Connect with us

Stiri economice

Incendiu puternic la o școală din București

Publicat

pe

La această oră, incendiul a fost stins, pompierii acţionând pentru lichidarea câtorva mici focare.

Potrivit sursei citate, incendiul se manifesta generalizat la acoperiş, cu flăcări înalte şi degajări mari de fum. S-a intervenit cu 20 de autospeciale de stingere, 3 autoscări, un echipaj de descarcerare şi echipaje SMURD, pompierii acţionând perimetral prin intermediul autoscărilor cu linii de furtun. S-a lucrat la decopertarea acoperişului pentru crearea accesului către focarele de incendiu.

De asemenea, au fost identificate şi surse de alimentare de la hidranţi stradali pentru a asigura necesarul de apă.

‘Incendiul a fost anunţat în dispeceratul ISU Bucureşti-Ilfov de către locatarii din blocurile învecinate. Au fost mai multe apeluri succesive, primul fiind preluat de dispeceri la ora 3,14. Nu au fost persoane surprinse de incendiu sau victime’, au precizat reprezentanţii ISUBIF.

Oficialii ISUBIF au menţionat că o parte din acoperişul clădirii s-a prăbuşit, fiind afectată structura din lemn a acestuia. Clădirea are regim de înălţime – parter, pompierii acţionând numai din exterior având în vedere pericolul de prăbuşire a acoperişului.

În jurul orei 5,00 incendiul a fost localizat, pompierii lucrând în continuare la decopertarea acoperişului şi stingerea incendiului, dar şi la realizarea protecţiei sălii de sport care se află în apropiere.

Reprezentanţii ISUBIF au precizat că în anul 2001, pentru instituţia de învăţământ respectivă a fost emis aviz de securitate la incendiu, pentru lucrări de consolidare şi refuncţionalizare şcoală generală. Până la momentul actual, şcoala nu a obţinut autorizaţia de securitate la incendiu. AGERPRES

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Războiul tarifelor. Trump este optimist și spune că va încheia acorduri „foarte bune” cu China și UE

Publicat

pe

După ce a lansat torpila pe piețele financiare internaționale, Donald Trump a demarat războiul negocierilor dure cu cei mai importanți parteneri economici ai americanilor, China și Uniunea Europeană. 

Președintele american Donald Trump, care a avut joi o întrevedere la Casa Albă cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind taxele vamale, ceea ce a afirmat de altfel și partenera sa de discuții, care a caracterizat SUA drept un „partener fiabil”, relatează AFP.

Cei doi lideri se întâlnesc în contextul în care relațiile dintre SUA și UE sunt tensionate din cauza războiului comercial declanșat de președintele american.

De asemenea, liderul de la Casă a dat asigurări că SUA vor încheia „un acord foarte bun cu China”.

Donald Trump a precizat însă că, deși se așteaptă la progrese în încheierea de acorduri comerciale, nu se grăbește să facă acest lucru, relatează Reuters.

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul scoate 1,5 miliarde de lei din Trezorie pentru a nu pierde banii europeni din PNRR

Publicat

pe

Înainte de alegeri și în toiul scumpirilor de Paște, Guvernul României scoate 1,5 miliarde de lei din Trezorerie pentru a acoperi creșterea prețurilor din construcții.

Ordonanța de urgență menită să evite pierderea banilor europeni din 2014–2020 și compromiterea proiectelor din PNRR a fost adoptată astăzi.

Peste 17 miliarde lei reprezintă necesarul de finanțare suplimentară pentru proiectele derulate de primării, consilii județene și alte instituții locale.

Multe dintre aceste proiecte, cum ar fi reabilitări de drumuri, spitale, școli sau sisteme de canalizare, riscă să nu fie finalizate până la sfârșitul anului 2025. Este termenul-limită pentru implementarea acestora, fără ajutorul financiar de la Guvern.

Citeste in continuare

Evenimente

Austeritate pentru angajați, belșug pentru șefii CFR Călători. Scad salariile obișnuite, dar cresc indemnizațiile de conducere

Publicat

pe

Revoltă în compania CFR Călători, după ce în proiectul de buget al companiei câștigurile salariale ale angajaților de rând ar urma să scadă, în vreme ce indemnizațiile directorului general, directorului financiar și ale membrilor Consiliului de Administrație sunt în creștere, potrivit Club Feorviar.

Potrivit proiectului prezentat de Club Feroviar, cheltuielile de natură salarială ar urma să scadă cu 4,66% față de 2024. Bonusurile vor fi și ele in scădere, la fel și numărul de angajați, care ar ajunge la 10.597, în scădere cu 279 față de cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024.

Dacă pentru majoritatea angajaților veniturile scad, nu același lucru se întâmplă și în cazul șefilor, ba dimpotrivă.

Astfel, cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete ar urma să se majoreze cu 24,36%.

De exempplu, indemnizațiile directorului general, precum și cele ale directorului financiar sunt stabilite la valoarea de 1.044 mii lei, cu 17,43% față de nivelul anului trecut, potrivit calculelor făcute de Club Feroviar.

Și indemnizația membrilor Consiliului de Administrație este în creștere față de anul trecut, cu 37,33%, o majorare pusă pe seama faptului că în perioada mai-decembrie 2024 CA a funcționat cu patru membri în loc de cinci. În ceea ce privește      cheltuielile aferente AGA și cenzori, programate la 70,80 mii lei, acestea rămân aproape constante.

În proiectul de buget, compania aflată în subordonare Ministerului Transporturilor, este previzionat un profit de trei milioane de euro.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE