Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 2,7%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale. Conform BNR, este anticipată o temperare, pe fondul...
„Împreună cu Ministerul Energiei, vom lansa în perioada următoare ghidul de finanţare pentru 9.000 de unităţi locative, respectiv de gospodării, pentru montarea de celule fotovoltaice. Proiectul...
Pasionaţii de automobile care trec pragul expoziţiei Țiriac Collection au ocazia să admire, începând din această săptămână, cele mai noi patru modele Porsche 911 intrate în...
„După episodul Priştina – Podgorica, la presiunea bunului simţ şi la sfaturile avocatului meu, Radu Sora, am decis să o dau şi eu în judecată pe...
Miliardarul, cunoscut ca fost preşedinte al companiei aeriene Etihad Airways şi pentru faptul că pilotează avioane comerciale, precum Airbus 340 şi Boeing 767, a semnat un...
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a informat, marţi, că a aprobat investiții de 59 milioane euro pentru transportul fluvial din România, respectiv pentru modernizarea...
Deși a fost demisă de către șeful statului, Laura Codruța Kovesi încă mai încearcă să controleze Direcția Națională Anticorupție din actuala funcție pe care o are...
„Alo, Alo, Poliţia!!! Ăstora cine le deschide un dosar penal? Observ că tot Guvernul este în vacanţă, iar după ce Daea a făcut cea mai groaznică...
Conform datelor MFP, o sumă de 115,5 milioane este destinată pentru Catedrala Mântuirii Neamului. În această seară, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a explicat la postul de...
În tinereţe a fost sărac. S-a însurat la 18 ani neavând niciun ban, conform Ziarulonline.ro. A locuit o vreme cu socrii, apoi, împreună cu soţia, şi-au...