Potrivit datelor transmise joi de INS, România are circa 443.000 de șomeri după definiția Biroului Internațional al Muncii. Cam cât populația unui județ cum e Arad sau Dâmbovița. Doar că cifrele sunt înșelătoare.

Somer dormind pe banca Foto: Chanawat Phadwichit / Panthermedia / Profimedia

Șomajul invizibil este în creștere. Iar când spun „șomaj invizibil” mă refer la cei oamenii descurajați și la cei cu normă parțială care ar dori să lucreze mai multe ore, dar nu au unde sau nu au cum. Rata oficială a șomajului nu îi consideră șomeri. Atunci când vorbim despre rata oficială a șomajului – acum la un nivel scăzut – îi ignorăm pe acești lucrători, care sunt invizibili în statistici.

Piața muncii s-a mai „răcit” anul trecut, dar rămâne încă tensionată. Cererea de forță de muncă a încetinit ușor (+1,1% în 2023, în scădere de la +2,3% în 2022), resimțind încetinirea economiei și creșterea costurilor cu forța de muncă. Serviciile și industria au fost principalii „vinovați” de această încetinire a creșterii ocupării, în timp ce sectorul care angajează semnificativ este cel al construcțiilor, pe fondul numeroaselor proiecte de infrastructură aflate în curs.

Perspectivele pieței muncii

Piața muncii va trebui să facă mai mult cu mai puțin – ne așteptăm la intensificarea presiunilor demografice care influențează oferta de muncă, arată raportul BRD. Potrivit FMI, până în 2030, creșterea ofertei de muncă la nivel mondial va fi de doar 0,3%. Țările care se bucură de un dividend demografic vor contribui la susținerea creșterii forței de muncă la nivel mondial, iar doi din trei oameni nou intrați pe piața muncii vor veni din India și Africa sub-sahariană, arată un raport recent al BRD.

Noul „șerif” în oraș – Inteligența Artificială. Potrivit „The Future of Jobs Report” lansat de Forumul Economic Mondial, peste 85% dintre firme spun că adopția tehnologiilor noi și extinderea accesului digital sunt tendințele viitorului, se mai spune în documentul citat.

Economiile avansate vor beneficia de inteligența artificială mai devreme decât economiile de piață emergente și în curs de dezvoltare. IA va spori locurile de muncă actuale, mai degrabă decât să le înlocuiască complet și va duce și la crearea de locuri de muncă complet noi. Cei care se pot adapta și învăța să folosească noile instrumente vor fi mai bine poziționați pentru a reuși.

FMI estimează că, în economiile avansate, inteligența artificială ar putea afecta aproximativ 60% dintre lucrători, aproximativ jumătate dintre cei expuși obținând o productivitate mai mare și obținând venituri mai mari. Inteligența artificială ar putea afecta aproximativ 40% din locurile de muncă din economiile de piață emergente și 26% din locurile de muncă din țările cu venituri mici.

Joburile care vor scădea treptat sunt cele care țin de secretariat, casierii, servicii poștale, vânzători de bilete și operatori care introduc date în computer. Cu toate acestea, este la fel de important să înțelegem limitările sistemelor de IA.

Angajatorii estimează că 44% din abilitățile lucrătorilor vor fi perturbate în următorii cinci ani și șase din 10 lucrători vor avea nevoie de programe de training. Cea mai mare prioritate pentru formarea de competențe este reprezentată de abilitățile cognitive – gândire analitică și creativă, urmate de AI și big data.

Munca hibridă va continua, fiind preferată și de angajatori și de angajați. Angajații mai ales percep multe beneficii asociate lucrului de acasă: economii de costuri (financiare, timp, energie), flexibilitate, spațiu de lucru personalizat și așa mai departe.

Cu toate acestea, există și provocări asociate, cum ar fi menținerea culturii companiei sau coeziunea echipei. În prezent, România este prost adaptată pentru acest peisaj în schimbare din cauza multitudinii de slăbiciuni ale pieței muncii: rata ridicată de inactivitate a populației în vârstă de muncă, numeroși studenți lipsiți de un nivel adecvat de competențe de bază, o implicare slabă a populației adulte în învățarea pe tot parcursul vieții și o pondere scăzută a persoanelor care au abilități digitale de bază.

Ar fi necesare politici active pentru: ▪ îmbunătățirea calității și relevanței sistemului educațional și accelerarea implementării educației duale. La fel de important este consolidarea performanței în ceea ce privește competențele digitale și limbi străine

• creșterea ratei de școlarizare și participare pe piața muncii a copiilor defavorizați

• creșterea eficienței procesului de asistență în căutarea unui loc de muncă, plăți de stimulente pentru a încuraja angajatorii să angajeze tineri ucenici

• sprijinirea reintegrarii persoanelor inactive, adică programe care să ofere o a doua șansă, recunoașterea învățământului non-formal

• regândirea poverii fiscale asupra muncii – România are una dintre cele mai mari presiuni fiscale dintre statele membre UE.

Rata de ocupare pentru grupa de vârstă 20-64 de ani s-a îmbunătățit ușor la 68,7% în 2023 (+0,2 pp), dar pe segmentul 15-64 ani scăzut la 63% (-0,1 pp).

Sectorul privat a absorbit 82,8% din persoanele ocupate, sectorul public a concentrat 16,6% din ocuparea forței de muncă și 0,6% dintre persoanele ocupate lucrau în sectorul mixt. Din numărul total de persoane ocupate, 11,9% lucrau în sectorul agricol, 33,2% în industrie și construcții și 54,9% în servicii.

Rata ridicată a șomajului în rândul persoanelor cu vârsta sub 25 de ani rămâne îngrijorătoare (21,8% în 2023 față de media UE 14,5%).

Dincolo de rata oficială a șomajului ar fi util să ne uităm la alți trei indicatori publicati de INS:

• persoane subangajate (sub-ocupate)- persoane care lucrează cu fracțiune de normă, care doresc și sunt disponibile să lucreze mai multe ore decât în ​​prezent

• persoane inactive din punct de vedere economic care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile imediat pentru a începe să lucreze

• persoane inactive din punct de vedere economic dar care nu caută un loc de muncă, deși ar fi disponibile să înceapă să lucreze

Persoanele în vârstă au o probabilitate de 5 ori mai mare de a rămâne în șomaj peste doi ani decât un tânăr de sub 25 de ani

Cu excepția celor de peste 50 de ani, la toate grupele de vârstă cei mai mulți stau circa 6-11 luni până să obțină un job nou. În cazul celor de 50+, durata șomajului este de peste doi ani. Sunt și din cei care își găsesc după o lună de așteptare, dar cazurile sunt puține (4%). „Grosul” (aproape o treime) așteaptă doi ani până să-și găsească un nou angajator.

Această trecere de la șomajul pe termen scurt la șomaj pe termen lung este deprimantă pentru cineva care dimp de 30 de ani a muncit fără întrerupere și care dintr-o dată se vede dat deoparte. Sunt peste 100.000 de români în această situație, potrivit datelor Statisticii.

Unii se văd în situația de a se pensiona anticipat tot așteptând, ceea ce nici nu-și doreau și poate nici nu-și permiteau, spun experții din piața muncii.

Marian Ionescu este unul dintre acești șomeri de 50+ ani. A lucrat ca șofer, dar patronul a preferat să ia un tânăr care lucrează pe bani mult mai puțini. „Dacă am fi în America probabil că aș putea să-l dau în judecată pe motiv de discriminare de vârstă. Nu se compară experiența și abilitățile mele ca șofer cu cele ale unui puști. Dar suntem în România, nu la americani.”, spune dl. Ionescu, care a decis să facă taximetrie ca să aibă din ce trăi.

De cealaltă parte, angajatorii spun că cei de peste 50 de ani au probleme legate de adoptarea soluțiilor digitale și că, pe lângă salariile mari, ar mai fi nevoiți să investească în cursuri și traininguri pentru ei. „Or, dacă iau un tânăr digital native, mi-am rezolvat partea de trainuire”, spune un antreprenor din HoReCa.

Nici tinerilor nu le e mai ușor…

Primul motiv pentru care tinerii nu-și găsesc de lucru este pentru că nu își caută un job, fiind preocupați cu studiile (530.000).

Al doilea motiv pentru care tinerii nu-și găsesc de lucru este tocmai pentru că sunt tineri. Lucrătorii tineri de astăzi sunt mult sub-angajați, așa cum au fost sub-angajați în ultimii 30 de ani. Tocmai pentru că sunt tineri.

Al treilea motiv pentru care tinerii nu își găsesc de lucru este că au aceleași probleme pe care le întâmpină și ceilalți solicitanți de locuri de muncă în urma recesiunii profunde și a recuperării lente.

Un alt motiv este că o încetinire a consumului (la care asistăm în această perioadă) duce la o scădere a cererii agregate, care duce la o scădere a cererii de muncă în general. Iar lucrătorii tineri sunt afectați mai puternic decât cei în vârstă de astfel de variații ale cererii agregate.

Școala, bat-o vina….

Peste jumătate dintre ”subocupați” au studii de nivel scăzut, iar alți 43,4% au un nivel mediu de educaţie. Pe lângă această categorie, a subocupaților, mai avem și emigrația, care reduce forța de muncă disponibilă din România și coboară rata șomajului.

Potrivit unui raport publicat de Banca Mondială, aproape 3 milioane de români în vârstă de muncă lucrează în străinătate.

Dintre românii plecați în străinătate, un sfert sunt dintre cei cu studii superioare. Exodul de creiere poate avea consecințe grave pentru dezvoltarea viitoare a României, iar orașe ca București, Cluj, Iași și Timișoara resimt din plin această presiune de pe piața muncii.

Problema esențială la noi, este că numărul de locuri de muncă generate de economie – mai ales cele bine plătite și cu perspective de carieră – sunt reduse. Potrivit unor specialiști pe piața muncii, numărul absolvenților români având studii superioare crește foarte mult, în timp ce numărul de locuri de muncă care solicită studii superioare nu crește atât de mult. Cu alte cuvinte apare un decalaj foarte puternic între ceea ce oferă economia reală și ceea ce vin să ofere generațiile care intră pe piața muncii și care au calificări tot mai înalte.

Teoretic, o rată scăzută se traduce prin faptul că salariații sunt capabili să-și poarte de grijă și că piața muncii e solidă, iar angajatorii și angajații au un bun comerț cu factorul de producție „muncă”.

Numărul salariaților plătiți cu salariul minim a crescut foarte mult în 2023, ajungând la 1,897 milioane. Practic, este o creștere de 52% comparativ cu 31 decembrie și reprezintă aproape o treime (28%) din totalul contractelor de muncă.

Economiștii tratează rata șomajului ca pe un indicator al presiunii din măruntaiele economiei.

Dacă mulți lucrători sunt subangajați, șomajul scăzut nu înseamnă nicidecum o piață a muncii puternică.

Faptul că salariații obțin și țin cu dinții de locurile de muncă plătite cu salarii proaste este un semn al unei oferte insuficiente de locuri de muncă.

De unde ar trebui începute reformele pe piața muncii. Cele 5 direcții esențiale

1. Reforma parametrica a sistemului public de pensii, cu eliminarea pensiilor speciale si recalcularea acestora pe principiile sistemului public contributiv (puncte de pensie), respectand totodata principiul conform careia nici o pensie in plata nu poate si nu va fi diminuata. Simultan se va revizui modalitatea de indexare a punctului de pensie spre a asigura o permanenta legatura intre valoarea acestuia ca baza de calcul a unui venit de inlocuire a celui din munca (pensia) si principala remuneratie a factorului de productie munca, respectiv salariile;

2. Reforma institutiilor pietei muncii prin revenirea la un sistem coerent de relatii de munca bazate pe un contract colectiv de munca la nivel national, simultan cu instituirea unui mecanism partenerial de stabilire a salariului minim, cu implicarea activa a partenerilor sociali;

3. Reforma salarizarii in functia publica prin crearea unui sistem unic de salarizare pentru toti functionarii publici ca si pentru personalul contractual. Rezolvarea problemei cumulului pensiei de limiota de varsta cu salariul in functia publica prin instituirea unor aranjamente de natura a stimula pe de o parte imbatranirea activa (participarea la piata muncii si dincolo de varsta standard de pensionare) iar, pe de alta parte, de a limita abuzul si risipa resurselor publice;

4. Reforma administratiei publice locale in special prin comasarea UAT-urilor, urmarindu-se principiul viabilitatii economice si fiscale a acestora astfel incat sa fie redus recursul acestora la resursele bugetului de stat;

5. Reforma asigurarilor sociale de sanatate spre a reduce risipa din sistem si a lega serviciile oferite pacientului de cuantumul contributiei la sistemul de asigurari sociale de sanatate. Aceasta reforma ar trebui sa urmareasca crearea unui sistem dual, alcatuit dintr-o componenta de baza, non-contributiva, finantata direct de la bugetul de stat si o componenta contributiva, finantata efectiv din contributiile la asigurarile sociale de sanatate si in care serviciile oferite sa fie legate de cuantumul contributiei precum si de durata perioadei de contributie acumulate in sistem.