Stiri economice
Celebra Companie de balet Bolshoi din Moscova va susține în toamnă un „Spectacol de Gală” la București
Cei zece artişti care vor dansa la Bucureşti fac parte din elita baletului, fiind deţinători a numeroase premii intrenaţionale.
Maria Alexandrova, despre care The New York Times scria că “este cu certitudine cea mai strălucitoare stea dintre solişti, care infuzează stilul ei clasic, perfect ca formă, cu energia contemporană”, se află la apogeul carierei. Și-a început cariera la Bolshoi Balet in anul 1997 iar în 2004 a devenit balerin principal. De-a lungul carierei a câştigat numeroase premii internaţionale, dansând pe aproape toate scenele importante ale lumii. În anul 2005 a fost declarată Artist Emerit iar în 2009 a primit titlul de Artist al Poporului al Federaţiei Ruse.
Ekaterina Krysanova este balerin principal. A început baletul în anul 1995 iar din 2003 s-a alăturat echipe de la Bolshoi. Prima medalie de aur a câştigat-o la Concursul Internaţional pentru juniori de la Luxemburg în anul 2001, fiind urmată de numeroase alte premii. În 2013 a fost declarată Artist al poporului al Republicii Osetia de Nord-Alania iar în 2016 a câştigat Premiul Benois-Massine Moscova-Positano.
Anastasia Stashkevich este, de asemenea, balerin principal. A absolvit Academia de Coregrafie din Moscow în 2003 când a şi intrat în corpul de balet al Companiei Bolshoi. În afara premiilor câştigate, de-a lungul timpului în anul 2013 a fost declarată Artist Emerit al Republicii Osetia de Nord-Alania.
Ana Turazashvili este una dintre cele mai tinere soliste ale teatrului Bolshoi din Moscova. Este născută în Georgia, motiv pentru care presa internaţională o compară cu legenda baletului universal, gruzina Nina Ananishvili. Se spune despre ea că este “viitorul star al Companiei Bolshoi”. Revista Dance Magazine scria despre Ana că “ a câstigat ovaţii zgomotoase pentru evoluţia sa pe scena din New York, impresionând prin perfecţiunea piruetelor sale”.
Margarita Shrainer este, de asemenea, una dintre cele mai tinere soliste din echipă. A absolvit Academia de Coregrafie din Moscova în 2011 şi tot atunci a intrat în corpul de balet al Companiei Bolshoi. În anul 2016, surprinzător, a fost selecţionată pentru turneul din Londra unde a primit rolul Kitri din opera Don Quijote. După evoluţia sa, prestigioasa publicaţie The Telegraph scria că “Margarita reprezintă cea mai spectaculoasă evoluţie a unei balerine, de la începător direct în vârful ierarhiei mondiale!”. Un an mai târziu a debutat în turneul din Japonia cu rolul Mireille de Poitiers pentru care a primit aprecierile publicului şi al presei de specialitate.
Vladislav Lantratov este balerin principal. S-a născut la Moscova într-o familie de balerini. În 2006 a absolvit Academia de profil şi s-a alăturat Companiei Bolshoi. A câştigat numeroase premii printre care şi Soul of Dance, iar în anul 2014 a fost votat Cel mai Bun Balerin al Anului de către revista italiană Danza&Danza pentru rolul Prinţului din Spărgătorul de Nuci. În 2015 a primit Masca de Aur la categoria Cel Mai Bun Balerin pentru rolul Petruccio din Îmblânzirea Scorpiei şi a fost votat Balerinul Anului de către revista Tanz.
Evenimente
Închisoare până la 6 ani pentru cei care ignoră Fiscul! Cum arată somația – DOCUMENT
Închisoare pentru cei care ignoră Fiscul! Așa sună un proiect de ordin pus în dezbatere publică de ANAF. Mai exact, cei care nu trimit la timp documentele solicitate de inspectori ar putea risca între 1 și 6 ani de închisoare.
Totul, în condițiile în care reprezentanții instituției se plâng că în prezent, din cauza unei lacune în legislație, somațiile lor sunt des ignorate de cei verificați. Pentru ca măsura să se aplice, ar mai fi nevoie ca ordinul să fie aprobat de președintele ANAF și publicat în Monitorul Oficial.
Un proiect de ordin pus în dezbatere publică arată că Direcția Antifraudă Fiscală, instituție subordonată ANAF, va trimite contribuabililor „invitații” prin care li se va cere să arate documentele necesare verificărilor. Neprezentarea se va considera infracțiune și va fi pedepsită cu închisoarea.
„Din practica controalelor a rezultat că, în nenumărate situații, contribuabilul nu dă curs solicitării inspectorilor antifraudă de a prezenta documente în vederea efectuării/continuării verificărilor, solicitare formulată prin intermediul formularului ”Invitație”, cu consecința elaborării de acte de sesizare a organelor de urmărire penală în temeiul art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 241/2005)”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de ordin emis de ANAF.
Art. 4 din Legea sus-amintită prevede că refuzul nejustificat aș unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 an la 6 ani.
Ca atare, pentru că în lege scrie cuvântul „Somație”, nu „Invitație” (termen uzitat de ANAF în adresele trimise contribuabililor) instituția propune înlocuirea titlului adresei „Invitație” cu „Somație”.
„La nivelul DGAF există soluții de clasare comunicate de organul de urmărire penală motivate de faptul că nu s-a uzitat și comunicat contribuabililor în cauză documentul intitulat ”Somație”, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru acest considerent”, se arată în documentul citat.
De asemenea, ANAF arată că introducerea documentului ”Somație” asigură o practică unitară la nivelul organelor de control fiscal, documentul fiind reglementat și prin ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3711/2015 privind modelul şi conținutul formularelor şi documentelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală.
Totodată, ca urmare a recomandării Direcției generale de legislație Cod procedură fiscală, reglementări nefiscale și contabile din cadrul Ministerului Finanțelor au fost modificate instrucțiunile de completare a documentelor „Invitație” și ”Somație”, în sensul inserării, în cuprinsul instrucțiunilor de completare și utilizare, a precizărilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare: „Ori de câte ori organul fiscal trebuie să stabilească un termen pentru exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații de către contribuabil/plătitor, acesta trebuie să fie rezonabil, pentru a da posibilitatea contribuabilului/plătitorului să își exercite dreptul sau să își îndeplinească obligația. Termenul poate fi prelungit, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului fiscal”.
Pengtru ca acest ordin să se aplice, trebuie aprobat de președintele ANAF și publicat în Monitorul Oficial.
Evenimente
Dezastru total în agricultură. Fermierii cer despăgubiri de la stat pentru pierderi și credite
Dezastru total în agricultură. Producția a fost calamitată din cauza valurilor de căldură extremă și a secetei crunte. Agricultorii sunt disperați și spun că dacă nu plouă, însămânțarea de toamnă va fi un dezastru. Mulți dintre ei au cerut despăgubiri de la stat pentru a-și acoperi pierderile și pentru a-și achita creditele la bancă.
Peste 6.000 de fermieri cer despăgubiri în Mehedinți
Seceta i-a lovit crunt pe cei agricultorii care cultivă suprafețe mari. Pământul se lucrează extrem de greu și mulți fermieri au intrat în faliment și au renunțat.
„Iată, pământul e uscat, am însămânțat aproape de 3 săptămâni. Vedeți, grâul este ca și în sac. N-a mai plouat de 2 luni de zile. Un dezastru pentru agricultură.”, spun fermierii.
Numai în județul Mehedinți, peste 6.000 de fermieri au apelat la ajutor de la Direcția Agricolă.
„Avem înregistrate 6.100 de cereri, de la fermieri, cu o suprafață de 26.074 hectare afectate de calamitate în proporție de 31 până la 3 la sută.”, a declarat Ștefan Răceanu, director DADR Mehedinți.
Ministerul Agriculturii a promis că va vira banii în contul fermierilor până la sfârșitul anului.
Evenimente
PROPRIETARUL PRIMA TV IESE DIN TRANZACȚIA TELEKOM! ANCA ALEXANDRESCU: „AM AVUT DREPTATE, AM FOST AMENDAȚI DEGEABA”
După ce tranzacția dintre Telekom și grupul deținător al Prima TV a fost intens criticată pe motive de siguranță națională, proprietarul Prima TV, Adrian Tomșa, a decis să se retragă din această tranzacție. Anca Alexandrescu, realizatoarea Culisele Statului Paralel, de la Realitatea PLUS, a spus că avertismentele lansate în cadrul emisiunilor sale s-au dovedit corecte și speră ca CNA să înapoieze banii luați prin amenzi.
„După o serie de emisiuni în care am dezvăluit că este o chestie de securitate națională, de siguranță națională și nu se poate face această tranzacție cu proprietarul de la Prima pentru că va fi un monopol pe piață, am primit o amendă uriașă de la CNA pentru acest lucru, pentru că domnul Adrian Tomșa s-a plâns împotriva noastră acolo. Astăzi însă, prin ieșirea dânsului și prin declarațiile domnului Bogdan Chirițoiu de la Consiliul Concurenței, care spune negru pe alb că tranzacția de vânzarea a Telekom a fost respinsă de mai multe ori din motive de siguranță națională de către institutiile de port ale statului, se dovedește că noi am avut dreptate atunci când am atras atenția că acest personaj, împreună cu cei de la Digi, pot crea un monopol de piață periculos pentru România. Astăzi, prin faptul că domnul Tomșa a ieșit din această operațiune, arată foarte clar că noi am avut dreptate.
Iată că interesul național începe să fie pus mai presus de autoritățile statului și toți cei care se credeau șmecheri și care credeau că pot să păcălească statul român, până și CNA-ul, care iată ne-a amendat pentru acest lucru, nu mai au șanse să câștige. Eu sper ca CNA-ul să ne dea bani înapoi pe această amendă, pe care cu siguranță avocații noștri au contestat-o în instanță, dar mă bucur foarte tare că se dovedește încă o dată că emisiunile pe care noi le facem și dezvăluirile pe care le aducem în spațiul public, bazate pe documente clare, încă o dată au fost confirmate de autoritățile statului”, a spus Anca Alexandrescu.
Sunt schimbări în procesul de vânzare al companiei Telekom. După ce iniţial proprietarul grec al Telekom a bătut palma cu o companie în care acţionari sunt omul de afaceri Adrian Tomşa şi compania Digi, se schimbă datele.
Compania Vodafone a anunţat joi dimineaţă că a semnat un Memorandum de Înţelegere pentru achiziţia Telekom România, inclusiv a unei părţi semnificative din activele acesteia. Restul părţilor ar fi achiziţionate de Digi.
„Vodafone România a semnat un Memorandum de Înţelegere ca prim pas pentru achiziţia Telekom România Mobile Communications, inclusiv a unei părţi semnificative din activele acesteia de la Hellenic Telecommunications Organization (OTE). De asemenea, Digi România va prelua o parte din active”, anunţă Vodafone într-un comunicat.
-
Uncategorizedacum 2 zile
Cum să Alegi Salteaua Perfectă pentru un Somn Odihnitor
-
Evenimenteacum 2 zile
5 caracteristici pe care corturile de depozitare ar fi bine să le îndeplinească
-
Evenimenteacum 2 zile
Prețul vs. funcții și accesorii incluse – ce contează în decizia bărbaților de a-și cumpăra o mașină de tuns?
-
Evenimenteacum 2 zile
PROPRIETARUL PRIMA TV IESE DIN TRANZACȚIA TELEKOM! ANCA ALEXANDRESCU: „AM AVUT DREPTATE, AM FOST AMENDAȚI DEGEABA”
-
Evenimenteacum o zi
Dezastru total în agricultură. Fermierii cer despăgubiri de la stat pentru pierderi și credite
-
Evenimenteacum o zi
Închisoare până la 6 ani pentru cei care ignoră Fiscul! Cum arată somația – DOCUMENT