Funcţionarii pot acţiona discreţionar inclusiv prin întocmirea de dosare penale în scop de intimidare sau de eliminare a companiilor de pe piaţa internă, adaugă reprezentanţii AOAR. Aceştia susţin ferm continuarea acţiunilor care vizează responsabilizarea şi profesionalizarea activităţii funcţionarilor publici şi a instituţiilor statului. "Exercitarea unui control arbitrar, lipsa de informare...
Pe surse a apărut informaţia potrivit căreia Iohannis ar fi pregătit să organizeze un referendum odată cu alegerile europarlamentare. Tema referendumului? Trecerea României de la republică semi-prezidenţială la republică prezidenţială.În urmă cu câteva zile, Iohannis a făcut mai multe declaraţii cu privire la posibilitatea organizării acestui referendum. Potrivit România...
Dolarul a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel față de euro din ultimele aproape două decenii, după ce banca centrală americană (Fed) a anunțat o majorare a dobânzii, coroborat cu mobilizarea parțială anunțată de Vladimir Putin, potrivit AFP.Euro si dolariFoto:...
Declarația unică își păstrează data limită pentru depunere în 2024, respectiv 25 mai. Până atunci trebuie depusă și plătite, după caz, impozitul pe venit și contribuțiile la pensie și sănătate. Depunerea Declaratiei unice in 2024Foto: Pogorelova | Dreamstime.comAșadar, dacă ai venituri...
​Cei șapte asigurători RCA au obținut venituri de aproximativ 2,34 miliarde lei în primul trimestru din acest an, valoare aproape dublă față de perioada similară din 2021, în condițiile în care prima medie RCA anualizată a crescut puternic cu aproape 80%,...
Motivul retragerii româncei este o accidentare la tendonul lui Ahile de la piciorul drept.Halep va susţine o conferinţă de presă, au anunţat organizatorii turneului Connecticut Open. Ea era principala favorită a turneului şi urma să intre direct în optimile de finală ale competiţiei ce precede ultimul turneu de Mare...
25.000 de români, victime ale poluării masive. Speranța de viață a scăzut cu 4 ani În multe zone din România, oamenii respiră un aer nociv iar incendiile din ultimele zile au crescut nivelul de poluare. Alți factori care și-au lăsat amprenta sunt deșeurile arse în mod ilegal, cât și...
În România ponderea taxelor în prețurile finale ale benzinei fără plumb și motorinei sunt printre cele mai mici din UE, susține Attila Gyorgy, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), răspunzând unei interpelări adresate de un deputat. „Astfel, la benzina fără plumb această pondere reprezintă 54%...
?> apk Cpo333 situs-topstar999 todaycpo333 menang128-mudah-win home-cpo333 home-cpo333 e-wallet-topstar999 masukcpo cpo333 cpo333 cpo333https://slot-88-cpo333.otobento.co.id/ hokimenang128 cpo333 sbsbet188 bir365 cpo333r rtplivetop999 Slot Cpo333 gacor Slot Gacor Cpo333 Slot Cpo333 terpercaya Slot Cpo333 terpercaya situs-cpo333 topstar999 aman dan terpercaya topstar999 aman dan terpercaya cpo333-login situs terpercaya situs android4d situs android4d situs android4d situs android4d situs android4d situs android4d situs bir365 situs sbs188bet situs rgm168 situs android4d situs birtoto situs bir365 situs sbs188 situs rgm168 situs metal303 situs android4d login-cpo333 daftar-cpo333 slot-mahjong-cpo333 slot-maxwin-cpo333 slot-88-cpo333 custemer-service-cpo333 bonus-cpo333 mahjong slot-mahjong mahjong-megaways slot-thailand slot-thailand slot-habanero slot-habanero slot-mahjong slot-thailand mahjong-megaways slot dana topstar999 cpo333-login topstar999a topstar999b topstar999hoki topstar999jaya ngetopstar jayatopstar999 jayatopstar999 Cpo333 cpo333-login cpo333-login cpo333-slot-online-gacor slot slot-thailand slot slot-thailand slot-mahjong slot-habanero slot-zeus totoslot4d idmaxwinnew cpo333 topstar999 cpo333 topstar999 Cpo333 Cpo333 Cpo333 Cpo333 Cpo333 Cpo333 Cpo333 Cpo333 Cpo333 Cpo333 Cpo333 topstar999 topstar999 topstar999 topstar999 topstar999 topstar999