Stiri economice
Legea fondurilor de investiţii alternative, discutată săptămâna viitoare în Consiliul ASF

„Legea FIA este necesară, dar trebuie să mai fie însoţită de câteva lucruri: înfiinţarea contra-părţii centrale, soluţionarea Secţiunii 1 din Depozitarul Central, acele cupoane istorice, o masă inactivă cu un blocaj financiar de peste 200 de milioane de euro, care nu participă la viaţa economică a ţării, înfiinţarea Fondului de compensare a investitorilor pe piaţa de capital. Legea FIA trebuie să elimine şi ultimele bariere. Dacă România vrea să ajungă la statutul de piaţă emergentă, să nu mai fie în zona pieţelor de frontieră, trebuie să elimine orice barieră, cum ar fi: pragurile de deţineri, să rezolve o serie de legi care nu-şi mai au valabilitatea, cum este, de exemplu, Legea de înfiinţare a fondurilor de investiţii şi care încalcă dreptul acţionarilor, dreptul de a-şi decide singuri chiar lucruri banale, cum ar fi denumirea societăţilor. Scopul principal este ca ultima această Lege FIA, după adoptare, să anuleze Legea 297, care nu va mai avea obiect. Noi o vom promova în discuţii, săptămâna viitoare, în Consiliul ASF, urmând ca, din toamnă, să o înaintăm Ministerului de Finanţe care are dreptul de iniţiativă legislativă în vederea promovării la Parlament”, a menţionat Ursache, într-o conferinţă de specialitate.
Potrivit oficialului ASF, o ţară ca România, cu o capitalizare bursieră de doar 10,3% din Produsul Intern Brut (PIB), nu are cum să dezvolte economia.
„Astăzi, Fondul Monetar Internaţional o să publice raportul de analiză a pieţelor financiare din România şi la capitolul piaţa de capital se scrie că România a înregistrat progrese semnificative în dezvoltarea pieţelor sale de capital, în ultimii ani. Au fost întreprinse o serie întreagă de reforme pentru dezvoltarea pieţelor, titlurilor de stat neguvernamentale etc. Toată lumea vorbeşte astăzi despre modelul pieţei de capital anglo-saxon. În România, tributară unor prejudecăţi şi fricii de transparenţă şi de guvernanţă corporativă, oamenii preferă să ia mai degrabă credite bancare decât să se finanţeze pe piaţa de capital. Cred că, în momentul de faţă, o ţară care are doar 10,3% capitalizare bursieră din totalul Produsului Intern Brut nu are cum să dezvolte economia. Germania are 59% capitalizare bursieră din PIB. Problema nu este diferenţa asta, ci dinamica. În ultimii trei ani, majoritatea ţărilor europene tind să-şi mărească capitalizarea bursieră din PIB. Noi, deocamdată, stagnăm nici nici măcar la nivelul atins în 2013 – 2014”, a explicat vicepreşedintele ASF, potrivit Agerpres.
Organizaţia Profesioniştilor din Piaţa de Capital (OPPC) a organizat, marţi, o dezbatere cu tema „Fonduri de investiţii alternative – oportunităţi pentru dezvoltarea economică a României”.
Evenimente
acturile la gaze „bubuie” de la 1 aprilie după ce expiră plafonarea – CALCULE
Deși mai sunt luni bune până la expirarea schemei de sprijin, ofertele pentru primăvara anului 2026 confirmă temerile consumatorilor: gazele se scumpesc. Analiza AEI indică faptul că prețurile din ofertele actuale depășesc deja plafonul de 0,31 lei/kWh, marcând o tranziție către o piață liberă dictată de incertitudini și marje de profit defensive.
Sfârșitul lunii martie 2026 marchează un punct de cotitură pentru piața energiei din România: expirarea schemei de plafonare, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă . Deși decidenții politici încă oscilează între prelungirea mecanismului și eliminarea sa graduală, semnalele din piață sunt deja clare. Primele oferte apărute pe comparatorul ANRE indică o realitate dură: era gazului ieftin și plafonat la 0,31 lei/kWh a apus.
Oferte bazate pe și profit și protecție la instabilitățile ulterioare
Analiza președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, arată că noile tarife, cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/kWh, nu reflectă prețul real al mărfii pe bursă, ci mai degrabă o „anvelopă de risc”.
Oferta de 0,32 lei/kWh reprezintă o creștere ușoară, de 3%, considerată o actualizare normală de portofoliu. La polul opus, prețul de 0,41 lei/kWh înseamnă o scumpire de 32%. Această diferență majoră arată că unii furnizori nu mai caută să atragă volume mari de clienți, ci urmăresc profituri sigure și protecție în fața eventualelor instabilități viitoare.
Haosul legislativ și „factura” incertitudinii
Întârzierea unei decizii clare din partea Guvernului a creat un vid care îi penalizează pe consumatori. În timp ce premierul Ilie Bolojan promite o decizie finală în scurt timp, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune o alternativă pentru cei vulnerabili: un tichet de sprijin de 50 de lei lunar (care poate ajunge la 100 de lei în lunile de iarnă).
Totuși, lipsa unei strategii de ieșire graduală din plafonare a forțat piața să reacționeze defensiv. Consumatorii riscă acum să „înghită” prețuri mari prin semnarea tacită a noilor contracte, din cauza crizei de timp și a lipsei de transparență.

Cât ne costă neatenția?
Scumpirea gazului nu vine singură. Odată cu prețul de bază, crește automat și suma plătită pentru TVA, alimentând bugetul statului direct din buzunarul cetățeanului.
Estimările costurilor suplimentare pe an:
- Apartament cu 2 camere: între 150 și 1.500 lei în plus.
- Casă: între 300 și 3.000 lei în plus
- Diferența de preț de pe piață nu este doar despre bani, ci despre modele economice diferite. Unii furnizori mizează pe prudență, alții pe marje ridicate de profit (care urcă de la 4% la 22%). În acest context, în 2026, cea mai mare greșeală a consumatorului nu va fi prețul gazului în sine, ci lipsa de atenție la detalii în momentul alegerii ofertei.
Evenimente
UE a hotărât sistarea oricăror importuri de gaze naturale din Rusia
Ceea ce a început ca o declarație de intenție politică a devenit, de luni, o realitate juridică implacabilă: Uniunea Europeană a pus capăt oficial erei gazului rusesc.
Uniunea Europeană a transformat, luni, voința politică în obligație juridică, oferind aprobarea finală pentru interzicerea totală a importurilor de gaze din Rusia. Decizia, luată la Bruxelles în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de resort, a fost adoptată prin majoritate calificată. Deși Ungaria și Slovacia s-au opus, iar Bulgaria a ales calea abținerii, mecanismul de vot a permis evitarea unui veto, spre nemulțumirea Budapestei, care a anunțat deja că va contesta măsura la Curtea de Justiție a UE.
2026 și 2027 – bornele independenței energetice față de Moscova
Noua legislație nu impune o tăiere bruscă, ci un proces etapizat menit să protejeze economiile europene. Primele vizate sunt transporturile de gaz natural lichefiat (GNL), care trebuie să dispară din porturile europene până la sfârșitul anului 2026. Ulterior, gazul livrat prin conducte va deveni istorie cel târziu la 30 septembrie 2027. Totuși, legea oferă o mică „plasă de siguranță”: statele care demonstrează dificultăți reale în umplerea depozitelor cu resurse non-rusești pot obține o derogare limitată până la 1 noiembrie 2027, pentru a evita crizele de încălzire în prag de iarnă.
De la dependență totală la procente reziduale
Schimbarea este radicală dacă privim cifrele: înainte de invazia din Ucraina, Moscova dicta piața europeană cu o cotă de peste 40%. Până în 2025, acest procent s-a prăbușit la aproximativ 13%, însă dependența a rămas vizibilă în buzunarele Kremlinului. Doar în luna precedentă, cinci state membre au pompat 1,4 miliarde de euro în economia rusă, Ungaria fiind lider la achiziții, flancată paradoxal de Franța și Belgia, care au continuat să importe cantități semnificative de GNL.
Amenzi drastice pentru companiile „nostalgice”
Regulile sunt stricte și nu lasă loc de interpretări: semnarea unor noi contracte cu furnizorii ruși este strict interzisă, iar cele existente trebuie reziliate. Contractele pe termen scurt expiră forțat în 2026, în timp ce acordurile pe termen lung vor fi eliminate progresiv. Pentru companiile care ar putea fi tentate să ignore embargoul, sancțiunile sunt usturătoare, amenzile putând ajunge până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală.
Reconfigurarea traseului petrolul prin conducte și energia nucleară
Victoria de la Bruxelles privind gazele naturale este doar o etapă. Comisia Europeană a semnalat deja că nu se va opri aici, pregătind terenul pentru măsuri similare care să vizeze petrolul rusesc livrat prin conducte, dar și reducerea dependenței strategice de combustibilul nuclear provenit din Rusia. Este o reconfigurare totală a hărții energetice, menită să elimine orice pârghie de șantaj pe care Moscova o mai deține asupra continentului.
Evenimente
Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei
Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale.
PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.
Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.
El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.
Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.







