Un procent de 81% dintre angajatorii români consideră că robotizarea va menţine sau va creşte dimensiunea forţei de muncă, aliniindu-se la tendinţa mondială, potrivit căreia 86% dintre angajatori prevăd că o să-şi sporească sau păstreze numărul de angajaţi ca rezultat al automatizării, arată un studiu ManpowerGroup.
Află dacă roboţii îţi vor lua slujba
Totuşi, 17% dintre angajatorii români consideră că automatizarea îi va determina să-şi scadă numărul total de angajaţi în următorii doi – trei ani, faţă de doar 10% la nivel global, şi doar 14% consideră că-şi vor mări numărul de angajaţi în urma robotizării, faţă de 20% la nivel global, impactul net per ansamblu fiind unul uşor negativ.
Cele mai vulnerabile departamente la automatizare vor fi cele care vizează activităţi de rutină, sau cu valoare adăugată redusă pentru clienţii companiei.
Citeşte şi Sute de mii de joburi, atacate de roboţi
Doar 5% dintre angajatorii români chestionaţi consideră că-şi vor creşte echipa din funcţiunea administrativă şi de suport, iar 14% anticipează scăderi, în timp ce referitor la funcţiunea de resurse umane, ponderea angajatorilor care prevăd creşteri este de 1%, dar alţi 5% preconizează că-şi vor scădea echipele de HR ca rezultat al automatizării.
Mai mult de 1 din 3 angajatori se aşteaptă să-şi crească personalul din producţie, însă alţi 2 din 5 cred că în următorii doi-trei ani vor face reduceri de personal în această funcţiune, pe fondul automatizării.
În schimb, transformarea digitală a organizaţiilor va necesita competenţe de IT, astfel încât 11% dintre angajatori preconizează că-şi vor mări departamentele de IT, şi numai 2% anticipează o micşorare a acestora, impactul net fiind pozitiv, de +9%.
Angajatorii pun din ce în ce mai mult preţ pe capacităţile specific umane, acestea fiind de natură să potenţeze utilizarea tehnologiei, în combinaţie cu cunoştinţele specifice profesiei şi cu abilităţile digitale.
Citeşte şi Roboţii de ultimă generaţie vor înlocui fermierii la muncile câmpului
Angajatorii români preţuiesc cel mai mult colaborarea, organizarea muncii şi soluţionarea problemelor, peste 4 din 5 menţionând importanţa acestor abilităţi, pe care le consideră însă destul de rar întâlnite printre candidaţi, cele mai dificil de găsit fiind organizarea muncii (43%), comunicarea (42%) şi soluţionarea problemelor (40%).
93% dintre angajatorii din IT care preconizează creşteri ale forţei de muncă spun că pentru ei cea mai valoroasă abilitate este comunicarea, la egalitate cu organizarea muncii şi colaborarea. În schimb, comunicarea este deopotrivă şi abilitatea pe care o găsesc cu cea mai mare greutate la candidaţii pentru posturile vacante.
Citeşte şi Școala în care elevii învaţă limbi străine şi matematică de la roboţi