Connect with us

Stiri economice

Moţiunea de cenzură a fost respinsă

Publicat

pe

COMENTARIUL ZILEI


Autor:
Șerban Bușcu

Alchimiștii

În proporții mai mici sau mai mari, toți s-au folosit la un moment de „tiparniță” pentru a își regla deficitele sau, în cazuri mai grave, cum a fost perioada 1996-2000, chiar pentru a plăti pensii și salarii.
Totuși, parcă niciodată vreun guvern nu a mers atât de departe cu iluzionismul cum au făcut-o cele trei guverne din noua eră PSD.

0 comentarii


Autor:
Iancu Guda

Cum să faci bani cu banii altora

În articolul anterior am tras un semnal de alarmă grav: dacă companiile importante active în România (care înregistrează venituri peste un milion de euro) vor continua să intre în insolvență în același ritm înregistrat în ultimul an, riscăm să pierdem jumătate din nucleul mediului de afaceri activ în România în următorul deceniu.

0 comentarii


Autor:
Dan Armeanu

Banca Mondială, Comisia Europeană și FMI evaluează pozitiv perspectivele de creștere a economiei României

Cele mai importante rapoarte economice la nivel internațional cu privire la evoluția economiei, care sunt luate în considerare de investitorii străini și de piețele internaționale în vederea stabilirii perspectivelor de dezvoltare și a identificării oportunităților de plasare a capitalurilor, sunt cele realizate de Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE). În aceste analize este prezentă și România și toate acestea pun în evidență faptul că țară noastră va înregistra în perioada 2018-2020 o creștere economică substanțială bazată pe investiții. Care sunt cele mai importante prevederi referitoare la economia țării noastre?

0 comentarii

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Experții anunță apocalipsa: Banca Națională a României pregătește un scenariu de criză VIDEO

Publicat

pe

Economistul Adrian Negrescu lansează un avertisment dur: România se îndreaptă spre o criză financiară, iar guvernul continuă să cheltuie fără limită.

Economistul Adrian Negrescu lansează un avertisment dur: România se îndreaptă spre o criză financiară, iar guvernul continuă să cheltuie fără limită.

Într-o intervenție explozivă, la REALITATEA PLUS, acesta a dezvăluit că țara noastră a încheiat un nou aranjament cu Banca Centrală Europeană și are la dispoziție 4,5 miliarde de euro pentru situații de urgență. Acesta crede că banii din buget nu ne vor ajunge și spune că vom ajunge pe mâna Fondului Monetar Internațional. 

Citeste in continuare

Evenimente

CALCULE. De unde ia statul român banii necesari pentru creșterea promisă a pensiilor?

Publicat

pe

Urmează o săptămână decisivă pentru pensionarii cu venituri mici. Potrivit unor surse guvernamentale, Executivul va decide cum se împart cele două miliarde de lei și la câți seniori ajung banii. 

Între timp, haosul recalculării e departe de final. Mii de oameni nu au primit deciziile, iar alții depun adeverințele pentru mica recalculare.

Simulările arată că majorarea care ar putea veni în primăvară nu va acoperi costul pe care seniorii îl plătesc firmelor de arhivare. Spre exemplu, cei care au lucrat în acord global ar putea primi în plus 300 de lei. 

Citeste in continuare

Evenimente

Revine taxa auto pentru mașini poluante. Peste 8 milioane de mașini, vizate de noul impozit

Publicat

pe

România va fi nevoită să adopte „legea taxării mijloacelor de transport poluante”. Chiar dacă detaliile sunt încă neclare, noua taxă auto este o condiție pentru accesarea fondurilor PNRR. Peste 8 milioane de mașini sunt vizate. 

Cererea de plată numărul 4 din PNRR, care ar trebui depusă în luna iunie, include reforma fiscală prevăzută și în planul fiscal, dar și un jalon privind taxarea mijloacelor de transport poluante, o măsură similară cu taxele auto din trecut și cu un impact potențial ridicat, având în vedere cât de multe mașini vechi sunt înmatriculate în România.

Reforma fiscală, care presupune ca Banca Mondială să prezinte Guvernului scenarii de măsuri fiscale iar acestea să fie adoptate, este parte din cererea de plată numărul 4 și din planul fiscal, unde termenele de plată sunt menționate clar, a explicat, într-un interviu acordat profit.ro, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Ministrul anunțase, la finalul lunii ianuarie, că România va depune, în iunie-iulie, la Comisia Europeană, o cerere de accesare a unei noi tranșe în valoare de 2,7 miliarde de euro din PNRR, cerere condiționată de o serie de reforme precum legea taxării mijloacelor de transport poluante.

„Este o transpunere de Directivă a Uniunii Europene, toate statele membre au obligaţia transpunerii directivei şi, odată cu aceasta, o schimbare a mecanismului de impozitare pentru mijloacele de transport, astfel încât cele poluante vor plăti această taxă privind certificatele ITS şi emisiile proporţional cu nivelul de poluare”, a declarat ministrul.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE