul de plată.

A doua zi după ce Guvernul a adoptat rectificarea bugetară, într-o mișcare disperată, România a ieșit pe piețele externe ca să se împrumute în euro pe o perioadă de 7,12 și 20 de ani, fiind a  patra ieșire pentru fonduri pe extern în acest an.

Investitorii s-au înscris cu oferte totale de peste 12 mld. euro., fiind preferate obligațiunile cu maturitate mai scurtă.Potrivit experților, costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii. 

Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată. 

Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin titlurile respective.

Numai în primele opt luni ale anului, România a plătit 33 mld. lei, adică aproape 7 mld. euro doar pe dobânzi. 

Premierul Bolojan spunea că țara noastră va plăti, până la finele acestui an, peste 50 mld. lei pe dobânzi la împrumuturi.

Conform ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, necesarul de împrumut al României în 2025 va fi de 260 mld. lei. Această sumă înseamnă acoperirea deficitului bugetar din 2025, dar și refinanțarea datoriei vechi, ajunsă la scadență.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”

Publicat

pe

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.

„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.

„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.

Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro

Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.

Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.

„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.

„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.

Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE