Connect with us

Stiri economice

O nouă lege care îi obligă pe comercianţi. Se va aplica de anul viitor

Publicat

pe

Din 31 martie 2019, comercianţii sunt obligaţi să te informeze despre sistemul garanţie-returnare, care îţi permite, în cazul în care cumperi produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile, să primeşti 50 de bani pentru fiecare ambalaj reutilizabil dus înapoi. Banii vor fi acordaţi numai în baza bonului fiscal.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2018, care obligă comercianţii să perceapă o garanţie pentru toate ambalajele reutilizabile, a fost publicată deja în Monitorul Oficial, astfel încât aceasta se va aplica începând cu luna martie 2019.

Amenzile sunt cuprinse între 4.000 şi 50.000 lei.   Definiţia ambalajului este: toate produsele, indiferent de materialul din care sunt confecţionate ori de natura acestora, destinate reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării bunurilor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator.   Articolul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj.

Constituie ambalaje 

  • Cutiile pentru dulciuri 
  • Foliile care învelesc carcasele de compact discuri
  • Pungile în care se expediază cataloage şi reviste (cu o revistă înăuntru) 
  • Șerveţele dantelate pentru prăjituri, vândute împreună cu prăjiturile 
  • Rolele, tuburile şi cilindrii în jurul cărora este înfăşurat un material flexibil (de exemplu folie de plastic, folie de aluminiu, hârtie), cu excepţia rolelor, tuburilor şi cilindrilor destinaţi a fi părţi ale unor echipamente de producţie şi care nu se utilizează cu scopul de a prezenta un produs ca unitate de vânzare 
  • Ghivecele pentru flori destinate exclusiv vânzării şi transportării plantelor şi care nu sunt destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieţii acesteia 
  • Flacoanele din sticlă pentru soluţii injectabile 
  • Suporturile pentru compact discuri (vândute împreună cu compact discurile şi care nu sunt destinate utilizării ca mijloc de depozitare) 
  • Umeraşele pentru haine (vândute împreună cu un articol de îmbrăcăminte)
  •  Cutiile de chibrituri Sistemele de izolare sterilă (pungi, tăvi şi materiale necesare menţinerii sterilităţii produsului) 
  • Capsulele pentru băuturi (de exemplu cafea, cacao, lapte), care rămân goale după utilizare
  •  Buteliile din oţel reîncărcabile, utilizate pentru diferite tipuri de gaz, cu excepţia extinctoarelor 

 

Nu constituie ambalaje 

  • Ghivecele pentru flori destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieţii acesteia 
  • Cutiile pentru scule RO 6 RO 
  • Pliculeţele pentru ceai Învelişurile de ceară din jurul brânzei 
  • Membranele mezelurilor 
  • Umeraşele pentru haine (vândute separat) 
  • Capsulele de cafea, dozele de cafea din folie de aluminiu şi dozele de cafea din hârtie de filtru, care sunt aruncate împreună cu cafeaua după utilizare
  • Cartuşele pentru imprimante
  •  Carcasele pentru compact discuri, DVD-uri şi casete video (vândute cu un compact disc, un DVD sau o casetă video înăuntru) 
  • Suporturile pentru compact discuri (vândute goale şi destinate utilizării ca mijloc de depozitare) 
  • Capsulele solubile pentru detergenţi Lumânările pentru morminte (recipientele pentru lumânări) 
  • Râşniţele mecanice (integrate în recipiente reîncărcabile, de exemplu râşniţele de piper reîncărcabile)
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

BNS PROPUNE CONDIȚIONAREA SUBVENȚIILOR PENTRU PARTIDELE POLITICE DE RESPECTAREA ȚINTELOR DE DEFICIT BUGETAR

Publicat

pe

Blocul Național Sindical (BNS) propune, printr-un set de amendamente la Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, ca subvențiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat să fie condiționate de încadrarea României în țintele de deficit bugetar stabilite la nivel european.

Concret, BNS dorește introducerea unui nou alineat în Legea nr. 334/2006, care să stipuleze că finanțarea publică a partidelor politice se va face numai în anii în care statul respectă angajamentele bugetare europene. Potrivit sindicatelor, această măsură este necesară într-un context economic fragil, în care statul aplică politici de austeritate asupra populației, dar menține finanțări generoase pentru partidele aflate la putere.

„Este inadmisibil ca partidele responsabile de dezechilibrele bugetare să fie în continuare finanțate din bani publici, în timp ce populația suportă creșteri de taxe și înghețarea salariilor”, se arată în motivația propunerii.

Totodată, BNS solicită reducerea cu 50% a sumei forfetare acordate parlamentarilor, o alocație lunară care nu este supusă unui control riguros. Organizația sindicală consideră că, în condițiile revizuirii drastice a cheltuielilor publice, este firesc ca și demnitarii să își asume responsabilitatea printr-un comportament bugetar solidar.

„Reducerea sumei forfetare nu afectează funcționarea Parlamentului, dar transmite un semnal necesar de decență și responsabilitate în utilizarea banului public”, subliniază BNS.

Propunerile vin pe fondul unor măsuri fiscale dure adoptate de Guvern, care includ eliminări de facilități pentru pensionari și persoane vulnerabile, creșteri de TVA și înghețări salariale în sectorul public. În acest context, BNS atrage atenția că echitatea bugetară trebuie să se aplice tuturor, inclusiv partidelor și parlamentarilor.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

PROTESTE URIAȘE ÎN FAȚA PARLAMENTULUI

Publicat

pe

Sindicaliştii de la Sanitas şi cei din Educaţie, dar și din instituții-cheie ale statului au ieșit în stradă din cauza taxelor și impozitelor propuse de Guvern.

Realitatea.net și Realitatea PLUS, televiziunea poporului, transmit LIVE TEXT și VIDEO principalele momente de la proteste:

Sute de oameni nemulțumiți de măsurile anunțate de Bolojan au plecat în marș de la Miniksterul Agriculturii către Palatul Parlamentului. Angajații au ieșit în stradă nemulțumiți de faptul că Guvernul Bolojan vrea să reducă cuantumul maxim al sporului de condiții periculoase primit de bugetari.

„Sunem aici din respect pentru întreaga societate. Suntem reprezentanții profesorilor. Am urmărit declarațiile lui Bolojan și David care spun că nu este niciun deranj ca profesorii să muncească două ore în plus. Protestăm cu fermitate împotriva majorării normei cu două ore în plus deoarece asta nu înseamnă ca fiecare profesor să muncească în plus două ore. Asta înseamnă ca mii de profesori să-și piardă locul de muncă”, a declarat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, o profesoară.

Citeste in continuare

Evenimente

Bolojan pune jugul birurilor pe românii de rând, la TAROM tocmai s-au dublat indemnizațiile din Consiliul de Administrație

Publicat

pe

În timp ce premierul Ilie Bolojan ține cu dinții de toate măsurile fiscale dure care-i lovesc pe românii de rând, iese la iveal un nou caz șocant  de sfidarea a austerității, pe banii statului. Astfel, acţionarii companiei TAROM, printre care și Ministerul Transporturilor, au votat favorabil propunerea de dublare a îndemnizației pentru membrii Consiliului de Administrație, relatează publicația BoardingPass.

Sursa citate indica faptul că indemnizația pentru membrii CA al TAROM a crescut, recent, de la 12.500 lei brut/lună la 24.148 lei, prin votul Ministerului Transporturilor, ROMATSA și CN Aeroporturi București. Singura abținere a venit din partea fostului SIF Muntenia.

Din iunie 2024, TAROM are un Consiliu de Administrație cu mandat complet de patru ani, după o conducere asigurată de administratori provizorii, mulți fără experiență.

La momentul numirii cu mandatul complet, fiecare membru al Consiliului era remunerat cu 12.500 de lei brut lunar, însă după aproape un an, trei dintre cei patru acționari ai TAROM au votat în favoarea dublării indemnizației, aceasta ajungând la 24.148 de lei brut pe lună.

Voturile favorabile au venit din partea Ministerului Transporturilor, ROMATSA și Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB). Singurul care s-a abținut a fost reprezentantul Longshield Investment (fosta SIF Muntenia).

Majorarea indemnizației a fost susținută de o hotărâre a Comitetului de Nominalizare și Remunerare din cadrul CA și a primit avizul Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

Creștere vine în contextul în care Ministerul Transporturilor, acționar majoritar și al CNAB, a aprobat în urmă cu câteva luni și majorarea indemnizației pentru membrii CA-ului acestei companii de stat, de la 12.656 de lei la 69.840 de lei brut lunar, mai indică Boarding Pass.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE