Stiri economice
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut de aproape două ori în această săptămână

În perioada 11- 15 iunie 2018 s-au realizat 10.036 de tranzacţii cu 69,45 milioane de acţiuni, iar capitalizarea companiilor listate a fost de 167,07 miliarde de lei.
Banca Transilvania conduce în topul celor mai tranzacţionate companii, cu 28,08 milioane de lei, urmată de BRD-SGS, cu 26,58 milioane de lei şi de Digi, cu 14,37 milioane de lei. Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de Fondul Proprietatea şi Romgaz, cu tranzacţii în valoare de 13,37 milioane de lei, respectiv 6,61 milioane de lei.
În anul 2018 au avut loc 112 şedinţe de tranzacţionare, realizându-se un număr de 272.850 tranzacţii pe piaţa reglementată, cu o valoare medie zilnică de 48,67 milioane de lei. Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni a depăşit 5,45 miliarde de lei în acest an, iar capitalizarea pieţei este de 167,07 miliarde de lei. Pe piaţa românească de capital activează 87 de societăţi emitente şi 30 de intermediari.
În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS), în perioada analizată s-a înregistrat o valoare de peste 2,2 ori mai mare faţă cea din săptămâna precedentă, ajungând la 2,6 milioane de lei. Numărul total al schimburilor a fost de 493, în cadrul cărora s-au tranzacţionat 1,605 milioane de acţiuni, iar capitalizarea companiilor de pe ATS a ajuns la 6,702 miliarde de lei.
Cele mai tranzacţionate companii pe ATS au fost Mobila SA Rădăuţi, cu 1,056 milioane de lei, care a realizat aproape jumătate din valoarea tranzacţionată pe această piaţă, urmată de Lactate Natura Târgovişte, cu 519.057 lei şi Remarul 16 Februarie SA Cluj Napoca, cu 189.707 lei.
Pe ATS, în anul 2018 au avut loc 112 şedinţe de tranzacţionare, cu 15.424 tranzacţii, o valoare medie zilnică de 560.489 lei şi un rulaj de 62,77 milioane de lei. Capitalizarea pieţei este de 6,64 miliarde de lei, numărul societăţilor emitente a ajuns la 316, iar al intermediarilor la 24. AGERPRES
Evenimente
Rezerva Federală a SUA menține nemodificată dobânda de referință
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în linie cu estimările.
Luând în considerare taxele vamale introduse de administraţia Trump, oficialii Fed şi-au revizuit în creştere previziunile privind inflaţia, care ar urma să se situeze la finalul anului la 2,7%, faţă de un nivel de 2,5% anticipat în decembrie. Până la finalul lui 2027, inflaţia în SUA ar urma să revină la 2%, obiectivul Fed, iar dobânda la 3,10%.
În plus, prognoza privind evoluţia economiei SUA a fost revizuită în scădere. Fed se aşteaptă acum la un avans al PIB-ului SUA de 1,7% în 2025, de la un nivel de 2,1% estimat anterior. În 2026 şi 2027, creşterea economiei SUA ar urma să se situeze la 1,8%.
Rata şomajului în SUA ar urma să se situeze la 4,4% în 2025 şi 4,3% în 2026 şi 2027. În februarie, rata şomajului a fost de 4,1%.
Oficialii Fed avertizează că au sporit riscurile şi perspectivele în acest an sunt confuze.
„Incertitudinile privind perspectivele au crescut”, se arată în comunicatul Fed. Fără a menţiona în comunicat numele lui Donald Trump sau taxele vamale, proiecţiile privind o inflaţie mai ridicată în acest an arată efectul politicilor comerciale ale Washingtonului.
Evenimente
Rabla 2025. De ce scoate Ministerul Mediului mașinile diesel din programul de reînnoire a parcului auto național
Programul Rabla pentru autoturisme va veni cu mai multe modificări în 2025. În primul rând, Ministerul Mediului a decis ca, de anul acesta, să fie eliminate din program mașinile cu motoare diesel.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că printre schimbări se numără eliminarea din program a mașinilor diesel, dar și cuantumul voucherelor. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că principala modificare este legată de modul de înscriere. “Înscrierea nu se va mai face așa cum se întâmpla până acum, printr-un dealer.
Românii vor putea pur și simplu să intre în aplicația informatică și să-și genereze singuri voucherul, indiferent dacă discutăm despre motoare convenționale, mașini plug-in hybrid sau electrice”, a mai explicat ministrul. De asemenea, din program s-ar putea elimina mașinile diesel.
O altă propunere pe care am să o fac, și săptămâna aceasta vom demara procesul de aprobare a ghidului, este legată de finanțarea autoturismelor diesel. Consider că va trebui să finanțăm autoturisme din ce în ce mai prietenoase cu mediul, lucru pe care l-am făcut constant în ultimii ani.
Din acest motiv propunerea mea va fi în sensul eliminării acestei categorii de motor termic, de altfel nici nu prea mai există multe modele noi care să folosească o astfel de tehnologie”, a mai afirmat Fechet. Potrivit ministrului, programul ar putea începe înainte de luna mai.
O altă schimbare este legată de finanțarea unei sesiuni continue. “O altă chestiune pe care am discutat-o cu producătorii și importatorii de autoturisme din România este legată de finanțarea unei sesiuni continue. Nu o să mai avem sesiune de primăvară și toamnă. Practic, odată deschis programul, el va funcționa continuu până la epuizarea sumelor alocate, ceea ce generează o anumită predictibilitate de care au nevoie atât românii, cât și producătorii și dealerii de autoturisme”, a conchis Mircea Fechet.
Evenimente
UNGARIA ȘI ROMÂNIA, STATELE CU CEA MAI MARE INFLAȚIE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN FEBRUARIE
În comparație cu ianuarie 2025, inflația scăzut în 14 state membre, inclusiv în România (de la 5,3% la 5,2%), a rămas stabilă în șase țări și a crescut în alte șapte.
România se afla, în luna februarie, printre statele UE cu cea mai ridicată inflație (5,2%), în condițiile în care rata anuală a inflației a scăzut în spațiul european până la 2,7%, arată datele Eurostat.
În februarie, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Franţa (0,9%), Irlanda (1,4%) şi Finlanda (1,5%).
La polul opus, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost Ungaria (5,7%), România (5,2%) şi Estonia (5,1%).
În comparație cu ianuarie 2025, inflația scăzut în 14 state membre, inclusiv în România (de la 5,3% la 5,2%), a rămas stabilă în șase țări și a crescut în alte șapte.
„Indicele preţurilor de consum în luna februarie 2025, comparativ cu luna ianuarie 2025, a fost 100,88%. Rata inflaţiei de la începutul anului (februarie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 1,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2025 comparativ cu luna februarie 2024 a fost 5,0%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2024 – februarie 2025) faţă de precedentele 12 luni (martie 2023 – februarie 2024) a fost 5,2%”, se arată în comunicatul INS.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Evenimenteacum 2 zile
Ilie Bolojan, întâlnire cu șefii OMV. Ce se pune la cale?
-
Evenimenteacum o zi
Productivitatea în România a crescut de la 26% în 2008 la 44% în 2024
-
Evenimenteacum 2 zile
INS: PRODUCȚIA DE GAZE NATURALE ÎN SCĂDERE ÎN IANUARIE 2025. IMPORTURILE CRESC SEMNIFICATIV CU 46,5%
-
Evenimenteacum 2 zile
SHEIN SFIDEAZĂ TAXELE VAMALE AMERICANE ȘI CONTINUĂ SĂ VÂNDĂ ÎN SUA
-
Evenimenteacum 22 de ore
BOLOJAN A DESECRETIZAT CHELTUIELILE ”FARAONULUI”. ÎNTR-O SINGURĂ ZI, IOHANNIS A ”SPART” 600.000 DE EURO LA O DEPLASARE – DOCUMENT
-
Evenimenteacum o zi
ORA 13:00 – ANAMARIA GAVRILĂ, DEZVĂLUIRI INCENDIARE DESPRE CANDIDATURĂ, ÎN EXCLUSIVITATE LA TELEVIZIUNEA POPORULUI – REALITATEA PLUS
-
Evenimenteacum o zi
Ce salariu trebuie să ai ca să te poți înscrie în programul „Noua Casă” 2025?
-
Evenimenteacum 2 zile
AVERTISMENT DUR DIN PARTEA CELEI MAI MARI AGENȚII AMERICANE DE RATING FINANCIAR