Constanța, august 2025 – Începând cu această vară, Memorial Pet Constanța aduce în premieră pentru regiunea Dobrogea un serviciu unic...


Există mai multe investigații în scandalul WHITE TOWER. La o privire mai atentă totul pare de un amatorism dubios. Cei doi „dezvoltatori” nu au anvengura marilor...
TAROM a anunțat că reia zborurile spre și dinspre Statele Unite ale Americii, chiar din luna februarie, se arată într-un comunicat al companiei. Decizia vine la...
Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) cu afaceri diverse, de la IT și săli de fitness până la hoteluri și cabinete medicale, pot obține granturi...
Dacă anul trecut la această dată aveau în conturi deja Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) în prezent nu se știe exact când vor fi achitate aceste subvenții. ...
„Ne permitem luxul să retragem din activitate oameni în vârful carierei profesionale plătindu-i, pe mulți dintre ei, foarte mult și nu mai au nicio motivație să...
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit cu experţi ai Băncii Mondiale în domeniul pensiilor, muncii şi protecţiei sociale, asistenţei sociale, informează...
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri, că Guvernul și premierul vor folosi mașinile unui singur brand, respectiv Dacia. „Mașina mea ca și prim ministru va fi...
După ce autoritățile au anunțat că sunt în căutarea unor soluții pentru a reduce facturile la electricitate și gaze, pentru că tarifele internaționale au scăzut, unii...
Companiile din Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv din România, prioritizează riscurile „tradiționale”, adică instabilitatea economică, situația geopolitică și volatilitatea macroeconomică, în detrimentul celor digitale,...
Taximetriștii protestează, astăzi, în București, de la ora 9:00 la ora 14:00. Asociația Șoferilor de Taxi București-Ilfov a cerut autorizație pentru 800 de vehicule în Piața...