A făcut totul public! Cine sunt politicienii celebri ai căror copii au fost angajați la stat

0
96

”Programul ”Odrasla” continuă cu succes. Aşadar:

– Fiica domnului Daea este angajată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale;

– Fiica lui Florin Iordache lucrează la Cancelaria Băncii Naţionale. În trecut a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Altă întrebare?!

– Fiica domnului Țuţuianu este consilier juridic la Primăria Capitalei;

– Fiul lui Dumitru Buzatu şi al senatoarei PSD Gabriela Creţu, numit secretar de stat: ”Îl recomandă cunoaşterea limbilor străine”;

– Fiica senatoarei PSD Neamţ Emilia Arcan, a fost numită vicepreşedinte în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu rang de secretar de stat;

– Fiul domnului Tudorel Toader s-a angajat ca asistent la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, în condiţiile în care codul de etică al Universităţii interzice angajarea rudelor;

– Fiica lui Mircea Cosma a ajuns în Parlament, după ce doi deputaţi PSD au renuţat la mandate;

– Fiul şefului PSD Neamţ, numit secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului;

– Fiul maiorului în rezervă Petru Winzer, numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe;

– Fiica maiorului în rezervă Petru Winzer este angajată la Curtea de Conturi;

– Fiica unui fost primar PSD din Dărmăneşti este Directoarea Cancelariei lui Dragnea, de la calculatorul căreia a fost redactat proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind graţierea;

– Fiul lui Adrian Năstase a ajuns consilier în cabinetul de eurodeputat al social-democratului Cătălin Ivan;

– Fiica primarului din Braşov este consilier în biroul de europarlamentar al liberalului Daniel Buda;

– Fiica fostului deputat Dolj Mihai Surpateanu este consilier în cabinetul europarlamentarului liberal Marian Jean Marinescu;

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here