Stiri economice
MFP programează împrumuturi de peste 3,6 miliarde de lei de la bănci, în luna iunie

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna mai, împrumuturile programate de MFP sunt mai mici cu 200 de milioane de lei.
Conform prospectelor de emisiune, MFP are în program o licitaţie, în data de 7 iunie, pentru certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 300 de milioane de lei, pe o perioadă de 182 de zile. În mai, MFP a organizat o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 500 de milioane de lei, dar a împrumutat de la bănci doar 185,2 milioane de lei, pentru o perioadă de 12 luni, la un randament mediu de 2,89% pe an.
Cele şapte licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 2,9 miliarde de lei, vor fi urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.
Pentru trimestrul II al anului 2018, Ministerul Finanţelor Publice a anunţat intenţia de atragere a unui volum indicativ de 12 – 14 miliarde lei, reprezentând emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă.
Ministerul Finanţelor Publice are în vedere în 2018 emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă, în sumă de 48 – 50 de miliarde de lei, cu o structură a maturităţilor de circa 30%/70%, prin emiterea de certificate de trezorerie cu discont pe termene scurte, de până la un an inclusiv, obligaţiuni de stat de tip benchmark pe termene medii şi lungi, precum şi titluri de stat pentru populaţie prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul programului TEZAUR, cu un volum estimat de până la 8% din valoarea titlurilor de stat de emis pe piaţa internă, reprezentând aproximativ patru miliarde de lei.
Evenimente
COTAȚIA AURULUI ATINGE UN NOU MAXIM ISTORIC
În contextul creșterii tensiunilor din Orientul Mijlociu și a incertitudinilor comerciale globale, cotația aurului a atins miercuri un nou record istoric. La aproximativ 05:40 am GMT, prețul aurului pe piața spot a urcat la 3.041,37 dolari pe uncie, după ce a înregistrat un maxim de 3.042,95 dolari. Această performanță reflectă atracția tot mai mare a metalului galben ca activ sigur în fața riscurilor economice.
Traderii sunt îngrijorați de impactul tarifelor vamale impuse de administrația Trump, care ar putea alimenta inflația și ar contribui la o încetinire economică globală. În acest context, investitorii văd aurul ca un refugiu sigur, mai ales într-o perioadă de dobânzi scăzute. Analistul Tim Waterer de la KCM Trade consideră că metalul prețios este bine poziționat pentru a face față incertitudinilor economice și geopolitice.
În aceeași zi, piețele așteaptă cu interes decizia de politică monetară a Rezervei Federale americane, care este prevăzută să rămână neschimbată, cu o dobândă de referință între 4,25% și 4,50%. Discursul președintelui Fed, Jerome Powell, va fi urmărit îndeaproape pentru posibile semnale privind viitoarele direcții ale politicii monetare. Dacă Fed va adopta o abordare mai relaxată, prețul aurului ar putea depăși pragul de 3.050 dolari pe uncie.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
ANAF a pus tunurile pe cei care-și închiriază locuințele în scop turistic pe platforme online. Val de notificări și pe venituri din urmă cu 5 ani

ANAF va începe o verificare de mare amploare care-i vizează pe cei care își închiriază locuințele personale în scop turistic pe platforme online precum Booking și Airbnb. Inspectorii au trimis deja notificări către persoane care au realizat astfel de venituri, pentru a le anunța că figurează cu datorii din perioada 2019-2024.
Direcția Generală Antifraudă Fiscala transmite, atât prin SPV cât și prin poștă, persoanelor fizice, care obțin venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, o „Scrisoare de informare/notificare – închiriere spatii cazare regim hotelier”.
„Online-ul este în vizorul ANAF și Antifraudă. Directiva care obligă la completarea declarațiilor cu privire la vânzări ne ajută și pe noi și ANAF a început deja, cu echipe specializate, să identifice nu doar vânzările de pe platformele clasice, ci și platforme de anunțuri simple online, iar acolo sunt din ce în ce mai multe companii și persoane fizice identificate.
A început analiza vânzărilor de servicii turistice prin Booking și prin Airbnb, acolo fiind identificate între 22.000 și 23.000 de persoane fizice care au realizat venituri mai mici sau mai mari, printre care și câteva sute de persoane care au realizat venituri de peste 100.000 de lei”, a declarat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.
Evenimente
Rezerva Federală a SUA menține nemodificată dobânda de referință
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în linie cu estimările.
Luând în considerare taxele vamale introduse de administraţia Trump, oficialii Fed şi-au revizuit în creştere previziunile privind inflaţia, care ar urma să se situeze la finalul anului la 2,7%, faţă de un nivel de 2,5% anticipat în decembrie. Până la finalul lui 2027, inflaţia în SUA ar urma să revină la 2%, obiectivul Fed, iar dobânda la 3,10%.
În plus, prognoza privind evoluţia economiei SUA a fost revizuită în scădere. Fed se aşteaptă acum la un avans al PIB-ului SUA de 1,7% în 2025, de la un nivel de 2,1% estimat anterior. În 2026 şi 2027, creşterea economiei SUA ar urma să se situeze la 1,8%.
Rata şomajului în SUA ar urma să se situeze la 4,4% în 2025 şi 4,3% în 2026 şi 2027. În februarie, rata şomajului a fost de 4,1%.
Oficialii Fed avertizează că au sporit riscurile şi perspectivele în acest an sunt confuze.
„Incertitudinile privind perspectivele au crescut”, se arată în comunicatul Fed. Fără a menţiona în comunicat numele lui Donald Trump sau taxele vamale, proiecţiile privind o inflaţie mai ridicată în acest an arată efectul politicilor comerciale ale Washingtonului.
-
Evenimenteacum o zi
Productivitatea în România a crescut de la 26% în 2008 la 44% în 2024
-
Evenimenteacum 2 zile
INS: PRODUCȚIA DE GAZE NATURALE ÎN SCĂDERE ÎN IANUARIE 2025. IMPORTURILE CRESC SEMNIFICATIV CU 46,5%
-
Evenimenteacum 2 zile
Ce salariu trebuie să ai ca să te poți înscrie în programul „Noua Casă” 2025?
-
Evenimenteacum 2 zile
AVERTISMENT DUR DIN PARTEA CELEI MAI MARI AGENȚII AMERICANE DE RATING FINANCIAR
-
Evenimenteacum 2 zile
ORA 13:00 – ANAMARIA GAVRILĂ, DEZVĂLUIRI INCENDIARE DESPRE CANDIDATURĂ, ÎN EXCLUSIVITATE LA TELEVIZIUNEA POPORULUI – REALITATEA PLUS
-
Evenimenteacum o zi
BOLOJAN A DESECRETIZAT CHELTUIELILE ”FARAONULUI”. ÎNTR-O SINGURĂ ZI, IOHANNIS A ”SPART” 600.000 DE EURO LA O DEPLASARE – DOCUMENT
-
Evenimenteacum o zi
VLADIMIR PUTIN ACCEPTĂ ARMISTIȚIUL DE 30 DE ZILE PROPUS DE DONALD TRUMP. RUSIA ȘI UCRAINA SUSPENDĂ ATACURILE ASUPRA INFRASTRUCTURII ENERGETICE
-
Evenimenteacum 22 de ore
Rabla pentru tractoare. 126 de dealeri de tractoare şi maşini agricole autopropulsate au fost validaţi în program