Stiri economice
Grupul chinez CEFC a început să fie vizat de acţiunile în justiţie ale creditorilor

Potrivit surselor, banca de stat China Everbright Bank Co a demarat mai mult acţiuni la un tribunal din Shanghai împotriva CEFC (Shanghai) International Group Co, o subsidiară a CEFC, în încercarea de a-şi limita expunere pe grupul care în prezent trece printr-o perioadă dificilă.
Acţiunile demarate de Everbright Bank cresc presiunile asupra CEFC şi vin într-un moment în care autorităţile chineze şi-au intensificat controalele asupra achiziţiilor pe datorii efectuate de companiile private, de teamă că acestea ar putea pune în pericol securitatea financiară.
Separat, sursele citate de Reuters susţin că banca de stat China Development Bank (CDB), principalul susţinător financiar al CEFC, a organizat luni o reuniune a creditorilor CEFC la care a cerut participanţilor să amâne demararea de acţiuni în justiţie şi de asemenea să nu ceară rambursarea creditelor acordate în ideea de a permite companiei să-şi menţină operaţiunile normale.
Conform raportului financiar pe 2017, CEFC China Energy are împrumuturi pe termen scurt scadente în primul semestru din 2018, în valoare de aproximativ 44 miliarde de yuani (6,94 miliarde de dolari). Datoria sa totală se ridică la 117 miliarde de yuani la 30 iunie 2017, faţă de active totale de 169 miliarde de yuani.
În doar câţiva ani, CEFC s-a transformat dintr-un trader petrolier de nişă din oraşul natal al lui Ye Jianming (provincia chineză Fujian, din sud-estul Chinei) într-un conglomerat cu activităţi în domeniul energiei şi finanţelor. Totul a culminat în 2017 cu o tranzacţie conform căreia CEFC va prelua o participaţie de 9,1 miliarde dolari la grupul petrolier rus Rosneft. Grupul de stat China Development Bank (CDB) este principalul susţinător financiar al CEFC şi ar urma să joacă un rol important şi în tranzacţia cu Rosneft.
În prezent, CEFC China Energy Co. trece printr-o perioadă dificilă în contextul îngrijorărilor cu privire la finanţele companiei, după ce fondatorul şi preşedintele CEFC, Ye Jianming, este investigat de autorităţile chineze pentru presupuse infracţiuni economice. CEFC susţine că aceste informaţii sunt „iresponsabile” şi „nefondate”.
Evenimente
CARREFOUR ÎNCHIDE DEFINITIV HIPERMARKETUL DIN CENTRUL COMERCIAL SUN PLAZA BUCUREȘTI
Carrefour va închide definitiv hipermarketul din centrul comercial Sun Plaza din București, începând cu data de 19 mai. Este una dintre rarele situații în care un hipermarket de mari dimensiuni, amplasat într-un mall bucureștean, își închide definitiv porțile.
Decizia vine în contextul în care Carrefour, cel mai mare retailer alimentar din Europa, a anunțat că analizează o revizuire amplă a portofoliului său de active. Potrivit unor surse internaționale, conducerea companiei franceze ia în calcul mai multe opțiuni strategice, inclusiv vânzarea parțială sau totală a operațiunilor.
”În contextul planului realizat de centrul comercial Sun Plaza de a iniția un proces amplu de remodelare, magazinul nostru din această locație își va încheia activitatea definitiv începând cu data de 19 mai 2025.
Procesul de renovare propus necesită eliberarea spațiului, în care ne-am desfășurat activitatea până în prezent, pentru o perioadă extinsă. Astfel, nu vom putea asigura continuitatea experienței de cumpărare, în acest spațiu, pentru clienții noștri.
Mai mult, ca lider pe zona alimentară de e-commerce din România, prin intermediul partenerilor Bringo, Glovo, Tazz și Bolt Food, dar și prin carrefour.ro și aplicația Carrefour, le vom aduce clienților noștri toate soluțiile omnicanal și multiformat pentru ca ei să se poată bucura de produsele și serviciile Carrefour în continuare.
În continuare, clienții din comunitatea Sun Plaza se pot bucura de beneficii specifice în aplicația Carrefour, în baza contului lor de loialitate Act for Good. Totodată, pentru clienții magazinului, am pregătit reduceri suplimentare de peste 75% pentru până la 700 de produse, valabile pentru perioada următoare.
Toți angajații noștri din locația Sun Plaza vor fi redistribuiți în rețea, fără a fi afectați de această schimbare.”, arată un anunț al celor de la Carrefour.
Reamintim că, în urmă cu puțină vreme, hipermarketul a fost închis temporar în urma unui control al ANPC. Pe data de 20 februarie, ANPC a verificat Carrefour Sun Plaza din București și l-a amendat cu 25.000 de lei. Comisarii au descoperit că supermarketul vindea produse cu canități mai mici decât cele declarate.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
ȘEFUL CASEI DE PENSII TRANȘEAZĂ PROBLEMA VÂRSTEI DE PENSIONARE. ”NE OPRIM AICI. SPERANȚA DE VIAȚĂ NU E AȘA DE MARE”
Vârsta de pensionare va rămâne 65 de ani! Este anunțul făcut în exclusivitate de șeful Casei Naționale de Pensii la Realitatea PLUS. Daniel Baciu susține că vorbim de o eșalonare pentru femei, iar în anul 2030 se vor pensiona la aceeași vârstă ca bărbații, iar speranța de viață de la noi nu permite o majorare a vârstei pentru pensionare.
Realitatea Plus: Pentru cine crește vârsta de pensionare și la ce ne așteptăm în următorii ani?
Daniel Baciu: Nu se pune problema creșterii vârstei de pensionare nici în noua lege a pensiilor. Vorbim de vârsta standard de pensionare, de 65 de ani la bărbați, femeile încă nu au atins această vârstă. Există un grafic de esalonare prevăzut în anexa 5 din legea 360 astfel încât și femeile în anul 2030 vor ajunge la aceeași vârstă ca a bărbaților și ne oprim aici.
În prezent nu avem o speranță mai mare decât țările din Uniunea Europeană unde vârsta de pensionare este mult mai mare decât în România drept pentru care consider că ar trebui să ne oprim aici, la 65 de ani.
Realitatea Plus: Garantati că așa rămâne?
Daniel Baciu: În momentul de față speranța de viață nu e așa de mare și este corelată cu vârsta de pensionare, iar cel puțin până în anul 2030 nu avem această premisă de creștere a vârstei de pensionare, sub nicio formă.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
REPORTURI URIAȘE LA LOTO. PESTE 3,41 MILIOANE DE EURO LA JOKER ȘI 2,78 MILIOANE LA NOROC
Loteria Română anunță reporturi impresionante la principalele jocuri loto, cu ocazia tragerilor care vor avea loc duminică, 27 aprilie. Cel mai mare report se înregistrează la Joker, categoria I, unde este în joc o sumă de peste 17 milioane de lei (peste 3,41 milioane de euro).
La Noroc, reportul cumulat a depășit 13,88 milioane de lei (aproximativ 2,78 milioane de euro), iar la Loto 6/49, la categoria I, se află în joc peste 5,99 milioane de lei (peste 1,2 milioane de euro).
Și celelalte jocuri oferă șanse importante: Noroc Plus are un report de peste 501.800 de lei, în timp ce Loto 5/40 vine cu un premiu de peste 1,07 milioane de lei la categoria I.
La tragerile de joi, 24 aprilie, Loteria a acordat 24.032 de câștiguri în valoare totală de peste 1,44 milioane de lei. Printre acestea, se numără și un premiu de categoria a II-a la Joker, în valoare de 138.099 lei, câștigat în Oltenița, județul Călărași.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Evenimenteacum 2 zile
Mașinile fabricate în China pot fi capabile de spionaj. O țară europeană a luat deja măsuri radicale
-
Automotiveacum 2 zile
Serviciile de inchirieri auto sunt solutii avantajoase de mobilitate pentru turisti
-
Evenimenteacum 2 zile
DEFICITUL BUGETAR AL ROMÂNIEI A CRESCUT LA 2,28% DIN PIB ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2025. STATUL A CHELTUIT MAI MULT DECÂT A ÎNCASAT
-
Evenimenteacum 2 zile
TANCZOS BARNA, DESPRE DEFICITUL RECORD ÎN PRIMELE 3 LUNI: „TREBUIE CONTINUATĂ REDUCEREA CHELTUIELILOR ȘI CREȘTEREA INVESTIȚIILOR”
-
Evenimenteacum 22 de ore
REPORTURI URIAȘE LA LOTO. PESTE 3,41 MILIOANE DE EURO LA JOKER ȘI 2,78 MILIOANE LA NOROC
-
Evenimenteacum 19 ore
ȘEFUL CASEI DE PENSII TRANȘEAZĂ PROBLEMA VÂRSTEI DE PENSIONARE. ”NE OPRIM AICI. SPERANȚA DE VIAȚĂ NU E AȘA DE MARE”
-
Evenimenteacum 13 minute
CARREFOUR ÎNCHIDE DEFINITIV HIPERMARKETUL DIN CENTRUL COMERCIAL SUN PLAZA BUCUREȘTI