Connect with us

Stiri economice

Ce amenzi riscă angajatorii care au camere video la locul de muncă

Publicat

pe

„Noile reguli privind protecţia datelor cu caracter personal au intrat deja în vigoare la data de 25.05.2018, conform Regulamentului UE 2016/679. Cu toate acestea, majoritatea societăţilor sunt doar în curs de implementare a noilor proceduri sau, mai grav, nici măcar nu au început implementarea acestora”, mărtutirseşte avocata. În acest context, unul dintre subiectele cele mai sensibile ale noilor reglementări vizează supravegherile video.

Condiţiile în care angajatorii îşi pot supraveghea sediul sau punctul de lucru urmează a fi stabilite printr-un nou Proiect de lege, care a fost adoptat deja de Camera Deputaţilor. Legea este necesară în contextul în care Regulamentul UE nu prevede reguli clare privind condiţiile în care camerele video pot fi utilizate de societăţi pentru a monitoriza angajaţii sau clienţii. La art. 88 se prevede că „statele membre pot prevedea norme mai detaliate pentru a asigura protecţia drepturilor (…) angajaţilor în contextul ocupării unui loc de muncă, (…) al protejării proprietăţii angajatorului sau a clientului”. Aşadar, detaliile cu privire la modalitatea în care societăţile ar urma să îşi supravegheze angajaţii şi bunurile urmează să fie stabilite printr-o lege internă. De asemenea, dispozitii privind supravegherea video sunt prevazute si de Decizia Presedintelui ANSPDCP nr. 52/2012, care vor rămâne în vigoare în măsura în care nu contravin noii legislaţii, mai spune avocautl R&R Parteners.

Potrivit Ruxandrei Vişoiu, conform art. 5 din Proiectul de lege, prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor, în cazul în care angajatorul utilizează sisteme de monitorizare prin mijloace electronice sau mijloace de supraveghere la locul de muncă, este permisă doar în următoarele condiţii:

  • Interesele legitime urmărite de angajator vizează activităţi de importanţă deosebită, temeinic justificate şi prevalează asupra intereselor sau drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate – altfel spus, angajatorul va trebui să demonstreze că supravegherea video este cu adevărat necesară la locul de muncă. Simplul fapt că se desfăşoară activitate economică nu este necesar pentru a exista un interes real pentru supravegherea persoanelor, întrucât această supraveghere se presupune a fi o încălcare a drepturilor personale. Angajatorul va trebui să arate, spre exemplu, că există un grad mare de risc privind furtul produselor ori materialelor la locul de muncă, că se desfăşoară activităţi de mare risc etc.
  • Angajatorul a realizat informarea prealabilă obligatorie, completă şi în mod explicit a angajaţilor – aşadar camerele video secrete sunt în mod categoric interzise, putând fi astfel excluse ca probă chiar şi în cazul unui furt la locul de muncă, întrucât au fost montate fără respectarea legii. Angajatorii trebuie să ştie că există camere video la locul de muncă, chiar dacă acestea sunt doar în locurile de acces pentru securitate, nu în spaţiul de muncă efectiv. În acest sens, angajatorul ar trebui să facă o informare oficială a angajaţilor, în care să detalieze condiţiile de supraveghere video şi preferabil să aibă în scris dovada de informare a acestora, pentru a evita neplăceri în eventualitatea unui control ANSPDCP.
  • Angajatorul a consultat sindicatul sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor înainte de introducerea sistemelor de monitorizare – acest lucru nu înseamnă că angajatorul nu poate monta camere decât după ce ia acordul sindicatului. Însă pe lângă informarea tuturor angajaţilor privind monitorizarea video, angajatorul va trebui să pună efectiv în discuţia reprezentanţilor acestora necesitatea existenţei camerelor video. Cu această ocazie, va trebui să prezinte pe scurt motivele pentru care supravegherea este necesară, sa înregistreze eventualele obiecţiuni şi să găsească soluţii în cazul unui eventual conflict. Ca şi în cazul informării, rezultatele consultării ar trebui introduse preferabil într-un proces verbal şi păstrate de angajator.
  • Alte forme şi modalităţi mai puţin intruzive pentru atingerea scopului urmărit de angajator nu şi-au dovedit anterior eficienţa – aceasta este probabil cea mai strictă cerinţă din noua reglementare, putând fi interpretată în sensul în care angajatorul poate monta camere video doar în contextul în care a încercat în trecut monitorizarea prin modalităţi mai „soft” (ex. notarea într-un registru a tuturor persoanelor care intră în spaţiu, fără a le filma), dar acestea nu s-au dovedit destul de eficientă. Având însă în vedere că aceste restricţii vizează nu doar camerele video, ci şi supravegherea electronică a angajaţilor (ex. paginile web accesate la serviciu), această cerinţă va viza în practică mai degrabă acest aspect, care mult mai intruziv decât filmarea de securitate.
  • Durata de stocare a datelor cu caracter personal este proporţională cu scopul prelucrării, dar nu mai mult de 30 de zile, cu excepţia situaţiilor reglementate expres de lege sau în cazurile temeinic justificate – materialul video va trebui păstrat maxim 30 de zile, durată care este considerată suficientă pentru scopuri de securitate. Această durată poate fi prelungită doar dacă angajatorul demonstrează necesitatea, ex. apariţia unui incident de securitatea din motive nedescoperite.

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Vânzările de mașini noi au crescut cu 2,8% în Europa. Anglia și Spania, performerele Bătrânului Continent

Publicat

pe

Vânzările de mașini noi în Europa au crescut cu 2,8% în martie, impulsionate de salturi cu două cifre în Marea Britanie și Spania, deoarece datele din industrie de joi au arătat că o creștere a înmatriculărilor de vehicule electrice în această lună a compensat scăderea celor pe benzină și diesel, scrie Reuters.

Vânzările de mașini complet electrice au crescut cu 23,6% în această lună, arată datele Asociației Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA).

În timp ce se luptă pentru a reduce costurile ridicate pe piețele interne și luptă împotriva concurenței din China, producătorii de mașini europeni se confruntă acum cu efectele tarifelor de 25% impuse de președintele american Donald Trump la importurile de mașini, tulburând perspectivele pentru industrie.

Taxele de import de 145% impuse de Trump pe importurile din China – și tarifele de represalii ale Beijingului – au împins, de asemenea, previziunile de creștere la nivel global, confruntând companiile de automobile cu noi riscuri.

Vânzările din martie în Uniunea Europeană, Marea Britanie și Asociația Europeană de Liber Schimb (EFTA) au crescut la 1,42 milioane de mașini, după ce au scăzut timp de două luni, arată datele ACEA.

Înmatriculările la Volkswagen și Renault au crescut cu 10,3%, respectiv 13%, în timp ce au scăzut cu 5,9% la Stellantis.

Vânzările Tesla au scăzut pentru a treia lună consecutiv, cu 28,2% față de anul trecut, iar cota sa din piața totală a scăzut la 2% de la 2,9% în urmă cu un an.

În UE, vânzările totale de mașini au scăzut cu 0,2% față de anul trecut, în scădere pentru a treia lună, chiar dacă înmatriculările de mașini electrice cu baterie (BEV), hibrid electric (HEV) și hibrid plug-in (PHEV) au crescut cu 17,1%, 23,9% și, respectiv, 12,4%. Vehiculele electrificate – fie BEV, HEV sau PHEV – vândute în bloc au reprezentat 59,2% din înmatriculările de mașini de pasageri în martie, în creștere față de 49,1% în anul precedent.

Dintre cele mai mari piețe din UE, vânzările în Spania și Italia au crescut cu 23,2% și, respectiv, 6,3%, în timp ce în Franța și Germania au scăzut cu 14,5% și 3,9%. În Marea Britanie, înmatriculările au crescut cu 12,4%.

Experții din piață spun că interesul tot mai mare pentru mașinile electrice în Europa, a doua cea mai mare piață de vehicule electrice din lume, se datorează în mare parte noilor obiective UE privind emisiile și lansării de modele electrice mai ieftine, deși UE a propus recent slăbirea obiectivelor.

Citeste in continuare

Evenimente

Dispar plățile cash sau card în România: o nouă eră în tranzacțiile financiare

Publicat

pe

Modul în care românii își fac plățile este pe cale să se transforme radical. Odată cu avansul rapid al tehnologiilor digitale, metodele clasice precum numerarul, cardurile bancare sau chiar telefoanele mobile sunt treptat înlocuite de sisteme biometrice, care promit o experiență de plată mai rapidă, mai sigură și mai comodă.

Plăți fără portofel sau telefon

Plata prin biometrie presupune identificarea utilizatorului prin trăsături unice ale corpului — fie prin amprentă, fie prin recunoaștere facială, scanarea irisului sau chiar a palmei. Tehnologia câștigă rapid teren la nivel global și devine o alternativă viabilă la metodele convenționale.

Țări precum Spania și-au accelerat tranziția către o economie fără numerar. Potrivit unui raport al Băncii Naționale Spaniole, în primele luni ale anului 2024, tranzacțiile digitale au atins valoarea de 6,1 trilioane de euro, înregistrând o creștere de peste 11%.

În Asia, sistemele de plată bazate pe recunoașterea palmei sunt deja implementate în parteneriate între giganți tehnologici precum Tencent și Visa. Utilizatorul trebuie doar să își treacă mâna peste un senzor, iar tranzacția este aprobată instant — fără PIN, fără semnături, fără portofel.

România experimentează deja plățile biometrice

Și în România, tehnologia biometriei face pași importanți. Începând din 2019, mai multe magazine din București au introdus opțiunea de plată prin amprentă digitală, disponibilă clienților care își înregistrează datele biometrice într-o aplicație dedicată. Potrivit specialiștilor IT, sistemul oferă un grad ridicat de securitate, reducând considerabil riscul fraudelor și al furturilor de identitate.

„Autentificarea biometrică a fost creată pentru a ne simplifica viața. În loc să introducem coduri sau parole, acum putem efectua plăți printr-un simplu gest — fie cu degetul, fie cu o privire”, explică un expert în securitate digitală.

NFC rămâne un aliat al plăților rapide

Pe lângă biometrie, tehnologia NFC (Near Field Communication) continuă să joace un rol esențial în facilitarea tranzacțiilor rapide. Utilizatorii pot face plăți instant prin apropierea telefonului, ceasului inteligent sau altui dispozitiv de terminalul POS, fără a fi necesară o conexiune la internet.

Deși nu a devenit (încă) obligatorie, biometria este considerată de mulți experți următorul pas firesc în evoluția plăților digitale. Se discută deja despre implementarea la scară largă, inclusiv în sectorul public, iar legislația ar putea fi adaptată în viitor pentru a permite utilizarea universală a acestor metode.

România, la fel ca multe alte state europene, pare pregătită să intre într-o nouă eră a plăților, una în care identitatea biologică devine noul portofel.

Citeste in continuare

Evenimente

Comerțul cu autovehicule urcă în 2025, deși vânzările de piese și motociclete scad

Publicat

pe

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a înregistrat o creștere în primele două luni ale anului 2025 față de aceeași perioadă din 2024. 

Astfel, ca serie brută, creșterea a fost de 3,1%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, avansul a fost de 0,9%.

Contribuția principală la această evoluție pozitivă a venit din segmentul activităților de întreținere și reparare a autovehiculelor, care a înregistrat o creștere semnificativă de 16,5%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Comerțul cu autovehicule a crescut cu 2,6%

Comerțul cu autovehicule a crescut cu 2,6%, iar comerțul cu motociclete, piese și accesorii, inclusiv întreținerea și repararea acestora, a înregistrat o majorare ușoară de 0,6%. În schimb, comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule a consemnat o scădere de 0,1%.

Comparativ cu luna ianuarie 2025, în februarie același an, volumul total al cifrei de afaceri pe serie brută a crescut cu 6,7%. Acest avans se datorează creșterilor înregistrate în toate segmentele analizate: întreținerea și repararea autovehiculelor (+9,4%), comerțul cu autovehicule (+7,9%), comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente, inclusiv întreținerea și repararea acestora (+4,9%), și comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+3,4%). Cu toate acestea, seria ajustată a arătat o scădere de 0,5% în aceeași perioadă.

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat mai multe cifre.

„În perioada 1.I-28.II.2025 comparativ cu perioada 1.I-29.II.2024, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, seri brută, a înregistrat o cifră de afaceri mai mare cu 3,1%, datorită creşterii cifrei de afaceri la: activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+16,5%), comerţul cu autovehicule (+2,6%) şi comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+0,6%)”, informează Institutul Național de Statistică.

Principalul motor de creștere a fost din nou activitatea de întreținere și reparare a autovehiculelor

În ceea ce privește comparația dintre februarie 2025 și februarie 2024, seria brută a înregistrat o creștere modestă de 0,4%. Principalul motor de creștere a fost din nou activitatea de întreținere și reparare a autovehiculelor, cu un salt considerabil de 26,2%.

În schimb, alte segmente au fost pe minus: comerțul cu motociclete, piese și accesorii, întreținerea și repararea acestora (-7,4%), comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (-2,6%), și comerțul cu autovehicule (-1,7%).

Seria ajustată a volumului total al cifrei de afaceri din luna februarie 2025 comparativ cu aceeași lună a anului precedent a înregistrat o creștere de doar 0,1%. Deși unele segmente au scăzut, precum vânzările de piese auto și motociclete, per ansamblu, piața a evoluat pozitiv, mai ales în luna februarie.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE