Stiri economice
BREXIT Este comerţul internaţional al României afectat de ieșirea Marii Britanii din UE?

„Riscurile care pot afecta economia reală şi implicit obiectivul de creştere economică sunt în principal de natură externă. Economia românească, ca parte a economiei europene, depinde de contextul economic internaţional şi în special de creşterea economică din principalele ţări partenere din punct de vedere comercial. În Europa, riscurile de deviere de la aceste previziuni sunt, în general, echilibrate. Creşterea economică ar putea depăşi aşteptările pe termen scurt, după cum rezultă şi din nivelul ridicat al indicatorului de încredere în economie”, se arată în document.
Potrivit Programului de Convergenţă 2018-2021, pe termen mediu există o vulnerabilitate în ceea ce priveşte preţurile ridicate ale activelor internaţionale, în urma unei reevaluări a riscurilor şi a condiţiilor adiacente.
„Există în continuare riscuri cu privire la incertitudinea rezultatelor negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din UE, dar şi legate de tensiunile geopolitice şi de tendinţa de orientare către politici cu caracter naţionalist şi protecţionist. Din perspectiva României, impactul Brexit va avea o amplitudine moderată, relaţiile comerciale dintre cele două ţări având o intensitate redusă. Exporturile României către Marea Britanie însumează 2,6 miliarde euro (4,1% din total) şi importurile doar 1,7 miliarde euro (2,2% din importurile totale). În acest context, se poate considera că Brexit nu va constitui un impediment semnificativ în derularea activităţii de comerţ internaţional al României”, menţionează sursa citată.
Deşi procedura de declanşare a procesului formal de părăsire a UE a avut deja loc, Brexit va fi efectiv finalizat în anul 2019.
„Acest interval de timp acordă spaţiul necesar României de a se adapta din punct de vedere instituţional, dar şi al mediului de afaceri la noile aranjamente care vor fi stabilite în urma negocierilor cu UE. De asemenea, la nivel european profitabilitatea redusă a sistemului bancar, asociată cu o accentuare a temerilor de risc la nivel global, poate avea efecte negative asupra cererii interne care pot afecta creşterea exporturilor româneşti”, informează MFP.
Instituţia este de părere că ameninţările la adresa climatului de stabilitate european şi global pot reprezenta o oportunitate pentru România, în sensul îndreptării atenţiei investitorilor către un spaţiu ce prezintă un grad de securitate sporit şi un nivel redus al fiscalităţii. (Sursa: Agerpres)
Evenimente
Românii au luat fața portughezilor și italienilor la capitolul educație financiară, dar tot codași suntem
România progresează în ceea ce priveşte nivelul educaţiei financiare a cetăţenilor, fiind în faţa unor state precum Italia sau Portugalia.
Două sondaje externe, unul realizat la nivelul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), celălalt la nivelul Uniunii Europene, arată că România progresează în ceea ce priveşte nivelul educaţiei financiare a cetăţenilor, fiind în faţa unor state precum Italia sau Portugalia. Cu toate acestea, România are de recuperat, fiind în urma multor state la acest capitol.
„Ne dorim foarte mult să impulsionăm şi digitalizarea şi tocmai de aceea noi suntem foarte determinaţi să creştem atât educaţia financiară, cât şi educaţia digitală. S-au văzut şi primele rezultate ale parteneriatelor desfăşurate în regim public-privat. Avem şi sondajul OECD, dar şi sondajul Eurobarometru al Comisiei Europene care relevă faptul că România a progresat. În sondajul OECD România a depăşit Italia cu un scor de alfabetizare financiară de 54 versus 53 în Italia. Este adevărat că este sub media celor 40 de state analizate, care este de 60. Important este că noi progresăm la comportamentul financiar pentru că acest scor de alfabetizare”, a declarat Gabriela Folcuţ, de la Asociaţia Română a Băncilor.
Aceasta a explicat că, în ceea ce priveşte nivelul de cunoştinţe, România ”nu stă tocmai bine” , mulţi dintre români neştiind să răspundă exact la întrebări precum „Ce este dobânda compusă?”, ”Cum se calculează dobânda simplă?”, ”Ce este inflaţia?” sau la întrebări legate de riscurile financiare.
În schimb, românii stau mult mau bine la capitolul legat de comportamentul financiar, mulţi dintre ştiu să economisească proactiv, să plătească facturile la timp, să compare ofertele de credit.
Gabriela Folcuţ a arătat de asemenea că studiul Eurobarometru al Comisiei Europene plasează România pe poziţia a treia de la finalul clasamentului în ceea ce priveşte educaţia financiară, depăşind Letonia şi Portugalia.
Evenimente
Ministrul Finanțelor vrea reducerea drastică a cheltuielilor cu aparatul bugetar
Ministrul Finanțelor spune că Guvernul nu a abandonat ideea unui aparat bugetar mult mai suplu și mai eficient. Și chiar dacă nu vor avea loc concedieri masive, statul va trebui să-și reducă drastic cheltuielile.
Tánczos Barna spune că reducerea cheltuielilor cu angajații de la stat rămâne o prioritate pentru guvern, iar șefii instituțiilor publice trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura servicii de calitate cu un număr mai mic de persoane.
Ministrul finanțelor a arătat că, la majoritatea ministerelor, bugetul anual a fost redus, ca primă măsură a reorganizării instituționale.
„Am redus cu 5% cheltuielile de personal, adică în paralel cu reducerea cu 5% și a bugetului de funcționare a cheltuielilor administrative, astfel încât, până la sfârșitul anului, să ne încadrăm în acest deficit de 7%. În interiorul instituțiilor, managerii trebuie să ia măsurile necesare încadrării în aceste limite lunare”, a declarat Tanczos Barna.
„Și în 2026, și în 2027, instituțiile trebuie să meargă mai departe pe drumul digitalizării, eficientizării și reducerii cheltuielilor de funcționare. Nu vorbesc, încă o dată, de reducerea salariilor, ci vorbim de reducerea anvelopei de personal”, a mai spus ministrul de Finanțe.
Ministrul finanțelor este prezent la Forumul Economic al Transilvaniei, organizat la Târgu Mureș de Fundația Pro Economica. Participă 120 de antreprenori din 16 județe, dar și viceministrul în Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei, Magyar Levente.
Evenimente
Județul în care seniorii au cele mai mici PENSII: oamenii se descurcă cu greu de la o lună la alta
Botoșani a ajuns județul celor mai săraci pensionari din țară. O indică atât statisticile naționale cât și realitatea de zi cu zi trăită de localnici. Mulți dintre ei abia se descurcă de la o lună la alta cu pensii foarte mici care nu le ajung pentru a duce un trai decent.
Majoritatea pensionarilor din Botoșani nu reușesc să facă față cheltuielilor lunare cu banii din pensie și asta pentru că în județ sunt cele mai mici pensii înregistrate la nivel de țară. Oamenii nu reușesc să facă față scumpirilor, cheltuielilor la utilități sau costurilor cu medicamentele.
Cea mai grea situație este a pensionarilor rămași singuri, fără ajutor bolnavi și cu pensii foarte mici. Cei din mediul rural își pun sănătatea în pericol sau mor cu zile pentru că nu au bani să urmeze un tratament.
-
Evenimenteacum 2 zile
ANAF a pus tunurile pe cei care-și închiriază locuințele în scop turistic pe platforme online. Val de notificări și pe venituri din urmă cu 5 ani
-
Evenimenteacum 2 zile
Acneea la adulți: De ce continuă să apară și cum poți scăpa de ea?
-
Evenimenteacum o zi
Se adâncește gaura din buget. Ciolacu pregătește un nou împrumut de la BERD
-
Evenimenteacum 2 zile
COTAȚIA AURULUI ATINGE UN NOU MAXIM ISTORIC
-
Evenimenteacum 2 zile
SIVICULTORII ORGANIZEAZĂ UN MITING MIERCURI, ÎN PIAȚA VICTORIEI
-
Companiiacum 2 zile
Scapă de team building-urile plictisitoare! Încearcă un escape room
-
Companiiacum 20 de ore
Ce tip de deschidere a ferestrelor PVC este potrivit pentru casa ta?
-
Uncategorizedacum o zi
Carlsberg celebrează revenirea la competițiile UEFA destinate echipelor naționale, semnând un nou parteneriat pe termen lung