Nici acţiunile companiei sale nu au avut de suferit pe bursă, ba dimpotrivă. Totuşi, un lucru mi-a revenit în minte cu această ocazie. Că atunci când primeşti ceva pe gratis, tu nu eşti beneficiarul, ci chiar produsul care este vândut. Una dintre legile economice de bază, pe care ne încăpăţânăm să o ignorăm, este aceea că nimic nu este gratis. Iar dacă – printr-o extraordinară corelare de factori şi aliniere de planete – ne găsim la un moment dat la intersecţia dintre traiectoriile a mai multor afaceri eşuate şi chiar primim ceva gratis, putem afirma cu certitudine că nu se va mai întâmpla a doua oară.

Pur şi simplu, legile economice sunt nişte legi ale naturii, ele nu pot fi subordonate prin decizii ale politicienilor. La fel cum o lege a fizicii spune că un sistem izolat tinde către minimul consum de energie, tot aşa o comunitate de oameni tinde către obţinerea maximului de beneficii dintr-o situaţie. Iar această lege este incompatibilă cu oferta unui lucru gratuit pentru că acesta a costat timp, bani şi efort pentru a fi produs.

Pe vremuri, patronii de berării obişnuiau să ofere gratuit covrigei săraţi muşteriilor. O făceau din generozitate? Nicidecum. Sarea ingerată provoca sete şi făcea berea să pară mai gustoasă. Astfel, clientul nu se oprea la o halbă, ci turna în el mai multe, mărind încasările patronului. Genul acesta de atitudine a început să fie din ce în ce mai răspândit şi în alte industrii. Acum ne întâlnim cu el cu precădere în online, acolo unde produsele nu mai sunt tangibile, ci doar nişte servicii disponibile prin intermediul calculatoruui sau telefonului mobil. Nici banii nu mai sunt monede de aur, iar din ce în ce mai puţini ajung să îmbrace forma unor bancnote tipărite luxos şi filigranat. Iată de ce, viaţa noastră este din ce în ce mai sofisticată şi ne întâlnim din ce în ce mai des cu aplicaţii de telefon, reţele de socializare şi comunicare prin internet. Se numeşte progres tehnologic, şi nici ăsta nu poate fi oprit, poate doar cu preţul ştergerii civilizaţiei umane de pe faţa pământului.

De aceea insist şi eu aici să mai spun încă o dată şi încă o dată: politicienii nu ne pot da decât ceea ce producem noi înşine, după ce şi-au oprit şi ei o parte, de obicei mai mare decât a noastră. Asta este singura realitate pe care o veţi întâlni, oriunde în lume. Cu cât mai transparente vor fi deciziile lor, cu cât mai clar vor fi cunoscuţi beneficiarii acestora – cu nume, prenume şi CNP – cu atât mai bine o va duce ţara şi oamenii ei în general. Cu cât mai multe declaraţii sforăitoare despre „binele poporului” veţi auzi fără să puteţi identifica exact despre cine este vorba, cu atât mai siguri puteţi fi că sub aparentele bune intenţii se ascund unii care abia aşteaptă să vă fure farfuria cu mâncare de sub nas, în timp ce voi căscaţi gura la poveşti. Poveşti care vă vor fi livrate gratis, cu generozitate, pe TV, radio, Facebook.

Una dintre întrebările Senatului american către Mark Zuckerberg a fost dacă intenţionează să lanseze o versiune pe bază de abonament a Facebook. Tânărul miliardar a zis că nu-l preocupă aşa ceva. În aceste condiţii, mai e cineva care consideră că cea mai mare aplicaţie de social media e doar o facere de bine la nivel mondial? Mai e cineva care nu înţelege că marii beneficiari din spatele acestei operaţiuni sunt doar alţi oameni care vor să ne dea gratis lucruri care apoi să ne coste mai mult?

CLAUDIU ȘERBAN, director editorial Capital

Acest articol a fost publicat în numărul 15 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 16-22 aprilie 2018