Stiri economice
Dom’ director chiar nu merge cu titluri de peste 300 de semne
Fiindcă presa presupune dezbatere de idei. Un reporter scrie un text şi trebuie să convingă un editor să i-l publice. Iar acesta din urmă are grijă ca în ziar să nu apară orice porcărie. Dacă jurnalistul se apucă să agreseze bunul simţ editorul îi atrage atenţia. Și eventual mai cere şi părerea unui supervisor. Ceea ce nu prea se întâmplă când producătorul de texte e singur la “manşa” blogului său. Pe acesta el poate să elucubreze oricât, fără să-şi dea seama că-şi pierde busola. Poate că din acest motiv se văd atât de multe persoane care încearcă să facă pe ziariştii pe paginile personale de pe internet. Sigur că nu e un lucru deloc rău că ei îşi dau cu părerea pe bloguri sau pe reţelele de socializare, totul este însă să se mai sfătuiască cu alţii pentru a nu atenta la ceea ce englezii numesc “common sense”. Iar cu această ocazie merită să ne reamintim de presa tipărită. Scumpă presă, dar nu ştiu cum se face că în astfel de ziare şi reviste nu prea putea să apară ceea ce, acum, pe net, se vede în cantitate nelimitată. Dacă ne aducem bine aminte, ziarele pe hârtie se adresau părţii majoritare a publicului, iar ediţia lor electronică viza un public de nişă. Între timp însă, ca urmare a costurilor reduse pe care le are cel de-al doilea suport, acesta e impus cititorilor, pornindu-se de la premisa că asta îşi doresc. Chiar dacă nu e clar dacă-i aşa, şi doar sunt unii antreprenori care cred că ştiu mai bine decât consumatorii care le sunt necesităţile. Cam la fel s-a ajuns să se renunţe şi la banii de hârtie, în favoarea celor electronici, “livraţi” pe card. Se “decretează” că zona marginală e majoritară, deşi la noi, în România, nu prea e astfel.
Presa electronică e, într-adevăr, ieftină, dar, în ciuda tentativei de a o impune, nu capacitează toate opiniile. Nu-i nepărat ceea ce îşi doresc consumatorii, ci, mai mult, ceea ce cred că li se potriveşte cei ce o produc. Care, fără să-i întrebe, doar asta le dau. Și ajung să-i bombardeze cu orice, chiar şi cu ceea ce sfidează bunul simţ. Până când libertatea de opinie devine similară cu posibilitatea de a abera nestingherit. Ceea ce nu mai e presă. Îi scade credibilitatea, şi în lipsa încrederii îşi diminuează forţa de penetrare la public. Dar despre cum trebuie reglat bunul simţ am mai scris, în urmă cu doi, articolul se numea “Prea săraci ca să ne permite o presă ieftină”. Ce s-a întâmplat între timp? În loc să evolueze bloggerii, conştienţi că o cantitate mai mare de educaţie face democraţia să aibă sens, involuează editorii ziarelor mari, care apar pe hârtie. A da unui articol un titlu de peste 300 de semne e un abuz. Chiar dacă textele de pe partea economică sunt grele, tot se poate spune că-s luaţi cititorii de proşti. Altfel decât îi trata, cu bunul simţ caracteristic, Academia Caţavencu, care zicea că cititorii noştri sunt mai inteligenţi decât noi.
Evenimente
CĂLIN GEORGESCU, PREȘEDINTELE ALES, O NOUĂ EDIȚIE EXPLOZIVĂ CULISELE STATULUI PARALEL – ASTĂZI, LA ORA 21:00
Președintele ales, Călin Georgescu, vine, în această seară, la Realitatea PLUS, într-o nouă ediție incendiară Culisele Statului Paralel, alături de Anca Alexandrescu, și va răspunde la întrebările românilor.
Călin Georgescu, candidatul care a ieșit pe locul întâi în preferințele românilor, vine la Realitatea PLUS. Într-o ediție explozivă Culisele Statului Paralel, Georgescu va răspunde întrebărilor cetățenilor români de pretutindeni.
Nu ratați, începând cu ora 21:00, o nouă ediție de colecție a emisiunii Culisele Statului Paralel.
Evenimente
Bomba anului pentru seniori: NU se vor indexa pensiile în 2025. Cum justifică ministrul de Finanțe această decizie
Ministrul de Finanțe a anunțat că, în 2025, pensiile nu vor fi indexate, o decizie care va afecta profund puterea de cumpărare a celor care depind de aceste venituri fixe. În contextul inflației crescute și al costurilor de trai în continuă expansiune, această măsură ridică semne de întrebare asupra sustenabilității economice a celor mai vulnerabile categorii sociale.
În cadrul ședinței de coaliție de azi, Ministrul de Finanțe, Tanczos Barna, a făcut o declarație menităsă stârnească îngrijorare în rândul seniorilor din România. În ciuda speculațiilor anterioare privind o posibilă indexare a pensiilor, Barna a precizat că, în anul 2025, nu va exista nicio indexare a acestora.
Decizia vine într-un moment în care, înainte de ședința coaliției, existau informații conform cărora liderii coaliției analizau posibilitatea indexării pensiilor începând din luna septembrie, în funcție de rata inflației. Aceasta ar fi reprezentat o majorare estimată de 12%, foarte necesară având în vedere inflația galopantă cu care se confruntă România. Cu toate acestea, răspunsul Ministrului de Finanțe a fost categoric: Nu există bani la buget pentru a susține această majorare.
Indexarea pensiilor a fost un subiect fierbinte pe agenda publică, având în vedere creșterile continue ale costului vieții și impactul economic asupra seniorilor, care depind de aceste venituri pentru a-și acoperi cheltuielile zilnice.
Noul ministru de Finanțe, Barna Tanczos, anunță reformă fiscală după aprobarea bugetului pentru 2025, care ar putea include și impozitarea progresivă a marilor averi. Cu toate acestea, ministrul susține că momentan este doar o idee, într-o fază incipientă și nu o promisiune reală.
Astfel, având în vedere lipsa de asumare a guvernului față de această măsură, este posibil ca aceste discuții să aibă ca scop mulțumirea și liniștirea oamenilor într-un moment tensionat, fără a avea intenția reală de a implementa măsura. Ministerul Finanțelor a stabilit o țintă de deficit de 7% din PIB, în conformitate cu angajamentele față de Comisia Europeană. Barna Tanczos mizează pe venituri suplimentare de aproximativ 26 miliarde lei din colectări mai ambițioase din partea ANAF și pe noi reduceri de cheltuieli.
Evenimente
MINISTRUL FINANȚELOR: ÎN CONSTRUCŢIA BUGETULUI PENTRU 2025 NU PUNEM NICIO MODIFICARE, NICI DE TVA, NICI A IMPOZITULUI PE MUNCĂ
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a precizat, luni, că în construcția bugetului pe acest an nu se ia în calcul modificarea TVA, nici a impozitării muncii.
„În construcţia pentru 2025 nu punem nicio modificare, nici pe TVA, nici pe impozitul pe muncă„, a spus ministrul la Digi 24.
El a subliniat că anul trecut Banca Mondială a prezentat mai multe scenarii pentru România, a pus mai multe variante pe masă, însă Guvernul nu va majora TVA.
„Nu se majorează TVA. Nu s-a discutat majorarea TVA. Nu se calculează bugetul în funcţie de majorarea TVA. Nu discutăm în momentul de faţă altceva decât de aprobarea bugetului, care se face fără majorarea TVA”, a punctat Tanczos Barna.
Acesta a mai precizat că nu se ia în calcul nici modificarea impozității muncii, iar în construcția bugetului nu este uată în calcul nicio modificare a structurii actuale.
Ministrul a mai semnalat că „obiectivul pentru 2025, primordial” este să poată fi plătite pensiile şi salariile la nivelul anului 2024.
„Acesta a fost obiectivul şi în momentul în care s-a luat decizia neindexării acestor pensii şi salarii în 2025, pentru a pune în siguranţă plata la nivelul actual”, a precizat Tanczos Barna.
Sursa: Newsinn
-
Evenimenteacum 2 zile
ÎNCEPE MIȘCAREA ROMÂNILOR UMILIȚI. REALITATEA PLUS, SINGURA TELEVIZIUNE ALĂTURI DE ROMÂNI. SIMION CERE DEMISIA LUI IOHANNIS. ANCA ALEXANDRESCU, TRANSMISIUNI DIN MIJLOCUL OAMENILOR
-
Evenimenteacum 2 zile
Vești BUNE. Românii care, de la 1 ianuarie, rămân cu mai mulți bani în buzunar
-
Evenimenteacum 2 zile
Motorina și benzina s-au scumpit de 4 ori de la începutul anului și până acum. Cât a ajuns să coste un plin de carburant
-
Evenimenteacum 2 zile
Ministrul Finanțelor: „Nu va fi majorată cota TVA în 2025”
-
Evenimenteacum o zi
REALITATEA PLUS, LIDER ABSOLUT DE AUDIENȚĂ, DIN NOU! MINUTUL DE AUR: 9,2 ÎN PRIME-TIME. TELEVIZIUNEA POPORULUI, ALĂTURI DE ROMÂNI ÎN ZIUA PROTESTULUI
-
Uncategorizedacum o zi
SGS își extinde expertiza în domeniul sustenabilității prin achiziționarea Aster Global
-
Evenimenteacum 18 ore
VEȘTI BUNE PENTRU ROMÂNI! STATUL A APROBAT UN NOU AJUTOR FINANCIAR. BANII VOR INTRA DIRECT PE CARD
-
Evenimenteacum 12 ore
Planul lui Călin Georgescu pentru FACTURILE de energie ale românilor: Prețul să fie redus drastic, aproape de prețul de producție