Gazul din Marea Neagră va fi, până la urmă, scos la suprafaţă. Este aproape o certitudine că exploatarea va începe, în ciuda lentorii cu care se mişcă decidenţii români în legiferarea activităţilor offshore reunite în Legea offshore. Acesta este ultimul pas înainte ca firmele care au concesionat perimetre să ia decizia de investiţie comercială, fapt recunoscut chiar de către ele. ExxonMobil, Petrom, Black Sea Oil&Gas (Carlyle Group) şi-au exprimat, pe rând, intenţia fermă de a începe extracţia, odată ce tot ce ţine de legislaţia conexă este gata. Mai mult decât intenţie, paşi concreţi au fost făcuţi. În primul rând, Exxon şi Petrom au rezervat capacitate de intrare pentru 120 de miliarde de metri cubi, în 15 ani (2021-2035), în Sistemul Naţional de Transport, în punctul Tuzla, de pe ţărmul Mării Negre. 100% din capacitatea alocată, pentru fiecare an, a fost rezervată, dovadă că cele două companii au intenţia fermă de a începe lucru. Ba mai mult, capacitatea rezervată depăşeşte cu mult estimările anterioare, de 80 de miliarde de metri cubi.

Pe de altă parte, Transgaz, monopolul transportului gazier din România, tocmai a anunţat că a pornit lucrările la gazoductul BRUA, care are ca scop inclusiv să aducă energia din Marea Negră către marii clienţi din Vest. Tot recent, acelaşi Transgaz a anunţat că va începe, în acest an, lucrările la realizarea fluxului invers pe conducta de tranzit dobrogeană Isaccea-Negru Vodă, pe unde gazul poate să ajungă în Ucraina şi Bulgaria. Nu în ultimul rând, toate proiectele de gazoducte care fac mai uşor exportul gazului din România au susţinerea totală, inclusiv financiară, a Uniunii Europene, direct interesată de diversificarea sursei de aprovizionare cu gaz.

La 8 miliarde de metri cubi extraşi anual, la orizontul 2021, Marea Neagră aproape va dubla producţia de gaze a României. În momentul de faţă, ţara noastră nu poate „înghiţi“ această cantitate, consumul local fiind de doar 11-12 miliarde de metri cubi. Prin urmare, mare parte din gaze vor fi exportate. Miza cea mare este însă de a păstra cât mai mult din ele în ţară, pentru a aduce plusvaloare din exploatarea acestei resurse. 

40 de mld. de dolari, beneficiu pentru România. Teoretic

Un studiu realizat recent de compania Deloitte arată că beneficiul pentru România a proiectului Marea Neagră ar putea ajunge la 40 de miliarde de dolari, din care 26 de miliarde înseamnă contribuţie la bugetul de stat. 

Defalcat, câştigul statului vine din: taxa pe produse (3,7 miliarde de dolari), contribuţii la asigurările sociale (6,5 miliarde de dolari), impozit pe profit (9,5 miliarde de dolari), redevenţe (5,5 miliarde de dolari), impozit pe venit (0,8 miliarde de dolari). Mai interesantă este însă o altă concluzie a raportului, care indică că 65% din gaz ar putea fi consumat intern. Am încercat să aflăm, atât de la Deloitte, cât şi din economie, pe ce se bazează această concluzie. 

Experţii Deloitte ne-au precizat că au ajuns la acest procent având în vedere declinului producţiei onshore, creşterea consumului intern şi barierele tehnice şi comerciale în privinţa cantităţilor care pot fi exportate. 

În ceea ce priveşte creşterea consumului intern, consultanţii au luat în calcul: racordarea la sistemele de distribuţie a circa un million de gospodării, construcţia de noi capacităţi de producţie a energiei electrice şi termice pe bază de gaz natural şi nu în ultimul rând reabilitarea sau construcţia de noi capacităţi în industria chimică şi petrochimică. „Pentru clienţii noi s-au utilizat statisticile actuale de racordări la sistemele de distribuţie. Estimarea numărului de clienţi noi s-a raportat la numărul de gospodării care îşi asigură încălzirea pe bază de biomasă; Noile capacităţi de producţie pe gaz, respectiv potenţialul de creştere a consumului în sectorul non-casnic a fost dimensionat pe baza proiectelor private existente pe piaţă; informaţiile fiind colectate pe baza datelor publice disponibile, datele Deloitte şi a interviurilor cu experţi din industriile respective“, au adus lămuriri suplimentare consultanţii. 

Marota extinderii reţelei de distribuţie

Despre cei un milion de consumatori care ar putea să intre suplimentar în reţeaua de distribuţie, trebui precizat că această este o cifră iluzorie, pentru că, pur şi simplu, nu există o opţiune reală pentru ei de a renunţa la lemne pentru gaz. Multe sate, ba chiar şi orăşele, nu sunt racordate pentru că nu există un interes al marilor distribuitori să extindă reţeaua. Costurile sunt mult prea mari faţă de beneficii. Statul ar putea prelua sarcina extinderii reţelei în zonele rurale, mai ales că, acum, există şi cadrul legislativ. Racordarea la gaze a fost trecută, prin lege, la utilităţi publice, iar primăriile şi consiliile locale o pot face ele, evident prin delegare către un privat. Până acum, acest lucru se făcea doar prin concesiune, un procedeu greoi şi costisitor. Dar, chiar şi aşa, este greu de crezut că municiplităţile vor aduce, într-un termen rezonabil de timp, un milion de noi racorduri de gaze. Și chiar dacă o vor face, aceste noi locuri de consum nu ar însemna decât circa un miliard de metri cubi de gaze, anual. Adică nu cine ştie ce.

Miza cea mare – chimia

Pentru că tot nu apăruseră exemplele concrete de proiecte care ar putea aduce o creştere substanţială a consumului de gaze local, în următorii ani, i-am întrebat şi pe actorii din Marea Neagră dacă au de gând să dezvolte şi industria conexă chimică şi petrochimică, pe modelul patentat în SUA, Golful Mexic, unde boom-ul din exploatarea gazelort de şist a dus la o revitalizare spectaculoasă a chimiei. ExxonMobil spune că nu are planuri de investiţii într-o industrie petrochimică locală şi este mai interesată de dezvoltarea reţelei de transport, semn că îi interesează cu precădere exportul.

BSOG se declară fără experienţă în industriile conexe exploatării gazului. Cu toate acestea, americanii văd ca o posibilitate reală ca alte firme să investească în chimie ori generarea de energie de la Marea Neagră, odată ce gazul va începe să iasă. „Resursele însemnate de gaze naturale din Marea Neagră care vor deveni disponibile, inclusiv cele provenite de la BSOG, ar trebui să atragă atenţia investitorilor industriali asupra reabilitării sau dezvoltării în România a unor unităţi industriale precum centralele de producere a energiei electrice şi combinatele petrochimice“, arată Mark Beacom, şeful firmei.