Urmează să promovăm un act normativ pentru desfiinţarea centrelor de permanenţă

0
99

Sorina Pintea a menţionat că a realizat o analiză a centrelor de permanenţă din ţară date fiind tarifele crescute şi, în opinia sa, „şi responsabilitatea celor care lucrează acolo ar trebui să crească”. 

„Făcând o analiză la nivelul ţării, numărul prezentărilor în urgenţă, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a crescut cu aproximativ cu 35%. Ceea ce este strigător la cer, nu mă feresc să o spun, în condiţiile în care, categoric, la număr de cazuri crescute, creşte finanţarea unităţilor de primiri urgenţe, creşte şi finanţarea centrelor de permanenţă – eficienţă zero. Şi atunci urmează să promovăm un proiect de act normativ în care să şi desfiinţăm aceste centre, pentru că în primul proiect era vorba doar de înfiinţare. Sunt nişte criterii pe care trebuie să le respecte, nişte termene de raportare, mărturisesc că nu le-a urmărit şi nu le-a cerut nimeni până acum. Dar în momentul în care eu am declarat că avem bani, trebuie să-i cheltuim eficient, trebuie să facem şi chestia asta. Vom promova proiectul de act normativ, avem situaţiile pe care le vom prezenta ca să justific promovarea acelui proiect, le vom da publicităţii şi o să le vedeţi. Dar sunt cifre care ar trebui să ne dea multora de gândit”, a declarat ministrul. 

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vizitat marţi dimineaţă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, fiind însoţită de vicepremierul Paul Stănescu. 

Sorina Pintea a vizitat secţiile UPU, pediatrie, neonatologie, secţia de Obstetrică – Ginecologie – lehuze şi a discutat cu medicii din unitatea sanitară şi reprezentanţii autorităţilor locale.

„Secţiile pe care le-am vizitat au fost reabilitate şi respectă standardele din punct de vedere al infrastructurii. Mai sunt multe de făcut în ceea ce priveşte asigurarea aparaturii necesare, dar şi a pregătirii personalului medical, astfel încât Slatina să nu fie doar un loc de tranzit către centrele universitare”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a alocat 2,5 milioane de lei pentru reabilitarea mai multor secţii ale unităţii medicale.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că va mai repartiza la Slatina alte 2 milioane de lei pentru achiziţia de aparatură medicală, dar, la fel ca în toate situatiile în care Ministerul Sănătăţii alocă fonduri către spitale, fişele de repartiţie sunt trimise în acelaşi timp şi către corpul de control pentru a se verifica dacă banii sunt folosiţi corect.

De asemenea, prin proiectul pe care Ministerul Sănătăţii îl derulează cu Banca Mondială vor fi repartizate spitalului 4 paturi de ATI, precum şi aparatura necesară pentru terapie intensivă: 13 monitoare de funcţii, 2 ventilatoare mecanice şi unul portabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here