La plecarea sa de la Carrefour, în luna iulie 2017, Georges Plassat a beneficiat de o indemnizaţie cu o valoare brută de 3,98 milioane de euro...
‘Nu a fost şi nu este este o intenţie a BNR de a limita creditarea. A fost o discuţie în cadrul Consiliului Naţional pentru supraveghere macro...
Cu toate acestea majorarea, cea de a treia introdusă de Egipt după luna noiembrie 2016, va pune noi presiuni pe consumatorii egipteni care se confruntă deja...
Summitul celor şapte state puternic industrializate ale lumii, G7, s-a încheiat într-o stare de confuzie, după ce preşedintele american a respins brusc declaraţia de consens şi...
În schimb, modelul american merge pe principiul 100 minus vârsta, fiind vorba, mai exact, despre procentul de investiţii în acţiuni listate la bursă. Conform specialiştilor, procentul...
Autoritatea sanitar veterinară din Polonia a decis vineri să retragă de pe piaţă aproximativ 4,3 milioane de ouă contaminate cu antibiotice, la câteva zile după ce...
‘Eu nu am auzit de astfel de planuri şi nu am făcut o discuţie, nici oficială, nici neoficială, cu liderii PSD, cu preşedintele Liviu Dragnea, cu...
‘Mâine (sâmbătă – n.r.) vom avea un congres, un congres în care vom alege o nouă conducere a partidului. Eu voi rămâne partenerul Partidului Mişcarea Populară...
În copilărie, şi-a dorit să se facă actriţă, ceea ce, mai târziu, i-a ieşit până în cele mai mici detalii. Apoi, la maturitate, a descoperit că...
Cu siguranţă aţi auzit numele Leica. Dacă sunteţi mai în vârstă aţi apreciat cu siguranţă aparatele de fotografiat produse de marca germană, iar dacă sunteţi mai...