Sevil Shhaideh a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu în dosarul „Belina”

0
104

În acelaşi dosar, procurorii DNA au cerut Parlamentului încuviinţarea începerii urmăririi penale împotriva ministrului Rovana Plumb, acuzată de complicitate la abuz în serviciu. Camera Deputaţilor a respins cererea prin votul majorităţii la putere, ala că anchetatorii au fost nevoiţi să dispună clasarea.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, Sevil Shhaideh a fost trimisă în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave. Pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni a fost deferită justiţiei şi Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor. 

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman, acuzat de complicitate şi participaţie improprie la abuz în serviciu; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, acuzată de fals intelectual, dar şi Rodica Guşă, asistent registrator la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, pentru fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale).

Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi Braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar, după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale. 

Potrivit anchetatorilor, Insula Belina şi Braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege. 

 

„Concret, în perioada 23 septembrie – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Sevil Shhaideh a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat Guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi HG 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta – în condiţiile în care inculpata cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale”, se precizează în comunicatul DNA. 

Conform procurorilor, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, pe parcursul circuitului de avizare, formulaseră deja observaţii prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte ce au fost ignorate. 

Procurorii mai susţin că inculpata Ionela Stoian (fostă Vasile), în calitate de director la MDRAP – Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, a sprijinit demersurile nelegale, întrucât nu a întocmit note referitoare la observaţiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare şi a contribuit la crearea unei reprezentări false aceloraşi ministere cu privire la contactele de închiriere deja existente. 

„De menţionat că, anterior acestor demersuri, suprafeţe din Insula Belina şi Braţul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private şi unei persoane. Pentru a nu atrage atenţia administraţiei publice centrale cu privire la existenţa unor interese ale acelei firme private referitor la Insula Belina şi Braţul Pavel, s-a dorit obţinerea unor extrase de carte funciară ‘curate’, în care să nu apară contractele de închiriere având ca părţi Administraţia Apele Române şi această societate comercială”, se mai arată în comunicat. 

Potrivit anchetatorilor, această activitate a fost coordonată de Adrian Ionuţ Gâdea, la acel moment preşedinte al CJ Teleorman, care a solicitat Administraţiei Naţionale „Apele Române” avizarea favorabilă a transferului, a ignorat existenţa extraselor de carte funciară care conţineau sarcinile firmei private, a coordonat înlocuirea acestora cu nişte extrase de carte funciară noi care nu mai prevedeau contractele de închiriere şi şi-a însuşit prin semnătură proiectul de notă de fundamentare în care era trecut, necorespunzător adevărului, că imobilele nu sunt grevate de sarcini. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here